ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2297/2019

HOTĂRÂRE

28.11.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2297/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 17 iulie 2018 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat:

I. Să se constate nulitatea absolută a cesiunilor de părți sociale dintre:

- B. și C. a 30% din părțile sociale S.C. E. S.R.L., consfințită prin Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 15 februarie 2010;

- În procent de 55% din părțile sociale ale S.C. E. S.R.L. dintre B. și C.;

- Dintre B. și C. a 65% din părțile sociale ale S.C. F. S.R.L. consfințită prin Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 21 aprilie 2008;

- Dintre B. și C. a 20% din părțile sociale ale S.C. F. S.R.L. consfințită prin Hotărârea A.G.A. nr. 5 din 1 august 2011;

- Dintre D. și B. a 61% din părțile sociale ale S.C. F. S.R.L., consfințită prin Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 14 februarie 2012;

- Dintre C. și D. a 85% din părțile sociale ale S.C.F. S.R.L., consfințită prin Hotărârea A.G.A . nr. 4 din 29 octombrie 2014, toate pentru cauză ilicită și scop imoral.

II. Să se constate că masa partajabilă dobândită în timpul căsătoriei cu pârâtul B. este compusă din:

- 1.008.580 părți sociale în valoare nominală de 10.085.800 RON ale S.C. E. S.R.L.

- 13.540 părți sociale în valoare nominală a 135.400 RON;

- Imobilul situat în localitatea Homocea nr. 88, compus din suprafața de 2021.8 mp teren curți construcții, vie și arabil, din care 496 mp teren curți construcții, 807 mp teren vie, 717,9 mp teren arabil, o casă de locuit construită din lemn și paianță, acoperită cu țiglă, având trei camere și prispă, în suprafață construită la sol de 71,53 mp, bucătărie de vară în suprafață construită la sol de 10.17 mp.

III. Să se constate că la dobândirea bunurilor comune, părțile au avut o contribuție egală;

IV. Să se dispună partajarea bunurilor în cote egale, ca modalitate de atribuire, reclamantei să i se atribuie imobilul-casă părintească, iar pârâtului părțile sociale ale celor două societăți urmând ca pentru egalizarea loturilor să se achite sultă.

Prin Sentința civilă nr. 1451 pronunțată la 12 februarie 2019, Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Adjud.

În motivarea soluției pronunțate se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 117 C. proc. civ., care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, competența de soluționare a cauzei având ca obiect partaj bunuri comune, bunuri printre care se regăsește și un imobil, aparține instanței în circumscripția căreia se află imobilul.

Cu privire la înscrisul depus de reclamantă, prin care formulează o cerere de renunțare la partajarea imobilului situat în localitatea Homocea, jud. Vrancea, instanța a reținut că, în raport de dispozițiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor părțile nu mai pot formula cereri noi, cum este cea formulată de reclamantă.

Învestită prin declinare, Judecătoria Adjud a pronunțat Sentința civilă nr. 1047/2019 din 17 septembrie 2019, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că, prin încheierea din 12 noiembrie 2019, s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect partajul bunului imobil situat în localitatea Homocea, jud. Vrancea, de judecata capătului de cerere privind partajul părților sociale ale S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L., și având în vedere că reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere privind partajul imobilului, nu mai subzistă niciun temei în sensul competenței de soluționare a cauzei de către această instanță.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată se solicită să se constate nulitatea absolută a cesiunilor de părți sociale dintre pârâți, componența masei partajabile, cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune și partajul acestora, solicitare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D..

Având în vedere situația de fapt arătată, Înalta Curte reține că partajul bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei este capătul principal al cererii de chemare în judecată, celelalte solicitări fiind cereri accesorii, în raport de dispozițiile art. 984 C. proc. civ. potrivit cărora, în cazul acțiunilor având ca obiect partaj judiciar, instanța va mai stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cotele-părți, precum și creanțele născute din starea de proprietate comună.

Potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale, se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 din același act normativ (cererile în materia insolvenței sau concordatului preventiv, care sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul).

În speță, sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de capătul principal al cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 117 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 117 alin. (1) C. proc. civ., Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul, iar alin. (3) al aceluiași articol arată că Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.

În speță, instanțele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispozițiile art. 117 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul.

Conflictul negativ de competență a fost determinat de interpretarea diferită a dispozițiilor acestui articol în situația disjungerii capătului de cerere având ca obiect partajul bunului imobil.

Înalta Curte reține că reclamanta solicită să se constate că masa partajabilă este formată din 1.008.580 părți sociale în valoare nominală de 10.085.800 RON ale S.C. E. S.R.L.,13.540 părți sociale în valoare nominală a 135.400 RON și imobilul situat în localitatea Homocea nr. 88, compus din suprafața de 2021.8 mp teren curți construcții, vie și arabil, din care 496 mp teren curți construcții, 807 mp teren vie, 717,9 mp teren arabil, o casă de locuit construită din lemn și paianță, acoperită cu țiglă, având trei camere și prispă, în suprafață construită la sol de 71,53 mp, bucătărie de vară în suprafață construită la sol de 10.17 mp.

Având în vedere cele reținute cu privire la componența masei partajabile, precum și faptul că partajul este formulat pe cale principală, după desfacerea căsătoriei, în aplicarea dispozițiilor art. 117 C. proc. civ., se constată că, în speță, competența de soluționare a cererii principale revine instanței de la locul situării imobilului.

Împrejurarea că, ulterior învestirii instanței cu cererea de chemare în judecată ce viza ambele categorii de bunuri, atât părțile sociale, cât și imobilul, reclamanta a renunțat la judecata cererii de partaj având ca obiect bunul imobil, nu este de natură a atrage competența altei instanțe în soluționarea cauzei decât cea care era competentă exclusiv la momentul învestirii.

Față de obiectul cauzei, la data introducerii cererii de chemare în judecată și în raport de textele de lege invocate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.