ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1446/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 22.03.2016 sub nr. x/2016, reclamanta Agenția de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.A. și S.C. Electroputere VFU Pașcani S.A., a solicitat:

- recunoașterea Hotărârii Arbitrale din 25 martie 2013 pronunțate în cazul cu numărul TI 4/11 de Curtea de Arbitraj pentru comerț extern de pe lângă Camera de Comerț a Serbiei;

- încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale mai sus precizate pe teritoriul României și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7083 din 8 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepțiile invocate prin întâmpinare de către pârâte, ca neîntemeiate, a admis cererea reclamantei Agenția de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia și a dispus recunoașterea și încuviințarea executării hotărârii arbitrale pe teritoriul României pronunțată la data de 25.03.2013 în cazul de arbitraj T14/11 de către Curtea de Arbitraj pentru comerț extern de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Serbiei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele S.C. A. S.A. și S.C. ELECTROPUTERE VFU Pașcani SA

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1189 din 27 iunie 2017 a admis apelul declarat de pârâtele S.C. A. S.A. și S.C. ELECTROPUTERE VFU Pașcani S.A. împotriva sentinței civile nr. 7083 din 8 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către S.C. A. S.A. și la 500 RON cheltuieli de judecată către intimata S.C. ELECTROPUTERE VFU Pașcani S.A..

Împotriva acestei decizii, reclamanta Agenția de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia a formulat, la data de 8 noiembrie 2017, cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar prin decizia nr. 109/2018 din 19 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire.

Tot împotriva deciziei civile nr. 1189 din 27 iunie 2017, reclamanta Agenția de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia a formulat, la data de 30 octombrie 2017, contestație în anulare, soluționată prin decizia civilă nr. 205 A din 2 februarie 2018, în sensul respingerii acesteia ca nefondate și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată reduse, în sumă de câte 1.000 RON în favoarea intimatelor-pârâte.

De asemenea, se reține că împotriva deciziei civile nr. 1189 din 27 iunie 2017, reclamanta Agenția de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii și pe fond, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Primul motiv de recurs vizează încălcarea principiului contradictorialității prevăzut de art. 14, circumscris motivului de nelegalitate înserat în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că pârâtele nu au criticat, în cuprinsul motivelor de apel, aspectul referitor la nerespectarea unei cerințe formale a cererii de recunoaștere a hotărârii străine, instanța invocând din oficiu inadmisibilitatea cererii pentru nerespectarea unei cerințe formale. Prin urmare, inadmisibilitatea are caracterul unei excepții peremptorii ce are ca efect respingerea cererii, aspect pe care instanța, nu 1-a pus în discuția părților și, despre care a aflat din considerentele hotărârii atacate. Or, nu numai că s-a trecut peste rațiunea contradictorialității procesului civil, dar prin modul în care instanța de apel a procedat, i s-a încălcat dreptul la apărare.

Încălcarea principiului invocat este cu atât mai evidentă cu cât și-a manifestat, atât prin întâmpinare, cât și pe parcursul judecării cauzei, disponibilitatea de a depune orice alte înscrisuri la dosar. Instanța nu a considerat esențial să lămurească această cerere și să pună în vedere necesitatea prezentării vreunui alt document, însă fundamentul pe care se sprijină întregul dispozitiv este reprezentat de întocmai această neregularitate formală.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că decizia instanței de apel este anulabilă, întrucât au fost depășite limitele învestirii, întregul dispozitiv fiind întemeiat pe argumente ce nu au făcut obiectul cererii de apel.

În opinia recurentei instanța a depășit limitele învestirii, întrucât, în motivarea apelului nu s-a criticat faptul că la dosar nu a fost depus înscrisul în original, aspect care reprezintă fundamentul dispozitivului hotărârii.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenta arată că instanța anterioară a încălcat rolul activ al instanței prevăzut de art. 22 din C. proc. civ., circumscris motivului de nelegalitate înserat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta învederează că, instanța de apel, nu numai că nu a dat curs unui principiu esențial în desfășurarea procesului civil, ci a acționat contrar dispozițiilor legale. Astfel, în considerentele hotărârii se precizează în mod expres faptul că "cererea nu poate fi admisă, indiferent de convingerea instanței că acea hotărâre există sau de recunoașterea existenței hotărârii de către pârâte".

Prin urmare, deși instanța admite faptul că nu există îndoieli cu privire la existența înscrisului și nici partea adversă nu a contestat acest aspect, totuși în virtutea rolului său activ, necesitatea depunerii originalului hotărârii arbitrale nu a fost pusă în vedere intimatei-reclamante în cursul procesului, deși aceasta și-a manifestat explicit disponibilitatea de a depune alte înscrisuri la dosar.

Consideră că, prin nerespectarea celor trei principii invocate, în mod incorect s-a creat aparența că la dosarul cauzei ar fi depuse toate documentele indispensabile judecății, având în vedere faptul că instanța de apel nu a pus în discuție excepția nulității cu privire la realizarea unui element esențial pentru admiterea cererii. Această aparență a fost consolidată, mai ales prin ipoteza în care instanța de fond a considerat că dosarul cauzei este constituit din toate documentele necesare.

Al patrulea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în susținerea căruia recurenta susține că decizia atacată conține motive străine de natura cauzei.

Instanța de control judiciar nu a răspuns motivelor de apel deduse spre analiză, în schimb și-a întemeiat hotărârea pe baza unui aspect nesolicitat de către apelanții-pârâți respectiv, inadmisibilitatea cererii de recunoaștere a hotărârii arbitrale pentru neîndeplinirea unei cerințe formale.

Or, motivele de apel explicit formulate includeau critici legate de greșita respingere atât a excepției lipsei dovezii de reprezentant, cât și a excepției lipsei calității procesuale active. Al treilea motiv de apel a fost reprezentat de greșita interpretare a dispozițiilor art. 1129, art. 1128 raportate la art. 1093 C. proc. civ. și dispozițiile Tratatului ratificat prin Decretul nr. 24/1961, însă doar din perspectiva motivelor de refuz ale recunoașterii, în sensul în care s-a afirmat că apelanților-pârâți li s-a încălcat dreptul la apărare în procedura de arbitraj și, pe cale de consecință, devenea aplicabil motivul de refuz prevăzut de art. 1129 lit. c). Apărările sale, în cuprinsul întâmpinării, au fost legate tot de aceste probleme de drept, însă considerentele hotărârii nu răspund pretențiilor și apărărilor formulate în cauză.

Raportat la cele menționate, considerentele deciziei atacate se rezumă la un singur aspect și anume, neregularitatea formală reprezentată de lipsa înscrisului original de la dosarul cauzei. Nu numai că a fost invocată inadmisibilitatea cererii din oficiu de către instanță, fără a respecta contradictorialitatea procesului civil, dar suntem, totodată, în situația unei hotărâri care conține motive străine de natura cauzei.

Al cincilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la faptul că instanța de apel a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 47 pct. 1 din Decretul nr. 24/1961, art. III și art. IV din Tratatul de la New York din 1958, art. 318 și art. 319 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2333/C/2013.

În acest context, recurenta se consideră îndreptățită să solicite în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii și pe fond, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Prin întâmpinarea depusă, la 25 septembrie 2018, intimatele-pârâte ELECTROPUTERE VFU PASCANI S.A. și A. S.A. au apreciat că în cauză se impune respingerea cererii de revizuire, fie ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat, fie în principal, ca inadmisibilă, fie în subsidiar, ca neîntemeiată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 septembrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte s-a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea excepției invocate de recurentă privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1131 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 483 alin. (2) teza finală din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Curtea Constituțională a transmis la dosar copie de pe decizia nr. 753 din 4 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la art. 718 alin. (1) și la art. 1131 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin rezoluția din 9 mai 2022 s-a fixat termen de judecată la 9 iunie 2022, în complet de filtru, fără citarea părților, în vederea discutării repunerii pe rol a cauzei.

La termenul din 9 iunie 2022, în Completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Se constată că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenția de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.A. și S.C. Electroputere VFU Pașcani S.A., a solicitat recunoașterea Hotărârii Arbitrale din 25.03.2013 pronunțate în cazul cu numărul TI 4/11 de Curtea de Arbitraj pentru comerț extern de pe lângă Camera de Comerț a Serbiei; încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale mai sus precizate pe teritoriul României.

Potrivit dispozițiilor art. 1131 alin. (1) "cererea de recunoaștere sau de executare a hotărârii arbitrale străine se soluționează prin hotărâre dată cu citarea părților și care poate fi atacată numai cu apel."

Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului".

Conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Or, autorul căii de atac a solicitat cenzurarea unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În acest context, se reține că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă AGENȚIA DE GESTIONARE A LITIGIILOR ÎN PROCESUL DE PRIVATIZARE A REPUBLICII SERBIA împotriva deciziei civile nr. 1189 din 27 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă AGENȚIA DE GESTIONARE A LITIGIILOR ÎN PROCESUL DE PRIVATIZARE A REPUBLICII SERBIA împotriva deciziei civile nr. 1189 din 27 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte ELECTROPUTERE VFU PASCANI S.A. și A. S.A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2022.