ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1623/2022

HOTĂRÂRE

23.06.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1623/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la 05.03.2021, sub nr. x/2021, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gherța Mică a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației să dispună obligarea pârâtului la executarea contractului de finanțare a investiției din cadrul proiectului "Modernizare străzi de interes local, în comuna Gherța Mică, județul Satu Mare", respectiv la acordarea unei finanțări în valoare de 12.278.089 RON din Fondul de Dezvoltare și Investiții pentru realizarea proiectului de investiții iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri la nivelul sumei cheltuite în vederea executării investiției pentru care s-a aprobat finanțarea, respectiv la nivelul sumelor ce ar fi trebuit finanțate pentru anii 2019 și 2020, până la data denunțării unilaterale a contractului de finanțare.

În drept, reclamantul a invocat art. 1270, 1530, 1550 C. civ.

La dosar a depus întâmpinare pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației invocând excepția necompetenței teritoriale și materiale, excepția inadmisibilității, iar pe fond, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea excepției necompetenței teritoriale, pârâtul a susținut, în esență, că în temeiul prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei îi revine Tribunalului București.

Pârâtul a depus la dosar și cerere de chemare în garanție a chematului în garanție Ministerul Finanțelor.

La termenul de judecată din data de 26.05.2021 instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale, rămânând în pronunțare asupra excepției.

Prin sentința civilă nr. 59/CA/26.05.2021, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu-Mare, secția a I-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 160/D din 02 septembrie 2021, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivare a reținut, în esență, că prin întâmpinare s-a făcut referire expresă la dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. care instituie regula generală cu valoare de principiu potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Este adevărat că prin dispozițiile art. 113 alin. (1) C. proc. civ. se instituie un număr de nouă ipoteze legale alternative de competență teritorială, însă având în vedere formularea textului normativ ("în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente...") rezultă că această competență teritorială alternativă are un caracter facultativ, opțional și subsidiar regulii generale instituite prin art. 107 C. proc. civ., iar nicidecum unul derogatoriu, excepțional, astfel cum este instituită competența teritorială prin articolele de lege imediat subsecvente normei procedurale cuprinse în art. 107 C. proc. civ.

Prin urmare, opțiunea instituită prin art. 113, departe de a conferi reclamantului privilegiul exclusiv de a deroga de la regula generală instituită de art. 107 C. proc. civ., reglementează posibilitatea unei opțiuni concordante ale tuturor părților din proces în această materie, respectiv instituie un beneficiu în favoarea pârâtului, însă în prezenta cauză, față de poziția procesuală expresă și neechivocă exprimată prin întâmpinare, rezultă cu certitudine inexistența oricărei opțiuni concordante referitoare la derogarea de la principiul procedural instituit prin art. 107 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 06.09.2021, sub nr. x/2021/**.

Prin încheierea de ședință din data de 27.10.2021, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale, declinând cauza în favoarea uneia dintre Secțiile a III-a, a IV,a, sau a V-a a Tribunalului București.

La data de 15.11.2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a, sub nr. x.

Prin sentința civilă nr. 596 din 7 aprilie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gherța Mică, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și chemații în garanție Ministerul Finanțelor, în favoarea Tribunalului Satu Mare; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

În motivarea acestei sentințe, în primul rând, tribunalul a constatat că prezentul litigiu este unul civil, așa cum de altfel au reținut atât Curtea de Apel Oradea, cât și Tribunalul Satu Mare.

În al doilea rând, a arătat că nu se poate reține că odată dezlegată excepția de necompetență teritorială de către instanța de declinare, aspectele prejudiciale vizând competența teritorială nu mai pot fi invocate de către instanța în favoarea căreia s-a realizat declinare, sens în care a redat din considerentele Deciziei nr. 31/11.11.2019 (paragraf 70) a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Prin urmare, a apreciat că se impune analiza excepției necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă prin notele scrise depuse la 23.11.2021.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a prezentei cauze, tribunalul a reținut că potrivit art. 107 C. proc. civ., regula este că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Cu toate acestea, potrivit art. 111 C. proc. civ., "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului".

Astfel, art. 111 C. proc. civ. reglementează un caz de competență teritorială alternativă (între instanța menționata de textul legale și instanța de la sediul pârâtului).

În această situație, de competență teritorială alternativă, alegerea îi revine reclamantului, așa cum prevede expres art. 116 C. proc. civ. ("Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente"), fiind evident că nu este necesar un acord al pârâtului în acest sens (pentru că în aces caz alegerea nu i-ar mai reveni reclamantului, ci pârâtului).

Or, în speță, există un caz de competență teritorială alternativă, între Tribunalul București (instanța de la sediul pârâtului) și Tribunalul Satu Mare, în condițiile art. 111 C. proc. civ., întrucât cererea este îndreptată împotriva Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, respectiv o instituție publică centrală, caz în care cererea poate fi introdusă și la instanța de la sediul reclamantei, respectiv Tribunalul Satu Mare.

Așadar, din moment ce reclamanta a ales instanța competentă, în temeiul art. 116 C. proc. civ., respectiv Tribunalul Satu Mare, această din urmă instanță nu își putea declina competența, întrucât a fost legal învestită.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția I civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Sunt însă situații în care legea stabilește o competență teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe.

Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Astfel, dispozițiile art. 111 C. proc. civ. reglementează un caz de competență de ordine privată în care dreptul de opțiune aparține exclusiv reclamantului care, potrivit art. 116 din același cod, are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației la executarea contractului de finanțare a investiției din cadrul proiectului "Modernizare străzi de interes local, în comuna Gherța Mică, județul Satu Mare", respectiv la acordarea unei finanțări în valoare de 12.278.089 RON din Fondul de Dezvoltare și Investiții pentru realizarea proiectului de investiții iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri la nivelul sumei cheltuite în vederea executării investiției pentru care s-a aprobat finanțarea, respectiv la nivelul sumelor ce ar fi trebuit finanțate pentru anii 2019 și 2020, până la data denunțării unilaterale a contractului de finanțare.

Rezultă că obiectul acțiunii este o obligație de a face, prin acordarea unei finanțări în vederea executării unor investiții, obligație născută dintr-un contract de natură civilă, cererea fiind îndreptată împotriva unei instituții publice centrale, respectiv Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Potrivit art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului, ori la instanța de la sediul pârâtului.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ. care stipulează în sensul că "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

În speță, pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației este autoritate publică centrală (cu sediul în București), însă opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la domiciliul său, respectiv de Tribunalul Satu Mare, opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ.

În concluzie, constatând că reclamanta a ales instanța competentă să soluționeze cauza, având acest drept potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, Tribunalul Satu Mare a fost legal învestită cu judecarea prezentei cauze, iar această instanță nu mai putea să dispună declinarea competenței, fiind ținută de alegerea făcută de reclamantă.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Satu Mare este competent să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.