ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1296/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1296/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 24 mai 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 06 iulie 2021 pe rolul Tribunalului Brăila, secția I civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu intimatele Casa Județeană de Pensii Ilfov și Casa Județeană de Pensii Brăila, anularea deciziei nr. 179186 din 11.05.2021 emisă de Casa Județeană de Pensii Ilfov, anularea transferului dosarului de pensie de la Casa Județeană de Pensii Brăila la Casa Județeană de Pensii Ilfov și repunerea în plată a cuantumului pensiei existente anterior transferului.
Prin sentința civilă nr. 793 din data de 29.10.2021, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului, invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, s-a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
În motivarea hotărârii, instanța a reținut că dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea 263/2010 reglementează competența teritorială în litigiile împotriva caselor teritoriale de pensii, în sensul că instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului.
De asemenea, instanța a reținut că la data sesizării instanței de judecată reclamanta a avut reședința în orașul Popești Leordeni și că aceasta reprezintă locuința ei principală, fiind echivalentă domiciliului.
Prin urmare, instanța competentă să soluționeze litigiul este Tribunalul Ilfov.
Cauza a fost înregistrată la 06 decembrie 2021 pe rolul Tribunalul Ilfov, secția Civilă, sub același număr.
Prin sentința civilă nr. 855 din 31 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.
Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat soluționarea cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
În considerentele hotărârii, instanța a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 87, art. 88 și art. 90 C. civ., se constată că schimbarea adresei de domiciliu reprezintă o opțiune a persoanei fizice, iar simpla stabilire a unei reședințe nu poate echivala cu schimbarea domiciliului, în lipsa unor elemente din care să rezulte fără echivoc această intenție.
Prin urmare, având în vedere că legislația face distincția clară între domiciliu și reședință, iar la dosarul cauzei nu au fost identificate elemente din care să rezulte că reclamanta a înțeles să își schimbe adresa principală, instanța a constatat că domiciliul acesteia este în municipiul Brăila, conform fișei DEPABD, neavând relevanță juridică sub aspectul stabilirii competenței reședința reclamantei.
Astfel, în conformitate cu art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 instanța a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 11 mai 2022.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Brăila și Tribunalul Ilfov, în cauză fiind incidentă ipoteza de la art. 133 pct. 2 teza finală C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalul Brăila, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta contestă atât decizia de pensie emisă de Casa Județeană de Pensii Ilfov, cât și operațiunea de transfer a dosarului de pensie de la Casa Județeană de Pensii Brăila la Casa Județeană de Pensii Ilfov.
Fiind în prezența unui litigiu de asigurări sociale, competența de soluționare este reglementată prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 "tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind [...] g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii" iar conform art. 154 alin. (1) din același act normativ "Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul."
Prin urmare, dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 reglementează un caz de competența teritorială absolută, potrivit căruia instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului.
În cauză, instanța a constatat că din extrasul din baza de date a DEPABD rezultă că, la data sesizării instanței de judecată, reclamanta a avut domiciliul în municipiul Brăila și reședința în orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov.
Potrivit art. 87 C. civ. "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală" iar conform art. 88 din același act normativ "reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară".
Din textele legale evocate rezultă că atât domiciliul cât și reședința sunt atribute distincte de identificare ale persoanei juridice, domiciliul fiind locuința principală și statornică, în timp ce reședința este locuința secundară și temporară.
De asemenea, potrivit art. 90 alin. (1) C. civ. "reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut".
Înalta Curte constată că în cauză nu poate opera prezumția de domiciliu prevăzută la art. 90 alin. (1) C. civ., în sensul că reședința reclamantei poate fi considerată de fapt domiciliu, întrucât atât domiciliul cât și reședința erau cunoscute în cauză.
Totodată, se reține că reclamanta, deși avea reședința în altă localitate, a înțeles să sesizeze cu soluționarea cererii de chemare în judecată instanța din circumscripția teritorială în care se află domiciliul acesteia. Mai mult, în cererea de chemare în judecată reclamanta a menționat în mod expres domiciliul ca fiind situat în Municipiul Brăila.
Prin urmare, având în vedere că domiciliul reclamantei la data depunerii cererii de chemare în judecată era în Municipiul Brăila, Tribunalul Brăila este competent teritorial să soluționeze cauza, potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.
Față de considerentele anterior expuse, și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2022.