ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1180/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. NEGREȘTI OAȘ, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 303.725 RON, reprezentând prejudiciul creat în urma încasării unor plăți nejustificate, pentru lucrări de "supraînălțare diguri" neexecutate în cadrul obiectivului de investiții "îndiguire și regularizare a pârâului Luț în zona localității Voivodeni, județul Mureș", prejudiciu constatat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Mureș, prin decizia nr. 607/17.03.2014, a cărei legalitate a fost stabilită de instanța de judecată, în mod definitiv, în dosarul nr. x/2014, prin decizia nr. 2037/04.12.2018 a Curții de Apel Târgu Mureș; de asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 285/2019 din 13 noiembrie 2019, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare față de cererea principală; a respins ca prescrisă cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. S.R.L., în contradictoriu cu chemata în garanție B. S.R.L.; a disjuns cererea de chemare în garanție formulată de către reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ, în contradictoriu cu chemata în garanție C. S.R.L., sens în care a dispus formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 15 ianuarie 2020, sala 12, ora 09:00; reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei A. S.R.L. suma de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial redus în baza art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei A. S.R.L. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.692 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de pârâtă pentru cererea de chemare în garanție; a respins ca neîntemeiată cererea chematei în garanție B. S.R.L. privind cheltuielile de judecată; fără cale de atac în ceea ce privește măsura disjungerii.

Prin sentința civilă nr. 2/2019 din 15 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a constatat, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, încetarea acțiunii având ca obiect pretenții, formulate de reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., societate în faliment, reprezentată legal de lichidatorul judiciar Cabinetul Individual de Insolvență D., fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ a declarat apel, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să dispună admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, în sensul suspendării de drept a dosarului nr. x/2019, în temeiul art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014.

Prin decizia nr. 216/C/2020-A din 23 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D., împotriva sentinței nr. 2/2020 din 15 ianuarie 2020 a Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a fost menținută în totalitate; fără cheltuieli de judecată în apel.

Examinând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate de apelantă, Curtea de Apel Oradea a constatat că acesta nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

S-a arătat că apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ a formulat o cerere de chemare în garanție împotriva societății intimate C. S.R.L., disjunsă din dosarul nr. x/2019, prevalându-se de obligația asumată de aceasta din urmă față de reclamantă prin contractul de servicii nr. x/22.12.2008.

Așa cum a reținut și prima instanță, acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2019 reprezintă o acțiune în pretenții, având în vedere că finalitatea sa constă în obligarea pârâtei la repararea prejudiciului în cuantum de 308.725 RON.

Așadar, cererea formulată de reclamantă implică realizarea unei creanțe asupra averii intimatei-pârâîte, societate care este supusă procedurii falimentului.

Instanța de prim control judiciar a constatat că prin încheierea din 1 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2015, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 17244 din 13.10.2015, s-a admis cererea debitoarei C. S.R.L., sens în care, în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva acestei debitoare, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență D., iar prin sentința civilă nr. 213 din 17 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2015, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 3259 din 14.02.2019, în temeiul art. 145 alin. (1) lit. C) din Legea nr. 85/2014, s-a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei C. S.R.L.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează".

În conformitate cu dispozițiile art. 75 alin. (3) din același act normativ, "nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acțiunile judiciare pentru determinarea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii. Pentru astfel de acțiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observație și de reorganizare, cerere de plată ce va fi analizată de către administratorul judiciar cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, fără ca aceste creanțe să fie înscrise în tabelul de creanțe. Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestație cu respectarea art. 59 alin. (5) - (7)".

Apelanta-reclamantă nu a înțeles să se prevaleze de prevederile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, ci de procedura de drept comun, sens în care acțiunea sa nu poate fi calificată drept o cerere de plată, cu atât mai mult cu cât a fost formulată după ce s-a dispus intrarea societății pârâte în procedura de faliment, iar nu pe parcursul perioadei de observație ori de reorganizare, cererea reclamantei fiind înregistrată la instanță la data de 23 aprilie 2019.

Or, câtă vreme prin dispozițiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 se reglementează o procedură specială pentru recuperarea creanțelor născute după data deschiderii procedurii insolvenței, soluționarea acțiunilor de drept comun pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului aflat în insolvență este împiedicată de dispozițiile imperative ale art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, independent de data nașterii creanței alegate.

Întrucât s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva intimatei-pârâte C. S.R.L., prin hotărâre rămasă definitivă, în conformitate cu dispozițiile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, operează încetarea de drept a cererii având ca obiect realizarea creanței alegate asupra averii acesteia, așa cum a reținut și tribunalul.

Instanța de apel a mai constatat că nu poate fi reținută critica apelantei-reclamante, potrivit căreia ar fi incidentă în speță teza I a articolului 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și, pe cale de consecință, s-ar fi impus suspendarea de drept a judecății cererii ce face obiectul dosarului nr. x/2019

Teza I a textului de lege anterior menționat prevede un caz de suspendare de drept a judecății, însă această suspendare operează pentru o perioadă de timp limitată și anume între data pronunțării sentinței sau încheierii de deschidere a procedurii insolvenței și data rămânerii definitive a acestei hotărâri, când acțiunea în pretenții încetează, astfel cum rezultă din art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

În cauză, față de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, nu se mai putea constata suspendarea de drept a judecății, având în vedere că a intervenit cazul de încetare/stingere a acțiunii în pretenții formulată de apelanta-reclamantă.

Soluția propusă de apelantă nu are temei legal, fiind totodată și extrem de formalistă, aceasta susținând că instanța trebuia să dispună suspendarea de drept a judecății, iar, ulterior, după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, să dispună repunerea pe rol a cauzei pentru a constata încetarea acțiunii în pretenții ce formează obiectul dosarului nr. x/2019

La data de 7 decembrie 2020 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ împotriva deciziei nr. 216/C/2020-A din 23 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii apelului și trimiterii cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond.

Consideră că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, aplicabile suspendării de drept a acțiunilor judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că este incidentă teza I a articolului 75 din Legea nr. 85/2014, în sensul că se impunea suspendarea de drept a acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar, întrucât instituția reclamantă urmărea realizarea unei creanțe, respectiv restituirea sau încasarea unei sume de bani.

Instanțele anterioare au reținut că reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ își putea valorifica creanța în procedura specială a insolvenței, însă acest considerent este greșit, deoarece interesul instituției în a recupera creanța s-a născut odată cu soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014, deci, ulterior deschiderii procedurii de insolvență.

Așadar, instanța de apel a reținut, în mod greșit, că reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de procedura cererii de plată.

În ceea ce privește dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, recurenta-reclamantă a menționat faptul că nu se putea înscrie la masa credală odată cu intrarea societății chemate în garanție în procedura insolvenței, întrucât nu deținea un înscris care să ateste vreun debit față de aceasta, mai exact, nu avea niciun titlu executoriu și nici vreo factură fiscală din care să rezulte pretențiile deduse judecății prin acțiune.

Mai mult decât atât, autoarea căii de atac a arătat că a aflat despre intrarea în insolvență a societății C. S.R.L. odată cu demararea procedurii de chemare în garanție în fața instanței de fond.

De asemenea, a precizat că nici măcar nu a fost notificată despre deschiderea procedurii insolvenței, întrucât nu avea o creanță față de această societate.

Referitor la dispozițiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, recurenta-reclamantă a solicitat să se observe faptul că debitoarea a intrat în procedura falimentului la data de 17 ianuarie 2019, anterior formulării acțiunii principale și momentului la care a luat cunoștință despre această împrejurare.

În plus, a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere faptul că este inadmisibilă cererea de plată în procedura falimentului, aceasta putându-se formula în perioada de observație și de reorganizare, așa cum legiuitorul prevede expres.

Totodată, recurenta-reclamantă a învederat că nu avea o creanță certă, lichidă și exigibilă, pentru a putea solicita plata acesteia prin cererea de plată, chiar și dacă s-ar concluziona că se putea formula în procedura falimentului.

Prin urmare, a apreciat că nu se impunea încetarea acțiunii având ca obiect pretenții.

Având în vedere că instanțele anterioare au soluționat cauza fără a intra în fondul acesteia, recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 - art. 502 din C. proc. civ., art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, Legea nr. 500/2002 și Ordinul nr. 1792/2002.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 16 martie 2021 s-a fixat termen la data de 13 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului, dată la care s-a pronunțat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care sancționează hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, autoarea căii de atac a susținut faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care prevăd suspendarea de drept a acțiunilor judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.

Astfel, s-a arătat că este incidentă teza I a articolului 75 din Legea nr. 85/2014, în sensul că se impunea suspendarea de drept a acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar, întrucât instituția reclamantă urmărea realizarea unei creanțe, respectiv restituirea sau încasarea unei sume de bani.

De asemenea, recurenta-reclamantă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ consideră că este greșit raționamentul instanțelor anterioare, potrivit căruia își putea valorifica creanța în procedura specială a insolvenței, deoarece interesul instituției în a recupera creanța respectivă s-a născut odată cu soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014, deci, ulterior deschiderii procedurii de insolvență.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a căror încălcare o pretinde recurenta-reclamantă, au următorul conținut:

"de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează".

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că măsura suspendării judecății produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acțiunea judiciară încetează.

În cauză, instanța de apel a reținut că prin încheierea din 1 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2015, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 17244 din 13.10.2015, s-a admis cererea debitoarei C. S.R.L., sens în care, în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva acestei debitoare, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență D., iar prin sentința civilă nr. 213 din 17 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2015, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 3259 din 14.02.2019, în temeiul art. 145 alin. (1) lit. C) din Legea nr. 85/2014, s-a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei C. S.R.L., astfel încât își găsesc pe deplin aplicabilitatea prevederile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, care obligă instanța de drept comun să dispună încetarea acțiunii având ca obiect realizarea creanței alegate asupra averii debitoarei.

Prin urmare, în raport de data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, Tribunalul Satu Mare a luat act de efectele acestei măsuri și a dispus, în mod legal, încetarea acțiunii în pretenții, astfel cum a fost calificată la înregistrarea ei pe rolul instanței, având în vedere că scopul urmărit de reclamantă este acela de a obține obligarea pârâtei C. S.R.L. la repararea prejudiciului în cuantum de 308.725 RON.

Ca regulă, încetarea cauzei care a determinat suspendarea procesului face posibilă redeschiderea acestuia, dar, în ipoteza avută în vedere de legiuitor la art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, reține atenția dispoziția procedurală obligatorie de încetare a acțiunii judiciare.

Soluția se justifică, așa cum a statuat și Curtea Constituțională a României, în decizia nr. 36/2018, prin natura specială a procedurii prevăzute în legislația în materia insolvenței, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență (paragraful 18).

Așadar, critica recurentei-reclamante sub aspectul vătămării drepturilor și intereselor sale de către instanța de apel care a apreciat asupra legalității hotărârii de încetare a acțiunii este nefondată, în condițiile prezentate.

De altfel, recurenta se arată nemulțumită de însăși edictarea normei legale, imperative, de ordine publică, câtă vreme nici instanța de apel și nici instanța de recurs din prezentul dosar nu mai pot cerceta aspectele referitoare la necesitatea suspendării cererii, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Este corectă concluzia instanțelor anterioare, potrivit căreia reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de prevederile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, ci de procedura de drept comun, motiv pentru care, acțiunea sa nu poate fi calificată drept o cerere de plată, cu atât mai mult cu cât a fost formulată după ce s-a dispus intrarea societății pârâte în procedura de faliment, iar nu pe parcursul perioadei de observație ori de reorganizare, cererea de chemare în garanție fiind înregistrată la instanță la data de 23 aprilie 2019.

În economia litigiului, nu prezintă relevanță faptul că reclamanta deține sau nu un titlu executoriu cu privire la creanța alegată de aceasta, câtă vreme dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 împiedică continuarea judecății oricărei acțiuni judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului aflat în insolvență într-un alt cadru procesual decât cel reglementat prin dispozițiile art. 75 alin. (3) din același act normativ.

Se mai reține că dispozițiile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile, indiferent dacă reclamanta a avut sau nu cunoștință despre deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății pârâte.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că decizia atacată este una legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ împotriva deciziei nr. 216/C/2020-A din 23 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2021.