ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 830/2018

Ședința publică din data de 13 martie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26.01.2015 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. și administrator special C., a chemat în judecată pe pârâtele D. S.P.A. și D. S.P.A. - Sucursala Craiova, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.037.863,31 RON, compusă din suma de 597.997,89 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în cursul anului 2012 și din suma de 439.854,26 RON, cu titlu de cheltuieli aferente organizării de șantier, nedecontate de pârâte în conformitate cu prevederile contractului de subcontractare nr. x/8366 RO încheiat de părți la data de 02.04.2012; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 417/18.11.2015, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1021/22.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea sa și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței competente.

În motivare, a prezentat situația de fapt, respectiv relațiile comerciale desfășurare de părți în baza contractului de subcontractare nr. x/8366 RO/02.04.2012 și evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a arătat că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, dar și că hotărârea atacată este nemotivată și a fost dată cu încălcarea și aplicare greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța va amâna judecata și va dispune să se facă citarea, ori de câte ori va constata că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 85/2006, conform cărora, după intrarea în procedura insolvenței, societățile comerciale vor sta în judecată prin administratorul/lichidatorul judiciar.

În acest sens, a arătat că, deși prin încheierea din data de 20.02.2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. x/2013, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței asupra debitoarei S.C. A. S.R.L., fiind desemnată în calitate de administrator judiciar B. S.P.R.L., instanța de apel nu a procedat la introducerea în cauză și la citarea administratorului judiciar.

A susținut recurenta că, procedând astfel, curtea de apel a încălcat principiul garantării dreptului la apărare, consacrat la nivel constituțional în art. 27 din Constituția României, iar în Noul C. proc. civ., în art. 194, 204, 205 și 254, dar și principiul contradictorialității, împrejurare ce atrage incidența sancțiunii nulității, prevăzute la art. 153 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, a arătat că decizia atacată nu i-a fost comunicată, administratorul judiciar luând cunoștință de aceasta ca urmare a unei verificări a situației dosarelor aflate pe rol.

A subliniat recurenta că, atât timp cât cererea de chemare în judecată a fost semnată atât de administratorul special, cât și de administratorul judiciar, instanța avea obligația conceptării și citării reclamantei prin ambii administratori.

O altă critică adusă de recurentă hotărârii atacate vizează nemotivarea acesteia.

Astfel, recurenta a evocat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a susținut că instanța de apel nu a arătat propriile motive de fapt pe care și-a întemeiat soluția, limitându-se la a prelua constatările tribunalului și a aprecia generic că din ansamblul materialului probator nu rezultă că reclamanta a executat, după data încetării contractului de subcontractare, alte lucrări decât cele acceptate și plătite; or, prin cererea de chemare în judecată nu solicitase plata unor lucrări efectuate ulterior, ci anterior presupusei rezilieri a contractului.

De asemenea, a susținut că simpla referire generică la minuta încheiată de părți la data de 11.12.2012, fără a corela acest înscris cu celelalte acte ale dosarului și cu dispozițiile legale incidente, reprezintă o motivare neconvingătoare.

În opinia recurentei, motivarea instanței de apel este una sumară, astfel că nu răspunde exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta a criticat decizia atacată și prin prisma interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 1270, 1166-1169, 1516, 1527 și 1530 C. civ., prin raportare la prevederile contractului încheiat de părți.

În acest context, a evocat prevederile art. 6, 7 și 10 din contractul de subcontractare, a căror interpretare a susținut că relevă posibilitatea plății unor cheltuieli suplimentare efectuate de subcontractor cu ocazia executării lucrărilor convenite și a subliniat că, raportat la aceste prevederi contractuale, în mod eronat a apreciat instanța de apel că prin minuta din data de 11.12.2012 și prin procesul-verbal de recepție parțială încheiat la data de 18.12.2012, părțile au înțeles să înceteze contractul, fără a avea nicio obligație ulterioară una față de cealaltă.

În continuare, a prezentat cele reținute la punctele 2, 4 și 5 ale minutei încheiate de părți la data de 11.12.2012 și a susținut că părțile au convenit să încheie un nou contract de subcontractare, în vederea revizuirii scopului lucrării, act care nu a mai fost încheiat, iar lucrările suplimentare a căror stingere nu a fost prevăzută prin minută nu au fost plătite, deși a transmis intimatelor mai multe centralizatoare ale lucrărilor executate și ale contravalorii acestora.

În acest context, a susținut că, întrucât programul săptămânal de lucrări aferent anului 2012 nu a fost depus la dosar, astfel încât curtea de apel s-a aflat în imposibilitatea stabilirii veridicității celor susținute prin cererea de chemare în judecată, dar și prin memoriul de apel, în cauză se impunea admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

În final, a arătat că este eronată aprecierea instanței de apel, în sensul că operează autoritatea de lucru judecat, raportat la litigiile ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2013 și y/2014, soluționate de instanțele din județul Dolj, subliniind că, pe de o parte, nu există identitate de obiect și de cauză, iar, pe de altă parte, în cadrul dosarelor sus-menționate ar fi putut fi dezlegate cel mult efectele minutei din data de 11.12.2012, dar nu alte aspecte.

Aceasta, întrucât pretențiile deduse judecății în prezentul litigiu sunt aferente lucrărilor care nu au fost recepționate, astfel că nu au legătură cu suma menționată în minută, care vizează doar lucrările executate și recepționate.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat recurentei.

Intimata D. S.P.A. a depus punct de vedere la raport, prin care a susținut că recursul este vădit nefondat.

Prin încheierea din 05.12.2017, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen astăzi, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al dreptului la apărare și el presupune că părțile au dreptul, în tot timpul procesului, de a fi reprezentate, sau asistate în condițiile legii, dar și că acestora li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 27 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 13.

În speță, analiza actelor dosarului relevă că, prin cererea de apel, apelanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administrator judiciar și prin administrator special, a indicat atât sediul său social, cât și sediul reprezentantului convențional - Cabinetul Individual Av. E..

Înalta Curte notează că, deși apelanta nu a ales drept loc al citării și al comunicării actelor de procedură sediul reprezentantului convențional, curtea de apel a citat-o pentru primul termen de judecată, fixat pentru data de 12.04.2016, la sediul Cabinetului Individual Av. E..

Totodată, ia act că la termenul de judecată din data de 12.04.3016 apelanta a fost reprezentată de D-na avocat F. și a luat termenul în cunoștință.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 26.04.2016, apelanta a depus o cerere de probatorii, prin care a arătat și că înțelege să își aleagă sediul procedural la Cabinetul Individual Av. G. .

Având în vedere că, prin încheierea din data de 26.04.2016, instanța de apel a suspendat, în temeiul art. 242 C. proc. civ., judecata cauzei, potrivit dispozițiilor art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., termenul în cunoștință nu a fost păstrat, astfel că, la reluarea judecății, se impunea citarea părților.

Apelanta a fost citată pentru termenul de judecată fixat pentru data de 15.11.2016 la sediul social al Cabinetul Individual Av. E..

Or, având în vedere succesiunea actelor dosarului, prezentată mai sus, dar și împrejurarea că după intrarea în procedura insolvenței, societățile comerciale nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, conform Legii nr. 85/2006, republicată, act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun, în speță se impunea citarea apelantei la sediul său social, prin administrator judiciar, precum și la sediul procesual ales, conform cererii aflate la dosarul curții de apel.

Mai mult, prin cererea depusă la dosarul curții de apel la termenul de judecată din data de 15.11.2016, apelanta, prin reprezentant convențional, Dl. avocat H., a transmis prin poșta electronică o cerere de amânare a judecății cauzei, precizând că nu se poate prezenta în fața instanței, dar și că nu a primit citația pentru termenul de judecată sus-menționat, despre existența căruia a susținut că a luat cunoștință de pe portalul instanțelor de judecată; instanța de apel a respins cererea de amânare a judecății și a pus în discuție cererea de probatorii formulată de apelantă, pe care a respins-o și, constatând cauza în stare de judecată, a acordat intimatelor cuvântul asupra apelului.

Potrivit art. 160 alin. (1) C. proc. civ., "dacă partea prezentă în instanță, personal sau prin reprezentant, nu a primit citația sau a primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la art. 159 ori există o altă cauză de nulitate privind citația sau procedura de înmânare a acesteia, procesul se amână, la cererea părții interesate."

Prin urmare, respingând cererea de amânare a judecății cauzei, formulată de apelantă, instanța de apel a încălcat dispozițiile legale sus-menționate, dar și principiul contradictorialității procesului civil, ce impune instanței, cu titlu imperativ, interdicția de a dispune vreo măsură înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților legal citate.

Totodată, instanța de apel i-a încălcat apelantei dreptul la apărare și la un proces efectiv, nedându-i posibilitatea să-și susțină în fața instanței cererea de probatorii formulată în cadrul apelului.

Considerentele expuse mai sus impun concluzia că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În aceste condiții, este inutilă examinarea, în această etapă procesuală, a celorlalte critici prezentate de autoarea căii de atac, acestea urmând să fie analizate de instanța de trimitere, în rejudecarea apelului, conform prevederilor art. 501 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel, care, cu ocazia rejudecării, va analiza și celelalte critici expuse în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. și prin administrator special C., împotriva deciziei nr. 1021/22.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2018.