ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1006/2019

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 26.10.2018, sub nr. x/2018, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 465,44 RON, reprezentând contravaloare debit principal și a dobânzii contractuale în cuantum de 1% pe zi de întârziere, aplicată la valoarea produselor ce au fost preluate de societatea debitoare și neachitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezenta cauză.

Prin Sentința civilă nr. 25 din 10 ianuarie 2019, pronunțată de Judecătoria Slobozia, s-a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

În considerentele hotărârii s-a reținut faptul că potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc regula generală în privința competenței teritoriale, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Din precizările reclamantei, coroborate cu actele aflate la dosar, instanța a reținut că pârâta are sediul în localitatea Gemenele, județul Brăila, fapt ce determină competența Judecătoriei Brăila de soluționare a cauzei, potrivit normei generale în privința competenței teritoriale, enunțată anterior.

Pe de altă parte, instanța a reținut, în baza înscrisurilor aflate la dosar, că în speță nu există niciuna dintre situațiile reglementate de dispozițiile art. 113 C. proc. civ., privind competența teritorială alternativă, care să atragă competența Judecătoriei Slobozia .

Prin Sentința civilă nr. 1314 din 06 martie 2019, pronunțată de Judecătoria Brăila, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței în soluționarea acțiunii și s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia. Constatând ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea din oficiu a cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru ca aceasta să hotărască asupra conflictului de competență.

Instanța a reținut faptul că, în stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial în soluționarea cauzei, incidente în cauză sunt prevederile art. 1028 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 107 din același act normativ, potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, norme de ordine privată.

Prin urmare, întrucât pârâta nu a invocat prin întâmpinare în termenul prevăzut de lege excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia, instanța a reținut că se impune admiterea excepției invocate din oficiu raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care necompetența de ordine privată poate fi invocată exclusiv de către pârât în termenele prevăzute de lege.

În consecință, prin invocarea excepției de către instanța învestită cu judecata cererii, Judecătoria Brăila nu a fost legal sesizată, declinarea cauzei fiind efectuată cu încălcarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o cerere de valoare redusă, prin care reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 465,44 RON, reprezentând contravaloare debit principal și a dobânzii contractuale în cuantum de 1% pe zi de întârziere, aplicată la valoarea produselor ce au fost preluate de societatea debitoare și neachitate.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a acestor cereri de valoare redusă, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere expresă la dispozițiile de drept comun. Astfel, norma legală menționată prevede: "Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun".

Necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În procedura cererilor de valoare redusă, întâmpinarea îmbracă forma unui formular de răspuns, conform art. 1030 alin. (4) C. proc. civ.

Or, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța investită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze cauza.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâta nu a formulat întâmpinare, prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Slobozia s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâtei, care nu a înțeles să formuleze întâmpinare și să invoce excepția necompetenței teritoriale.

Neinvocarea de către pârâtă în termenul prescris de lege a excepției de necompetență de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecința că instanța necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Ca atare, față de prevederile legale sus-menționate, Judecătoria Slobozia, sesizată de către reclamantă, chiar dacă nu era competentă să judece cauza, nu putea să-și invoce din oficiu necompetența teritorială și să se desesizeze, în acest fel, de soluționarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2019.

Procesat de GGC - GV