ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1142/2022

HOTĂRÂRE

12.05.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1142/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman, în baza Legii nr. 554/2004, solicitând instanței: obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioadă de la data scadenței și până la data plății efectiv, având în vedere că prin Adresa comunicată de către A.N.S.V.S.A. la notificarea sa nu se menționează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc., astfel încât este vorba de un refuz al A.N.S.V.S.A. de a soluționa favorabil cererea sa, pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acordă fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ; obligarea pârâtelor la achitarea cheltuielilor de judecată (taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat).

Pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a II-a, contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2152/01.04.2021, Tribunalul București, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal a declinat cauza, pentru competentă soluționare, Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pe rolul Curții de Apel București, dosarul a fost înregistrat la data de 18.05.2021, la secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

La termenul de judecată din 24.09.2021, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin sentința civilă nr. 1291 din 24 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că este cazul unor pretenții care decurg din executarea unui contract de prestări-servicii, de competența instanțelor de drept comun.

2.2). La data de 24 decembrie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă, iar prin sentința civilă nr. 2618/2022 din 14 martie 2022, această din urmă instanță a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Curții de Apel București. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestui conflict.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Între reclamantă și pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman a fost încheiat Acordul-cadru de servicii nr. x/14.06.2019, contractul subsecvent de prestări-servicii nr. x/29.04.2020 și contractul de prestări-servicii nr. x/14.06.2019, supuse prevederilor Legii nr. 98/19.05.2016 privind achizițiile publice.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019, s-a stabilit dreptul prevăzut de art. IV alin. (1) pentru reclamantă, de a putea solicita celuilalt pârât suma de 10.000 RON, ca o consecință a producerii de efecte de către convențiile indicate anterior, iar reclamanta notificându-l pe acesta să efectueze plățile, i s-a răspuns de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor că a fost stabilit cadrul legal, fără a i se admite în mod expres cererea de plată, fiind cazul unui refuz care derivă dintr-un act administrativ emis de către o autoritate publică.

Reținând, în continuare, prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, contrar opiniei exprimate de Curtea de Apel București, instanța a apreciat că nu este cazul unor pretenții care derivă din "executarea contractelor administrative", care ar atrage competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun, ci drepturile deduse judecății derivă din Legea nr. 236/2019, că acestea nu sunt prevăzute expres în contractele anterior menționate și nu se tinde la executarea vreunei dispoziții din acele acte, ci la accesarea unei facilități prevăzute într-un act normativ.

S-a reținut că refuzul pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor de a-i recunoaște expres dreptul reclamantei prevăzut de art. art. IV alin. (1) a dus atacarea actului administrativ de respingere de către aceasta, prin urmarea procedurii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vizând "anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale", nu de alin. (2), care face vorbire despre "executarea contractelor administrative".

Actul care se atacă este Adresa pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nr. 9799/04.08.2020, prin care s-a refuzat tacit plata sumelor respective, pârâtele nefiind chemate în judecată pentru executarea vreunei dispoziții din Acordul-cadru de servicii nr. x/14.06.2019, contractul subsecvent de prestări-servicii nr. x/29.04.2020 și contractul de prestări-servicii nr. x/14.06.2019.

Astfel, instanța competentă este Curtea de Apel București, de vreme ce actul atacat a fost emis de către pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, o autoritate publică centrală, în accepțiunea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - "Litigiile privind (...) actele administrative emise (...) de autoritățile publice centrale" -, căreia îi revine competența materială exclusivă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din același cod, va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, Curtea de Apel București și Judecătoria Sectorului 1 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a pricinii, prezentul conflict de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două instanțe, cu privire la aplicarea unor norme de competență materială, respectiv norma de competență de drept comun, din art. 94 lit. k), coroborat cu art. 111 din C. proc. civ., și cea din art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 8 din același act normativ și prevederile Legii nr. 236/2019.

Din perspectiva conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, Înalta Curte constată că cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - A.N.S.V.S.A. și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman, are ca obiect principal pretinsul refuz nejustificat al autorității pârâte de a-i soluționa reclamantei o cerere de acordare a unor sume pentru perioada anterioară apariției O.U.G. nr. 117/2020, în baza Legii nr. 236/2019, răspuns materializat în Adresa nr. x/04.08.2020 emisă de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Prin urmare, întrucât pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor are calitatea de organ de specialitate al administrației publice centrale, iar obiectul principal al cererii de chemare în judecată privește constatarea existenței unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri care i-a fost anterior adresată de către societatea reclamantă (aspect menționat, de altfel, expres în petitul acținii) din perspectiva prevederilor art. 1, 2 și 8 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că litigiul de față cade sub incidența prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din aceeași lege, ceea ce atrage competența curții de apel.

Nu în ultimul rând, însăși reclamanta a înțeles să opteze pentru calea reglementată de Legea nr. 554/2004, dorind ca procesul său să se judece ca litigiu de contencios administrativ, atât prin sesizarea făcută în acest sens, parcurgând procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 7 din acest act normativ, cât și prin fundamentarea în drept a pretențiilor sale pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ, astfel încât, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, curții de apel îi revine competența materială să soluționeze cauza. În acest sens, prezintă relevanță și alin. (2) al art. 9 din C. proc. civ., potrivit căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența materială de soluționare a pricinii revine Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a stabili competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.