ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 128/2022

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Timiș, sub număr de dosar x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții S.C. C. S.R.L și D., solicitând instanței obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 36,189.00 euro și 66,399.63 RON, cu dobândă legală de la data depunerii cererii, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții au arătat că sumele la plata cărora solicită obligarea pârâților reprezintă despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului ce le-a fost provocat de incendiul din data de 14.12.2015 - care a avut drept cauză șemineul edificat de pârâți.

Prin sentința civilă nr. 518 din 16 mai 2018, Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. și a respins acțiunea față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. C., obligând-o pe pârâtă la plata către reclamanți a sumei de 207.150 RON cu titlu de despăgubiri și a sumei de 5400 cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă în rest acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. C. a declarat apel, solicitând admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, cu obligarea reclamanților la plata cheltuie ilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 294/A din 7 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâta S.C. C., în contradictoriu cu reclamanții A. și B., împotriva sentinței civile nr. 518 din 16 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2016; a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă în integralitate și acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C.. Au fost obligați reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 8444 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 294/A din 7 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, reclamanții A. și B. au declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, reclamanții susțin, în esență, că instanța de apel a încălcat regulile procedurale cu caracter imperativ referitoare la conținutul hotărârii judecătorești, prin aceea că nu a inclus în hotărârea atacată opiniile divergente ale celor doi judecători care au constituit inițial completul de judecată, opinii în urma cărora s-a apelat la constituirea unui complet de divergență după cum reiese din încheierea de ședință din data de 17.06.2020. Mai mult decât atât, această opinie se impunea a fi consemnată ca opinie separată de aceea a celui de-al doilea judecător inițial și a celui nou inclus în completul de judecată.

În opinia recurenților-reclamanți, instanța de apel nu a analizat, în mod efectiv, argumentele acestora, nu a procedat la o înlăturare, motivată și argumentată, în mod explicit, a susținerilor din întâmpinarea formulată de către aceștia, precum și a concluziilor raportului de expertiză tehnică în specialitatea procese pirogene întocmit în faza procesuală a apelului de către expert inginer E.. De asemenea, instanța nu a prezentat în concret motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa, care se rezumă la a conchide că există un dubiu în stabilirea cauzei incendiului care a distrus în totalitate construcția edificată de către recurenții-reclamanți.

In fapt, instanța de apel a conferit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea electroenergetică întocmit de expertul F. aceeași putere probatorie cu a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea procese pirogene și incendii întocmită de către domnul expert E., practic neutralizându-le. Această abordare a celor două expertize tehnice este greșită, deoarece expertiza tehnică în specialitatea procese pirogene și incendii întocmită de către domnul E. are la bază nu doar propriile constatări ale acestuia, ci și pe cele ale martorilor oculari la incendiu precum și constatările pompierilor care au intervenit pentru stingerea incendiului, consemnate în procesul-verbal întocmit cu această ocazie și confirmate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat al Județului Timiș.

În ceea ce privește incidența pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susțin că normele de drept material greșit aplicate, sunt prevederile art. 1349 coroborat cu dispozițiile art. 1373 C. civ., care conturează regimul juridic ai răspunderii civile delictuale și ale art. 16, alin. (3) din C. civ. privind culpa ca formă a vinovăției.

În speță, incendiul de la imobilul proprietatea recurenților s-a produs datorită unui defect de construcție de montaj a racordului de la șemineul vândut de către pârâtă, din holul central al clădirii, la coșul de fum. S-a reținut că racordul cuptorului de la șemineu nu s-a amplasat la distanța de protecție la incendiu, ne fiind respectate prevederile STAS-6793-69 art. 2.3,10. De asemenea, expertul tehnic în procese i pirogene, E., indică și faptul că elementele suprapuse ale coșului de fum nu au fost fixate corespunzător, fiind afectată etanșeitatea acestuia.

In ceea ce privește cauza incendiului, un înscris edificator este procesul-verbal cu nr. x/P, întocmit la data de 14.12.2015 de Comandatul gărzii de intervenție la încheierea de stingere a incendiului și rapoartele de expertiză, extrajudiciară întocmit de expertul G. și judiciară întocmit de către expertul E.. In cuprinsul acestora se indică ca sursă a incendiului tocmai deficiențele de montaj la șemineu realizat de către pârâtă.

Mai mult, inclusiv declarația martorului ocular, audiat în fața primei instanțe care a indicat faptul că flăcările se întindeau dinspre peretele pe care era montat șemineul către partea opusă a casei, unde în fapt sej afla cablul despre care expertul tehnic în specialitatea electroenergetică, ing. F., pretinde că ar fi suferit scurtcircuitul cauzator al incendiului.

Față de aceste considerente, apreciază ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Se mai arată că la stabilirea vinovăției și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; având la îndemână amplul material probator din dosar, instanța trebuia să aibă în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea procese pirogene și incendii, fiind singurul care se coroborează și cu alte probe administrate, respectiv cu declarații de martori oculari și cu înscrisuri emanând de la autorități ale statului necontestate până în prezent.

Expertiza în specialitatea electroenergetica relevă existența unui scurtcircuit la instalația electrică, însă nu este concludentă în privința faptului că acest scurtcircuit este cauză sau urmare incendiului.

În opinia recurenților, doar expertiza tehnică în specialitatea în procese pirogene și incendii poate stabili cauza producerii unui incendiu.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând apelul pârâtei C., să se dispună respingerea acestuia, ca neîntemeiat, și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar.

Prin încheierea de ședință din 22 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenții-reclamanți au depus punct de vedere la raport, prin care au susținut că recursul este admisibil, fiind incidente pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., astfel că se impune admiterea recursului.

Intimata-pârâtă a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că raportul este întemeiat și se impune anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) Cod; totodată, a solicitat cheltuieli de judecată.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 26 ianuarie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că argumentele prezentate de recurenți în memoriul de recurs nu pot fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., invocate de aceștia, deoarece recurenții înțeleg să critice modul în care instanța de apel a apreciat probele și a evaluat situația de fapt, aspecte ce țin de controlul de netemeinicie și nu de controlul de legalitate al deciziei recurate.

Recurenții susțin, în esență, prin motivele de recurs că instanța nu a prezentat în concret motivele de fapt și de drept care au format convingerea acesteia în sensul că există un dubiu în stabilirea cauzei incendiului care a distrus în totalitate construcția edificată de către reclamanți. De asemenea, susțin că, în fapt, instanța de apel a conferit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea electroenergetică aceeași putere probatorie cu a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea procese pirogene și incendii, deși cel din urmă raport are la bază nu doar propriile constatări ale expertului, ci și pe cele ale martorilor oculari la incendiu, precum și constatările pompierilor care au intervenit pentru stingerea incendiului, consemnate în procesul-verbal întocmit cu această ocazie.

În acest context, este de subliniat că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, trebuie amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurenților cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenți rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenții au relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

În speță, recurenții-reclamanți tind, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele (expertizele efectuate în cauză, declarația martorului ocular, etc.) și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Împrejurarea că recurenții-reclamanți indică anumite dispoziții legale (ex: art. 1373 C. civ.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

De asemenea, susținerea faptului că incendiul de la imobilul proprietatea recurenților s-a produs datorită unui defect de construcție de montaj la șemineu, montaj realizat de către pârâtă și stabilirea culpei, pe care le aduc în discuție recurenții, reprezintă chestiuni de fapt, asupra cărora se pronunță în mod suveran instanța de fond sau de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenții-reclamanți nu s-au conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să ducă la aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenții-reclamanți A. și B. la plata sumei de 3.155,51 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă S.C. C., conform înscrisurilor justificative aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 294/A din 7 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenții-reclamanți A. și B. la plata sumei de 3.155,51 RON, reprezentând cheltuieli de judectă în recurs, către intimata-pârâtă S.C. C..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2022.