ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 897/2019

HOTĂRÂRE

14.05.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 897/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 6 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei totale de 366,93 RON, reprezentând contravaloare debit principal, a dobânzii contractuale în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere, aplicată la valoarea produselor ce au fost preluate de societatea debitoare și neachitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin Sentința civilă nr. 35 din data de 10 ianuarie 2019, Judecătoria Slobozia a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc regula generală în privința competenței teritoriale, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.", iar, potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., în procedura privind cererile de valoare redusă, competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Reținând că, din precizările reclamantei coroborate cu actele aflate la dosar, rezultă că pârâta SC B. SRL are sediul în localitatea Unirea, județul Brăila, a apreciat că, în speță, competența de soluționare aparține Judecătoriei Brăila.

Pe de altă parte, instanța a reținut că în speță nu există niciuna dintre situațiile reglementate de dispozițiile art. 113 C. proc. civ., privind competența teritorială alternativă, care să atragă competența Judecătoriei Slobozia.

Judecătoria Brăila, pe rolul căreia a fost înregistrată cauza la data de 29 ianuarie 2019, la rândul său, prin Sentința civilă nr. 2270 din data de 8 aprilie 2019, a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Slobozia și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea sentinței, în esență, instanța a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o cerere de valoare redusă, aspect de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 1028 și 107 C. proc. civ. - norme de ordine privată, referitoare la competența teritorială.

A arătat că necompetența de ordine privată poate fi invocată exclusiv de către pârât în termenele prevăzute de lege și, întrucât pârâta nu a invocat prin întâmpinare în termenul prevăzut de lege excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia, această instanță a devenit competentă teritorial exclusiv să judece cauza.

Totodată, a constatat că nu a fost legal sesizată, întrucât excepția a fost invocată de către instanța învestită cu judecata cererii, declinarea cauzei fiind efectuată cu încălcarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o cerere de valoare redusă, iar, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a acestor cererii, art. 1028 alin. (2) Cod procedură face trimitere expresă la dispozițiile de drept comun.

Competența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia, ci instanța a invocat din oficiu această excepție.

Neinvocarea de către pârâtă în termenul stabilit de lege a excepției de necompetență de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecința că instanța sesizată de reclamantă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Prin urmare, față de prevederile legale sus-menționate, Judecătoria Slobozia, sesizată de către reclamantă, chiar dacă nu era competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să se desesizeze în acest fel de soluționarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.