ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1509/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23 mai 2016, reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Mureș - Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 188.156,62 RON.

La primul termen de judecată, reclamanta a depus o cerere intitulată "de modificare/precizare a cererii de chemare în judecată" prin care a arătat că își majorează cuantumul obiectului cererii sale de la suma de 188.156,62 RON, la suma de 235.722,18 RON, aferentă costului serviciilor prestate pe toată perioada anului 2015, potrivit facturilor depuse în completare pentru suma de 47.566 RON.

Prin sentința nr. 470/2019 din 8 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalului Sibiu, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Mureș - Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. și a fost obligată aceasta la plata către reclamantă a sumei de 235.722,18 RON debit restant.

Împotriva sentinței nr. 470/2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sibiu a declarat apel pârâta S.C. A. S.A.

Prin decizia nr. 363/2020 din 3 noiembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de A. S.A. împotriva sentinței nr. 470/2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sibiu.

La 18 ianuarie 2021, recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 363/2020 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dipozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că soluția pronunțată nu are corespondent în considerentele hotărârii, acestea neîndeplinind cerințele legale în ceea ce privește motivarea hotărârii judecătorești, astfel cum este prevăzut de art. 425 C. proc. civ.. instanța de apel nu a procedat la o examinare reală a problemelor esențiale deduse judecății, limitându-se la aprecieri cu caracter general și la simple preluări ad literam a susținerilor intimatei.

Arată că, sub aspectul negocierilor purtate între părți, instanța de apel a reținut doar că "intimata a invitat apelanta la negocieri asupra tarifului pentru prestarea serviciilor, iar aceasta a refuzat, dovedit prin adresa nr. x/09.12.2014."

În acest mod, consideră că instanța de apel a ignorat în totalitate înscrisurile care probează negocierile ulterioare dintre părți, respectiv (i) Procesul-verbal de negociere din data de 25.08.2015; (ii) Nota de conciliere și Protocolul nr. 8003/26.11.2015; (iii) Procesul-verbal de conciliere finală din data de 07.12.2015.

Mai arată și faptul că raționamentul expus prin decizia recurată nu cuprinde nicio analiză a incidenței principiului forței obligatorii a contractului și a lipsei consimțământului unui cocontractant cu privire la anumite clauze ale contractului.

Astfel, deși recurenta a subliniat prin actele procesuale efectuate în fața instanței de apel că intimata-reclamantă nu poate impune un al tarif decât cel de 164 RON/mii mc, stabilit prin acordul părților, iar cu privire la tariful majorat nu exista consimțământul său - condiție esențială de valabilitate a contractului, judecătorul apelului nu a expus niciun punct de vedere pe marginea acestor argumente, după cum reiese din considerentele hotărârii atacate.

Cu alte cuvinte, argumentele recurentei nici nu au fost analizate de instanța de apel, deși, în mod evident, astfel de elemente prezintau relevanță în dezlegarea pricinii. Practic, instanța a ignorat cu desăvârșire nu doar raționamentele recurentei, dar și apărări punctuale, individualizate distinct și apte să conducă la o soluție diferită asupra fondului cauzei.

Susține că motivarea hotărârilor judecătorești se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, a fost soluționat procesul. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pargraful 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei.

Prin urmare, solicită instanței de recurs să constate că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate argumentele esențiale și decisive prezentate de recurentă în cuprinsul cererii de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ceea ce determina temeinicia motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu consecința admiterii apelului și casării în tot a hotărârii recurate.

Recurenta susține că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile procedurale prevăzute de dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:

"pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii."

Consideră că în mod greșit instanța de apel a reținut că beneficiara serviciilor are conducere proprie și organizare proprie și respectă rigorile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., fiind constituită potrivit O.U.G. nr. 107/2002.

Or, dispozițiile O.U.G. nr. 107/2002, anexa 1, nu cuprind nicio referire la "constituirea" unităților fără personalitate juridică din subordinea administrațiilor bazinale de apă, ci doar o enumerare a acestor unități.

Mai mult, O.U.G. nr. 107/2002 este o ordonanță de urgență prin care a fost înființată Administrația Națională "Apele Romane", astfel cum reiese din titlul actului normativ. Nu se poate considera, astfel, că prin O.U.G. nr. 107/2002, s-a dispus și "constituirea" tuturor subdiviziunilor din cadrul ANAR, încât toate aceste subunități ar putea sta în judecată, prin aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, instanța de recurs urmează să constate că regula în materia capacității procesuale de folosință este aceea că aceasta aparține numai persoanelor care au folosința drepturilor civile, conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ.

Excepțiile prevăzute la alin. (2), privind asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, constituite conform legii, urmează a fi interpretare, așadar, în sens restrictiv, nefiind permisă extinderea cazurilor de excepție la situația in care legea nu prevede în mod expres și neechivoc faptul că entitatea se constituie/înființează prin lege.

Susține că Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș nu este o entitate fără personalitate juridică înființată prin lege, cum în mod eronat a reținut instanța de apel.

Prin urmare, în opinia recurentei, instanța de apel a încălcat în mod flagrant dispozițiile art. 56 alin. (1) C. proc. civ., pronunțând o hotărâre într-o cauză inițiată de o persoană fără capacitate procesuală pasivă și care nu poate sta în judecată, neavând nici folosința drepturilor civile și neîndeplinind nici condiția impusă de excepția prevăzută la art. 56 alin. (2), respectiv de a fi constituită potrivit legii.

În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În opinia sa, instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1182 C. civ., conform cărora:

"(1) Contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta; (2) este suficient ca părțile să se pună de acord asupra elementelor esențiale ale contractului, chiar dacă lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori încredințează determinarea acestora unei alte persoane."

Astfel, consideră că instanța de apel a apreciat în mod eronat că între cele două părți litigante a fost încheiat un contract de prestări servicii aferent anului 2015, în vederea asigurării nivelului de captare a apei brute, de la acumularea permanenta Ighis - Barajul de priză Copșa Mică.

În acest context, instanța de apel a considerat că simpla prestare a serviciilor de către intimata-reclamantă este de natură a consfinți manifestarea de voință a părților cu privire încheierea contractului, chiar și în contextul în care recurenta și-a exprimat în mod explicit dezacordul cu privire la tariful propus.

Sub acest aspect, recurenta consideră că instanța de apel a ignorat și dispozițiile art. 1185 C. civ. care prevăd că:

"Atunci când, în timpul negocierilor, o parte insistă să se ajungă la un acord asupra unui anumit element sau asupra unei anumite forme, contractul nu se încheie până nu se ajunge la un acord cu privire la acestea."

În acord cu textele de lege menționate, recurenta susține că nu se poate considera că între părți a fost încheiat un contract, dacă nu s-a ajuns la un acord cu privire la preț, mai ales dacă, în timpul negocierilor, acest element al contractului a constituit obiectul principal al discuțiilor precontractuale.

Lipsa acordului uneia dintre părți cu privire la preț echivalează cu lipsa consimțământului - condiție esențială pentru validitatea unui contract, în conformitate cu dispozițiile art. 1179 alin. (1) C. civ.

Arată că, în speță, pretinsul contract în temeiul căruia intimata a emis facturile a căror plata este solicitată în prezentul litigiu nu a fost acceptat de către A., în raport de tariful nejustificat propus de către intimata-reclamantă, contractului lipsindu-i consimțământul recurentei cu privire la unul dintre elementele esențiale ale contractului, respectiv tariful prestării serviciilor.

Ca atare, recurenta consideră că nu există niciun cadru contractual pentru emiterea unor facturi la tariful de 284 RON/mii mc, fiind inexistent consimțământul său pentru încheierea pretinsului contract invocat de către intimată și căruia instanța de apel i-a atribuit valoarea contractuală.

În lipsa unui acord privind modificarea tarifului, apreciază că instanța de recurs urmează să constate că părțile și-au exprimat în mod mutual consimțământul pentru un tarif de 164 RON/mii/mc, tarif ce se impune a fi respectat de către ambii cocontractanți, în lipsa unei modificări consensuale a contractului, în raport de prevederile art. 1270 C. civ., ce reglementează principiul forței obligatorii a contractului.

Recurenta susține că instanța de apel s-a substituit părții în sensul acceptării unui tarif de 284 RON/mii mc, cu depășirea evidentă a competenței instanței de judecată, care nu are prerogativa de a stabili clauze contractuale, aceasta fiind atributul exclusiv al părților.

Totodată, recurenta arată că în mod greșit instanța de apel a apreciat că în situația în care furnizorul solicită majorarea nejustificată a prețului - orice negociere în vederea stabilirii prețului aferent prestării serviciilor este de prisos atâta vreme cât beneficiarul continuă să primească aceste servicii, "acceptând astfel tacit condițiile prestării."

O astfel de concluzie nu se poate formula decât printr-o interpetare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 400/2005, care prevăd că, "pentru serviciile comune de gospodărire a apelor prestate de Administrația Națională "Apele Române", prevăzute în anexa nr. 4 pct. II, tarifele se stabilesc prin negociere directă între unitățile din subordinea Administrației Naționale Apele Romane și utilizatori."

Arată că instanța de apel a plecat de la premisa greșită conform căreia piața de furnizare de servicii de asigurare nivel apă brută este o piață concurențială, existând un echilibru între cerere și ofertă; or, necesarul de apă brută pentru activitatea recurentei nu poate fi asigurat decât printr-o relație contractuala cu intimata, care administrează ambele baraje hidrografice din zona geografică incidentă.

Astfel, lipsa unei opțiuni a recurentei cu privire la prestatorul de servicii de asigurare nivel apă brută a fost speculată cu rea-credință de către intimata-reclamantă, care a procedat la emiterea unor facturi fără temei contractual, la un tarif nenegociat și vădit injust, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 1170 C. civ.

Prin urmare, recurenta susține că lipsa opoziției sale cu privire la prestarea serviciilor nu echivalează cu exprimarea consimțământului cu privire la încheierea contractului la tariful impus de intimata-reclamantă, contrar celor reținute în mod eronat de către instanța de apel, ci a fost determinată de necesitatea continuării activității sale și de nevoile curente ale orașului Copșa Mică.

Consideră că instanța de apel a reținut în mod vădit eronat și lipsit de fundament că intimata-reclamantă ar fi inițiat o negociere reală a tarifului, iar recurenta s-a opus în mod nejustificat "toate demersurile finalizându-se indecis, prin procesul-verbal din 25.08.2015".

Arată că, nici după etapa concilierii finale, părțile nu au ajuns la un consens, ceea ce în niciun caz nu a conferit intimatei-reclamante dreptul de a emite facturi fundamentate pe tariful de 284 RON/mii mc. mai ales că autoritatea și-a asumat respectarea hotărârilor judecătorești definitive/irevocabile pronunțate pe marginea diferendului (dosarul nr. x/2013, soluționat definitiv prin Decizia nr. 425/22.04.2015, pronunțată de Tribunalul Sibiu; dosarul nr. x/2014, soluționat definitiv prin Decizia nr. 1322/26.11.2015, pronunțată de Tribunalul Sibiu).

Totodată, contrar celor reținute de către judecătorul apelului, susține că intimata-reclamantă a refuzat orice negociere reală a tarifului aferent anului 2015, în timp ce recurenta-pârâtă a participat la o serie de negocieri, atât în fața autorității locale, cât și în fața Administrației Naționale "Apele Române", existând inclusiv mai multe concesii ale recurentei în vederea stingerii diferendului.

Caracterul eronat al raționamentului instanței de apel reiese și din faptul că, în ceea ce privește negocierile dintre părți, instanța a analizat numai (i) Adresa nr. x/03.12.2014, emisă de intimata ABA Mureș și (ii) Adresa nr. x/09.12.2014, emisă de către recurenta A., fără a se raporta și la înscrisurile care probează negocierile ulterioare dintre părți.

Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 363/03.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. x/2016 și pe cale de consecință, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimata-reclamantă Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Mureș - Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă, acest motiv de recurs este nefondat, pentru considerentele care succed.

În argumentarea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 56 alin. (1) C. proc. civ. a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile procedurale prevăzute de art. 56 alin. (2) C. proc. civ., pronunțând o hotărâre într-o cauză inițiată de o persoană fără capacitate procesuală și care nu poate sta în judecată, neavând nici folosința drepturilor civile și neîndeplinind nici condiția impusă de excepția prevăzută la art. 56 alin. (2) C. proc. civ., respectiv de a fi constituită potrivit legii.

Înalta Curte constată că acțiunea dedusă judecății a fost formulată de Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Mureș - Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș și subliniază că potrivit anexei 2 ("DENUMIREA ȘI SEDIILE direcțiilor de ape, organizate pe bazine și grupuri de bazine hidrografice, ale subunităților acestora și ale celorlalte unități din subordinea Administrației Naționale "Apele Române"") a O.U.G. nr. 107/2002, cu modificările ulterioare, Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș este o subunitate teritorială a Administrației Bazinale de Apă Mureș, respectiv a ANAR, instituție publică de interes național ce administrează bunuri din domeniul public al statului și are în proprietate bunuri situate în bazinul hidrografic superior al râului Mureș.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, posibilitatea de a sta în judecată a Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, chiar dacă nu are personalitate juridică, este recunoscută de art. 56 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că asociațiile, societățile sau entitățile fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă sunt constituite potrivit legii, această entitate fiind constituită potrivit O.U.G. nr. 107/2002, aspect reținut în mod legal de instanța de apel.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În speță, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind clară și concisă, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția, nefiind, astfel, incident motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este știut că potrivit art. 425 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Prin urmare, obligația de a-și motiva decizia nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, întrucât, atunci când argumentele au un element comun determinat, instanța este autorizată să le grupeze și să le discute împreună.

Se constată că instanța de apel a avut în vedere criticile esențiale invocate de apelanta A. S.A. și a dat o soluție corectă litigiului dedus judecății.

Or, prevalându-se de faptul că raționamentul expus prin decizia recurată nu cuprinde nicio analiză a incidenței principiului forței obligatorii a contractului și a lipsei consimțământului unui cocontractant cu privire la anumite clauze ale contractului, în realitate, recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței de apel, aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Astfel cum a fost stabilită în etapele devolutive ale procesului și fără a fi reluată decât pe scurt, pentru a facilita deplina înțelegere a raționamentului care stă la baza prezentei decizii, situația de fapt vizează încheierea între părțile aflate în litigiu a unui contract de prestări servicii (cu prelungire anuală) în vederea asigurării nivelului de captare a apei brute de la acumularea permanentă Ighiș - Barajul de priză Copșa-Mică, în baza căruia intimata-reclamantă, în calitatea sa de furnizor, a prestat servicii de natura celor prevăzute în art. 4 din Anexa 3 a O.U.G. nr. 107/2002, corelativ existând obligația recurentei-pârâte, în calitate de utilizator, la plata lunară a contribuției specifice de gospodărire a apelor.

Până la 31 decembrie 2012, relațiile contractuale s-au derulat firesc, la prețul convenit de 164 RON/mii mc la captare apă brută, însă, din 2013 intimata-reclamantă a majorat tariful, iar părțile nu s-au mai înțeles asupra prețului contractului.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu a fost generat de neplata serviciilor prestate de intimata-reclamantă recurentei-pârâte în perioada 01.01.2015-25.08.2015, la tariful majorat de 284 RON/mii mc.

Apelul, prin efectul său devolutiv a permis instanței să conchidă că pârâta a refuzat plata serviciilor ce i-au fost prestate în perioada anului 2015, fiind de acord doar cu tariful anterior de 164 RON/mii/mc, dar nici pe acesta nu l-a achitat, nefăcând vreo dovadă în acest sens.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Anexa 3 la Legea 400/2004, tarifele de prestare a serviciilor se stabilesc prin negociere directă cu utilizatorii, însă, este de necontestat că intimata a invitat recurenta la negocieri asupra tarifului pentru prestarea serviciilor, iar aceasta a refuzat, toate demersurile finalizându-se indecis prin procesul-verbal din 25.08.2015, iar susținerile referitoare la înscrisurile, care probează negocierile dintre părți (procese-verbale de negociere, note de conciliere etc.), sunt aspecte de netemeinicie, ce excedează controlului instanței de recurs.

Se impune precizarea faptului că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză (ex. Adresa nr. x/03.12.2014, emisă de intimata ABA Mureș și (ii) Adresa nr. x/09.12.2014, emisă de către recurenta A., procese-verbale etc.).

Astfel, schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să obțină recurenta-pârâtă atunci când aduce în discuție reaprecierea probelor.

Împrejurarea că instanța de apel s-ar fi substituit părții în sensul acceptării unui tarif de 284 RON/mii mc reprezintă doar o interpretare eronată a recurentei în ceea ce privește raționamentului care a stat la baza soluției adoptate.

Este de esență că pârâta a beneficiat neîntrerupt de serviciile furnizate de reclamantă, chiar și în lipsa unui contract actualizat, în atare context, fiind lipsite de justificare susținerile recurentei vizând lipsa consimțământului, pretinsa încălcare a forței obligatorii a contractului ori a dispozițiilor art. 1182, art. 1185 C. civ.

În concordanță cu principiile de drept civil, dacă A. S.A. nu era de acord cu prestarea unui serviciu la un preț majorat, avea la îndemână sistarea prestării.

Or, cum în mod corect a reținut instanța de control judiciar, recurenta-pârâtă a preferat să beneficieze de asigurarea nivelului de captare apă brută, acceptând astfel tacit condițiile prestării.

Prin urmare, câtă vreme recurenta beneficiază de serviciile intimatei, în contextul imposibilității acesteia din urmă de a înceta prestarea serviciilor (dat fiind că aceasta, în calitate de furnizor, deservește întreaga comunitate orașul Copșa Mică, iar oprirea apei ar crea o problemă socială gravă), este firesc ca aceasta să le și plătească, obligația de plată fiind una legală.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte subliniază că practica judiciară nu poate constitui un motiv de nelegalitate al hotărârii recurate.

Se constată că recurenta-pârâtă nu invocă puterea de lucru judecat, ci practica judiciară (decizia nr. 425/22.04..2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2013; decizia nr. 1322/26.11.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2014), care nu are valoare probatorie în sine și nici nu reprezintă izvor de drept. Aceasta întrucât Constituția României proclamă principiul că judecătorul se supune numai legii și, în cazuri particulare, potrivit normelor procesuale, acelor decizii date în interpretarea ori în interesul legii care au generalitate și obligativitate.

În acest sens, se impune precizarea că instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății.

Fără a reitera considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, astfel cum s-a arătat, instanța de apel a dat o corectă eficiență normelor de drept material incidente speței și regulilor de drept pe care s-a bazat soluția.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 363/2020 din 3 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE NOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 363/2020 din 3 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2022.