ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 193/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

- clauzele referitoare la dreptul băncii de a modifica dobânda în funcție de costul surselor de finanțare sau evoluția dobânzilor pe plata financiar-bancară sau în cazul modificării performanței financiare a clientului, stipulate la art. 4.3 din contractul de credit bancar; clauza care prevede că formula de stabilire a dobânzii contractante se stabilește prin raportare la un an de 360 de zile, prevăzută la art. 4.1 si 1.5.1 din contract; clauza care prevede ca rata dobânzii se stabilește în funcție de dobânda variabilă plus o marjă de risc de 6 puncte procentuale, începând cu data de 19.12.2008, stipulată la art. 4 din actul adițional nr. x la contract;

- clauzele privind achitarea de către împrumutat a unei dobânzii majorate cu 3 puncte procentuale peste dobânda creditului pentru nerambursarea ratelor la termenele stabilite prin graficul de rambursare, prevăzute la art. 5.1 din contract;

- clauzele privind comisionul de analiză credit, prevăzut la art. 4 lit. a) din contract și comisionul de gestiune, prevăzut la art. 4 lit. b) din contract;

De asemenea, reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta să restituie sumele de bani încasate în baza clauzelor nule menționate mai sus, respectiv dobânda în sumă de 331.011,06 RON, comisionul de analiză în sumă de 1.675 RON (0,5 % din credit) și comisionul de gestiune credit în sumă de 3.350 RON (1% din valoarea creditului), precum și să achite reclamantei dobânda legală penalizatoare, începând cu data încasării debitelor și până la restituirea lor efectivă.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 194, art. 411 alin. (1) pct. 2, art. 451-453 C. proc. civ., art. 948, art. 994-999, art. 1010, art. 1075-1088 și urm. C. civ. de la 1864, Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală precum și Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 191 din 10.12.2020, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată și cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 362/2021 din 29 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamantă.

Potrivit recurentei, normele de drept material încălcate în cauză sunt cele cuprinse la art. 948 și art. 1010 C. civ. de la 1864.

În ceea ce privește clauzele privind dobânda, recurenta susține că modificarea dobânzii se stabilește discreționar de către bancă, fiind izvorul unei obligații pur potestative din partea celui care se obligă. De asemenea, clauza prin care se stabilește modalitatea de calcul a dobânzii prin raportare la 360 de zile, nu la 365 sau 366 cât are un an, este nulă.

Mai arată recurenta că și clauzele referitoare la comisionul de analiză și gestiune credit sunt lovite de nulitate absolută pentru cauză ilicită și imorală potrivit art. 948 C. civ. de la 1864. Recurenta susține că pentru încasarea acestor comisioane banca nu efectuează nicio contraprestație împrumutatului.

Recurenta precizează că sancțiunea ce intervine este nulitatea absolută, având drept consecință repunerea părților în situația în care clauzele nu ar fi fost inserate în contract.

La 18 octombrie 2021 intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile netimbrării recursului potrivit art. 3, art. 24 alin. (2) și art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 și nulității acestuia pentru nemotivare conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 12 noiembrie 2021 recurenta A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimată, prin care a solicitat respingerea excepțiilor formulate ca neîntemeiate.

Cauza a fost înregistrată la 30 august 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 10 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 1 februarie 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate limitativ de lege este o cerință imperativă care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești. Și sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancțiunea nulității era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, ipoteză în care se încadrează și motivarea necorespunzătoare a căii extraordinare de atac.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat conține o reluare integrală a criticilor din calea de atac devolutivă, motivul de casare invocat de reclamantă fiind întemeiat doar formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate normele de drept material incidente în cauză.

Instanța de prim control judiciar, confirmând sentința primei instanțe, a reținut ca argument în respingerea apelului reclamantei inexistența cauzei ilicite și imorale cu ocazia încheierii contractului de împrumut între părți, întrucât apelanta-pârâta nu a adus nicio probă, ci s-a rezumat la simple afirmații. De asemenea, instanța de apel a reținut în considerentele hotărârii atacate că prevederile art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, referitoare la calculul ratei lunare a dobânzii, nu sunt aplicabile contractului de credit nr. x din 01.06.2007, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale, având în vedere dispozițiile tranzitorii de la art. 95 din același act normativ.

Astfel, reiterarea prin recurs a situației de fapt invocate prin acțiune și a criticilor din apel privind caracterul ilicit al clauzelor referitoare la dobândă, modalitatea de variație a acesteia ca fiind o obligație pur potestativă din partea celui care se obligă și de calcul, prin raportare la o perioadă de 360 de zile, la comisionul de analiză și de gestiune precum și invocarea cauzei ilicite și imorale la încheierea contractului de împrumut, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare.

Mai mult, criticile nu reprezintă altceva decât trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat, precum și o simplă reiterare a aspectelor de fond supuse judecății, fără corespondent în considerentele hotărârii atacate, în sensul evidențierii regulilor de drept încălcate sau aplicate greșit.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., respectiv care sunt dispozițiile de drept material ori de procedură încălcate de către instanța de prim control judiciar, prin respingerea apelului formulat de aceasta și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se astfel a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 362/2021 din 29 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 362/2021 din 29 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2022.