ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1062/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 7 decembrie 2015 sub nr. x/2015, astfel cum a fost precizată, la data de 25 septembrie 2017 și la 23 octombrie 2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 931.454,50 RON, reprezentând cota de 10% din contravaloarea lucrărilor executate și încasate de Consiliul Județean Dolj până la data de 11 martie 2014; a sumei de 4.358.583,65 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadență și până la data de 7 decembrie 2015, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi, calculate pentru debitul de 931.454,50 RON, de la 8 decembrie 2015 și până la achitarea integrală a acestuia.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prematurității formulării cererii, excepția inadmisibilității și a solicitat a se constata că mențiunile prevăzute în art. 1 alin. (3) din Acordul nr. 3/14.06.2012 reprezintă o clauză leonină sancționată cu nulitatea absolută, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea reconvențională, pârâta a invocat excepția de neexecutare a contractului (exception non adimplenti contractus), în raport cu art. 1164 și art. 1557 din C. civ.

La termenul de judecată din 18 mai 2016 s-a luat act că pârâta-reclamantă a precizat că excepția de neexecutare a contractului invocată prin întâmpinare nu este o veritabilă excepție, ci o apărare de fond.

Prin încheierea de ședință din 25 mai 2016, instanța a constatat că excepția prematurității, excepția caracterului de clauză leonină a art. 1 alin. (3) din Acord și excepția inadmisibilității nu sunt veritabile excepții, ci apărări de fond.

Prin sentința civilă nr. 3833 din 23 octombrie 2017 Tribunalul a admis cererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta-pârâtă A., a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 931.454,50 RON, reprezentând cota de 10% din contravaloarea lucrărilor executate și încasate de Consiliul Județean Dolj până la data de 11.03.2014, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 4.358.583,65 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadență și până la data de 07.12.2015, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi, calculate pentru debitul de 931.454,50 RON, de la data de 08.12.2015 și până la achitarea integrală a acestuia, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 5283,9 Euro și 64.110,38 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 587,1 Euro, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 24 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului societății A.. și a amânat pronunțarea la 8 octombrie 2018.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia nr. 1886 din 8 octombrie 2018, a admis apelul apelantei-pârâte, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea principală.

A înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a menținut, în rest, sentința apelată.

Împotriva acestei decizii și a încheierii din 24 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs reclamanta A., iar prin decizia civilă nr. 1176/26.06.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, recursul a fost admis, au fost casate încheierea și decizia atacate, cauza fiind trimisă spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1042/2021 din 10 iunie 2021 a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3833 din 23 octombrie 2017 și a încheierilor din data de 29.09.2016 și din data de 10.04.2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că:

A admis în parte cererea principală.

A obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 1.860.000 RON cu titlu de penalități de întârziere.

A obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 5.283,9 Euro și a sumei de 39.124,54 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A obligat apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 34.236,02 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 35.238,91 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a compensat în parte cheltuielile de judecată din apel și a dispus obligarea intimatei-reclamante la plata către apelanta-pârâtă a diferenței astfel rezultate, în cuantum de 1.002,89 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.R.L. reprezentată legal prin administrator special C. și administrator judiciar D..

Recurenta B. S.R.L. își subsumează criticile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prealabil, recurenta prezintă argumentele sale în ceea ce privește dispozițiile procedurale incidente, care nu limitează posibilitatea trimiterii cauzei spre rejudecare o singură dată.

Astfel, potrivit art. 497 C. proc. civ., varianta în vigoare la 7 decembrie 2005, în cauză nu se regăsește limitarea vizând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare o singură dată, respectiva modificare operând din anul 2018 prin modificarea C. proc. civ.

Astfel, apreciază că în principal în prezenta cauză se impune soluția casării deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel care a ignorat dispozițiile din decizia de casare.

Prealabil, recurenta punctează aspectele decurgând din decizia de casare, a cărei interpretare greșită a condus la pronunțarea nelegală a deciziei recurate.

Astfel, a elimina cheltuielile din soluția judiciară, înseamnă negarea raționamentului pentru care s-a negat calificarea de clauză leonină, drept pentru care se reproșează instanței de apel faptul că ar fi trebuit să cerceteze, fără rezerva autorității lucrului judecat componenta cheltuielilor.

Dintr-un alt punct de vedere Înalta Curte a statuat asupra invariabilității aplicării procentului de 10% la suma reprezentând exclusiv venituri, ci doar necesitatea de a verifica în ce măsură intimata a participat efectiv la efectuarea lucrărilor/implementarea Proiectului și astfel calcularea cotei din beneficii care ar trebui împărțită de asociați.

În consecință, recurenta apreciază relevante mențiunile Înaltei Curți vizând necesitatea de analiză efectivă în rejudecare a activităților desfășurate de reclamantă în cadrul Asocierii.

O astfel de analiză nu a fost efectuată, apreciază recurenta, fiind respinse inclusiv probatoriile solicitate pentru evidențierea părții care a efectuat în integralitate lucrările aferente Proiectului, situație față de care apreciază că se impune cu prisosință trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Interpretarea eronată a deciziei de casare a condus la o veritabilă lipsă de analiză în rejudecare în fața instanței de apel, de vreme ce instanța subliniază că aceste aspecte au fost pretins deslușite de instanța de recurs. În aceste condiții administrarea expertizei era esențială, obiectivele formulate fiind relevante în cercetarea judecătorească.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că acesta derivă din respingerea administrării probatoriului relevant, pentru determinarea componentei de cheltuieli a asocierii, în scopul verificării aplicabilității clauzei, în raport de "realul executat".

Din prezentarea punctuală a situației de fapt, recurenta concluzionează în sensul că rezultatele unei asocieri presupun raportarea concretă la beneficiile sau pierderile activității comune, potrivit căruia reclamanta nu poate fi exonerată de participarea la pierderi, inclusiv instanța de recurs a statuat prin decizia de casare asupra acestui fapt.

Asociatul A. nu este degrevat de participarea la costuri și nici exonerat de suportarea pierderilor rezultate din asociere, aspect reafirmat de instanța de casare și jurisprudența unanimă în materie.

Orice împărțire a beneficiilor unei asocieri are în vedere profitul în echivalență cu pierderea, or prin decizia instanței de apel nu este analizată distincția fundamentală dintre marja de profit a asocierii și totalitatea sumelor solicitate și acordate de către prima instanță către reclamantă, sume derivând strict din încasările asocierii, fără a fi avute în vedere și costurile, respectiv raportarea corectă la beneficiul/profitul asocierii.

Prin decizia de casare se afirmă că reclamanta nu este și nici nu poate fi exonerată de a suporta sau de a se raporta la rezultatul asocierii, în forma sa finală, adică profitul, cu alte cuvinte premisa efectivă a acțiunii principale, de raportare strict la componenta de încasări, fără scăderea costurilor este vădit neîntemeiată și atestă un raționament artificial, străin de natura unui contract de asociere și în aceeași măsură prohibit de lege.

Participarea la beneficii și pierderi, respectiv la rezultatul asocierii a fost asumată prin contractul de asociere în forma art. 24, respectiv prin faptul că repartizarea beneficiilor sau pierderilor se face proporțional cu cota de participare a fiecărui asociat.

Ca atare, pentru a nu exista o clauză leonină, de vreme ce reclamanta nu poate fi exonerată de suportarea pierderilor, orice venit deja încasat urma a se raporta la profit, cu mențiunea esențială că în cazul de față suma deja achitată acesteia este superioară unei cote de 10% din profitul realizat, astfel că aceasta nu poate solicita orice altă sumă suplimentară.

Se mai susține că instanța de apel a analizat nelegal voința reală a părților care este susținută de comportamentul ulterior al pârâtei, nimeni neputând să își asume o obligație de plată fără o justă cauză, în situația în care fără nicio contraprestație nu este un contract aleatoriu, nu depinde de factorul "alea".

În opinia recurentei, scopul casării a fost acela de a determina, în concret, realul executat, pentru că aceasta reprezintă în continuare "o chestiune distinctă".

În continuare, recurenta arată că ceea ce trebuia verificat de instanța de apel este dacă reclamanta a avut activități executate în Asociere.

Esența acestei clauze, respectiv repartizarea potențialului beneficiu al asocierii față de asociatul interesat se face în funcție de ceea ce a executat în mod real, or realul executat al asocierii care a aparținut exclusiv pârâtei, nu a reprezentat o activitate comună, aspect atestat și de către reclamantă.

Pentru a nu se găsi în prezența unei clauze leonine care să statueze asupra unei cote de profit invariabile, trebuie ca împărțirea beneficiilor să aibă în vedere profitul asocierii și nu o sumă încasată din care să fie scăzute costurile necesare realizării.

Instanța de apel nu are în vedere și nu analizează consecința faptului că "beneficiul asocierii" îl reprezintă doar diferența dintre venituri și costuri, respectiv profitul. Instanța de apel face abstracție de costuri, astfel încât nici măcar nu poate conchide în privința testării rezultatului asocierii.

Se mai susține că este interpretată eronat natura asocierii, prin validarea argumentației că participarea unui asociat poate fi strict eventuală, determinată de factorul "ales", însă contractul de asociere nu este un contract aleatoriu.

Pe cale de consecință, instanța de apel nu analizează deloc efectul concret și anume acela al inexistenței unor costuri efective, reale în sarcina reclamantei.

Reclamanta nu a participat la cheltuielile aferente implementării proiectului, deși solicită achitarea unor sume suplimentare decurgând din asocierea anterioară. În mod neîntemeiat reclamanta solicită procentul aferent unei cote de participare care nu are echivalent în realul executat și care nu se poate raporta strict la încasările Asocierii ci la rezultatul acesteia.

În mod greșit, instanța de apel a asociat emiterea unor scrisori de garanție bancară ca fiind "cost al asocierii", aceasta neputând fi asimilată unui cost și neputând fi considerată drept participarea unui asociat la rezultatele asocierii.

Recurenta mai critică prin cererea de recurs lipsa de cauză juridică a obligației și interpretarea eronată a participațiilor asociaților în cadrul unui contract de asociere.

Se mai critică faptul că instanța de apel a confundat vocația unei finanțări cu efectivitatea acesteia.

În finalul recursului, recurenta punctează aspectul legat de faptul că pentru a participa la pierdere trebuie să ai vocația de a participa la cheltuielile asocierii, adică costurile aferente încasării de la Autoritate.

Pentru toate aceste considerente, solicită în principal admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în subsidiar solicită admiterea recursului cu consecința casării deciziei recurate și în rejudecare să se dispună respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată principale și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea, depusă la 3 decembrie 2021, intimata-reclamantă A.. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Prealabil, arată că motivele invocate prin cererea de recurs nu reprezintă adevărate critici ce intră sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (6) și (8) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 februarie 2022, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. și în urma analizării în completul de filtru, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat de pârâta B. S.R.L. prin administrator special C. și prin administrator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 1042/A/2021 din 10 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

La termenul din 5 mai 2022, în Completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situația de fapt și probatoriul administrat în cauză.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cadrul acestui motiv de casare, se constată că susținerile recurentei-pârâte nu au avut în vedere detalierea niciunei teze a motivului invocat, care să facă posibilă analiza instanței de control judiciar.

În acest context, se apreciază că dispozițiile evocate nu pot fi reținute întrucât instanța de apel și-a expus într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de respingere a apelului reclamantei și de menținere a hotărârii instanței de fond.

În acest context, se rețin susținerile recurentei, dezvoltate în cadrul acestui motiv de recurs, prin care se arată că atacarea hotărârii din apel din această perspectivă derivă din respingerea administrării probatoriului relevant pentru determinarea componentei de cheltuieli a asocierii, în scopul verificării aplicabilității clauzei, în opinia sa, în raport cu "realul executat", sens în care a solicitat ca prezenta cauză să fie trimisă spre rejudecare instanței de apel.

Se constată, așadar, că în cauză, instanța de apel a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport și cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată de instanță, astfel că nu se poate susține cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii, cum susține recurenta.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au fost încălcate sau cum au aplicat greșit instanțele inferioare normele de drept material, întrucât recurenta-pârâtă nu dezvoltă, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de casare invocate, limitându-se la simpla reluare a argumentelor care țin exclusiv de fondul litigiului dintre părți.

Astfel, simpla nemulțumire a părții cu privire la modul în care instanța a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din această perspectivă, se constată că, aspectele legate de probarea stării de fapt nu pot fi examinate din punct de vedere al nelegalității, în condițiile în care acest motiv de recurs a fost întemeiat pe modul de interpretare al unor situații de fapt.

Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea acelorași susțineri din fața instanței de apel cu privire la interpretarea situației de fapt.

Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței îi revine obligația să examineze numai legalitatea deciziei atacate, dacă motivele au fost invocate și argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecință, se constată că recurenta-pârâtă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată.

Astfel, critica recurentei cu privire la modul în care instanța a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar din acest punct de vedere, se constată că, aspectele legate de probarea stării de fapt nu pot fi examinate din punct de vedere al nelegalității, în condițiile în care acest motiv de recurs a fost întemeiat pe modul de interpretare al unor situații de fapt.

Din această perspectivă, se constată că recurenta-pârâtă, solicită prin intermediul memoriului de recurs o rejudecare a aspectelor judecate și soluționate de instanța de apel, care a respectat îndrumările deciziei de casare.

Astfel, critica recurentei cu privire la hotărârea atacată, exprimată în afirmații generale, în sensul că aceasta ar fi nelegală, nu este suficientă pentru a face posibilă cenzura instanței de control, fiind necesar ca cererea de recurs să cuprindă critici referitoare la considerentele reținute de instanța a cărei hotărâre se atacă în susținerea raționamentului său logico-juridic, concretizat în soluția pronunțată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator special C. și prin administrator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 1042/A/2021 din 10 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator special C. și prin administrator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 1042/A/2021 din 10 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2022.