ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2466/2018

Ședința publică din data de 5 iunie 2018

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova, secția Civilă, la data de 21 martie 2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în temeiul art. 1073 și urm. C. civ., art. 969 C. civ. și art. 17.4 din contractul nr. x/23.03.2012 încheiat între părți, obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să emită factura finală cu minus pentru suma de 399.958,87 RON + TVA, conform prevederilor art. 159 alin. (1) lit. b) Codul fiscal, pentru a se conforma realitatea execuției cu documentele contabile, având în vedere că pârâta a facturat lucrări cu mult peste ceea ce executase în realitate.

Această sumă a fost solicitată ca urmare a derulării relațiilor comerciale în temeiul contractului nr. x/23.03.2012, având ca obiect subantrepriză lucrări de canalizare la lucrarea "execuție sistem de alimentare cu apă, str. x", mun. Craiova, urmând a fi executată partea de suprafață de refacere a sistemului rutier, antreprenor general fiind C. S.R.L., iar beneficiar final Municipiul Craiova.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, art. 1073 și urm. C. civ. (art. 1528 Noul C. civ.), art. 969 C. civ., art. 17.4 din Contractul nr. x/23.03.2012 încheiat între părți.

La data de 13 noiembrie 2013, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Craiova, întrucât în cauza dedusă judecății, obiectul este evaluabil în bani, cuantumul pretenției principale fiind de aproape 400.000 RON.

Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii principale ca nefondată și admiterea cererii reconvenționale, cu consecința obligării reclamantei la plata sumei de 743.780,62 RON + TVA inclus, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de pârâtă și nedecontate de S.C. A. S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 896 din 29 ianuarie 2014, Judecătoria Craiova, secția Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă.

Prin sentința nr. 78/2014 din 26 martie 2014, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, înaintând dosarul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin sentința nr. 10/2014 din 4 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 126 din 25 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L..

A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. B. S.R.L. și a fost obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 512.116,93 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor neachitate, către pârâta S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost soluționat prin decizia nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării sentinței nr. 126 din 25 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2014 și respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

A fost admisă în parte cererea reconvențională, fiind obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 15.821,33 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate, precum și la plata către apelantă a sumei de 8.305 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Această decizie a fost îndreptată prin încheierea din 12 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin care s-a dispus din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul că în al patrulea paragraf se va trece "contravaloare lucrări executate" în loc de "contravaloare lucrări neexecutate".

La data de 17 august 2017, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 514/2017 din 20 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a deciziei recurate, doar cu privire la cererea reconvențională, conform art. 496 alin. (2) C. proc. civ. și, potrivit art. 497 teza a II-a C. proc. civ., a solicitat trimiterea cauzei altei instanțe de același grad.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat. În acest sens, s-a susținut că, în cauză, există o soluție definitivă ce se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la competența funcțională a instanței de fond, în sensul că, în speță, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă. Astfel, prin decizia nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2014, instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 10/2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2014.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea art. 1852 și art. 1270 C. civ. și art. 96 din Hotărârea nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, raportat la faptul că instanța de apel a reținut o dată că beneficiarul lucrării este S.C. D. S.R.L., iar apoi că, în fapt, beneficiar este Municipiul Craiova.

În final, recurenta-pârâtă a arătat că, recursul este admisibil în principiu, având în vedere suspendarea de drept a dispozițiilor declarate neconstituționale prin decizia nr. 369/30.05.2017 a Curții Constituționale care limitau/interziceau declararea recursului.

La data de 19 octombrie 2017, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, raportat la art. 486 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că este obligatoriu ca cererea de recurs să cuprindă o serie de elemente, printre care, la lit. a), se enumeră "numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, ...numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea". În caz contrar, conform alin. (3) din art. 486 C. proc. civ., sancțiunea este cea a nulității.

Intimata a susținut că, cererea de recurs este semnată de administratorul societății, fără a fi fost întocmită și semnată de un avocat sau consilier juridic.

În măsura în care instanța va trece peste această excepție, intimata-reclamantă a învederat că motivele de casare invocate de recurentă nu se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., astfel încât, a solicitat admiterea excepției nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, intimata a solicitat să se constate că motivele de recurs sunt netemeinice, astfel încât se impune respingerea acestora, în faza de filtru, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La data de 13 noiembrie 2017, recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, raportat la decizia nr. 485/2015 a Curții Constituționale, prin care dispozițiile art. 13 alin. (2) teza a II-a, art. 84 alin. (2), precum și art. 486 alin. (3) C. proc. civ., referitoare la obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, au fost declarate neconstituționale.

Recurenta-pârâtă a solicitat și respingerea excepției nulității recursului, întemeiată pe art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat, conform art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.. Totodată, s-a precizat că, instanța de apel a aplicat un act normativ ce nu era incident în speță și, mai mult decât atât, deși nu era aplicabil, i-a dat o interpretare greșită, criticile întemeindu-se astfel pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă, prin întâmpinare și admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 20 februarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 16 martie 2018, intimata-reclamantă a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a susținut că recursul este inadmisibil raportat la valoarea litigiului.

La data de 20 martie 2018, recurenta-pârâtă a formulat punct de vedere la raport, prin care a învederat că recursul este admisibil în principiu.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul pendinte are ca obiect decizia nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin care a fost admis apelul, cu consecința schimbării sentinței nr. 126 din 25 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2014 și respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Prin aceeași decizie a fost admisă în parte cererea reconvențională, fiind obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 15.821,33 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate, precum și la plata către apelantă a sumei de 8.305 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să emită factura cu minus pentru suma de 399.958 RON plus TVA. Prin cererea revonvențională, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 743.780,62 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de pârâtă și nedecontate de S.C. A. S.R.L..

Conform dispozițiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 123 același cod, valoarea litigiului pentru stabilirea admisibilității în principiu a recursului se raportează la cuantumul pretențiilor solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, respectiv 399.958 RON plus TVA, care se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Pretențiile solicitate prin cererea reconvențională sunt în cuantum de 743.780,62 RON, iar potrivit art. 460 alin. (3) C. proc. civ., în cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului, iar hotărârea dată în apel este supusă recursului.

În cauză, atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea reconvențională vizează pretenții care se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Recursul este o cale extraordinară de atac și poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că: "(1) dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că instanța a fost învestită cu o acțiune în pretenții, valoarea litigiului fiind de 399.958 RON plus TVA, aceasta situându-se astfel sub limita valorii prag de 1.000.000 RON prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Raportat la dispozițiile legale anterior evocate, se impune a fi făcută precizarea că, în speță, admisibilitatea în principiu a recursului nu se raportează la decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reținut că, efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Decizia nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, atacată cu recurs, a fost pronunțată anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, respectiv 20 iulie 2017.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, având în vederea valoarea litigiului și dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma în vigoare la momentul pronunțării deciziei recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2018.