ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 163/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la 4 ianuarie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Cooperatistă "Libertatea" a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 211.400 RON, cu titlu de daune, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 82.964 de Iei, reprezentând cheltuielile aferente pentru producerea fructelor cerute de reclamanta pârâtă de pe suprafața de 510 mp teren, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 33 din 3 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă au fost respinse ca nefondate, atât cererea principală formulată de reclamanta A., cât și cererea reconvențională formulată de pârâta B., precum și cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel, iar B. a declarat apel incident.

Prin decizia nr. 338 din 3 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a fost admis apelul principal declarat de reclamanta-pârâta A. împotriva sentinței nr. 33 din 3 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Respinge ca nefondată excepția inadmisibilității cererii reconvenționale a pârâtei-reclamante invocată de reclamanta-pârâtă A..

Admite în parte acțiunea reclamantei-pârâte A..

Obligă pârâta-reclamantă B. la plata către reclamanta-pârâtă A. a sumei de 206.080 RON reprezentând pretenții precizate.

Obligă pârâta-reclamantă B., la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 5217 RON cu titlu de cheltuieli de judecată de la fond.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei.

Respinge ca nefondat apelul incident declarat de pârâta-reclamantă B. împotriva sentinței nr. 33 din 3 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondată cererea apelantei incidente privind cheltuielile de judecată.

În baza art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 dă în debit apelanta principală cu diferența taxă de timbru judiciară în cuantum de 176,13 RON.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru soluționarea pe fond a cauzei.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că hotărârea atacată este vădit nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabil în speță, fiind lipsită de un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din CEDO, întrucât în mod nelegal a fost respins apelul incident și cererea reconvențională.

În acest context, arată că este adevărat că intimata-reclamantă a deținut cota de 23,2% din suprafața de 3616 mp teren aflat în indiviziune alături de mai multe unități meșteșugărești, teren situat în intravilanul orașului Rădăuți, procentul de 23,2% reprezentând 838,912 mp din terenul de 3616 mp (23,2% x 3616 mp = 838,912 mp), dar faptul că pârâta, prin cererea reconvențional a solicitat "în temeiul art. 638 alin. (1) C. civ. să fie obligată reclamanta-pârâtă să le plătească suma de 83.964 RON, sumă majorată în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., la 113.094 RON, reprezentând cheltuieli aferente producerii fructelor cerute de reclamanta-pârâtă doar de pe suprafața de 510 mp teren, care procentual înseamnă 13,82% din suprafața de 3616 mp teren, din raportul de expertiză rezultă că aceste cheltuieli au fost în sumă de 108.395 RON, sens în care, recurenta apreciază că nelegal a respins instanța de apel cererea reconvențională, deoarece procentual, 510 mp din suprafața de 3616 mp teren aflat în indiviziune reprezintă numai 13,82% din suprafața de 3616 mp teren pentru care a cerut, în temeiul art. 638 alin. (1) C. civ., obligarea reclamantei pârâte să plătească cheltuielile producerii fructelor (în speță chiria încasată pentru teren) în proporție cu această cotă, nu justifică respingerea cererii reconvenționale și implicit a apelului incident, câtă vreme cheltuielile solicitate sunt pentru o suprafață de teren mai mică, în procent de 13,82% din suprafața de 3616 mp teren, față de 23,20 % din 3616 mp teren cât a cerut reclamanta-pârâtă.

De asemenea, faptul că aceste cheltuieli au fost calculate pentru suprafața de 510 mp amplasați la marginea terenului de 3616 mp, nu o prejudiciază pe intimata reclamantă sub aspectul contravalorii fructelor/despăgubirilor pretinse, ci doar pe recurentă, or sub acest aspect, instanța a apreciat greșit prevederile art. 638 alin. (1) C. civ., pe care s-a motivat cererea reconvențională, respinsă de instanța de apel.

Mai susține recurenta, că în mod nelegal a admis instanța de apel acțiunea reclamantei și i-a obligat la plata sumei de 206.080 RON reprezentând pretenții precizate.

Contrar prevederilor art. 636 alin. (2) C. civ., instanța de apel a obligat pârâta să plătească intimatei-reclamante despăgubiri în sumă de 206.080 RON, deși aceasta nu a făcut dovada că a deținut terenul de 3616 mp aflat în indiviziune, împotriva voinței sale și nici nu a făcut dovada întinderii despăgubirilor pretinse, deși i-a revenit sarcina probei conform art. 249 C. proc. civ., recurenta contestând atât la fond, cât și în apel, suma pretinsă cu titlu de despăgubiri de către intimata-reclamantă, precum și faptul că nu a deținut terenul împotriva voinței intimatei-reclamante.

Sub un alt aspect, se susține că prin cererea de apel, intimata-reclamantă a cerut admiterea în parte a acțiunii, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 188.467 RON cu titlu de daune, conform precizărilor făcute în concluziile depuse la instanța de fond.

Contrar solicitării intimatei-reclamante prin cererea de apel, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 206.080 RON, invocând principiul disponibilității, având în vedere cuantumul pretențiilor reclamantei .

Cum reclamanta, prin cererea de apel, a cerut în mod expres suma de 188.467 RON, iar instanța de apel nu a comunicat cererea acesteia de majorare a pretențiilor și temeiul legal al acestei majorări, pentru a lua cunoștință de aceste pretenții și a face apărările necesare, recurenta apreciază că i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Prin întâmpinarea depusă la data de 19 martie 2021, intimata A. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2.600 RON, conform documentelor justificative pe care le va depune la dosarul cauzei.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 13 aprilie 2021, recurenta solicită înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind neîntemeiate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 27 mai 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 338 din 3 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă și a acordat termen la data de 27 ianuarie 2022, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, context în care, recurenta susține nelegalitatea soluției de respingere a apelului incident, ce viza soluția de respingere, de către tribunal, a cererii reconvenționale.

Prin cererea reconvențională, recurenta a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor aferente, în sumă de 82.964 RON (majorată apoi la 113.094 RON) pentru producerea fructelor de pe suprafața de 510 m.p. teren, iar prin acțiune, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru că au fost împiedicați de către pârâtă să-și exercite dreptul de coproprietate (23,20% p.i) cu privire la suprafața de 3.616 mp terenul din litigiu, în perioada ianuarie 2015 - februarie 2016.

Așadar, se constată că terenul în suprafață de 510 mp, pentru care reclamanta a dobândit exclusiv dreptul de proprietate, începând cu data de 15 martie 2017 - data încetării stării de indiviziune, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a încetat starea de indiviziune, astfel că solicitarea pârâtei în fața instanței de fond nu are legătură cu valorificarea dreptului pretins de reclamantă, fiind vorba de drepturi diferite, exercitate în perioade de timp diferite, context în care critica susținută de recurentă nu poate fi primită.

Într-o altă critică, se susține că instanța de apel a încălcat prevederile legale de drept material, respectiv art. 638 alin. (1) din C. civ., pe care s-a motivat cererea reconvențională, respinsă de instanța de apel.

Această critică nu este fondată, întrucât instanța de apel nu a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile evocate, având în vedere că instanța nu a negat în niciun fel dreptul unui coproprietar de a solicita restituirea cheltuielilor suportate pentru producerea fructelor ce constituie bun comun, însă a negat dreptul recurentei de a pretinde restituirea cheltuielilor efectuate pentru exploatarea unei suprafețe determinate de 510 mp teren, în condițiile în care reclamanta a solicitat contravaloarea fructelor ce li se cuveneau în calitate de coproprietari ai suprafeței de 3.616 mp, aferente unei alte perioade de timp.

Totodată se susține nelegalitatea soluției de admitere a apelului principal, invocându-se nerespectarea dispozițiilor de drept material, referitoare la art. 636 alin. (2) din C. civ., cu privire la faptul că instanța de apel a obligat pârâta să-i plătească reclamantei despăgubiri, în sumă de 206.080 RON, deși aceasta nu a făcut dovada că a deținut terenul de 3616 mp aflat în indiviziune, împotriva voinței sale și nici nu a făcut dovada întinderii despăgubirii pretinse.

Această critică nu poate fi primită, întrucât recurenta critică greșita stabilire a stării de fapt, iar nu greșita aplicare a legii, chestiune ce vizează de fapt aspecte de temeinicie, iar nu de legalitate și care nu poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, de altfel, soluția instanței de apel este susținută de probele administrate în cauză.

În critica finală, recurenta apreciază că i s-a încălcat în mod flagrant dreptul la apărare și la un proces echitabil, întrucât reclamanta, prin cererea de apel, a cerut în mod expres suma de 188.467 RON, iar instanța de apel nu a comunicat cererea acesteia de majorare a pretențiilor și temeiul legal al acestei majorări, pentru a lua cunoștință de aceste pretenții și a face apărările necesare, fiind astfel încălcat principiul disponibilității.

Și această critică urmează a fi respinsă, întrucât încălcarea principiului disponibilității, în sensul că sensul că reclamanta ar fi pretins doar suma de 188.467 RON, iar instanța de apel a obligat-o la plata sumei de 206.080 RON este nefondată, având în vedere că în cauză nu s-a încălcat principiului disponibilității, care ar fi însemnat o încălcare a unei reguli de procedură, care s-ar subsuma motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., neinvocat de recurentă.

Aceasta deoarece, din analiza dosarului se constată că în concluziile scrise depuse la instanța de fond și fața instanței de apel, s-a arătat că se solicită suma de 206.080 RON, aspect ce nu poate conduce la ideea unui caz de plus petita.

Prin urmare, cu referire la motivele evocate se va reține că recurenta s-a îndepărtat de la dispozițiile menționate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul conținutului său, iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Din această perspectivă, criticile susținute doar în mod formal și circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel.

În ceea ce privește cererea intimatei A. privind acordarea cheltuieli de judecată în sumă de 2.600 RON, solicitate prin întâmpinare, se constată că aceasta nu întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 452 alin. (1) C. proc. civ., întrucât lipsește dovada acestora, așa cum de altfel a menționat și intimata, prin întâmpinare, că documentele justificative urmează a le depune la dosarul cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 338 din 3 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 338 din 3 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2022.