ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 109/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 109/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 17.08.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a respins cererea de suspendare până la rămânerea definitivă a contestației care face obiectul prezentului dosar, a demersurilor privind vânzarea bunurilor imobile aparținând debitoarei S.C. COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR BUCURESTI S.A. reprezentată de A. SPRL, COMITETUL CREDITORILOR: DGFP Municipiul București, B. S.A., C., D., Compania Națională de Cai Ferate CFR S.A..
Împotriva acestei încheieri contestatoarea E. S.A., prin administrator special F., a declarat recurs prin care a solicitat modificarea încheierii din data de 17.08.2021, arătând, în esență, că instanța de judecată a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 raportat la dispozițiile art. 116-118 din aceeași lege a insolventei.
În cursul soluționării recursului, la termenul de judecată din data de 25.10.2021, administratorul special al Companiei de Transport Feroviar S.A., F., a formulat cerere de recuzare a completului 7 Recurs, și anume: a doamnei judecător G. și a domnilor judecători H. și I., învederând că soluția pronunțată de instanță cu privire la legalitatea procedurii de citare și asupra cererii de amânare a judecății reprezintă ilegalități, iar președintele completului de judecată, doamna judecător G., nu este imparțial, nu ascultă părțile și respinge nemotivat toate solicitările formulate, încălcând dreptul părților la apărare.
Prin cererea depusă la data de 25.10.2021, a fost reiterată cererea de recuzare a membrilor completului de judecată 7 Recurs, arătând, în esență, că, la termenul de judecată din data de 25.10.2021, a solicitat instanței de recurs stabilirea cadrului procesual, deoarece au fost citați membri care nu fac parte din comitetul creditorilor și nu a fost citat un nou membru al comitetului creditorilor, iar cadrul procesual este stabilit în mod imperativ de art. 21 alin. (4) din Legea nr. 85/2006. Instanța a refuzat să dea curs acestei solicitări, câtă vreme cadrul procesual a fost stabilit de judecătorul-sindic și este suficientă citarea președintelui comitetului creditorilor, în speță Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Totodată, s-a precizat că a fost adusă la cunoștința instanței împrejurarea că Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a fost citată în mod greșit, la o altă adresă și a apreciat că susținerea instanței de judecată în sensul că este suficientă citarea președintelui comitetului creditorilor este netemeinică și nelegală, nefiind motivată în drept. Instanța nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 21 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 și nici practica judiciară în materie, potrivit căreia orice contestație la măsurile lichidatorului judiciar se judecă în contradictoriu cu toți membrii comitetului creditorilor, ceea ce naște în mod întemeiat serioase semne de întrebare cu privire la independența justiției în statul de drept, imparțialitatea și independența judecătorului, toate echivalând cu antepronunțarea, câtă vreme nu s-a motivat nicio soluție adoptată, aspecte ce se circumscriu art. 27 alin. (7) din C. proc. civ. din 1865.
S-a mai menționat că lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin mijloace electronice, pe care nu a putut să o studieze înainte de ședința de judecată, motiv pentru care a solicitat acordarea unui termen scurt în vederea cercetării. Solicitarea a fost respinsă, nemotivat. Prin aceasta judecătorii completului au dovedit că nu sunt imparțiali, spunându-și părerea cu privire la cauză, aspecte ce se circumscriu art. 27 alin. (7) din C. proc. civ. din 1865, nefiind respectat dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și principiul contradictorialității.
S-a învederat că legislația procesual civilă consacră rolul activ al judecătorului, principiu care este strâns legat de principiul aflării adevărului, principii care pot fi puse în lumină doar prin respectarea principiului contradictorialității. Petentul a citat o parte dintre dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a conchis că, din cele prezentate, rezultă imparțialitatea și antepronunțarea membrilor completului de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 24, 27 și 129 din C. proc. civ. din 1865 și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin încheierea Camerei de Consiliu din 2 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins cererea de recuzare a membrilor completului de judecată, ca fiind vădit neîntemeiată și a dispus înaintarea dosarului completului 7 Recurs; totodată, în baza art. 108
1
alin. (1) punctul 1 lit. b) din C. proc. civ. din 1865, a aplicat lui F. o amendă judiciară în sumă de 200 RON.
Împotriva acestei încheieri, recurenta-contestatoare E. S.A. prin administrator special F. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 299 și urm C. proc. civ., art. 304
1
, art. 304 pct. 8 și 9 din același cod.
În argumentarea recursului, recurenta a susținut, în esență, că, la termenul de judecata din data de 25.10.2021, reprezentantul convențional al societății a adus la cunoștința instanței de judecată nelegala stabilire a cadrului procesual al debitoarei Compania de Transport Feroviar București S.A., cată vreme în prezenta cauza sunt citați membri ce nu fac parte din comitetul creditorilor.
Instanța de judecată a precizat că nu poate da curs solicitării de stabilire a cadrului procesual legal, cată vreme s-a procedat la efectuarea citației în funcție de cadrul procesual stabilit de către instanța de fond.
Recurenta a arătat că a adus la cunoștința instanței de judecată faptul că obiectul prezentei cereri este reprezentat de o contestație împotriva publicațiilor de vânzare privind scoaterea la vânzare a bunurilor debitoarei falite, cadrul procesual fiind stabilit, în mod imperativ, de art. 21 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.
În esență, recurenta a arătat că judecătorii completului C7R au fost imparțiali, spunându-si părerea cu privire la prezenta cauză, aspecte ce se circumscriu dispozițiilor art. 27 alin. (7) vechiul C. proc. civ., câtă vreme nu sunt respectate dispozițiile legale, in speța art. 21 din legea 85/2006 și stabilirea cadrului procesual.
De asemenea, a mai arătat că, la termenul din data de 25.10.2021, înaintea începerii ședinței de judecată, a observat la dosarul cauzei ca fiind depusă din partea lichidatorului judiciar o întâmpinare, într-un singur exemplar, transmisă prin mijloace electronice, pentru care nu fusese respectat termenul de 5 zile înainte de termenul de judecată pentru a putea lua cunoștința de conținutul acesteia.
Având în vedere aceste aspecte, arată că a solicitat acordarea unui termen de judecată, cât mai scurt, iar instanța a respins, nemotivat, solicitarea sa.
Prin aceasta, judecătorii completului C7R au fost imparțiali, spunându-si părerea cu privire la prezenta cauză, aspecte ce se circumscriu dispozițiilor art. 27 alin. (7) vechiul C. proc. civ., câtă vreme nu sunt respectate dispozițiile legale privind dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum si principiul contradictorialității.
Argumentele prezentate se circumscriu art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Recurenta a mai susținut că, în speță, completul care a judecat recuzarea a fost incompatibil, având in vedere prevederile art. 30 alin. (2) vechiul C. proc. civ., iar acest motiv se circumscrie art. 304
1
vechiul C. proc. civ.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.
În ședința publică din 26 ianuarie 2022, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului.
Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
În speță, recurenta a atacat încheierea din 2.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, cu privire la soluția prin care s-a respins o cerere de recuzare formulată în faza de recurs.
Potrivit art. 34 alin. (2) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.
Hotărârile pronunțate în recurs sunt irevocabile, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Din dispozițiile art. 34 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul. Aceasta însă doar în condițiile în care hotărârea finală este supusă unei căi de atac. Fiind irevocabilă, încheierea atacată nu este supusă căii de atac a recursului, neîncadrându-se în categoria de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Cum, în speță, prin încheierea recurată s-a respins o cerere de recuzare formulată în faza de recurs, deci într-o etapă procesuală în care hotărârea asupra fondului este irevocabilă în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., și încheierea de respingere a cererii de recuzare este tot irevocabilă.
Din interpretarea dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se desprinde concluzia că hotărârile date în recurs, fiind irevocabile, nu pot fi atacate cu recurs.
Așadar, întrucât, în speță, hotărârea asupra recursului cu care Curtea de Apel București a fost învestită are caracterul de hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, nici încheierea de respingere a cererii de recuzare formulată împotriva completului de judecată învestit cu soluționarea recursului nu poate fi atacată cu recurs, fiind și ea irevocabilă.
Pe cale de consecință, față de dispozițiile art. 34 alin. (2) raportat la art. 299 coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., recursul exercitat în cauză împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare a completului învestit cu judecarea recursului este inadmisibil și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-contestatoare E. S.A. prin administrator special F. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2022.