ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 183/2022

Prin acțiunea înregistrată la 28 iunie 2016, pe rolul Judecătoriei Craiova, secția Civilă, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., a formulat contestație împotriva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în ceea ce privește notificarea din 15 iunie 2016 promovată conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a imobilului situat în Municipiul Craiova, județul Dolj, prin care a solicitat constatarea neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate a notificării formulate de debitori, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. În drept, contestatoarea a invocat art. 7 din Legea nr. 77/2016, art. 148 alin. (2) din Constituție, art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. La data de 3 august 2016 pârâtul B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională. Prin cererea reconvențională pârâtul a solicitat ca instanța să dispună stabilirea cursului de schimb valutar CHF-LEU la cursul valabil la momentul semnării contractelor de credit, curs aplicabil pe toată durata contractelor și pe toată perioada de derulare a acestora și să oblige contestatoarea să îi restituie toate sumele achitate în plus, rezultate din diferența de curs valutar, respectiv dintre cursul valabil la momentul efectuării flecarei plăți și cursul valabil la data semnării contractelor de credit. Pârâtul a mai solicitat să se constate caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absoluta a clauzei cu privire la comisionul de administrare prevăzut în contractul de credit nr. x/13.06.2007 la pct. 4.6 si 4.10 lit. b) și în contractul de credit nr. x/10.05.2007 la pct. 4.8. Totodată, pârâtul a solicitat să se dispună restituirea acestor comisioane, actualizate cu dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective, obligarea contestatoarei la plata unor daune morale de 100.000 CHF, întrucât, cu rea-credință și fără a dori să urmeze procedurile legale în vederea dării în plată, a promovat contestația, deși, din înscrisurile înaintate rezultă că acesta îndeplinește condițiile limitativ prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016 în vederea dării în plată și, în același timp, contestatoarea a emis o notificare privind raportarea la Biroul de Credite, pe care solicită să o anuleze, având în vedere că încalcă dispozițiile Legii nr. 77/2016. De asemenea, a solicitat obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu. Prin sentința civilă nr. 12691/2016 din 2 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Craiova, secția Civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de contestatoare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatoarea A. S.A. solicitând schimbarea în totalitate a sentinței civile, iar pe fond, admiterea contestației formulate. Prin decizia nr. 73 din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de contestatoare și a fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă contestația împotriva notificării din data de 15 iunie 2016, formulate de debitorul B., care a fost anulată. Totodată, au fost repuse părțile în situația anterioară formulării notificării și a fost obligat intimatul la plata sumei de 10 RON către apelanta-contestatoare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii pârâtul B. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. La termenul din 3 iulie 2008, având în vedere că părțile nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a dispus suspendarea judecării recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. În ședința publică din 5 februarie 2019, instanța a repus cauza pe rol și a invocat excepția perimării recursului, excepție care a fost admisă și, în consecință, prin decizia nr. 21/2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă s-a constatat că recursul este perimat.

Împotriva încheierii din 3 iulie 2008, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, la 11 martie 2019 pârâtul B. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei în vederea continuării judecății. Prin decizia nr. 646 din 17 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a constatat perimat recursul declarat de pârât.

La 8 februarie 2019, pârâtul B. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 21/2019 din 5 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin care a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății. În motivarea recursului, recurentul-pârât a susținut că instanța, în mod greșit, a constatat perimat recursul, fără a avea în vedere că împotriva încheierii de suspendare din 3 iulie 2018 a formulat recurs la data de 1 februarie 2019. Recurentul-pârât a subliniat că, întrucât încheierea de suspendare a fost atacată cu recurs înainte de a fi repus dosarul pe rol, nu se putea calcula termenul de 6 luni de la momentul suspendării, din moment ce aceasta nu era definitivă. În opinia recurentului, instanța ar fi putut să constate perimat recursul doar dacă recursul împotriva hotărârii de suspendare ar fi fost respins, însă acest recurs nu a fost soluționat, astfel încât hotărârea de constatare a perimării este nelegală. La data de 22 mai 2019, intimata C., care a preluat creanța debitorului, anterior fuziunii dintre A. S.A. și D., a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind legală. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 25 martie 2019. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 31 martie 2020 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtul B. și, totodată, s-a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020. Prin încheierea din 29 septembrie 2020, față de lipsa de procedură, s-a acordat termen de judecată la 26 ianuarie 2021, când a fost suspendată judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea dosarului nr. x/2016 înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect recursul declarat împotriva încheierii de suspendare din 3 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016. Prin referatul întocmit la 25 noiembrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, s-a constatat că dosarul nr. x/2016 a fost soluționat, prin decizia nr. 640 din 17 martie 2021, motiv pentru care a fost stabilit termen de judecată la 1 februarie 2022, cu citarea părților, cu mențiunea discutării repunerii pe rol și a perimării căii extraordinare de atac. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția perimării cererii de recurs și a reținut următoarele: Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător. Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni" iar, potrivit alin. (2) "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță". Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni. Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat în cauză de data de la care părțile puteau solicita reluarea judecății (23.03.2021). Înalta Curte constată că prin încheierea de ședință din 26 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea dosarului nr. x/2016 înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție-, secția a II-a civilă. Acest dosar nr. x/2016 a fost soluționat prin decizia de perimare nr. 640 din 17 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Dispozițiile art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă". În cauză, se constată că potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ. cursul perimării a fost suspendat până la 23 martie 2021, data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2016, de la care a început să curgă termenul de perimare de 6 luni, părțile neefectuând ulterior niciun alt act de procedură Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, mai mult de 6 luni, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) și art. 420 din același cod, va constata perimat recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 21/2019 din 5 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, cu consecința lipsirii de efecte a actelor de procedură efectuate, potrivit art. 422 C. proc. civ. Referitor la cererea intimatei-reclamante C. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-reclamantă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.