ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1310/2022

HOTĂRÂRE

25.05.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1310/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 29 decembrie 2020, reclamanții A. si B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției obligarea pârâtului la stabilirea indemnizației de încadrare corespunzătoare și la emiterea unui nou ordin de salarizare prin luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 605,225 începând cu 20 august 2017, prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000, începând cu 10 aprilie 2016 și în continuare.

La termenul de judecata de la 28 octombrie 2021, instanta a pus în vedere reclamanților să precizeze în scris temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.

La 9 noiembrie 2021, reclamanții au precizat ca pârâtul este obligat la stabilirea drepturilor lor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 începând cu 20 august 2017, astfel cum acestea au fost recunoscute prin sentința nr. 871 din 5 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020 și pe care Ministerul Justiției este obligat să o pună în executare conform prevederilor art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și au indicat dispozițiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

La termenul de la 9 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, constatând că a fost învestită cu soluționarea unui litigiu de muncă, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 1872 din 9 decembrie 2021 și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În esență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este obligarea pârâtului Ministerul Justiției la stabilirea indemnizației de încadrare prin raportare la valoare de referință sectorială de 605,225, începând cu 20 august 2017 și prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000 începând cu 10 aprilie 2016, solicitare care se circumscrie dispozițiilor art. 269 Codul muncii și art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Totodata, instanta a reținut că prin motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, reclamanții nu au atacat un act administrativ tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și că nu au indicat temeiul de drept procesual în baza căruia au inițiat prezentul demers judiciar, pentru a se justifica în speță competența materială a Curții de Apel București. S-a apreciat că litigiul este unul de dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății neavând natură juridică administrativă, ci privind componenta salarială a raportului de serviciu dintre reclamanți, în calitate de magistrați, și Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, care gestionează bugetele instanțelor judecătorești conform art. 14 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției. Față de dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. raportate la dispozițiile art. 278 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 și văzând și prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., instanța a apreciat că soluționarea litigiului este de competența Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2020.

La termenul de la 24 martie 2022, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 2117/2022 din aceeași dată, a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În esență, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinelor prin care să le fie stabilite indemnizațiile prin luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 605,225 începând cu 20 august 2017 (reclamanții deținând deja un titlu executoriu în contradictoriu cu Tribunalul Dolj, prin care acesta a fost obligat la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale reclamanților raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 20 august 017 până la 31 decembrie 2017 sau la zi), respectiv prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000, începând cu 10 aprilie 2016 și în continuare. Totodată, Tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat doar obligarea pârâtului la emiterea unei ordin de salarizare și că au chemat în judecată, în calitate de pârât, doar Ministerul Justiției, singura instituție abilitată să emită ordinele de salarizare, neformulând cererea și în contradictoriu cu instanța în cadrul căreia își desfășoară activitatea.

Instanța a apreciat că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, este aplicabilă procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017 și sunt incidente cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii în considerentele 35-37, cu privire la acțiunile având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă. A constatat că instanța competentă să judece litigiile în care se contestă modul de stabilire a drepturilor salariale ale judecătorilor și se solicită emiterea unor noi ordine de salarizare, respectiv reîncadrarea, anume modificarea încadrării inițiale, este Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele învestite, respectiv Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Pentru a stabili competența materială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de salarizare conform prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 ca urmare a tsentinței civile nr. 871 din 5 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020, respectiv reîncadrarea prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000, date fiind atribuțiile pârâtului de ordonator de credite.

Având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost stabilit de reclamanți și precizat prin înscrisul depus la 9 noiembrie 2021, Înalta Curte reține că acțiunea cu care a fost sesizată Curtea de Apel București nu este o acțiune prin care se solicită plata unor drepturi de natură salarială. De altfel, reclamanții au chemat în judecată Ministerul Justiției în calitate de ordonator de credite și nu au extins cadrul procesual pasiv și față de Tribunalul Dolj, instanța unde aceștia își desfășoară activitatea.

Conform dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pe care reclamanții au indicat-o ca temei al cererii de chemare în judecată, actul prin care ordonatorul de credite stabilește drepturile salariale este un act administrativ, ce poate fi contestat la organele de conducere ale instituțiilor indicate la art. 7 din Anexa V la lege, iar plângerea împotriva hotărârilor acestor organe este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 9/2017, din considerentele acestei decizii rezultând că în situațiile prevăzute de anexele legilor-cadru de salarizare pe familii ocupaționale există și prevederi speciale pentru personalul salarizat în baza acestor anexe, iar în cazul familiei ocupaționale de funcții bugetare "justiție", "legea instituie o procedură specială în fața ordonatorului de credite, urmată de o procedură judiciară în contencios administrativ."

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.