ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1256/2019

Ședința publică din data de 7 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față:

I. Prin cererea reînregistrată la Tribunalul Brăila la data de 19 noiembrie 2018 sub nr. x/2018 (înregistrată inițial sub același număr pe rolul Judecătoriei Brăila la 7 martie 2018), reclamanta S.C. A. S.R.L. ARAD a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.324 RON reprezentând prejudiciu cauzat societății.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a fost angajata societății, iar la momentul lichidării, ca urmare a încetării contractului individual de muncă, a fost descoperită o cantitate de marfă în minus cu privire la care pârâta a recunoscut însușirea.

A mai precizat că, în baza acordului pârâtei, a procedat la facturarea mărfii conform facturii fiscale nr. x/12.10.2016 în valoare de 7085 RON pe numele pârâtei.

Pentru recuperarea sumei de 7085 RON, societatea reclamantă a arătat că a efectuat diferite costuri, în cuantum total de 2239 RON, sumă pe care o pretinde pe calea cererii formulate.

Reclamanta nu a precizat temeiul în drept al cererii de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 63 din 30 ianuarie 2019, Tribunalul Brăila, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

În motivarea acestei sentințe s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Tribunalul Brăila a constatat că, potrivit cererii de chemare în judecată, societatea reclamantă are sediul în municipiul Arad, județul Arad, astfel că a apreciat că instanța competentă să soluționeze litigiul este tribunalul în a cărui circumscripție reclamantul își are sediul, respectiv Tribunalul Arad, secția litigii de muncă.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 12 februarie 2019, sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 176 din 21 ianuarie 2019, Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe; a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Din coroborarea alin. (2) și (3) ale art. 129 din C. proc. civ., rezultă că în cazul încălcării competenței teritoriale alternative, necompetența este de ordine privată, iar potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și părțile pot pune concluzii."

Instanța a apreciat că acțiunea dedusă judecății este una referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opțiunea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât invocarea excepției necompetenței teritoriale de către Tribunalul Brăila s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale precitate.

III. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 7 martie 2019, sub același număr de dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Arad competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Brăila și Tribunalul Arad - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență, prin emiterea regulatorului de competență.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că în cauză, instanțele au fost sesizate cu soluționarea unui conflict individual de muncă.

Conform dispozițiilor art. 1 lit. p) pct. i) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, sunt considerate conflicte individuale de muncă:

"conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu".

În speță, prin cererea formulată la data de 7 martie 2018, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 9.324 RON reprezentând prejudiciu cauzat societății, arătând, în motivarea cererii, că pârâta a fost angajata societății, iar la momentul lichidării, ca urmare a încetării contractului individual de muncă, a fost descoperită o cantitate de marfă în minus cu privire la care pârâta a recunoscut însușirea.

Rezultă că în cauză sunt incidente dispozițiile legii speciale referitoare la conflicte de muncă, inclusiv în ceea ce privește determinarea instanței competente material și teritorial să soluționeze cererea de față.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Competența de soluționare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine, așadar, instanței de la domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta S.C. A. S.R.L. ARAD a menționat că sediul său este în localitatea Arad, str. x, jud. Arad, astfel încât instanța competentă să soluționeze litigiul de muncă ivit între părți este Tribunalul Arad, în circumscripția căruia se află sediul reclamantei.

Totodată, în raport cu împrejurarea că, în speță, calitatea de reclamant o deține angatorul, al cărui sediu (unic) este situat în circumscripția Tribunalului Arad, Înalta Curte constată, contrar argumentelor din considerentele sentinței nr. 176 din 21 ianuarie 2019 pronunțate de Tribunalul Arad, că în speță nu se poate susține că mai multe instanțe ar fi deopotrivă competente să soluționeze litigiul, astfel că nu există un drept de opțiune al reclamantei în acest sens, nefiind aplicabil textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2019.