ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1555/2022

HOTĂRÂRE

21.06.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1555/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la 20 iulie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L. Arad și a formulat contestație împotriva deciziei nr. 544/25.06.2021, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei, care este în contradicție cu art. 49 alin. (6) din Codul muncii și strămutarea cauzei la Tribunalul Constanța pentru că decizia nr. 544/25.06.2021 încalcă prevederile din Legea nr. 62/2011; admiterea notificării de demisie așa cum a fost formulată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49 alin. (6) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Prin sentința civilă nr. 1203 din 29.09.2021, Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad invocată de reclamant. A declinat competența de soluționare a acțiunii civile având ca obiect contestație decizie concediere în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că cererea reclamantului privind strămutarea cauzei la Tribunalul Constanța este o cerere de declinare de competență.

Instanța a reținut că, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 12 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, ori chiar prin acțiune reclamantul, deși a formulat cererea către Tribunalul Arad, solicită "strămutarea cauzei" la Tribunalul Constanța.

În speță, reclamantul a făcut dovada că are domiciliul în localitatea Murfatlar, județul Constanța, domiciliu menționat atât pe acțiune, adeverință, notificarea de demisie, raport per salariat și contract individual de muncă, și că locuiește la adresa respectivă.

În atare situație, a apreciat că revine instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul, respectiv Tribunalului Constanța, competența de soluționare a acțiunii formulate de către reclamantul A. având ca obiect contestație decizie de concediere, în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, sub același număr de dosar. Prin sentința nr. 1855 din 26.05.2022, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța și declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect contestație la decizia de concediere, în favoarea Tribunalului Arad. Prin aceeași sentință a fost trimisă cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are dreptul să aleagă între instanțele deopotrivă competente, între instanțele prevăzute de art. 269 alin. (1) din Codul muncii (instanța de la domiciliul reclamantului sau unde își are reședința sau sediul), respectiv, dacă este vorba de un conflict individual de muncă, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, reclamantul poate alege între tribunalul în circumscripția căruia se află domiciliul său sau tribunalul în circumscripția căruia se află locul său de muncă.

Din interpretarea prevederilor legale mai sus enunțate, rezultă că, în situația în care lucrătorul are calitatea de reclamant, competența teritorială este alternativă, el putând să sesizeze instanța ori de la domiciliul (reședința) ori pe cea de la locul său de muncă.

În speță, a constatat că, deși reclamantul a susținut că are domiciliul în Murfatlar, fără a depune și un act de identitate la dosarul cauzei din care să rezulte acest aspect, locul de muncă al acestuia este în Arad, sediul societății pârâte.

Cum în materia litigiilor de muncă competența teritorială este alternativă, a reținut că Tribunalul Arad este competent teritorial să soluționeze cauza, având în vedere că sediul pârâtei și locul de muncă al reclamantului se află în Arad.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant privește un conflict de muncă, aspect reținut de ambele instanțe, iar potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența teritorială în cazul acestor litigii aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Legea dialogului social nr. 62/2011, prin art. 210, statuează regula că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Se constată că prin dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a conflictelor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Înalta Curte mai reține și că art. 216 din Legea nr. 62/2011 prevede că, "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cu cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanța de la locul unde își are domiciliul și cea de la locul său de muncă, opțiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanței.

În cauza de față, reclamantul a depus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Arad, instanța locului de derulare a raporturilor de muncă, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței de la locul său de muncă.

Pentru acest motiv, față de prevederile art. 130 alin. (3) și (4), Tribunalul Arad, ca primă instanță sesizată de reclamant în raport de locul său de muncă, nu mai poate să dispună, la cererea reclamantului, declinarea competenței în favoarea altei instanțe decât cea pentru care însuși reclamantul a optat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.