ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1727/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului civil de față;

A. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, secția Civilă la data de 22.05.2020, sub numărul de dosar x/2020, contestatoarea A. S.A. (în continuare A.) a solicitat, în contradictoriu cu intimata B.: a) în principal, anularea sau încetarea executării silite însăși; b) în subsidiar, anularea în parte a adresei de înființare a popririi emisă în data de 20.05.2020; c) întoarcerea executării; d) suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare; e) restituirea taxei judiciare de timbru.

În motivare, în esență, s-a arătat că întrucât intimata datora contestatoarei sume mult mai mari decât cele care i se cuveneau intimatei în baza deciziei civile nr. 2410/21.12.2017, în cauză a operat compensația legală, astfel încât contestatoarea nu datorează nimic intimatei.

S-a mai susținut că banca a fost obligată să restituire diferențele de dobândă achitate de către împrumutată ca efect al constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale. Or, din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în dosarul nr. x/2012, rezultă că sumele totale achitate de împrumutată cu titlu de dobândă curentă până în iunie 2012 au fost de 338.436, 26 Eur. Prin urmare, atâta timp cât banca ar fi datorat numai diferența de dobândă, valoarea acesteia nu poate fi aproape egală cu cea a dobânzii efectiv plătită de intimată, respectiv valoarea pentru care s-a înființat poprirea în dosarul execuțional.

De asemenea, contestatoarea a arătat că modalitatea de stabilire a dobânzii legale este greșită, deoarece aceasta nu putea fi calculată în euro.

S-a mai arătat că cuantumul cheltuielilor de executare silită este excesiv de mare, nefiind proporțional cu munca efectiv depusă.

La data de 12.06.2020, s-a înregistrat precizarea formulată de contestatoare. S-a arătat că la calculul dobânzii de restituit s-a dat un alt înțeles titlului executoriu decât cel care rezultă din cuprinsul acestora.

S-a învederat că prin decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2012, instanța de judecată a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5 din contractul în ceea ce privește sintagma "dobânda de referință variabilă afișată la sediile A." și a obligat banca la plata către intimată a sumelor de bani plătite în plus, cu titlu de dobândă, plus dobândă legală de la data încasării și până la restituirea acestora. Astfel, a arătat contestatoarea, că interpretarea dată de expert în sensul că prin înlăturarea din cuprinsul clauzei a sintagmei "dobânda de referință variabilă" dobânda ar rămâne la 1% respectiv 0,5% este greșită.

S-a susținut că instanța de judecată s-a pronunțat generic cu privire la diferența de dobânda ce trebuie restituită, fără a arată, în concret, în ce constă aceasta. Însă, dispozitivul hotărârii trebuie corelat cu motivarea acesteia (paginile 19 aliniatul 4, pag. 22 ale deciziei Curții de Apel București).

Totodată, s-a arătat că, în ipoteza în care instanța de judecată, în urma analizării motivelor din prezenta contestație la executare, ar statua că banca mai datorează ceva intimatei, înlăturând teza compensației legale, sumele achitate în plus de către intimată cu titlu de dobândă ar reprezenta doar diferența achitată în plus peste procentul de 6.95% pe an, și nu peste procentul de 1%, respectiv 0,5% pe an, cum în mod eronat a stabilit expertul desemnat de către executor.

La termenul de judecată din data de 19.10.2020, în dosarul cu numărul x/2020, față de inadvertențele învederate de contestatoare prin precizările din data de 12.06.2020 privitoare la criteriile de determinare ale dobânzii curente ce se impune a fi restituită intimatei (în sensul că dobânda curentă care urmează a fi restituită în baza hotărârii judecătorești se raportează la un procent de 6,95% pe an și nu de 1%, respectiv 0,5% pe an), dar și față de precizarea expresă a contestatoarei în sensul că învestește instanța și cu o contestație la titlu, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privitor la lămurirea înțelesului și aplicării titlului executoriu care stă la baza dosarului de executare 93/2020, fiind format dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 București.

Instanța de fond a mai reținut că, la baza executării silite care face obiectul dosarului execuțional cu numărul x, administrat de SCPEJ C., se află titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2012 .

Prin decizia civilă antereferită, inter alia, în parte, s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5 din contractul de credit nr. x/12.11.2007, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/30.10.2009, în ce privește sintagma "dobânda de referință variabilă afișată la sediile A.", în parte, s-a obligat banca la plata sumelor plătite în plus, cu titlu de dobândă, în temeiul clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive, plus dobândă legală de la data încasării și până la restituirea acestora.

În drept, potrivit art. 714 alin. (3) teza I C. proc. civ., contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Câtă vreme contestatoarea a învestit instanța și cu un capăt de cerere având ca obiect contestația la titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2012, pentru motivele cuprinse în precizarea din data de 12.06.2020, iar competența de soluționare a contestației la titlu aparține instanței a cărei dispoziție se pune în executare (Curtea de Apel București), instanța, în baza art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 96 pct. 4 și art. 714 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 10226/2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, secția Civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.

S-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la titlu, privind pe contestatoarea A. S.A, în contradictoriu cu intimatul B. în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2020.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii și, pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiată.

Intimata a arătat ca, deoarece titlul executoriu a fost pronunțat de Curtea de Apel București, în apel, contestatoarea a formulat recurs împotriva deciziei pronunțate, recurs respins de ICCJ, iar motivele invocate de contestatoare în susținerea contestației la titlu puteau fi invocate în fața instanței de recurs.

Pe fond a arătat că nu se poate afirma că, în urma înlăturării clauzelor abuzive din contractul de credit ar trebui să se aibă în vedere dobânda fixă convenită de părți pentru primul an de contract. În cazul în care s-ar aplica acest mecanism, hotărârea instanței ar rămâne fără nicio putere, nu ar avea niciun efect.

B.Hotărârea Curții de Apel București.

Prin decizia civilă nr. 379 din 2 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității contestației la titlu, ca nefondată, a fost admisă contestația la titlu formulată de contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimata B., și a fost lămurită întinderea titlului, constând în decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a, pronunțată în dosarul nr. x/2012, în sensul că dobânda în plus ce trebuie restituită, în temeiul clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive, se referă la diferența dintre dobândă stabilită prin contract (6,95%) și cea încasată, după primul an, începând cu 12.11.2008.

Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Potrivit art. 712 alin. (2) noul C. proc. civ., rezultă că prin intermediul contestației la executare, părților sau terților interesați li se dă posibilitatea de a cere să se lămurească înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută ori să atace actele de executare nelegale.

Astfel, contestația la titlu poate fi primită în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar sau este echivoc, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără a se modifica situația lămurită definitiv, cu putere de lucru judecat.

Prin acest mijloc procedural nu pot fi invocate motive referitoare la chestiuni de fond, care să pună în discuție, în fața instanței de executare, legalitatea și temeinicia titlului executoriu, deoarece, prin aceasta, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat.

Curtea de apel a reținut că, prin decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5 din contractul credit nr. x/12.11.2007, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x/30.10.2009 în ceea ce privește sintagma "dobânda de referință variabilă afișată la sediile A." și a obligat banca la plata către intimată a sumelor de bani plătite în plus, cu titlu de dobândă, plus dobândă legală de la data încasării și până la restituirea acestora.

Recursul formulat împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 5270/11.12.2018 pronunțată de ICCJ, secția a II-a civilă.

Verificând recursul formulat și motivele contestației la titlu, Curtea de apel a reținut că recurenta contestatoare a formulat în recursul declarat împotriva deciziei motive de casare care nu coincid cu motivele din prezenta contestație la titlu, astfel că, în speță, nu se poate reține caracterul inadmisibil al contestației formulate, nefiind invocate același motive ce au făcut obiectul recursului, care ar face vulnerabilă acțiunea prezentă, inclusiv din perspectiva încălcării autorității de lucru judecat a deciziei a cărei întindere se solicită a fi lămurită.

În plus, în vederea lămuririi înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului unei hotărâri judecătorești, se rețin dispozițiile art. 445 noul C. proc. civ., potrivit căruia îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444 și ale art. 712 alin. (2) noul C. proc. civ., în sensul că, în situația în care s-a declanșat executarea silită, poate fi folosită exclusiv calea contestației la executare privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, denumită contestație la titlu.

În consecință, pentru aceste motive, a fost respinsă excepția inadmisibilității contestației la titlu ca nefondată.

Pe fondul contestației la titlu, s-a reținut că instanța de judecată s-a pronunțat generic cu privire la diferența de dobânda ce trebuie restituită, fără a arată, în concret, în ce constă aceasta și că dispozitivul hotărârii trebuie corelat cu motivarea acesteia.

Prin contractul de credit nr. x/12.11.2007, conform art. 5, la data încheierii contractului de credit, dobânda agreată de părți a fost de 6,95% pe an, fixă în primul an și variabilă ulterior. Conform prevederilor contractuale, dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 7 și 8. După această dată, dobânda curentă era formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile A. la care se adaugă 1.00 pp. Prin Actul adițional nr. x/30.10.20009, părțile au stabilit că marja fixa este de 0,5 p.p.

S-a mai reținut că, prin decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel București, secția a VI-a Civila a obligat banca la plata către intimată a sumelor de bani plătite în plus, cu titlu de dobândă, plus dobândă legală de la data încasării și până la restituirea acestora, fără a arătă, în concret, în ce constă aceasta.

În ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 5 din contract, 2009 în ceea ce privește sintagma "dobânda de referință variabilă afișată la sediile A.", s-a reținut, în considerentele deciziei menționate, următoarele:

Curtea reține că, în lipsa informării efective cu privire la condițiile de exercitare a dreptului de modificare unilaterală a ratei dobânzii, clauza analizată sub aspectul sintagmei "dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile A.", la care se adaugă puncte procentuale, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul reclamanților.

Dobânda, ca element esențial al contractului trebuie să fie stipulată în termeni neechivoci pentru o corectă informare a co-contractantului. Or, stipulându-se în favoarea băncii dreptul de modificare a dobânzii, fără a se insera în contract vreun criteriu obiectiv, public și verificabil încă de la încheierea contractului în raport de care clauza devine operantă, dezechilibrul între drepturile și obligațiile părților este afectat.

Este îndeplinită și cerința comportamentului băncii contrar exigențelor bunei-credințe în cazul clauzelor analizate, în condițiile în care instituția de credit, profitând de poziția sa contractuală, și-a rezervat prin contractul de credit dreptul de a modifica unilateral convenția în defavoarea împrumutatului, fără a lua în considerare și interesele acestuia din urmă.

Restul clauzei, care permite ca, dobânda curentă să devină variabilă după un an de creditare, în primul an fiind fixă, cu excepțiile prevăzute privind dobânda penalizatoare, nu este abuzivă, întrucât Curtea reține că, în privința negocierii, reclamanta a optat pentru un credit cu dobândă mixtă, fixă în primul an și variabilă ulterior, banca punând la dispoziție acestora produsul bancar solicitat, iar dobânda de referință variabilă, în sine, nu este interzisă nici de prevederile legale aplicabile, nici nu este contrară principiului bunei-credințe și nu creează un dezechilibru intre drepturile și obligațiile părților, cu condiția prezentării mecanismului de calcul al costului de creditare.(…)

Contractul în care este inclusă clauza trebuie să continue să existe în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Curtea subliniază că părțile au acceptat și și-au exprimat consimțământul la încheierea convențiilor de credit pentru credite cu dobândă mixtă, fixă pentru o perioadă scurtă, apoi variabilă, împreună cu celelalte elemente ale contractului de credit, comisioane și speze bancare.

Consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, astfel încât, în mod corect, instanța de apel, pe fondul cauzei, a dat eficiență principiului potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum, dispunând restituirea prestațiilor/sumelor încasate cu acest titlu.

Având în vedere constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 5 din contractul credit nr. x/12.11.2007, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x/30.10.2009, în ceea ce privește sintagma "dobânda de referință variabilă afișată la sediile A.", rezultă că, după înlăturarea sintagmei dobânda de referință variabilă afișată la sediile A., dobânda datorată de către beneficiarul creditului este cea fixată de părți pentru perioada anterioară prevederilor desființate, în speță, în cuantum de 6,95% pe an, ceea ce înseamnă ca ceea ce trebuie restituit se raportează la diferența dintre dobânda stabilită prin contract (6,95% pe an) și cea încasată, după primul an de la încheierea contractului, începând cu 12.11.2008.

În condițiile în care la judecata pe fond s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 5 din contractul credit nr. x/12.11.2007, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x/30.10.2009, în ceea ce privește sintagma "dobânda de referință variabilă afișată la sediile A." și a obligat banca la plata către intimată a sumelor de bani plătite în plus, cu titlu de dobândă, plus dobândă legală de la data încasării și până la restituirea acestora, având în vedere dobânda fixă de 6,95% pe an din contract stabilită pentru primul an de creditare, Curtea de apel a lămurit întinderea titlului constând în decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2012, în sensul că dobânda în plus ce trebuie restituită, în temeiul clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive, se referă la diferența dintre dobânda stabilită prin contract (6,95% pe an) și cea încasată, după primul an, începând cu 12.11.2008.

C.Calea de atac împotriva hotărârii pronunțate de curtea de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-intimată B., aducându-i următoarele critici:

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

D.Considerentele instanței de recurs.

Analizând decizia recurată, prin raportare la motivele invocate și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

A. S.A., prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, precizată ulterior și declinată la Curtea de Apel București, a formulat contestație la titlul executoriu constând în decizia civilă nr. 2410 din 21 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2012, solicitând lămurirea înțelesului și aplicării titlului executoriu care stă la baza dosarului de executare nr. 93/2020.

Potrivit dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestei în vigoare.

Potrivit doctrinei și practicii judiciare, un proces civil poate parcurge două faze, respectiv faza judecății și faza executării silite.

Una dintre aceste două faze poate lipsi. Astfel, în cazul în care faza judecății se finalizează prin pronunțarea unei hotărârii executorii, iar partea căzută în pretenții îndeplinește de bună voie obligația stabilită prin titlu executoriu, poate lipsi faza executării silite.

Totodată, în cazul existenței unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească (cele prevăzute de art. 638 C. proc. civ.), poate lipsi faza judecății, existând doar faza executării silite.

Așadar, în cazul în care procesul civil a început printr-o cerere de chemare în judecată și s-a finalizat printr-o hotărâre judecătorească ce constituie titlu executoriu, faza executării silite face parte din același "proces civil", proces civil care a început odată cu cererea de chemare în judecată.

În cauza de față, procesul civil a început prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 8 octombrie 2012, dată la care erau în vigoare prevederile C. proc. civ. - 1865.

Prin urmare, dat fiind faptul că în speța de față procesul civil a cunoscut atât faza judecății, cât și faza executării silite, Înalta Curte reține că acesta a debutat la data de 8 octombrie 2012, când erau în vigoare prevederile vechiul C. proc. civ., și că, inclusiv, judecata în faza de executare silită, respectiv contestația la executare, se supune dispozițiilor sub care a debutat procesul civil, respectiv dispozițiilor din vechiul C. proc. civ.

Sintagma "și executărilor silite", din cuprinsul art. 24 din Noul C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010), nu se poate referi decât la executările silite începute sub guvernarea acestui nou cod, dar care au la bază un titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, cât timp înțelesul sintagmei "proces civil" cuprinde atât faza de judecată, cât și faza executării silite, iar în speța de față avem de a face cu un proces civil care cuprinde ambele faze.

Ca atare, în speță sunt aplicabile prevederile vechiul C. proc. civ., iar potrivit dispozițiilor art. 301 din acest cod, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, rezultă că decizia recurată i-a fost comunicată recurentei-intimate B., la data de 24 mai 2021, iar recursul a fost formulat la data de 24 iunie 2021, cu depășirea termenului prevăzut de art. 301 din vechiul C. proc. civ.

De reținut faptul că termenul de recurs este cel prevăzut de lege, iar nu cel indicat în hotărârea judecătorească, astfel încât recurenta nu s-ar putea prevala de faptul că în decizia recurată s-a indicat drept termen de recurs cel de 30 de zile de la comunicare, după cum prevăd și dispozițiile art. 457 din Noul C. proc. civ., cod ale căror prevederi au fost invocate de recurentă.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1), raportat la art. 301 C. proc. civ. - 1865, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 379 din 2 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca tardiv.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 16 septembrie 2021.