ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1439/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la 30 iunie 2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și U.M. 02520 București, secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în fapt, în calitate de procurori militari la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj au fost salarizați de către pârâți prin raportare la coeficientul de multiplicare 15.00 prevăzut de «Anexa 1», lit. A), pct. 24 din O.U.G. nr. 27/2006, cu excepția reclamanților L. și F., care beneficiază de coeficientul de multiplicare 17,00.

În drept, au invocat art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531 și art. 1535 C. civ., art. 166 din Codul muncii, Deciziile (obligatorii) nr. 36/04.06.2018 și nr. 56/17.09.2018 ale Î.C.C.J. și nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale.

Reclamanții au formulat cerere de modificare a acțiunii, prin care au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și U.M. 02520 București (Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui (exclusiv pentru reclamantul E.), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești (exclusiv pentru reclamanta L.) Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare (exclusiv pentru reclamantul F.) extinsă și față de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj (exclusiv pentru reclamanta B.) sub aspectul completării și precizării petitelor după cum urmează, astfel încât, prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții corespondenți, instanța:

- începând cu data de 1 iulie 2017 și în continuare (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017), până la data de 30 mai 2019, pentru reclamantul A.;

- începând cu data de 01.07.2017 și în continuare (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017), până la data de 30.06.2018, pentru reclamantul K.;

- începând eu data de 01.11.2018 până la zi și în continuare (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. . 153/2017), pentru reclamanții E. .

Totodată, au solicitat citarea obligatorie în cauză, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în București, Piața Walter Mărăcineanu nr. 1-3.

În motivarea cererii, au arătat că modificarea petitelor secund și terț este impusă în principal de corelarea adecvată a pretențiilor deduse judecății cu perioadele de timp în care reclamanții au avut raporturi de serviciu cu parchetele enumerate în acțiunea inițială.

Prin sentința civilă nr. 790/2021 din 24 martie 2021, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Brașov, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar nu și a prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., concluzionând că, față de inexistența coparticipării procesuale active, prorogarea de competență teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă, fiind aplicabile dispozițiile referitoare la instanța competentă să soluționeze litigiile de muncă, iar avându-se în vedere că atât locul de muncă, cât și domiciliul reclamanților de la momentul formulării acțiunii este în circumscripția Tribunalului Brașov, se impunea declinarea cauzei spre soluționare, în favoarea Tribunalului Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 17 aprilie 2021, sub dosar nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 201/MAS din 7 martie 2022, Tribunalul Brașov, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, declinându-se competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, fiind prima instanță investită de reclamanți, care au ales, potrivit competenței teritoriale alternative să aleagă unde se judecă, conform art. 116 C. proc. civ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Brașov, secția I civilă și Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 23 mai 2022, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamanții K. și A. - procurori militari în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, în prezent pensionari și E. - procuror la aceeași instituție la data introducerii acțiunii, Înalta Curte constată că în prezenta cauză instanța a fost învestită cu soluționarea unui litigiu având ca obiect pretenții care vizează acordarea unor diferențe salariale pretins cuvenite, context ce vizează existența unui litigiu de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Conform prevederilor art. 269 din Codul muncii - alin. (1) "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ. - alin. (2) cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Astfel, competența teritorială reglementată de aceste dispoziții legale este una alternativă, fie tribunalul de la domiciliul sau reședința reclamanților, fie tribunalul de la locul de muncă, reclamantul fiind acela care alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum prevăd dispozițiile art. 116 C. proc. civ.

Din copiile de pe actele de identitate ale reclamanților și înscrisurile privind ocupația acestora reies următoarele:

- reclamantul E. era la data introducerii acțiunii procuror la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, având astfel locul de muncă în Cluj Napoca și domiciliul în municipiul Vaslui, județ Vaslui;

- reclamantul K. este pensionar și are domiciliul în municipiul Brașov;

- reclamantul A. este pensionar și are domiciliul în Sânpetru, județul Brașov.

Toți trei, alături de alți colegi de muncă, au învestit Tribunalul Cluj cu un litigiu de muncă, acționând în coparticipare procesuală activă.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În cazul de coparticipare reglementat de ultima teză a art. 59 C. proc. civ. "dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură" coparticiparea își găsește justificarea în aceea că, în primă instanță, după declanșarea mai multor litigii în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și ale căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură este posibilă conexarea, or cu atât mai mult, poate să existe de la bun început un singur proces, care să aibă ca obiect toate cererile care ar fi putut fi conexate, dacă erau introduse pe cale separată.

În speță, cei trei reclamanți vizează acordarea unor drepturi salariale din perioada în care erau procurori (perioada de activitate, în ceea ce îi privește pe reclamanții K. și A.), solicitând obligarea acelorași pârâți la stabilirea drepturilor salariale cu luarea în considerare a nivelului maxim de salarizare al ordonatorului principal de credite și familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție",care corespunde coeficientului de multiplicare 19,00, potrivit lit. A), pct. 13 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006, la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,00, prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006, «Anexa 1», lit. A), pct. 13, începând cu data de 01.07.2017 și în continuare (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017), precum și obligarea la plata diferențelor salariale între ceea ce li s-a plătit și ceea ce li se cuvenea pentru perioadele indicate în acțiune, astfel cum a fost precizată.

Prin urmare, deși sunt mai mulți reclamanți, analizarea chestiunilor de drept invocate este unitară pentru toți, ca atare, între drepturile acestora astfel cum le-au invocat, motivat și materializat în obiectul dedus judecății există o strânsă legătură, ca atare suntem în prezența unui litisconsorțiu procesual activ astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 59 ultima teză C. proc. civ., iar nu doar unul aparent, ca atare se justifică judecarea cererii formulate de cei trei reclamanți împreună.

În ceea ce privește instanța competentă teritorial să judece cererea, aceasta este prima instanță - Tribunalul Cluj învestită de reclamanți care au ales, dată fiind competența teritorială alternativă și posibilitatea ca aceștia să aleagă unde se judecă, conform art. 116 C. proc. civ., tribunalul de la locul de muncă al reclamantului E., acesta din urmă fiind la data introducerii cererii procuror în cadrul Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Prin urmare, întrucât competența reglementată de art. 210 din Legea 62/2011 și 269 din Codul muncii este una alternativă reclamanții, în temeiul art. 116 C. proc. civ. au ales să investească instanța de la locul de muncă a unuia dintre ei (a mai multora la data sesizării, însă prima instanță a disjuns o parte din cereri) și anume Tribunalul Cluj, ceea ce a atras competența de soluționare a cererii coreclamanților, toți aflați în litisconsorțiu activ.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2022.