ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1335/2020

Ședința publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

La data de 16 ianuarie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. și administrator special C., a chemat în judecată pe pârâtele D. și D. -Sucursala Craiova, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.037.863,31 RON, compusă din suma de 597.997,89 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în cursul anului 2012, și suma de 434.854,26 RON, cu titlu de cheltuieli aferente organizării de șantier, nedecontate de pârâtă, în conformitate cu prevederile contractului de subcontractare nr. x/8366 RO, încheiat de părți la data de 2 aprilie 2012.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1166 - 1169, art. 1516, art. 1527 și art. 1530 din C. proc. civ., și prevederile art. 189-195 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 417/2015 pronunțată la data de 18 noiembrie 2015, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. și administrator special C..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, la data de 12 februarie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., succesor de drept al CABINETULUI INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ E., și prin administrator special C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 1021/2016 pronunțată la data de 22 noiembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția a I-a civilă a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței anterior menționate, în contradictoriu cu intimatele-pârâte D. și D. - SUCURSALA CRAIOVA, ca nefondat.

Împotriva deciziei anterior menționate, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței competente.

Prin decizia nr. 830 din 13 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. 1021 din data de 22 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

A casat decizia atacată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Pentru a pronunța această decizie, instana de recurs a reținut că, prin cererea depusă la dosarul Curții de apel la termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2016, apelanta-reclamantă, prin reprezentant convențional, domnul avocat F., a transmis prin poșta electronică o cerere de amânare a judecății cauzei, precizând, pe de o parte, că nu se poate prezenta în fața instanței și, pe de altă parte, că nu a primit citația pentru termenul de judecată sus-menționat, despre existența căruia a susținut că a luat cunoștință de pe portalul instanțelor de judecată.

S-a mai reținut că instanța de apel a respins cererea de amânare a judecății, a pus în discuție cererea de probatorii formulată de apelantă, pe care a respins-o, și, constatând cauza în stare de judecată, a acordat intimatelor cuvântul asupra apelului.

Evocând dispozițiile art. 160 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de recurs a constatat că, respingând cererea de amânare a judecății cauzei, formulată de apelantă, instanța de apel a încălcat dispozițiile legale menționate, dar și principiul contradictorialității procesului civil, ce impune instanței, cu titlu imperativ, interdicția de a dispune vreo măsură, înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților legal citate.

Totodată, s-a constatat că instanța de apel i-a încălcat apelantei dreptul la apărare și la un proces efectiv, nedându-i posibilitatea să-și susțină în fața instanței cererea de probatorii formulată în cadrul apelului, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În cel de al doilea ciclu procesual, dosarul a fost reînregistrat pe rolul instanței de apel sub nr. x/2015*.

Prin decizia nr. 236 din 16 aprilie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvență, in insolvency, en procedure colective, prin administrator judiciar B., succesor de drept al CABINETULUI INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ E., și prin administrator special C., împotriva sentinței nr. 417/2015 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă la data de 18 noiembrie 2015, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte D. ȘI D. - SUCURSALA CRAIOVA.

La data de 7 iunie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. - societate aflată în procedura de faliment, in bankruptcy, en faillite, prin reprezentant legal B., a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 236 din 16 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015 .

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 iunie 2019, sub nr. x/2015*.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

A solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, în sensul obligării intimatelor-pârâte D. și D. - SUCURSALA CRAIOVA, la plata sumei de 1,037,863.31 RON, compusă din suma de 597,997.83 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în cursul anului 2012, nedecontate, și suma de 439,854.26 RON, reprezentând cheltuielile făcute cu organizarea de șantier, executate în baza contractului de subcontractare nr. x/8366/RO, încheiat între părți la data de 2 aprilie 2012.

A mai solicitat obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susținut, sub un prim aspect, că hotărârea instanței este nelegală, întrucât cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura pricinii cauzei (art. 488 alin 1 pct. 6 din C. proc. civ.).

Sub un al doilea aspect, a arătat că hotărârea pronunțată este dată cu interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor art. 1270 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 1166 - 1169, 1516, 1527 și 1530 din C. proc. civ. și cu prevederile contractului încheiat între părți (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Recurenta a expus situația de fapt incidentă în cauză, precizând că, în perioada aprilie 2012 - decembrie 2012, a executat toate lucrările necesare organizării de șantier, deplasând resurse umane, materiale și mijloace tehnice implicate în executarea proiectului "Modernizarea stației de tratare ape uzate in aglomerația lași".

De asemenea, recurenta-reclamantă a menționat că a demarat și finalizat o parte din lucrările de construcții civile aferente contractului de subcontractare nr. x/8366/RO, o parte din lucrări fiind predate la data de 18 decembrie 2012, potrivit procesului-verbal de recepție parțială a lucrărilor, semnat de comisia de recepție a lucrărilor, care a constatat că lucrările executate de S.C. A. S.R.L. corespund din punct de vedere calitativ și cantitativ și au fost executate în conformitate cu normele profesionale din domeniu, motiv pentru care s-a dispus aprobarea și decontarea lor.

Recurenta-reclamantă a arătat că, pe lângă lucrările recepționate parțial în data de 18 decembrie 2012, a predat și finalizat, în executarea contractului de subcontractare nr. x/8366/RO, următoarele lucrări suplimentare: reabilitare echipament existent intermediar pentru două unități de profil, demolare pereți intermediari pentru cele două unități de profil, beton pasarelă, reparații tencuială interioară și văruire, izolarea exterioară, incluzând fațade, înlocuire ferestre exterioare - diferențe, lucrări de finisare, izolare termo și hidraulică a acoperișului, podele diferente, instalații sanitare, scări și pasarele, instalații de aer condiționat, sistem de încalzire, vestiar, finisaje, reabilitare și modificare bazine de aerare existente, reabilitare și modificare bazine de sedimentare existente, stație suflantă, pază clădire, în valoare de 482.265,36 RON fără TVA, conform centralizatorului anexat cererii de chemare în judecată.

Totodată, a precizat că a avansat și solicitat spre decontare, suplimentar, cheltuielile legate de organizarea de șantier, constând în: reabilitare corp A+B, instalații încălzire corp A+B, atelier mecanic, magazie, obiecte de inventar, containerele deplasate în șantier, mobilierul din containerele deplasate în șantier, chirie containere, cheltuieli pază avansate la gardieni, alimentare cu energie electrică, birouri și containere, în valoare de 354.721,18 RON fără TVA, conform centralizatorului anexat cererii de chemare în judecată.

Făcând referire la faptul că, în contractul de subcontractare nr. x/2866/RO s-au menționat detalii clare de derulare a contractului, prevăzându-se și posibilitatea plății unor cheltuieli suplimentare făcute de S.C. A. S.R.L., în executarea lucrărilor convenite (art. 10 din contract), a precizat că suma solicitată cu titlu de contravaloare lucrări suplimentare se înscrie în costurile direct atribuite contractului (costurile cu forța de muncă din șantier, inclusiv supravegherea șantierului, costurile materialelor folosite, amortizarea instalației tehnice și a echipamentului folosit, costurile materialelor folosite, amortizarea instalațiilor și a materialelor la, și de la șantierul organizat pentru organizarea obiectivului, costul închirierii sau achiziționării instalațiilor tehnice și a echipamentelor, și costurile legate de organizarea și magementul proiectului).

A menționat că, deși plata cheltuielilor nedecontate s-a solicitat în mod continuu, începând cu luna mai 2013, din totalul lucrărilor executate, constând în organizarea de șantier și lucrări de construcții civile efectuate în perioada aprilie 2012 - noiembrie 2012, pârâtele au plătit doar suma de 525.560,89 RON, în două tranșe egale, la sfârșitul lunii decembrie 2012 și la sfârșitul lunii februarie 2013, rămânând un rest de plată de 1.037.863,31 RON, inclusiv TVA.

Pârâtele au fost notificate, în repetate rânduri, pentru a-și îndeplini obligația de plată a lucrărilor suplimentare executate de recurenta-reclamantă, în baza contractului de subcontractare nr. x/8366/RO (somația nr. 221 din 20 noiembrie 2013 emisă de S.C. A. S.R.L., căreia pârâtele nu i-au dat curs, așa cum rezultă din procesul-verbal de informare nr. x din data de 30 ianuarie 2014 emis de Birou Mediator G.), astfel că se solicită acordarea dobânzii legale și actualizarea sumelor datorate cu rata inflației, de la data scadenței, respectiv 18 decembrie 2012.

Recurenta-reclamantă a susținut că nu se poate invoca faptul că nu s-a cunoscut prestarea acestor lucrări, cu atât mai mult cu cât, acceptul lucrărilor s-a realizat implicit, proiectul fiind deja unul funcțional.

În legătură cu apărările intimatelor-pârâte, în sensul că, suma de 439.854,26 RON, reprezentând cheltuieli de organizare de șantier nedecontate, efectuate în baza contractului de subcontractare nr. x/8366/RO, nu ar fi datorată, deoarece contractul este un contract "la cheie".

Ori, recurenta a reiterat art. 7 din contract, potrivit căruia, contractul reprezintă un contact "la cheie" ce include furnizarea tuturor materialelor necesare pentru executarea lucrărilor civile, precum și textul art. 6, 8 și al subclauzei nr. 17 din contract, referitor la garanția de bună execuție, arătând că părțile au căzut de acord asupra valorii totale a lucrărilor cu TVA inclus, respectiv 16.067,019 RON, potrivit cantităților specificate în Anexa 1, care face parte integrantă din contract.

A mai făcut referire la dispozițiile art. 10 din contract, ce prevăd posibilitatea plății unor cheltuieli suplimentare, efectuate de subcontractorul executant S.C. A. S.R.L. în executarea lucrărilor convenite, aceasta sumă fiind solicitată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. pentru lucrările executate.

Recurenta-reclamantă a precizat că aceste lucrări nu s-au executat după data de 18 decembrie 2012, asa cum greșit a reținut instanța de apel, prin hotărârea pronunțată, și a precizat că, în dovedirea acestui fapt, pe lângă proba cu înscrisuri, a propus și luarea unui interogatoriu pârâtelor, care, însă, nu s-au prezentat pentru a răspunde la interogatoriu, fapt ce echivalează cu recunoașterea pretențiilor recurentei-reclamante.

A criticat hotărârea recurată sub aspectul împrejurării că instanța de apel nu a aplicat sancțiunea civilă stabilită de C. proc. civ., prin art. 358, împrejurare care, în opinia recurentei, atrage după sine nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Nelegalitatea hotărârii recurate mai rezultă, în opinia recurentei-reclamante, din aceea că instanța de apel nu a analizat clauzele din contractul nr. x/8366/RO privind condițiile încetării contractului, nici minuta datată 11 decembrie 2012, ci, doar s-a limitat la a susține că această chestiune a fost decisă prin sentința 4487 din 26 martie 2014 a Judecătoriei Craiova, pronunțată în dosarul nr. x/2013 și definitivă prin decizia nr. 250/2012 a Tribunalului Dolj (prin care s-a stabilit, cu caracter definitiv, că la data de 11 decembrie 2012 părțile au convenit încetarea contractului de subcontractare), precum și prin decizia nr. 914/civ din 25 august 2015 a Tribunalului lași, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A considera că refuzul instanțelor de a recunoaște o prestație prevăzută în contract, necesară, utilă, și fără de care nu pot exista/fi realizate lucrările/obiectivele, reprezintă un refuz de a judeca corect și de a stabili adevărul, conform legii.

A precizat, în acest sens, că instanța de apel nu a analizat minuta datată 11 decembrie 2012, socotind că intră sub puterea lucrului judecat aspectele referitoare la efectele acesteia, deoarece acestea au fost dezlegate în alte cauze, între care nu există identitate de părți, obiect, cerere.

A susținut că instanța de apel ar fi trebuit să interpreteze minuta datată 11 decembrie 2012 potrivit voinței concordante a părților, nu în funcție de sensul literal al termenilor, scopul acestei minute nefiind cel al încetării contractului, ci acela al continuării activității de execuție, prin semnarea unui nou subcontract, cu revizuirea obiectului lucrărilor S.C. A. S.R.L.

În plus, a precizat că minuta nu a fost semnată de reprezentanții S.C. A. S.R.L. (respectiv fila x a minutei), sens în care a solicitat prezentarea originalului înscrisului, subliniind că instanța de apel a soluționat cauza pe baza unor copii ale acestei minute, contrar prevederilor art. 286 C. proc. civ.

A precizat că instanța de apel ar fi trebuit sa examineze aspectele prezentate și să verifice autenticitatea minutei.

De asemenea, a arătat că nu recunoaște că, prin acea minută, contractul și-ar fi încetat efectele, ci o contestă, întrucât scopul urmărit de pârâte este unul ilicit, cu încălcarea principiului bunei credințe, prevăzut de art. 1183 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., pârâtele urmărind să eludeze propria promisiune, în scopul obținerii încetării contractului încheiat la data de 2 aprilie 2012, ceea ce echivalează cu o fraudă la lege.

Prin urmare, între părțile contractante nu s-a realizat un consens de încetare a contractului x din 2 aprilie 2012, astfel că, pretențiile emise sunt admisibile, iar intimatele-pârâte sunt răspunzătoare pentru prejudiciul produs (contravaloare lucrări nedecontate).

Așadar, a considerat că instanța de apel trebuia să interpreteze logic si gramatical minuta, care are un conținut diferit față de titulatura sa, interpretarea instanței fiind una neconformă cu realitatea.

Pentru motivele anterior menționate, a apreciat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material menționate în expunerea de mai sus.

A mai arătat că recurenta-reclamantă a fost apărată cu viclenie de Casa de avocatură reprezentata de domnul avocat H..

Totodată, a considerat că recurentei-reclamante i-a fost violat dreptul la un proces echitabil, întrucât nu i s-a recunoscut dreptul de a obține, prin actul de justiție, într-un termen rezonabil, pretențiile izvorâte dintr-o convenție încheiată cu respectarea legii, pretenții recunoscute prin neprezentarea la interogatoriu.

La data de 27 iunie 2019, la dosarul de recurs s-a înregistrat cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina recurentei-reclamante, cerere ce a fost admisă, prin încheierea de ședință din data de 24 septembrie 2019, pronunțată în Camera de consiliu de către secția a II-a a Înaltei Curți.

Prin aceeași încheiere, instanța a constatat că recurenta-reclamantă este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006.

La data de 3 iulie 2019, recurenta-reclamantă a depus la dosar înscrisurile doveditoare ale recursului și a precizat că este de acord cu soluționarea recursului declarat de aceasta de către completul de filtru, în situația admiterii în principiu a căii de atac formulate.

Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este admisibil, a fost declarat în termenul legal, este legal scutit de plata taxei judiciare de timbru, însă, este nul, deoarece dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă nu poate fi analizată din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 20 martie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 18 mai 2020, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru la data de 10 iulie 2020, fără citarea părților, pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., calea de atac formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este nul, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul este o cale de atac extraordinară, fiind limitat la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel, enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, prevăzute de art. 489 alin. (2) din același cod.

Conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul, printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Din această perspectivă, în ceea ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta a invocat doar formal, în susținerea recursului, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fără a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva textelor de lege indicate, iar susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în vreunul dintre cazurile reglementate de punctele1-8 ale textului art. 488 din C. proc. civ.

Recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza, în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile pct. 1-8 ale textului art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., obligație ce revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În cauză, ne aflăm în fața unei reiterări a susținerilor din etapa procesuală anterioară, în sensul că motivele deduse judecății instanței de apel, ce vizează, în exclusivitate, netemeinicia hotărârii pronunțate de către instanța de fond, au fost reînvederate și prin cererea de recurs.

Simpla nemulțumire a părții, cu privire la soluția pronunțată sau la modalitatea în care au fost administrate, analizate și interpretate probele de către instanța de apel, nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs, în raport cu dispozițiile legale menționate.

Așadar, argumentele recurentei nu pot face obiect de analiză în recurs, pentru că ar presupune reaprecierea probatoriului și o nouă judecată pe fond a cauzei.

În concluzie, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., astfel că, exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susținerilor recurentei-reclamante neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

În considerarea celor ce preced, având în vedere și inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat, în temeiul art. 489 alin. (2) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei nr. 236 din 16 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.