ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1625/2022

HOTĂRÂRE
23.06.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1625/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, la 07.12.2020, sub nr. x/2014/a8, administratorul special A. al societății debitoare Laborator de Investigații și Analize Medicale S.R.L., a formulat contestație împotriva raportului asupra fondurilor obținute din lichidarea bunurilor imobile nr. 530/02.12.2020 și a planului de distribuire între creditori nr. 531/02.12.2020, publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 20503/03.12.2020.

Prin sentința civilă nr. 16/F din 22 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, fiind în consecință respinsă cererea formulată de A. - administrator special al debitoarei Laborator de Investigații și Analize Medicale S.R.L., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 263 din 21 septembrie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul - contestator A. împotriva sentinței civile nr. 16/F din 22.01.2021 pronunțate de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 335/2021 din 28 octombrie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat contestația în anulare, ca netimbrată, formulată de contestatorul A., împotriva deciziei nr. 263 din 21 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2014.

Contestatorul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 335/2021 din 28 octombrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că decizia atacată conține mențiuni eronate cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru în sensul că nu ar fi achitată, deși la dosar se află chitanța eliberată de primărie, trimisă pe mail.

Intimații-pârâți nu au depus întâmpinare.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 26 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 23 iunie 2022.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a analiza, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, față de care constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată a fost promovată în cadrul procedurii insolvenței, fiind soluționată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 16/F din 22 ianuarie 2021, împotriva căreia a formulat apel contestatorul A..

Prin decizia nr. 263/2021 din 21 septembrie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrat apelul formulat de apelantul-contestator A. împotriva sentinței civile nr. 16/F din 22 ianuarie 2021 a Tribunalului Neamț.

Totodată, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 335/2021 din 28 octombrie 2021, a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 263/2021 din 21 septembrie 2021 a aceleiași curți de apel.

În acest context procesual, sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cărora curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiași articol hotărârile curții de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin punctul 3 din Legea nr. 76/2012, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

În temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

De asemenea, art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. prevede că "...nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanța de apel în cazul în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată."

În cauză, recurentul a formulat cerere de recurs împotriva unei decizii pronunțate în contestație în anulare, atât această decizie, cât și cea dată în soluționarea apelului având caracter definitiv.

În raport de dispozițiile legale evocate, se apreciază că decizia ce formează obiectul recursului nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ. mai sus evocat.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea în limitele competenței atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Prin urmare, reținând criteriul materiei, decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 335/2021 din 28 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 335/2021 din 28 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații BIROU EXECUTOR JUDECĂTORESC B., C., D. S.R.L., E. S.R.L., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE NEAMȚ, F. S.R.L., ORAȘUL ROZNOV, CONSILIUL LOCAL AL COM. PIATRA ȘOIMULUI, LABORATOR DE INVESTIGAȚII ȘI ANALIZE MEDICALE S.R.L., COMPANIA JUDEȚEANĂ APA SERV S.A., G. S.A., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L. BUCUREȘTI, K. S.R.L., L., M. S.A., N. S.A., O. S.R.L., P., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMȚ, V. SPRL, W. S.R.L., MUNICIPIUL PIATRA NEAMȚ- DIRECȚIA TAXE ȘI IMPOZITE, X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. și BB. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1240/2022
nunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele C.., lichidator al debitoarei B. S.R.L. și A. S.R.L. Au fost respinse apelurile promovate d
ÎCCJ 2021-06-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1428/2021
Ședința publică din data de 9 iunie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 23/F/21.01.2020, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrată cererea
ÎCCJ 2023-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2419/2023
efectuate în fața instanței de fond, nu este necesară efectuarea unor noi expertize, nici în specialitatea contabilă și nici în specialitatea proprietate industrială pentru niciunul dintre obiectivele propuse de cele două apelante. De aseme
ÎCCJ 2024-10-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1792/2024
nțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Neamț – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes, invocate prin întâmpinare; a admis excepția prescripț
ÎCCJ 2023-10-31
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2239/2023
Ședința publică din data de 31 octombrie 2023 Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Neamț, sub număr de dosar
Sursă