ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1129/2021

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții S.C. B. S.R.L. și C. S.A. Sevilia - Sucursala București, solicitând instanței obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie bunul și să-i plătească despăgubiri în cuantum de 24.916 RON pe lună, pentru lipsa de folosință a acestuia, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată și până la data la care pârâții îi vor lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie bunul revendicat, invocând, în drept, prevederile art. 563 și 1349 din noul C. civ.

Ulterior, reclamanta S.C. A. S.R.L. și-a completat capătul al doilea de cerere, în sensul că a cerut obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata lipsei de folosință, începând cu data de 16 mai 2016 și până la data la care, pârâta îi va lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie bunul.

Prin încheierea de ședință din 01.11.2016, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecată față de pârâta C. S.A. Sevilia - Sucursala București.

Prin sentința civilă nr. 114 din 13 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., fiind obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie bunul. Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei, ca fiind neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel atât reclamanta A. S.R.L., cât și pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 296/C/2018-A din 8 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, solicitarea apelantei-reclamante A. S.R.L. privind obligarea pârâtei apelante S.C. B. la plata sumei de 358.785 RON, reprezentând prețul de circulație al stației de beton, cerere formulată în apel. De asemenea, au fost admise apelurile formulate de reclamanta și de pârâtă împotriva sentinței nr. 114/LP/13 iunie 2017 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă care a fost schimbată în parte, în sensul respingerii cererii reclamantei privind obligarea pârâtei de lăsare în deplină proprietate și liniștită posesie bunul, fiind obligată pârâta să-i plătească reclamantei cu titlu de prejudiciu, suma de 24.916 RON pe lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a utilajului, începând cu data de 16.05.2016 și până la data de 05.02.2018. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost obligată apelanta-pârâtă să-i plătească apelantei-reclamante cheltuieli de judecată parțiale în apel, în cuantum de 14559 RON. S-a constatat că apelanta-pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L., cât și pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia nr. 1401 din 20 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 296/C/2018 - A din 08 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva aceleiași decizii. A fost casată, în parte, decizia atacată. A fost trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de pârâta și a apelului reclamantei în ceea ce privește cererea de plată a contravalorii lipsei de folosință a utilajului, începând cu data de 5 februarie 2018 și până la restituirea acestuia. Au fost menținute dispozițiile deciziei recurate referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a solicitării reclamantei apelante privind obligarea pârâtei apelante la plata sumei de 358.785 RON, reprezentând prețul de circulație al bunului, formulată în apel, la admiterea apelului formulat de reclamanta și la obligarea pârâtei la plata către reclamanta cu titlu de prejudiciu, a sumei de 24.916 RON pe lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a utilajului, începând cu data de 16 mai 2016 și până la data de 5 februarie 2018.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. formulat de pârâta S.C. B. S.R.L., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a constatat că hotărârea instanței de apel corespunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând argumentele de fapt și de drept care au condus la concluzia că pârâta a fost un posesor de rea-credință. Reținând incidența prevederilor art. 1381 alin. (2), art. 1385 alin. (1) și (2), art. 1386 alin. (1) și (2) din C. civ., din Secțiunea referitoare la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, precum și dispozițiile art. 1357 alin. (2) C. civ., curtea de apel a verificat fiecare cerință prescrisă de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale și a conchis, în urma analizei coroborate a probelor administrate, că acestea sunt îndeplinite cumulativ în ceea ce o privește pe pârâta S.C. B. S.R.L., întrucât a cunoscut lipsa calității de proprietar a înstrăinătorului și situația litigioasă a bunului în litigiu, răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, ca autor al prejudiciului suferit de reclamantă, constând în fructele civile pe care aceasta le-ar fi obținut în urma exploatării normale a stației de betoane,

Înalta Curte a mai reținut că viziunea diferită a pârâtei asupra stării de fapt și asupra consecințelor juridice trase din aceasta, nu poate da suport criticii de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând lipsa motivării sau caracterul insuficient al motivării hotărârii, astfel că acest motiv de casare a fost înlăturat.

Înalta Curte a constatat nefondate și criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material în materia răspunderii civile delictuale, cu referire la dispoziția de obligare a pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata către reclamanta A. S.R.L., cu titlu de prejudiciu, a sumei de 24.916 RON pe lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a utilajului ce face obiectul revendicării, începând cu data de 16.05.2016 și până la data de 05.02.2018.

Împotriva acestei decizii la data de 8 februarie 2021 pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat contestație în anulare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, contestatoarea arată că ambele recurente au invocat acest motiv de recurs și, deși a solicitat atât admiterea recursului propriu dar și al reclamantei, instanța supremă a omis să se pronunțe asupra acestui motiv, neanalizând susținerile pârâtei care vizau faptul că instanța de apel nu a arătat elementele de fapt și de drept din care a reținut reaua-credință a acesteia, prin urmare instanța de recurs nu a verificat legalitatea acestui motiv, situație în care devine incident motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestatoarea face trimiteri și la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și arată că, deși acesta nu reprezintă un motiv de contestație în anulare, modul în care instanța de recurs a analizat acest motiv de recurs justifică analiza motivului de contestație incident care ar permite casarea integrală a deciziei în apel.

Înalta Curte, analizând contestația în anulare din perspectiva temeiului de drept invocat, o va respinge pentru considerentele ce succed.

Contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. referitor la omisiunea instanței de recurs de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate de recurent.

Conform acestui text de lege, hotărârile definitive mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când, instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

În susținerea motivului de contestație în anulare invocat se arată că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv criticile pârâtei care vizau faptul că instanța de apel nu a arătat elementele de fapt și de drept din care a reținut reaua-credință a acesteia.

Verificând susținerile contestatoarei privind omisiunea pronunțării asupra motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a examinat acest motiv de nelegalitate reținând că pârâta S.C. B. S.R.L., întrucât a cunoscut lipsa calității de proprietar a înstrăinătorului și situația litigioasă a bunului în litigiu, răspunde pentru cea mai ușoară culpă ca autoare a prejudiciului suferit de reclamantă, constând în fructele civile pe care aceasta le-ar fi obținut în urma exploatării normale a acestuia.

Așadar, instanța de recurs a analizat modul în care instanța de apel a verificat existența relei-credințe a pârâtei, contrar susținerilor contestatoarei.

Omisiunea examinării unui motiv de casare, în sensul prevăzut de 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această cale motivele de casare care au fost analizate de instanța de recurs, deoarece contestația în anulare nu constituie mijloc de reformare a unei hotărâri date în recurs.

Pe calea contestației în anulare prevăzute de dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. instanța este ținută să verifice numai omisiunea cercetării vreunui motiv de recurs iar nu să examineze justețea soluției pronunțate.

Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât pentru cele expres și limitativ prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță, astfel cum s-a solicitat prin contestația în anulare formulată.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1401 din 20 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de CasațieșiJustiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Totodată, Înalta Curte va respinge cererea intimatei S.C. A. S.R.L. privind aplicarea amenzii judiciare, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., formularea contestației în anulare fiind o cale de atac permisă de lege, nu se justifică aplicarea acestei sancțiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1401 din 20 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Respinge cererea intimatei S.C. A. S.R.L. privind aplicarea amenzii judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,11 mai 2021.