ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1196/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 20 septembrie 2018, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul abuziv a clauzelor cuprinse în contractul de credit ipotecar nr. x din 7 martie 2006, la capitolul 4 "dobânzi si comisioane" pct. 4.1 alin. (2), pct. 4.2 alin. (2), pct. 4.3 și pct. 4.11 lit. a) și c), la capitolul 5 "rambursarea creditului și graficul de rambursare" pct. 5.8 alin. (4) și (5), precum și la capitolul 11 "cesiunea contractului" pct. 11.4; reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă excedentară, la care se adaugă dobânda legală la sumele achitate cu acest titlu până la 20 octombrie 2008, calculate de la momentul plății și până la plata efectivă, a sumei de 7.250 RON, achitată cu titlu de comision de acordare și gestiune, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data plății, 7 martie 2006, și până la restituirea ei efectivă; reclamanții au mai solicitat constatarea caracterului abuziv in integrum a contractului de credit x din 20 octombrie 2008 și, în consecință, declararea nulității absolute a acestuia și a convențiilor accesorii, restabilirea situației anterioare încheierii contractului de credit, în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor achitate în baza contractului, aproximativ suma de 70.000 de franci elvețieni, simultan cu obligarea reclamanților de a restitui soldul împrumutului acordat prin contractul de credit ipotecar nr. x din 7 martie 2006 care, la data de 20 octombrie 2008, era în cuantum de 281.429,59 RON; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a introdus-o în cauză, în calitate de pârâtă pe D. S.A, ca succesor al C. S.A., față de fuziunea prin absorție a C. S.A. și a respins excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 360/2019 din 5 martie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în contractul de credit ipotecar nr. x din 7 martie 2006, la art. 4.1 alin. (2), art. 4.2 alin. (2) și art. 4.3, în ceea ce privește mecanismul de formare a dobânzii variabile, la art. 4.11 lit. a) și c) și art. 5.8 alin. (4) și (5), referitoare la comisionul de acordare și gestiune și la comisionul de rambursare anticipată; a obligat pârâta la restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă peste dobânda de 6,90% pe an, de comisioane acordare și gestiune și de rambursare anticipată, în baza clauzelor declarate abuzive în perioada 7 martie 2006-20 octombrie 2008, la care se adaugă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data achitării fiecărei sume și până la data restituirii efective; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 15 ianuarie 2019 și a sentinței, au declarat apel reclamanții, iar pârâta a promovat apel doar împotriva sentinței.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de apelanții-reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 625/2020 din 18 decembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva încheierii din 31 ianuarie 2020 și a deciziei, reclamanții au declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, au susținut că dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene intră în contradicție cu măsura de suspendare a judecării pricinii dispusă, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din 14 februarie 2020, context în care s-a apreciat că pentru lămurirea deplină a cauzei sunt de interes statornicirile C.J.U.E. în cauzele C-698/18, C-699/18 și C-269/19.

Potrivit recurenților, curtea de apel a nesocotit prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, cu ignorarea probelor administrate, apreciind că încheierea contractului de credit x din 20 octombrie 2008 reprezintă voința lor, a consumatorilor, de a refinanța creditul inițial convenit în moneda națională și de a-l restitui într-o altă monedă, respectiv în franci elvețieni.

În opinia recurenților, instanța de apel a ignorat circumstanțele particulare ale cauzei și nu a ținut cont de dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000, context în care a interpretat formal și superficial raportul juridic dedus judecății.

Au susținut că starea de fapt conturează faptul că pârâta a inserat în contract clauze ce au ca scop exonerarea răspunderii sale pentru încălcarea prohibiției imperative impuse de dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 și ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 190/1999, în forma în vigoare la 6 februarie 2006, dată la care a fost încheiat primul contract de credit.

Recurenții au mai invocat în susținerea recursului lor Hotărârea C.J.U.E. pronunțată în cauza C-452/19.

În continuare, au relevat aspecte referitoare la clauza privind moneda în care se restituie împrumutul - francul elvețian, arătând că nu a existat vreo negociere și că banca nu i-a informat asupra consecințelor economice.

Totodată, recurenții au mai arătat că instanța de apel avea obligația de a analiza din oficiu caracterul abuziv al clauzelor relevante din cuprinsul contractului de credit ipotecar HL nr. x din 20 octombrie 2008.

În final, au arătat că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material relevante în cauză.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 16 februarie 2021 recurenții au depus la dosar o cerere, prin care au solicitat instanței activarea mecanismului prevăzut de art. 267 T.F.U.E. și art. 19 alin. (3) lit. b) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în sensul de a adresa o cerere de decizie preliminară Curții de Justiție a Uniunii Europene cu anumite întrebări expuse în cererea aflată la dosar.

La 14 aprilie 2021, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimată, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenții au indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă că recurenții nu au expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise celor două motive de recurs invocate, ci au urmărit să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

După ce au susținut că instanța de apel a respins în mod nelegal cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin încheierea din 31 ianuarie 2020, recurenții au prezentat aspecte de ordin general sub aspectul faptului că aceeași instanță a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea unor alte cauze aflate pe rolul C.J.U.E, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1

1

C. proc. civ., afirmând că cele două dispoziții intră în contradicție.

Această afirmație nu poate fi considerată că reprezintă o motivare a căii de atac din perspectiva exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce ar putea fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Așadar, Înalta Curte constată că în conținutul cererii de recurs nu se identifică susțineri referitoare la faptul că hotărârea pronunțată nu ar corespunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sau la existența unor considerente contradictorii ori numai străine de natura cauzei, astfel că reține invocarea formală a acestui motiv de recurs.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenții pun în discuție, prin argumentația expusă, modul în care instanța de apel a analizat caracterul abuziv a contractului de credit nr. x din 20 octombrie 2008, a cărui constatare nulitate absolută au solicitat-o, cu referire la moneda în care se restituie împrumutul, afirmându-se că această clauză nu a fost nenegociată și că banca nu i-a informat asupra consecințelor economice, context în care raportul juridic a fost analizat superficial, prin raportare la situația de fapt și probele administrate.

Totodată, recurenții s-au limitat la critici referitoare la modul în care instanța de apel a aplicat prevederile Legii nr. 193/2000, fără o dezvoltare punctuală a modului în care s-a ignorat ori aplicat greșit o dispoziție normativă cuprinsă în această lege.

În plus, sub aparența greșitei analize a cerințelor referitoare la caracterul abuziv din perspectiva Legii nr. 193/2000, recurenții au reiterat susținerile expuse în fața instanțelor de fond cu privire la faptul că au încheiat contractul de credit de refinanțare în franci elvețieni la îndrumarea reprezentanților băncii, că anterior încheierii acestuia, în anul 2008, aveau în desfășurare un alt contract de credit acordat în moneda națională, că intimata și-a rezervat prerogativele de exonerare a răspunderii și că instanța avea obligația de a analiza din oficiu caracterul abuziv al oricărei clauze din cuprinsul contractului.

Toate aceste chestiuni vizează aspecte de temeinicie și care nu mai pot fi repuse în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, unde sunt supuse controlului judiciar exclusiv aspecte de legalitate.

Astfel, criticile expuse cu privire la moneda în care se rambursează creditul nu conduc spre concluzia că decizia ar fi nelegală, câtă vreme chestiunile puse în discuție relevă nemulțumirea părților cu privire la neconstatarea caracterului abuziv a contractului de credit x din 20 octombrie 2008 față situația de fapt și de probele administrate.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural.

Totodată, având în vedere aplicarea sancțiunii nulității recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține că nu poate analiza cererea formulată de recurenți, prin care au solicitat instanței activarea mecanismului prevăzut de art. 267 T.F.U.E. și art. 19 alin. (3) lit. b) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în sensul de a adresa o cerere de decizie preliminară Curții de Justiție a Uniunii Europene cu anumite întrebări expuse în cererea aflată la dosar.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2020 și a deciziei civile nr. 625/2020 din 18 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2022.