ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1179/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată la data de 9 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., Consiliul Local Săcuieni și S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar D.., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- rezoluțiunea procesului-verbal de licitație încheiat la data de 10 iulie 2018;

- obligarea pârâților la restituirea sumelor achitate, cu titlu de preț, conform procesului-verbal de licitație încheiat la data de 10 iulie 2018, după cum urmează:

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că la data de 10 iulie 2018 reclamanta S.C. A. S.R.L. a participat la ședința de vânzare la licitație a activului "Stație Peco și construcții speciale", situat în orașul Săcuieni, județul Bihor, înscris în CF nr. x Săcuieni, număr cadastral x, imobil deținut în cote părți de către pârâți. În urma licitației, a achiziționat bunul la prețul total de 87.900 euro, urmând ca, în termen de 5 zile de la data ședinței de licitație, să achite sumele dispuse prin procesul-verbal, astfel:

- către S.C. B. S.R.L. suma de 7.4946 euro;

- către Consiliului Local Săcuieni suma de 1.789,02 euro;

- către S.C. C. S.A. suma de 11.164,19 euro;

Conform procesului-verbal încheiat la data de 10 iulie 2018, după plata integrală a prețului, bunul se consideră cumpărat, iar cumpărătorul împreună cu cele trei persoane care dețin împreună dreptul de proprietate se vor prezenta la BNP care va perfecta, pe baza procesului-verbal de licitație, contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Ulterior, reclamanta s-a prezentat la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, însă a constatat că acest contract nu poate fi încheiat, deoarece pârata S.C. B. S.R.L. nu deține certificatul de atestare fiscală aferent imobilului.

Reclamanta a mai arătat că, deși a notificat pârâta S.C. B. S.R.L. cu privire la necesitatea prezentării certificatului de atestare fiscală în vederea încheierii contractului, nu a primit niciun răspuns.

Consideră că, în aceste condiții, contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică nu poate fi încheiat, motiv pentru care, se impune rezoluțiunea actului de achiziționare a imobilului și repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâților la restituirea sumei achitate cu titlu de preț.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1549, art. 1550 și art. 1554 din C. civ.

Prin sentința nr. 235/LP/2019 din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepția lipsei de interes, excepție invocată de pârâta S.C. B. S.R.L.; s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., Consiliul Local Săcuieni și S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar D..

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, cu consecința modificării în totalitate a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 167/C/2020-A din 14 iulie 2020, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. B. S.R.L., Consiliul Local Săcuieni și S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar D.., împotriva sentinței nr. 235/LP/05.11.2019 a Tribunalului Bihor, care a fost schimbată, în parte, în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâților S.C. B. S.R.L., Consiliul Local Săcuieni și S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar D..; s-a dispus rezoluțiunea procesului-verbal încheiat la data de 10 iulie 2018; pârâta S.C. B. S.R.L. a fost obligată să restituie reclamantei suma de 74.946 euro, iar pârâta S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar D.. a fost obligată să restituie reclamantei suma de 11.164,19 euro; s-a respins cererea de obligare a pârâtului Consiliul Local Săcuieni la restituirea sumei de 1.789,02 euro, ca rămasă fără obiect; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței; intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a fost obligată să plătească apelantei-reclamante suma de 18.753 RON și intimatului-pârât Consiliul Local Săcuieni suma de 2.350 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., Consiliul Local Săcuieni și S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar D.., rezoluțiunea procesului-verbal de licitație încheiat la data de 10 iulie 2018 și obligarea pârâților la restituirea prețului achitat de către reclamantă. Ca temei al rezoluțiunii, reclamanta a invocat neîndeplinirea de către pârâta S.C. B. S.R.L. a obligației de a prezenta notarului public certificatul de atestare fiscală, necesar pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Instanța de fond a respins acțiunea formulată pe considerentul că imobilul vândut a fost valorificat în cadrul procedurii insolvenței derulate față de pârâta S.C. C. S.A., astfel că sunt incidente prevederile art. 159 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, care exceptează de la obligația prezentării certificatului de atestare fiscală situațiile în care înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport se face în cadrul procedurii de executare silită, a procedurii insolvenței și a procedurii de lichidare.

Ajungând la această concluzie, tribunalul a interpretat eronat natura juridică a procesului-verbal încheiat la data de 10 iulie 2018 de către lichidatorul judiciar al societății C. S.A., D.., întrucât a omis să observe că prin acesta s-a realizat vânzarea la licitație nu doar a cotei debitoarei S.C. C. S.A. din imobil, ci au existat trei coproprietari asupra terenului și construcției obiect al vânzării, dintre care doar unul - S.C. C. S.A. - este în insolvență, ceea ce determină consecințe juridice diferite în raport cu fiecare dintre cei trei vânzători.

În acest sens, a reținut că procesul-verbal de licitație, a cărui rezoluțiune s-a solicitat, a fost încheiat la data de 10 iulie 2018 de către lichidatorul judiciar D.. al debitoarei S.C. C. S.A., în cadrul procedurii de insolvență a acestei societăți, ce face obiectul dosarului nr. x/2007 al Tribunalului Bihor.

După cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din 8 martie 2018, pronunțate în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Bihor, lichidatorul judiciar a depus la dosar pentru acel termen de judecată un raport de activitate, învederând judecătorului sindic că, în privința Stației Peco din Săcuieni, dreptul de proprietate este deținut de trei persoane juridice, între care și debitoarea, astfel că va face demersuri pentru valorificarea coordonată a cotelor-părți deținute concomitent și către același cumpărător, pentru maximizarea valorii proprietății. S-a solicitat acordarea unui termen de judecată în acest sens, iar judecătorul sindic a pus în vedere lichidatorului judiciar să continue demersurile necesare în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

În baza acestei încheieri, s-a întocmit procesul-verbal din 10 iulie 2018 de către lichidatorul judiciar D.., în care s-a menționat prezența la ședință a tuturor celor trei persoane care dețin dreptul de proprietate, respectiv S.C. B. S.R.L. proprietar asupra terenului și asupra cotei de 72,21% din stația Peco situată pe acesta, Consiliul Local Săcuieni - proprietar asupra cotei de 3,84% din construcție și debitoarea S.C. C. S.A. prin lichidatorul judiciar D.., proprietar asupra cotei de 23,95% din construcție. În cuprinsul procesului-verbal s-a consemnat acordul de principiu al tuturor celor trei coproprietari pentru valorificarea coordonată a cotelor-părți deținute, adică concomitent și către același cumpărător, pentru maximizarea valorii proprietății. Din același proces-verbal rezultă că, în baza ofertelor depuse de doi ofertanți, a fost acceptată oferta mai mare depusă de S.C. A. S.R.L., de 87.900 Euro, preț care urma să se împartă între cei trei coproprietari astfel: către debitoarea S.C. C. S.R.L. suma de 11.164,19 Euro, către S.C. B. S.R.L. suma de 74.956 Euro și către Consiliul Local Săcuieni suma de 1.789,02 euro, menționându-se că plata urma să se facă în termen de 5 zile, iar, ulterior, părțile urmau să se prezinte la notarul public, în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Potrivit dovezilor existente la dosarul cauzei, reclamanta a plătit integral prețul, în termenul stabilit.

Cu toate acestea, nu s-a reușit perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, dat fiind faptul că, potrivit încheierii de certificare nr. 1/25.03.2019, dată de notarul public E., în urma notificării societății S.C. B. S.R.L., pentru a se prezenta și a preda certificatul de atestare fiscală privind imobilul, acesta nu s-a prezentat la sediul biroului notarial.

Prezentarea certificatului de atestare fiscală este obligatorie pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra imobilelor, raportat la prevederile art. 159 alin. (5) și (6) din Codul de procedură fiscală, conform cărora pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală, prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2).

Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepția cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul; actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (5), sunt nule de drept.

De asemenea, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, prevederile alin. (5) și (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenței și a procedurilor de lichidare.

Instanța de apel a constatat că nu se poate reține, în privința pârâtei S.C. B. S.R.L., aplicarea prevederilor de excepție de la alin. (7), întrucât acestea o vizează doar pe societatea debitoare C. S.A., așa cum s-a reținut în procesul-verbal de licitație din data de 10 iulie 2018.

În privința pârâtei S.C. B. S.R.L., vânzarea nu s-a realizat în baza procesului-verbal arătat, pentru care acesta valorează doar un antecontract de vânzare-cumpărare.

Ceea ce trebuie remarcat este faptul că modalitatea în care s-a convenit vânzarea imobilului constând în teren și stație Peco în cadrul procedurii insolvenței debitoarei S.C. C. S.A. este una atipică, determinată de faptul că, imobilul nu aparținea în integralitatea sa debitoarei, ci era deținut în coproprietate de către aceasta și pârâții S.C. B. S.R.L., respectiv Consiliul Local Săcuieni.

În situațiile tipice, în care se înstrăinează un bun imobil asupra căruia debitoarea este unic proprietar, valorificarea acestuia în cadrul procedurii insolvenței se realizează în conformitate cu prevederile art. 118-120 din Legea nr. 85/2006, respectiv lichidatorul judiciar întocmește un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate, urmat de întocmirea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică de către notarul public.

În cauză, prin procesul-verbal de licitație întocmit de către lichidatorul judiciar nu s-a adjudecat bunul imobil, tocmai datorită faptul că debitorul nu era unic proprietar asupra acestuia, ci era deținut în cote-părți de toți pârâții. Astfel, procesul-verbal în discuție are un caracter mixt, întrucât se valorifică cota debitoarei S.C. C. S.A., cu titlu de vânzare la licitație publică, însă în privința celorlalți doi coproprietari, acesta are natura juridică a unui antecontract de vânzare-cumpărare, prin care aceștia se obligă să înstrăineze cotele lor de proprietate, scopul fiind vânzarea coordonată a întregului imobil - teren și construcție în favoarea unui singur cumpărător, în vederea obținerii celui mai bun preț și a valorificării posibilității reale de vânzare.

Intenția tuturor părților implicate a fost aceea de vânzare a imobilului în integralitatea sa, după cum s-a precizat expres în conținutul procesului-verbal, iar nu a vânzării separate a cotelor-părți de proprietate.

Așadar, prin procesul-verbal de licitație, în privința pârâților S.C. B. S.R.L. și Consiliul Local Săcuieni nu a operat vânzarea, ci s-a realizat o promisiune de vânzare, dat fiind că, raportat la prevederile art. 885, art. 888, coroborat cu art. 1244 și art. 1676 din C. civ., transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor se realizează doar prin act autentic.

În aceste condiții, chiar dacă procesul-verbal de licitație a fost întocmit de lichidatorul judiciar D.. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei S.C. C. S.A., nu se poate reține că, în privința S.C. B. S.R.L., vânzarea s-a realizat în cadrul acestei proceduri. Motivul participării tuturor pârâților la ședința din data de 10 iulie 2018 a fost determinat de calitatea lor de coproprietari asupra activului, care nu putea fi înstrăinat fără acordul tuturor, pârâții coproprietari asumându-și acordul de vânzare la prețul oferit de ofertanta reclamantă, ceea ce determină obligația sa ulterioară de a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Pentru acest motiv, pârâta S.C. B. S.R.L. nu se poate prevala de prevederile de excepție de la art. 159 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, în sensul scutirii sale de obligația de a prezenta un certificat de atestare fiscală ca o condiție obligatorie vânzării autentice, o asemenea excepție vizând doar societatea debitoare - S.C. C. S.A.

De altfel, acest aspect a fost inserat expres în cuprinsul procesului-verbal de licitație de către lichidatorul judiciar. Interpretarea teleologică a prevederilor art. 159 alin. (5) și (7) din Codul de procedură fiscală conduce la concluzia că exceptarea de la prezentarea certificatului de atestare fiscală se aplică doar proprietarilor bunurilor care se află în procedura de insolvență, respectiv debitoarei S.C. C. S.A.

Prin urmare, ca efect al promisiunii de vânzare, toate părțile aveau obligația de a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. În cadrul acestei obligații, pârâta S.C. B. S.R.L. avea și obligația de a prezenta certificatul de atestare fiscală, o asemenea obligație fiind una legală, obligatorie, în lipsa îndeplinirii căreia nu se poate încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, având în vedere că, potrivit art. 159 alin. (6), actul astfel întocmit ar fi nul de drept.

În condițiile în care pârâta S.C. B. S.R.L. nu și-a îndeplinit obligația de a se prezenta în fața notarului public cu certificatul de atestare fiscală, deși a fost notificată în acest sens, iar reclamanta și-a îndeplinit obligația corelativă de achita integral prețul vânzării și, din acest motiv, nu s-a putut încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, sunt îndeplinite condițiile art. 1549 alin. (1) din C. civ. pentru a se dispune rezoluțiunea procesului-verbal din data de 10 iulie 2018 care valorează, în privința pârâților S.C. B. S.R.L. și Consiliul Local Săcuieni antecontract de vânzare-cumpărare.

Pârâtul Consiliul Local Săcuieni nu s-a opus admiterii acțiunii, întrucât a făcut dovada restituirii prețului achitat de către reclamantă, potrivit ordinului de plată nr. x/10.09.2019, depus la dosarul de fond.

În ceea ce privește pârâta debitoare S.C. C. S.A., trebuie arătat că, deși în privința acesteia nu se poate reține nicio culpă în neperfectarea vânzării în formă autentică, situația particulară din speță impune totuși rezoluțiunea în integralitate a procesului-verbal de licitație, fiind incidente în acest caz prevederile art. 1549 alin. (2) din C. civ., conform cărora rezoluțiunea poate avea loc pentru o parte a contractului numai atunci când executarea sa este divizibilă. De asemenea, în cazul contractului plurilateral, neîndeplinirea de către una dintre părți a obligației nu atrage rezoluțiunea contractului față de celelalte părți, cu excepția cazului în care prestația neexecutată trebuia, după circumstanțe, să fie considerată esențială.

În speță, intenția comună a tuturor părților a fost aceea de a se realiza o vânzare coordonată a întregului imobil - teren și stație peco, concomitent de către toți cei trei coproprietari, către un singur cumpărător, în vederea maximizării valorii proprietății. Deci, părțile au avut în vedere vânzarea întregului bun, în materialitatea sa, iar nu a cotelor-părți separate. De aceea, în situația din cauza de față, de neexecutare a obligației din partea unuia dintre promitenții vânzători, rezoluțiunea nu poate fi una parțială, respectiv pentru o parte din vânzare, ci aceasta afectează întregul act.

Mai mult, partea care nu și-a executat obligația - pârâta S.C. B. S.R.L. - deținea în integralitate terenul și cota de 72,21% din stația peco. Așadar, prestația neexecutată este una esențială, fiind în situația celei de-a doua ipoteze reglementate de art. 1549 alin. (2) din C. civ.

Pârâta aflată în procedura insolvenței prin intermediul lichidatorului judiciar a fost cea care a acceptat această modalitate de vânzare, prin cooptarea celorlalți doi coproprietari, tocmai pentru că aceasta era singura soluție pentru valorificarea cotei sale din stația peco, astfel încât, acceptând această manieră de vânzare coordonată a întregului imobil, trebuie să accepte, implicit, și riscurile care decurg dintr-o asemenea vânzare.

De asemenea, din perspectiva reclamantei, dat fiind contextul în care a înțeles să cumpere, nu prezintă relevanță rezoluțiunea parțială a procesului-verbal, câtă vreme intenția acesteia a fost aceea de a dobândi întregul drept de proprietate asupra imobilului teren și construcție, iar nu doar o cotă-parte de 27,79% din construcție. Dacă s-ar accepta această idee, ar însemna că aceasta să fie pusă într-o situație pe care nu a vizat-o de la bun început și care o defavorizează.

Ca o consecință a rezoluțiunii, în baza art. 1554 alin. (1) din C. civ., părțile trebuie repuse în situația anterioară, prin obligarea pârâților să restituie prețul încasat de la reclamantă, pârâta S.C. B. S.R.L. fiind obligată la restituirea în favoarea reclamantei a sumei de 74.946 Euro, iar pârâta S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar D.. la restituirea în favoarea reclamantei a sumei de 11.164,19 Euro.

În privința Consiliului Local Săcuieni, prin ordinul de plată nr. x/10.09.2019, s-a reținut că acesta a făcut dovada restituirii prețului achitat de către reclamantă, lucru recunoscut de aceasta în apel, motiv pentru care, s-a respins cererea de obligare a pârâtului Consiliul Local Săcuieni la restituirea sumei de 1789,02 Euro, ca rămasă fără obiect.

La data de 3 septembrie 2020 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 167/C/2020-A din 14 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și respingerea apelului, cu consecința menținerii sentinței instanței de fond.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Au fost încălcate dispozițiile art. 153 din C. proc. civ. privind citarea părților, astfel că este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a susținut faptul că nu a fost citată legal pentru termenul din 14 iulie 2020, deoarece nu a recepționat nicio citație scrisă sau transmisă printr-un alt mijloc de comunicare suplinitor.

Din acest motiv nu s-a prezentat nimeni pentru a participa la judecarea apelului.

Instanța de apel a încălcat prevederile art. 1549 din C. civ., art. 854 și art. 828-855 din C. proc. civ.

Totodată, au fost încălcate dispozițiile art. 159 alin. VII din Codul fiscal și art. 91 din Legea nr. 85/2014.

Recurenta-pârâtă consideră că hotărârea din apel este lipsită de temei juridic.

Prima critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează faptul că este inadmisibilă cererea formulată de către reclamantă în ceea ce privește petitul referitor la "rezoluțiunea procesului-verbal de licitație".

Astfel, s-a arătat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, cu titlu de "vânzare silită" în condițiile scoaterii la licitație publică a bunurilor proprietatea debitoarei S.C. C. S.A. și că a fost întocmit un proces-verbal de licitație, în conformitate cu prevederile art. 847 din C. proc. civ.

În opinia recurentei-pârâte, reclamanta trebuia să solicite emiterea unui proces-verbal de adjudecare, în condițiile art. 854 din C. proc. civ., pe baza căruia putea să-și intabuleze dreptul de proprietate.

Nu era necesară întocmirea unui contract cu toate părțile participante la procedura licitației, situația fiind asimilată executării silite finalizate printr-un proces-verbal de adjudecare.

Procesului-verbal de licitație nu îi este aplicabilă instituția rezilierii, reglementată de prevederile art. 1549 din C. civ., deoarece nu are caracterul unui contract sinalagmatic, ci reprezintă o varietate de lichidare a unei creanțe prin intermediul proceduri speciale de putere a autorității judecătorești.

Se asimilează în parte cu procedurile de executare silită a unei hotărâri judecătorești prin intermediul executorului judecătoresc.

Actul de executare nu prezintă caracterul de disponibilitate consensuală care să permită revocarea, nefiind permisă nici rezoluțiunea și nici rezilierea. Recurenta consideră că este permisă doar anularea procesului-verbal sau a certificatului de adjudecare, sub forma contestației contra procedurii de adjudecare.

Potrivit dispozițiilor art. 1549 din C. civ., dreptul la rezoluțiune sau reziliere, se poate exercita doar împotriva unui "contract".

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a menționat că textele de lege invocate în cererea de chemare în judecată nu justifică soluția instanței de apel care a dispus rezoluțiunea procesului-verbal încheiat la data de 10 iulie 2018.

Cu alte cuvinte, nefiind în prezența unui contract, nu se poate solicita rezoluțiunea.

În cuprinsul art. 1549, art. 1550 și art. 1554 se face vorbire despre "contract", iar nu despre alte moduri de dobândire a proprietății.

Pentru situația din cauza de față, se aplică prevederile art. 828-855 din C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut greșit, în considerentele hotărârii, că era necesară prezentarea din partea vânzătorului a certificatului fiscal.

Pârâta S.C. B. S.R.L. nu avea calitatea de vânzător, ci de creditor principal, căruia îi revenea o parte din preț, asemenea Primăriei Săcuieni.

Contractul trebuia încheiat, eventual, cu debitoarea S.C. C. S.A. prin lichidatorul judiciar.

Lipsa certificatului fiscal nu constituie un motiv de rezoluțiune, ci de nulitate absolută.

Eventual, pentru suplinirea actului, adjudecătoarea avea la dispoziție instituția de contencios administrativ de obligare a organului fiscal să elibereze documentul sau de drept civil privind prestația tabulară.

În accepțiunea recurente-pârâte, chiar dacă ar exista condiția invocată de adjudecătoare, aceasta nu este esențială pentru posibilitatea de semnare a contractului în formă autentică și de intabulare a dreptului de proprietate.

Certificatul fiscal se solicită, în condițiile art. 158 și art. 159 din Codul de procedură fiscală, pentru a permite dobânditorului să preia bunul în deplină garanție a solvabilității, fără datorii de orice fel.

Modalitatea de valorificare a bunului debitoarei, în forma vânzării la licitație, nu impune existența certificatului de atestare fiscală la momentul semnării contractului.

Conform prevederilor art. 91 din Codul insolvenței, adjudecatarul dobândește - în virtutea legii - dreptul de proprietate asupra bunului, liber de orice sarcini, privilegii, ipoteci etc.

Prin urmare, chiar dacă ar exista datorii, acestea se radiază de drept, în virtutea obligației de ștergere, ca efect al insolvenței.

În situația în care se constată că debitorul avea datorii, organul fiscal este obligat să se înscrie pe tabelul de creanță, suma obținută prin vânzarea silită fiindu-i distribuită.

Dacă organul fiscal nu s-a înscris pe tabelul de creanță are obligația să suporte starea de insolvență prin radierea datoriilor și, eventual, eliberarea unui certificat fiscal corespunzător.

În procedura de vânzare silită nu se solicită certificat fiscal, prevederile art. 159 alin. VII fiind derogatorii de la obligația generală.

Așadar, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. consideră că biroul notarului public a condiționat, în mod eronat, încheierea contractului în formă autentică de obligația de depunere a unui certificat fiscal, acesta nefiind necesar.

Intimatul-pârât Consiliul Local Săcuieni a depus la dosar întâmpinare, prin care și-a precizat poziția față de recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., arătând că se opune admiterii acestuia.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat. Ca și chestiune prealabilă, a înțeles să invoce nulitatea recursului, având în vedere că aspectele prezentate, ca motive de recurs, nu se circumscriu temeiului de drept menționat. Totodată, a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității recursului.

Prin rezoluția din 8 martie 2021 s-a fixat termen la data de 13 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului, dată la care s-a pronunțat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Critica subsumată de recurenta-pârâtă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează încălcarea prevederilor art. 153 din același cod referitoare la obligația instanței de a cita părțile, însă aceasta nu poate fi primită, deoarece este nefondată.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. susține, fără temei, faptul că nu a fost citată legal pentru termenul din 14 iulie 2020, la care s-a soluționat cauza în apel, întrucât nu a recepționat nicio citație scrisă sau transmisă printr-un alt mijloc de comunicare suplinitor.

Contrar celor susținute prin cererea de recurs, instanța supremă reține că pârâta S.C. B. S.R.L. a fost legal citată pentru termenul de judecată din 14 iulie 2020, în condițiile în care dovada privind îndeplinirea procedurii de citare se află la dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 163 din C. proc. civ., având denumirea marginală "procedura de comunicare", "...(6) Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit, îi primește corespondența.

(7) Când destinatarul locuiește într-un hotel sau într-o clădire compusă din mai multe apartamente și nu este găsit la această locuință a sa, agentul îi va comunica citația administratorului, portarului sau celui care, în mod obișnuit, îl înlocuiește. În aceste cazuri, persoana care primește citația va semna dovada de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind un proces-verbal cu privire la aceste împrejurări. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(8) În cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) și (7), precum și atunci când acestea, deși prezente, refuză să primească actul, sunt aplicabile dispozițiile alin. (3) - (5)".

Din conținutul procesului-verbal de înmânare a citației emise pentru pârâta S.C. B. S.R.L., întocmit de factorul poștal F., rezultă că destinatarul sau persoana majoră din familie care locuiește cu destinatarul/administratorul clădirii/portarul/agentul de pază au fost absenți, iar actele au fost depuse la cutia poștală la data de 12 iunie 2020.

În acest context, Înalta Curte nu identifică vreo neregularitate în privința legalității deciziei recurate, de natură a face aplicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nu este incident nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text de lege ce sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a acesteia.

Interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului.

Aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel. În acest caz, situația de fapt a fost greșit calificată, comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului și apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecății.

În susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a arătat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1549 din C. civ., dispozițiile art. 854 și art. 828-855 din C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 159 alin. (7) din Codul de procedură fiscală și art. 91 din Legea nr. 85/2014.

A menționat că reclamanta S.C. A. S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, cu titlu de "vânzare silită" în condițiile scoaterii la licitație publică a bunurilor proprietatea debitoarei S.C. C. S.A. și că societatea reclamantă trebuia să solicite emiterea unui proces-verbal de adjudecare, în condițiile art. 854 din C. proc. civ., pe baza căruia putea să-și intabuleze dreptul de proprietate.

Autoarea căii de atac consideră că nu era necesară întocmirea unui contract cu toate părțile participante la procedura licitației, situația fiind asimilată executării silite finalizate printr-un proces-verbal de adjudecare.

De asemenea, a susținut faptul că procesului-verbal de licitație nu îi este aplicabilă instituția rezilierii, reglementată de prevederile art. 1549 din C. civ., deoarece nu are caracterul unui contract sinalagmatic, ci reprezintă o varietate de lichidare a unei creanțe prin intermediul proceduri speciale de putere a autorității judecătorești.

Așadar, textele de lege invocate în cererea de chemare în judecată nu justifică soluția instanței de apel care a dispus rezoluțiunea procesului-verbal încheiat la data de 10 iulie 2018.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că era necesară prezentarea din partea vânzătorului a certificatului fiscal, cu referire la faptul că nu se solicită certificat fiscal în procedura de vânzare silită, prevederile art. 159 alin. (7) din Codul de procedură fiscală fiind derogatorii de la obligația generală.

Înalta Curte va înlătura aceste critici, întrucât sunt nefondate.

Astfel, se reține că procesul-verbal încheiat la data de 10 iulie 2018 de către lichidatorul judiciar D.., a cărui rezoluțiune s-a solicitat prin acțiunea introductivă, nu reprezintă un simplu proces-verbal de licitație, așa cum rezultă, de altfel, chiar din titlul acestuia.

Acest proces-verbal are o natură juridică mixtă, având în vedere că, pe de o parte, s-a valorificat cota de 23,95% din imobil, deținută de societatea debitoare S.C. C. S.A., prin vânzare la licitație publică, în cadrul procedurii de insolvență a acestei societăți iar, pe de altă parte, s-a consemnat acordul, de principiu, al celor trei coproprietari ai imobilului "Stație Peco și construcții speciale", respectiv S.C. B. S.R.L., Consiliul Local Săcuieni și S.C. C. S.A., pentru valorificarea coordonată a cotelor-părți deținute, adică concomitent și către același cumpărător, în vederea maximizării valorii proprietății.

Proprietarii imobilului au participat la întâlnirea din 10 iulie 2018 pentru a agrea prețul final de valorificare a acestuia.

Procesul-verbal încheiat de către lichidatorul judiciar D.. nu poartă denumirea de "proces-verbal de licitație" datorită calității celorlalți coproprietari. Dacă pentru debitoarea S.C. C. S.A. actul întocmit de către lichidatorul judiciar poate fi considerat proces-verbal de licitație, pentru ceilalți vânzători acesta are natura juridică a unui antecontract de vânzare-cumpărare, prin care s-au obligat să înstrăineze cotele lor de proprietate, în scopul vânzării coordonate a întregului imobil către același cumpărător, în vederea obținerii celui mai bun preț și a valorificării posibilității reale de vânzare, aspect reținut în mod corect de către instanța de prim control judiciar.

Împrejurarea că organizarea unei vânzări coordonate a fost dispusă de către judecătorul-sindic nu poate să impună concluzia că nu era necesară încheierea unui contract cu toate părțile participante la procedura licitației și că situația din prezenta cauză ar putea fi asimilată procedurii de executare silită.

Pârâta S.C. B. S.R.L. și pârâtul Consiliul Local Săcuieni și-au manifestat acordul pentru vânzare prin hotărârile emise în acest sens, iar prin semnarea procesului-verbal din 10 iulie 2018 au fost de acord cu prețul obținut, cota deținută de către aceștia urmând să fie transmisă ulterior, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Așadar, acordul exprimat de pârâții S.C. B. S.R.L. și Consiliul Local Săcuieni la data de 10 iulie 2018 are valoarea unei promisiuni de vânzare.

Recurenta-pârâtă face o confuzie între vânzarea realizată în cadrul procedurii de insolvență și vânzarea silită efectuată de către executorul judecătoresc.

Prin urmare, sunt neîntemeiate susținerile ce vizează inadmisibilitatea acțiunii în rezoluțiune și posibilitatea de a obține, pe calea contestației la executare, desființarea procesului-verbal întocmit la data de 10 iulie 2018.

Lipsită de fundament este și critica recurentei-pârâte, potrivit căreia reclamanta ar putea să solicite unei instanțe de contencios administrativ obligarea organului fiscal la emiterea certificatului de atestare fiscală, document ce trebuie să fie prezentat obligatoriu în cazul în care se transferă dreptul de proprietate asupra unui imobil.

Instanța de apel a reținut, cu justețe, că pârâta S.C. B. S.R.L. nu se poate prevala de dispozițiile art. 159 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, în sensul scutirii acesteia de obligația de a prezenta un certificat de atestare fiscală ca o condiție obligatorie la momentul vânzării, în formă autentică, întrucât prevederile de excepție se aplică doar în privința societății care se află în procedura insolvenței, respectiv S.C. C. S.A.

Atâta timp cât pârâta S.C. B. S.R.L. nu și-a îndeplinit obligația de a se prezenta în fața notarului public cu certificatul de atestare fiscală, deși a fost notificată în acest sens, iar reclamanta și-a îndeplinit obligația corelativă de achita integral prețul vânzării și, din acest motiv, nu s-a putut încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, Curtea de Apel Oradea a reținut, în mod legal, că sunt îndeplinite condițiile art. 1549 alin. (1) din C. civ. pentru a se dispune rezoluțiunea procesului-verbal încheiat la data de 10 iulie 2018.

Întrucât partea care nu și-a executat obligația - pârâta S.C. B. S.R.L. - deținea în integralitate terenul și cota de 72,21% din stația peco, instanța de apel a ajuns la concluzia corectă că prestația neexecutată este una esențială, fiind în situația celei de-a doua ipoteze reglementate de art. 1549 alin. (2) din C. civ.

Din perspectiva reclamantei, față de contextul în care aceasta a înțeles să cumpere, Curtea de Apel Oradea a reținut, în mod judicios, că nu prezintă relevanță rezoluțiunea parțială a procesului-verbal, câtă vreme intenția societății A. S.R.L. a fost aceea de a dobândi întregul drept de proprietate asupra imobilului teren și construcție, iar nu doar o cotă-parte din construcție.

Deși s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în realitate, argumentele dezvoltate de recurenta-pârâtă nu relevă nicio încălcare sau greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente, de natură să impună invalidarea soluției adoptate.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 167/C/2020-A din 14 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2021.