ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1337/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, la 29 septembrie 2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 560.511,64 RON reprezentând debit restant, cât și la plata sumei de 101.064,76 RON penalități de întârziere, calculate până la data de 27.07.2014, care vor fi actualizate până la achitarea integrală a debitului. A solicitat, totodată, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 și următoarele C. civ.

Prin întâmpinare (astfel cum a fost precizată la data de 12.12.2015), pârâta B. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantei la plata beneficiului nerealizat în cuantum de 237.181,15 RON, reprezentând diferența dintre prețul contractului de execuție lucrări nr. x/14.11.2013, privind partea de asfaltare și prețul contractului nr. x/10.01.2014 încheiat cu S.C. C. S.R.L., precum și penalități de întârziere în cuantum de 85.598,96 RON, calculate conform art. 19.1 din contract.

La termenul de judecată din 12 februarie 2015, reprezentantul convențional al pârâtei a învederat că întâmpinarea formulată în cauză are caracter reconvențional.

Prin sentința nr. 59/2018 din 10 aprilie 2018, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva pârâtei-reclamante B. S.R.L.

A obligat pârâta-reclamantă B. S.R.L. la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 661.576,22 RON (reprezentând debit 560.511,46 RON și penalități de întârziere de 101.064,76 RON) ce va fi actualizată la data plății efective.

A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta B. S.R.L.

A obligat reclamanta-pârâtă A. S.R.L. la plata către pârâta-reclamantă B. S.R.L. a sumei de 167.963,46 RON.

A respins cererile formulate de B. S.R.L. având ca obiect plata penalităților de întârziere, constatarea nulității clauzei prevăzute la art. 19 alin. (3) din contractul nr. x/14.11.2013 și compensarea solicitată.

A compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și a obligat B. S.R.L. la plata către A. S.R.L. a sumei de 2.387 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât reclamanta-pârâtă A. S.R.L., cât și pârâta-reclamantă B. S.R.L.

Prin decizia nr. 1181/2018 din 27 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a Il-a Civilă a admis apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâta B. S.R.L. prin administrator D., împotriva sentinței nr. 59 din data de 10.04.2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

La 11 ianuarie 2019, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1181/2018 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. și respingerii apelului declarat de pârâta B. S.R.L.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susține, în esență, că hotărârea instanței de apel a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., motiv de casare care se încadrează la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată că hotărârea recurată este nulă, deoarece instanța de apel a admis apelul, obligând instanța de fond să analizeze cererea de compensare pe care B. S.R.L. nu a formulat-o în fața instanței de fond, în condițiile art. 209 C. proc. civ., ci, direct la instanța de apel.

Susține că această cerere de compensare era o cerere nouă, formulată direct în apel, motiv pentru care a solicitat instanței să o respingă, însă, contrar dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., instanța a admis tocmai acest motiv de apel, cu toate că, potrivit celor consemnate, a constatat că:

"din observarea încheierii de ședință din data de 13.03.2018 reiese că aspectele menționate nu au făcut obiect de dezbatere."

O altă critică se referă la faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele ce au fost avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției, motiv de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, susține că instanța de apel, atunci când a admis apelul B. S.R.L. nu a avut în vedere apărarea recurentei-reclamante din cererea inițială, dovezile de la dosar, respectiv raportul de expertiză tehnică în construcții care a stabilit că nu are nicio culpă în executarea lucrărilor efectuate și expertiza contabilă care a stabilit prejudiciul ce i-a fost creat prin neplata facturilor.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu interpretarea greșită a legii, atunci când a constatat încălcarea de către instanța de fond a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare prevăzute de art. 14 și 13 din C. proc. civ.

Recurenta susține că, în motivarea admiterii apelului S.C. B. S.R.L., instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că instanța de fond nu a pus în discuția părților cererea formulată în scris la data de 13.03.2018 privind compensarea sumelor datorate reciproc, deoarece, așa cum rezultă din încheierea de ședință, instanța nu numai că a pus în discuția părților cererea de compensare formulată la data de 13.03.2018, dar s-a și pronunțat asupra acesteia, respingând-o.

Totodată, se arată că, în situația în care B. S.R.L. ar fi formulat o veritabilă precizare a cererii reconvenționale, ar fi trebuit să timbreze corespunzător această eventuală precizare.

Nu în ultimul rând, printr-o altă critică formulată, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., ce reglementează principiul forței obligatorii a contractului.

Conform contractului și înscrisurilor depuse la dosar, precum și pe baza celor două rapoarte de expertiză întocmite în cauză, recurenta apreciază că pârâta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv, obligația de a pune la dispoziția executantului întreaga documentație necesară pentru execuția lucrărilor contractate și de a permite accesul în șantier în vederea finalizării lucrării, situație care i-a creat un prejudiciu în sumă totală de 560.511,46 RON.

Cu referire la principiul forței obligatorii a contractului, reglementat de art. 1270 alin. (1) C. civ., recurenta afirmă că principala semnificație a acestui principiu constă în aceea că părțile sunt obligate să execute întocmai toate prestațiile la care s-au îndatorat prin contract. Creditorul are dreptul să utilizeze toate mijloacele juridice oferite de lege pentru a obține executarea în natură a prestațiilor ce i se datorează de către debitor, iar când executarea în natură este nerealizabilă, obligația debitorului se transformă în daune-interese, angajându-se răspunderea lui contractuală.

Conchizând, recurenta arată că a prestat servicii către pârâtă, conform contractului și facturilor emise, respectiv factura nr. x din 12.12.2013 în cuantum de 43.152 RON și factura nr. x din 16.12.2013 în cuantum de 517.359,46 RON, însă, nefiind achitate în termenul legal, în mod corect instanța de fond a acordat penalitățile de întârziere.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte B. S.R.L. prin administrator D., la 6 februarie 2019.

La 7 martie 2019, cu respectarea termenului legal, intimata-pârâtă B. S.R.L., prin administrator D., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei recurate.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 15 martie 2019.

La 25 martie 2019, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate, ca neîntemeiate.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 10 decembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 19 decembrie 2019.

Părțile nu au depus punct de vedere la raportul comunicat.

Prin încheierea completului de filtru din 18 februarie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1181/2018 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a Civilă, fiind stabilit, ulterior, termen de judecată la 14 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța de recurs constată că, deși motivele de nelegalitate dezvoltate de autoarea prezentului demers judiciar au fost încadrate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în realitate, prin unele critici formulate, aceasta invocă și încălcarea unor norme de drept procedural, cum ar fi dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., încălcarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare prevăzute de art. 14 și 13 C. proc. civ., critici care se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și care vor fi analizate în cele ce urmează, astfel cum au fost reîncadrate de instanța de recurs.

Cu referire la cea de a treia critică adusă deciziei instanței de apel, care urmează a fi analizată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și nu conform încadrării date de recurentă, Înalta Curte reține că autoarea prezentului demers judiciar critică decizia instanței de apel care, în mod greșit, a reținut faptul că, în fața primei instanțe, s-a produs o încălcare a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare prevăzute de art. 14 și art. 13 din C. proc. civ. prin aceea că cererea de compensare formulată la data de 13.03.2018 nu a fost pusă în discuția părților de prima instanță. Astfel, contrar considerentului pentru care instanța de apel a anulat sentința de fond, recurenta susține că, așa cum rezultă din încheierea de ședință, aceasta a fost pusă în discuția părților.

Înalta Curte urmează a admite critica formulată, reținând faptul că, în fața primei instanțe, la data la care cauza a fost luată în pronunțare, pârâta a depus un script intitulat "Note de ședință".

Contrar celor reținute de instanța de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 13 alin. (3) și art. 14 alin. (5) din C. proc. civ., prima instanță a procedat la comunicarea unei copii a cererii, și părții adverse, acordând cuvântul asupra acesteia.

Cu ocazia luării cuvântului, avocata pârâtei-reclamante a solicitat, verbal, completarea raportului de expertiză contabilă, partea adversă, punând, la rândul său, concluzii.

Așadar, cu toate că, în realitate, pârâta a depus un script din care nu reieșea suficient de clar dacă partea dorea să modifice cererea reconvențională sau solicita majorarea cuantumului obiectului cererii, prima instanță a analizat "Notele de ședință" aflate la filele x ale dosarului de fond ca fiind o obiecțiune la expertiză.

Prin urmare, chiar dacă instanța de fond ar fi analizat greșit scriptul depus în ședință, greșita calificare dată acestuia trebuia invocată de partea interesată înainte de a-i fi fost acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Mai mult decât atât, înainte de momentul la care instanța a acordat cuvântul pe fondul cauzei, avocatul părții pârâte nu numai că nu a invocat greșita calificare a cererii depuse, dar nu a cerut nici acordul părții adverse pentru modificarea cererii reconvenționale, conform art. 209 alin. (3) raportat la art. 204 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, orice cauză de nulitate ar fi subzistat sub aspectul încălcării vreunui drept procesual al părții, neregularitatea trebuia invocată în condițiile art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., respectiv, la termenul când a fost săvârșită pretinsa neregularitate, și nu pe calea apelului, aceasta cu atât mai mult cu cât partea a fost reprezentată de avocat.

În concluzie, prima instanță nu a încălcat principiul contradictorialității, ci, a pus în discuția părților acel script, arătând, în schimb, că se pronunță numai în limitele învestirii.

Cât privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 referitor la încălcarea exigențelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., respectiv, motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la încălcarea prevederilor art. 1270 alin. (1) C. civ. privind forța obligatorie a contractului, Înalta Curte constată că, față de soluția instanței de apel, care nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, se află în imposibilitate de a examina legalitatea deciziei recurate prin prisma acestor motive de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 teza I din același act normativ, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1181/2018 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel, urmând ca, în rejudecare, instanța să analizeze dacă este legală modificarea cererii reconvenționale, astfel cum a fost solicitată de pârâtă prin scriptul intitulat "Note de ședință" și, în funcție de soluția dată, să se pronunțe inclusiv pe cheltuielile de judecată cerute de intimata-pârâtă care, la termenul de judecată din recurs, a depus dovada efectuării acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1181/2018 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iulie 2020.