ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1086/2022

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A mai solicitat să se constate că masa partajabilă dobândită în timpul căsătoriei cu pârâtul B. este compusă din: 1.008.580 părți sociale în valoare nominală de 10.085.800 RON ale S.C. E. S.R.L., 13.540 părți sociale în valoare nominală a 135.400 RON; imobilul situat în localitatea Homocea nr. x, compus din suprafața de 2.021,8 mp teren curți construcții, vie și arabil, din care 496 mp teren curți construcții, 807 mp teren vie, 717,9 mp teren arabil, o casă de locuit, în suprafață construită la sol de 71,53 mp, bucătărie de vară în suprafață construită la sol de 10,17 mp.

Totodată, s-a mai solicitat să se constate că la dobândirea bunurilor comune părțile au avut o contribuție egală, precum și să se dispună partajarea bunurilor în cote egale, iar ca modalitate de atribuire, reclamantei să i se acorde imobilul reprezentând casă părintească, iar pârâtului părțile sociale ale celor două societăți, urmând ca pentru egalizarea loturilor să se achite sultă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 669 și art. 1236 C. civ. și art. 980 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 4 februarie 2019 instanța, după punerea în discuția contradictorie a părților, a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității părților sociale și formarea unui dosar nou, cu nr. x/2019, calificând cererea raportat la dispozițiile art. 62 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 1452 din 12 februarie 2019, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect constatarea nulității absolute a cesiunilor de părți sociale, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, conform dispozițiilor art. 95 pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. 63 și 132 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 752 din 30 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, s-a respins ca tardiv formulată acțiunea, calificată ca fiind opoziție, conform art. 62 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A., prin care a solicitat admiterea căii de atac, anularea hotărârii atacate și respingerea excepției tardivității, iar pe fondul cauzei, a solicitat reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii de chemare în judecată.

Totodată, în rejudecare a fost admisă excepția inadmisibilității și respinsă acțiunea ca inadmisibilă, întrucât pentru anularea transmiterii părților sociale se instituie o procedură specială, prevăzută de art. 62 din Legea nr. 31/1990.

În considerentele acestei decizii, instanța a reținut că acțiunea reclamantei vizează constatarea nulității absolute a cesiunilor de părți sociale, acțiune ce are ca temei juridic prevederile art. 1236 C. civ., care reprezintă norma generală, nefiind aplicabile, față de împrejurarea că legiuitorul a instituit dispoziții speciale prin care orice persoană prejudiciată prin hotărârea de transmitere a părților sociale poate să formuleze opoziție și să solicite obligarea societății sau a asociaților la repararea prejudiciului sau obligarea asociatului care intenționează să-și cedeze părțile sociale la plata daunelor civile, potrivit art. 202 alin. (2

4

) din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, reținând principiul disponibilității, împrejurarea că reclamanta a invocat în fapt și în drept C. civ., iar pentru anularea transmiterii părților sociale ale societății, Legea nr. 31/1990 instituie o procedură specială, prevăzută de art. 62, respectiv opoziția, instanța a apreciat că acțiunea, astfel cum a fost formulată de reclamantă, este inadmisibilă.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (2), art. 9, art. 20, art. 22 și art. 481 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a învederat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și a încălcat prevederile art. 349 alin. (2) și art. 1236 C. civ.

La 19 octombrie 2021, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului având în vedere că hotărârea atacată este definitivă, în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii; excepția tardivității raportat la faptul că recursul a fost promovat cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. și excepția nulității recursului, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul fiind nul, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia.

La 9 noiembrie 2021, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că hotărârea atacată este definitivă, raportat la obiectul litigiului care intră sub incidența dispozițiilor speciale prevăzute de Legea nr. 31/1990 și excepția nulității recursului, potrivit art. 488 alin. (1), coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen la 10 mai 2022 pentru analizarea excepțiilor invocate în cauză, precum și a admisibilității în principiu a recursului.

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte o va respinge, având în vedere soluția instanței de prim control judiciar, care a soluționat apelul, în sensul admiterii și anulării sentinței atacate, iar în rejudecare a respins acțiunea ca inadmisibilă, apreciind că pentru anularea transmiterii părților sociale se instituie o procedură specială prevăzută de art. 62 din Legea nr. 31/1990. Astfel, instanța de apel nu a considerat acțiunea ca fiind opoziție, astfel cum constatase prima instanță, ci a soluționat acțiunea pe dreptul comun, situație în care recurenta are deschisă calea de atac a recursului.

Analizând excepția tardivității recursului, invocată de intimatul-pârât C. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că hotărârea recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 13 iulie 2021, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal iar recursul a fost declarat la 12 august 2021, astfel cum rezultă din înscrisul de la dosarul de recurs. Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepția tardivității, întrucât recursul a fost promovat cu respectarea termenului procedural de 30 de zile, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului în conformitate cu prevederile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., asupra căreia a reținut următoarele:

Conform prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate expres și limitativ de lege este o cerință imperativă.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare de strictă interpretare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Rezultă așadar că, recursul trebuie să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Așa fiind, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate criticile de nelegalitate ale hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor impune încadrarea acestora într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, reclamanta A. a invocat motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Se constată că susținerile ce vizează pct. 5 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. sunt invocate în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat critici care să susțină faptul că prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv să se demonstreze că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă a prezentat situația de fapt a litigiului, iar la final a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (2), art. 9, art. 20, art. 22 și art. 481 C. proc. civ., precum și că a aplicat greșit dispozițiile art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și a încălcat prevederile art. 349 alin. (2) și art. 1236 C. civ.

Astfel, se constată că recurenta-reclamantă a enumerat mai multe dispoziții legale fără a arăta în concret modul în care instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și nici în ce a constat încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Simpla indicare a unor dispoziții legale, fără prezentarea argumentelor concrete pentru a se putea verifica eventuale încălcări a regulilor de procedură, nu echivalează cu o argumentare a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În egală măsură, în ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurenta-reclamantă a invocat încălcarea prevederilor art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și a dispozițiilor art. 349 alin. (2) și art. 1236 C. civ., fără a arăta în ce constă aplicarea greșită a acestor prevederi legale.

Prin urmare, se constată că susținerile recurentei nu constituie critici concrete aduse hotărârii atacate, din perspectiva modalității în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile de drept material incidente la cazul concret dedus judecății sau din perspectiva normelor de procedură aplicate, întrucât aceste susțineri nu au fost formulate strict în concordanță cu argumentele reținute de instanța de apel prin decizia recurată și în raport de normele de procedură aplicate de această instanță.

În realitate, în cuprinsul cererii de recurs, au fost reluate o parte din susținerile inserate și în cuprinsul motivelor de apel, recursul conținând, practic, critici față de modalitatea în care a fost soluționată excepția tardivității de către prima instanță, iar nu modalitatea în care a fost soluționat apelul, cale de atac ce a fost admisă, iar în rejudecare a fost admisă excepția indamisibilității cererii deduse judecății.

În condițiile în care, întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, reiterarea unor situații de fapt și trimiterile la o serie de articole fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanței de recurs, astfel că, aceste aspecte nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 201 din 21 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului și în raport cu solicitarea intimatului-pârât B. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-reclamante A. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar la fila x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile inadmisibilității și tardivității recursului.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 201 din 21 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă A. să achite intimatului-pârât B. suma de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2022.