ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1176/2020

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 decembrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2015, astfel cum a fost precizată, la 25 septembrie 2017 și la 23 octombrie 2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 931.454,50 RON, reprezentând cota de 10% din contravaloarea lucrărilor executate și încasate de Consiliul Județean Dolj până la data de 11.03.2014; a sumei de 4.358.583,65 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadență și până la data de 07.12.2015, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi, calculate pentru debitul de 931.454,50 RON, de la data de 08.12.2015 și până la achitarea integrală a acestuia.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prematurității formulării cererii, excepția inadmisibilității și a solicitat a se constata că mențiunile prevăzute în art. 1 alin. (3) din Acordul nr. 3/14.06.2012 reprezintă o clauză leonină sancționată cu nulitatea absolută. În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea reconvențională, pârâta a invocat excepția de neexecutare a contractului (exception non adimplenti contractus), în raport de art. 1164 și art. 1557 din C. civ.

La termenul de judecată din 18 mai 2016 s-a luat act că pârâta-reclamantă a precizat că excepția de neexecutare a contractului invocată prin întâmpinare nu este o veritabilă excepție, ci o apărare de fond.

Prin încheierea de ședință din 25 mai 2016, instanța a constatat că excepția prematurității, excepția caracterului de clauză leonină a art. 1 alin. (3) din Acord și excepția inadmisibilității nu sunt veritabile excepții, ci apărări de fond.

Prin sentința civilă nr. 3833 din 23 octombrie 2017 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta-pârâtă A., a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 931.454,50 RON, reprezentând cota de 10% din contravaloarea lucrărilor executate și încasate de Consiliul Județean Dolj până la data de 11.03.2014, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 4.358.583,65 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadență și până la data de 07.12.2015, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi, calculate pentru debitul de 931.454,50 RON, de la data de 08.12.2015 și până la achitarea integrală a acestuia, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 5283,9 Euro și 64.110,38 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 587,1 Euro, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 3833 din 23 octombrie 2017 a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 24 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului societății A.. și a amânat pronunțarea la 8 octombrie 2018.

Prin decizia civilă nr. 1886 din 8 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul apelantei-pârâte, a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că s-a respins acțiunea principală, ca neîntemeiată.

A fost înlăturată dispoziția privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a menținut, în rest, sentința apelată.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A. a declarat recurs împotriva încheierii din 24 septembrie 2018 și a deciziei civile nr. 1886 din 8 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În ceea ce privește nelegalitatea încheierii din 24 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, recurenta susține că prin această hotărâre instanța de judecată a dispus admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a apărătorului recurentei, constatând în mod eronat faptul că "împuternicirea avocațială a fost semnată de către C., persoană care nu are calitatea de reprezentant legal al societății A.".

În realitate, arată recurenta, dl. C. a fost împuternicit în mod legal de către reprezentanții societății recurente pentru a demara acțiunea împotriva societății B. S.R.L..

Încă de la momentul la care prezenta pricină a fost soluționată de către instanța de fond, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri doveditoare pentru mandatul dl. C., respectiv: adresă din partea autorităților malteze ce dovedesc calitatea de administratori a domnilor D. și E., hotărârea Consiliului de Administrație al A..

Precizează că în fața instanței de apel recurenta a depus la dosarul cauzei și contractul de asistență juridică și reprezentare și împuternicirea avocațială în baza delegației emise la 18 iunie 2018, acordată de către dna. F., rolul acestei împuterniciri acordate de dna. F. fiind acela de a confirma din nou mandatul dl. C..

În opinia recurentei, din analiza tuturor acestor documente, de care instanța de apel nu a ținut cont, se poate concluziona faptul că dl. C. a avut mandat deplin pentru a semna contractul de asistență juridică și reprezentare în baza căruia reprezentantul convențional putea să asigure reprezentarea în fața Curții de Apel București.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material când a stabilit, în contradicție cu instanța de fond, faptul că în prezenta cauză este în discuție o clauză leonină.

Recurenta precizează faptul că dispozițiile art. 1902 alin. (5) C. civ. nu sunt aplicabile în prezenta cauză, dat fiind faptul că, pentru a analiza "participarea la beneficii și pierderi" a părților contractante, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere faptul că voința părților a fost exprimată prin toate contractele și acordurile încheiate între părți, înscrisuri care trebuie analizate împreună.

Chiar dacă Acordul din 14.06.2012 și Contractul de asociere din data de 23.02.2012 au fost încheiate pe parcursul derulării relației contractuale, scopul urmărit de părți a fost acela de a completa și clarifica situația inițială, și nicidecum să realizeze un nou mecanism contractual prin stabilirea unor noi clauze contractuale care să deroge de la Contractul de Asociere inițial, în cuprinsul Acordului din 14.06.2012 neexistând mențiunea că s-ar modifica sau elimina prevederile Contractului inițial.

În cuprinsul deciziei recurate, mai susține recurenta, s-a reținut în mod eronat că, clauzele contractuale prevăzute în Acordul din 14.06.2012 ar reprezenta "clauze speciale ce derogă de la condițiile generale reglementate prin Contractul de Asociere din 23.02.2012", întrucât, în realitate, voința părților a fost total diferită de optica instanței de apel, părțile dorind ca aceste dispoziții contractuale să fie analizate ca un tot unitar, interpretarea și analiza acestora realizându-se unele prin altele, dându-se astfel, fiecăreia, înțelesul ce rezultă din ansamblul contractelor.

Din contractele agreate rezultă în mod direct faptul că obiectul Contractului de Asociere este reprezentat de activitățile necesare participării la procedura de achiziție publică organizată de Consiliul Județean Dolj, pentru atribuirea contractului Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

Recurenta subliniază faptul că asocierea părților trebuie privită per ansamblu, scopul înțelegerii părților fiind reprezentat de participarea la Procedura de Achiziție - prima etapă și executarea efectivă a lucrărilor cea de-a doua etapă.

Mai mult, în preambulul Acordului din 14.06.2012 se prevede expres că el este încheiat "în scopul aducerii la îndeplinire cu bună-credință a obligațiilor pe care S.C. A. și B. S.R.L. și le-au asumat prin Contractul de asociere din 23.02.2012 și Contractul de Achiziție Publică a Lucrărilor", precum și luând în considerare și necesitatea aducerii unor precizări de ordin funcțional cu privire la colaborarea dintre cele două părți.

În aceste condiții, recurenta consideră că este nelegală interpretarea dată în cuprinsul hotărârii atacate potrivit căreia Acordul din 14.06.2012 ar avea ca efect înlăturarea/eliminarea prevederilor Contractului de Asociere și a Anexei acestuia, acest fapt conducând la neanalizarea prevederilor Contractului de Asociere și a Anexei acestuia, acestea prevăzând în mod expres participarea părților atât la profit cât și la pierderi. Or, dacă aceste prevederi ar fi fost analizate, silogismul greșit care a condus la concluzia existenței unei clauze leonine nu ar mai fi fost posibil.

Așa fiind, conchide recurenta, nu se poate reține în prezenta cauză că dispozițiile art. 1 paragraful 3 din Acord ar reprezenta o clauză leonină, întrucât contractele nu cuprind doar avantaje pentru recurentă, ci și obligații a căror nerespectare ar fi atras un rezultat negativ în ceea ce privește atât procedura de achiziție, cât și executarea contractului.

În ceea ce privește incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care apelul a fost admis în totalitate, iar hotărârea fondului a fost schimbată în sensul exonerării pârâtei B. de la plata obligațiilor bănești către recurentă, în condițiile în care rațiunile instanței de apel au în vedere doar caracterul de "clauză leonină" al art. 1, paragraf 3 din Acord, adică primul temei de drept ce a stat la baza acțiunii reclamantului.

Cu privire la celelalte două temeiuri invocate de reclamant pentru a obține angajarea răspunderii contractuale ale pârâtei, respectiv Art. 5 al Anexei 1 la Contractul de Asociere și Art. 2.4 din Contractul de asociere, recurenta precizează că hotărârea recurată nu cuprinde vreun motiv care să conducă la înlăturarea lor, situație în care, sub acest aspect, hotărârea recurată este nemotivată.

Recurenta solicită instanței de recurs să constate că aceste două motive de drept, separat sau împreună, erau apte să conducă la admiterea acțiunii, chiar și în situația în care al treilea temei de drept (art. 1 par. 3 din Acord) ar fi lipsit de efecte ca urmare a calificării drept "clauză leonină", în aceste condiții, prin neoferirea unor rațiuni juridice care să determine înlăturarea celor două temeiuri de drept, hotărârea atacată fiind astfel nemotivată. Sub acest aspect recurenta face referire la jurisprudența CEDO și a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 1 martie 2019 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. și s-a acordat termen la 15 mai 2020 pentru discutarea excepției insuficientei timbrări și pentru judecarea acestuia.

La termenul din 15 mai 2020, a fost respinsă excepția insuficientei timbrări invocată de intimata-pârâtă, având în vedere principiul disponibilității și faptul că partea atât a înțeles să conteste în recurs, iar aceasta nu poate să obțină mai mult decât a dedus judecății.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea și decizia atacate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, va admite recursul declarat de reclamanta A. pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește nelegalitatea încheierii din 24 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, recurenta a susținut că prin această hotărâre instanța de judecată a dispus admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a apărătorului recurentei, constatând în mod eronat faptul că "împuternicirea avocațială a fost semnată de către C., persoană care nu are calitatea de reprezentant legal al societății A.".

Criticile recurentei sunt fondate, iar acestea pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înscrisurile depuse în fața primei instanțe, respectiv extrasul din Registrul Companiilor din Malta, care atestă că dl. E. are calitatea de director al A.; actul constitutiv al A., care prevede prin art. 3 și art. 8 că G. are calitatea de reprezentant legal al A.; decizia Consiliului de Administrație al A. din 01.12.2015 (semnată de dl. E.), potrivit căreia dl. C. este reprezentantul societății A. în România, sunt documente care atestă faptul că dl. C. a avut mandat deplin pentru a semna contractul de asistență juridică și reprezentare în baza căruia reprezentantul convențional putea să asigure reprezentarea societății A. în fața Curții de Apel București.

Prin urmare, instanța de apel a dat o dezlegare greșită excepției lipsei calității de reprezentant al apărătorului apelantei-reclamante (recurenta din speță), determinată de lipsa calității de reprezentant legal al dl. C. și, apreciind în mod eronat că apărătorul A. nu are calitate de reprezentant convențional, a dat cuvântul pe fond doar intimatei-pârâte B. S.R.L., cu încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al reclamantei.

Totodată, nu se poate pretinde că A. ar fi complinit lipsurile înscrisurilor necesare pentru dovedirea mandatului direct în recurs, or că acestea au fost produse pro causa, astfel cum pretinde intimata-pârâtă, întrucât, astfel, cum a susținut și apelanta la termenul din 24 septembrie 2018, acestea au existat la dosar, iar depunerea înscrisurilor în recurs nu pot decât să confirme cele expuse.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază ca fiind fondate și criticile recurentei conform cărora instanța de prim control judiciar a pronunțat hotărârea cu greșita aplicare a normelor de drept, art. 1902 alin. (5) și art. 1953 alin. (5) din C. civ., în ceea ce privește calificarea clauzei prevăzute la art. 1 paragraf 3 din Acord ca fiind o clauză leonină.

Este de necontestat că între părțile litigante s-a încheiat la 23.02.2012 un Contract de asociere privind participarea în comun la procedura de achiziție publică organizată de Consiliul Județean Dolj în privința lucrărilor de reabilitare a Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova.

În urma procedurii de achiziție Consiliul Județean Dolj a atribuit către Asocierea B. - A. contractul de achiziției publică de lucrări semnând cu această Asociere Acordul Contractual nr. x din 26.04.2012.

Între părți s-a încheiat la 14.06.2012 un Acord prin care au stabilit termenii și condițiile colaborării lor în cadrul Asocierii.

Prin art. 2.3 și art. 2.4 din Contractul de asociere în participațiune încheiat de părți la 23.02.2012 (filele x vol. I) s-a convenit ca reclamanta-pârâtă A. să aibă o cotă de 10%, iar pârâta-reclamantă B. S.R.L. o cotă de 90% la îndeplinirea contractului de achiziție publică și la repartizarea beneficiilor sau a pierderilor rezultate din activitățile comune desfășurate de asociați, după realul executat.

Conform art. 1 paragraf 3 din Acordul încheiat de părți la data de 14.06.2012 părțile au convenit următoarele:

"La rândul său S.C. A. va deschide prin sucursala și/sau compania sa în România un cont la trezoreria din Craiova în care vor fi virate de către S.C. B. S.R.L. sumele reprezentând 10% din valoarea avansului sau a contravalorii lucrărilor executate încasate de la Beneficiarul lucrărilor/AM".

Cu privire la aceste prevederi contractuale, în mod greșit instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1902 alin. (5) și ale art. 1953 alin. (5) din C. civ., câtă vreme această clauză nu conține nicio referire privind asigurarea unui venit minim garantat pentru recurentă, și nici faptul că aceasta este exonerată de suportarea pierderilor rezultate din asociere.

Sub un prim aspect, se constată că instanța a analizat în mod trunchiat prevederile contractuale reținând că recurenta ar fi îndreptățită să încaseze "10% din valoarea avansului sau a lucrărilor executate", câtă vreme art. 1 paragraf 3 din Acordul încheiat de părți la data de 14.06.2012, anterior redat, face referire în mod expres nu la "valoarea avansului sau a lucrărilor executate" ci la "valoarea avansului sau a contravalorii lucrărilor executate încasate de la Beneficiarul lucrărilor/AM".

Rezultă deci că riscul neplății de către beneficiarul final este asumat și suportat atât de către intimata B. S.R.L. cât și de către recurenta A., în proporția determinată de cota de participare a fiecărui asociat, după realul executat, conform limitelor stabilite prin contract la art. 2.3 și 2.4.

Pe de altă parte, împrejurarea că în concret, în speță, procentul de 10% din valoarea avansului și a lucrărilor executate și încasate ar putea să fie mai mare decât procentul de 10% din beneficiile preconizate la momentul constituirii Asocierii, nu echivalează cu o excludere a recurentei de la participarea la pierderile asocierii prin clauza de la art. 1 paragraful 3 din Acordul încheiat de părți la data de 14.06.2012, și reprezintă o chestiune distinctă de calificarea acestei clauze ca fiind o clauză leonină, cu consecința constatării nulității acesteia.

În realitate, intimata pârâtă B. S.R.L. invocă neparticiparea recurentei la cheltuielile determinate de executarea lucrărilor ce au făcut obiectul contractului de achiziție publică, însă legea prevede în mod expres sancțiunea nulității în cazul prevederilor contractuale ce exclud participarea unui asociat la "pierderile" societății, noțiune evident distinctă de cea de "cheltuieli".

Pe de altă parte, instanța de apel nu a făcut nicio referire la activitățile desfășurate de recurentă în cadrul Asocierii, reținute de prima instanță în fundamentarea soluției date, rezumându-se la a constata nulitatea art. 1 paragraf 3 din Acordul încheiat de părți la data de 14.06.2012 în urma calificării greșite a clauzei ca fiind leonină, decizia recurată fiind nelegală sub acest aspect.

Față de aceste considerente, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele stabilite de recurentă, potrivit principiului disponibilității.

Astfel, recurenta a înțeles să formuleze recurs numai în ce privește soluția dată de instanța de apel asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata debitului principal în cuantum de 931.454,50 RON și asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum de 1.860.000 RON, aferente perioadei 15.05.2013-18.06.2014, soluția privind respingerea penalităților în rest nefiind recurată.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând incidența motivelor de nelegalitate reglementate art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. cu referire la art. 497 și la art. 499 din același cod, va admite recursul, va casa încheierea și decizia recurate și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel, în limitele menționate.

Cu prilejul rejudecării, instanța de apel va ține cont de îndrumările date prin decizia de casare, conform art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 24 septembrie 2018 și a deciziei civile nr. 1886 din 8 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează încheierea și decizia atacate și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2020.