ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1039/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 12 mai 2021 sub nr. x/2021 formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), în calitate de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul Ing. Evaluator A. - Membru Titular ANEVAR s-a solicitat, în temeiul art. 1350 din C. civ., art. 192, art. 194 și următoarele din C. proc. civ. obligarea pârâtului la restituirea sumei de 500.000 RON reprezentând contravaloarea Titlului de plată nr. x/14.08.2009 emis de ANRP în favoarea domnului B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 C. civ., Legea nr. 247/2005, H.G.. 572/2013, O.U.G. nr. 80/2013, contractul de prestări servicii - izvor al obligației necorespunzător îndeplinită.

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 81/2021 din 29 iunie 2021 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare și, în consecință a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâtul Ing. Evaluator A. - Membru Titular ANEVAR, fiind obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat apel.

Prin decizia nr. 676/2021 din 3 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat reclamanta AUTORITATEA NATIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂTILOR împotriva sentinței nr. 81/2021 din 29 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, fiind obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu de avocat, în favoarea pârâtului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂTILOR a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea acțiuni astfel cum a fost formulată.

În acest context susține, așa cum a arătat și prin apărările formulate pe fondul dosarului, că evaluarea imobilelor implicate în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate era reglementată și se realiza în conformitate cu prevederile Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Totodată, contractul-cadru și onorariile maximale acordate evaluatorilor autorizați, persoane fizice sau juridice, în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare a imobilelor erau stabilite și aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 527/2006.

Astfel, pe baza situației juridice a imobilului pentru care entitățile învestite de lege propuseseră acordarea de despăgubiri, Secretariatul fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), asigurat de ANRP, proceda la verificarea dosarelor înregistrate, din punct de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Recurenta arată că prin Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013, Curtea de Conturi a României a constatat că "Nu au fost respectate cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării", iar neregulile constatate sunt consecința controlului desfășurat de Curtea de Conturi, în cursul anului 2013, cu tema "Verificarea modului de formare și utilizare a fondurilor publice în procesul de restituire a proprietăților". În vederea remedierii acestor aspecte de nelegalitate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului instituției, mai multe măsuri.

Având în vedere că stabilirea și recuperarea prejudiciului implică parcurgerea mai multor etape, transformând această sarcină într-un proces anevoios, termenele de implementare a măsurilor dispuse în sarcina ANRP au fost prelungite periodic, astfel, ultima oară, termenul a fost modificat prin Decizia nr. 10/1V/2013/2018, fiind prelungit până la data de 28 iunie 2019.

În raport cu prevederile art. 64 (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, reclamanta ANRP era obligată să se conformeze dispozițiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie și autoritatea deciziilor Curții.

Având în vedere aspectele prezentate rezultă, fără echivoc, că termenul de prescripție începe să curgă de la data când reclamanta ANRP a luat cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâta PFA A. în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată.

Astfel cum s-a menționat în cererea de chemare în judecată, dreptul ANRP de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârât prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale este actual, termenul de prescripție extinctivă nefiind împlinit - 9.10.2020 - 9.10.2023, fiind incidente prevederile art. 2523 C. civ., potrivit cărora, prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

Într-o altă critică, recurenta susține că instanța de apel, în mod nelegal, a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu expert fără a avea în vedere dispozițiile legale în materie, solicitând în acest sens exonerarea sa de la plata acestor cheltuieli sau reducerea lor, în contextul în care se va aprecia că nu se impune respingerea acestui capăt de cerere.

Pentru motivele expuse, recurenta consideră că este îndreptățită să solicite admiterea recursului formulat și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR este fondat urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că termenul de prescripție începe să curgă de la momentul când s-a luat cunoștință de rapoartele de expertiză întocmite inițial de pârâtă, deși termenul legal de prescripție începea să curgă de la data când reclamanta ANRP a luat la cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâtul Ing. Evaluator A. în dosarul de despăgubire nr. x, respectiv prin Raportul de reevaluare întocmit de S.C. C. S.R.L., care a constatat că pârâtul a supraevaluat imobilul, raportat la valoarea acestuia, data întocmirii raportului de către S.C. C. S.R.L. fiind 9 octombrie 2020, dată de la care curge termenul de prescripție.

În argumentarea soluției de respingere a apelului reclamantei, instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantă, în cauză nefiind dovedită existența vreunui caz de întrerupere a cursului prescripției, reținând totodată și considerentele Deciziei nr. 19/2019 pronunțată de Înalta Curte publicată în Monitorul Oficial nr. 860 din 24.10.2019, care a stabilit că actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.

În acest context, Înalta Curte apreciază, în raport cu prevederile art. 2523 C. civ., potrivit cărora, prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, că instanța de apel nu a analizat în considerentele deciziei atacate momentul de început al termenului de prescripție, apreciind în mod greșit că termenul general de prescripție de 3 ani curge de la data nașterii raportului juridic.

Astfel cum s-a reținut prin cererea de chemare în judecată, prin Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013, Curtea de Conturi a României a constatat cu ocazia unui control ce a vizat perioada 2009-2011 că "nu au fost respectate cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării", în speță pârâta supraevaluând imobilul, astfel încât s-a solicitat recuperarea prejudiciului, astfel cum a fost constatat ca urmare a aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

În acest sens se reține raportul de cauzalitate dintre neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor contractuale și prejudiciul material pretins de reclamantă ce vizează restituirea sumei de 500.000 RON reprezentând contravaloarea Titlului de plată nr. x/14.08.2009 emis de ANRP în favoarea domnului B., potrivit rapoartelor întocmite de pârâtul Ing. Evaluator A. în dosarul de despăgubire nr. x.

În acest context se constată, în ceea ce privește cursul prescripției, că termenul de prescripției curge de la momentul când persoana păgubită, în speță momentul în care reclamanta ANRP a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel ce a cauzat-o, aspect în considerarea căruia se apreciază că data de 9 octombrie 2020 - data întocmirii Raportului de reevaluare întocmit de S.C. C. S.R.L. a Raportului de evaluare nr. x/07.04.2009, întocmit de către pârât, este momentul în care reclamanta avea elementele necesare pentru a determina paguba și persoana răspunzătoare.

Având în vedere aspectele evocate, se constată că termenul de prescripție începe să curgă de la data când reclamanta ANRP a luat la cunoștință efectiv de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâta Ing. Evaluator A. în dosarul de despăgubire nr. x, respectiv prin Raportul de reevaluare întocmit de S.C. C. S.R.L., care a constatat că pârâta a supraevaluat imobilul, data întocmirii raportului fiind 9 octombrie 2020.

De reținut că prin raportul său, Curtea de Conturi a României nu a identificat prejudiciul suferit de reclamantă, ci doar a dispus cercetări pentru reevaluarea mai multor imobile care au făcut obiectul deciziilor emise de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor în perioada 2009-2011.

Așa încât, nu se poate concluziona în sensul că începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii ar fi marcat de actul de control al Curții de Conturi.

Din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că decizia pronunțată în apel nu cuprinde o analiză a momentului de început al termenului de prescripției al dreptului la acțiune al reclamantei, context în care se constată că au fost încălcate prevederile art. 2523 C. civ., instanța de apel prevalându-se în justificarea soluției pronunțate de faptul că în cauză nu s-a dovedit existența vreunui caz de întrerupere a cursului prescripției, precum și în raport cu considerentele Deciziei nr. 19/2019 pronunțate de Înalta Curte publicată în Monitorul Oficial nr. 860 din 24.10.2019, deși această decizie are ca premise un alt tip de raport juridic (acela dintre angajator și angajat), iar argumentele reținute de instanța supremă nu pot fi aplicate și în prezenta cauză.

Înalta Curte reține astfel că instanța de apel nu a răspuns criticilor reclamantei ce vizau aspectele care au determinat momentul de la care curge termenul de prescripție, pentru a se da eficiență prevederilor art. 2523 C. civ.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel se va preocupa să răspundă criticilor formulate de reclamantă, în raport cu temeiurile de drept invocate, în condițiile în care instanța de apel nu a procedat la o analiză a momentului de început al termenului de prescripției al dreptului la acțiune al reclamantei, iar acest aspect nu poate satisface exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

În ceea ce privește critica recurentei privind cheltuielile de judecată, din analiza deciziei atacate, Înalta Curte constată că reclamanta ANRP a fost obligată la plata către intimat a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat achitat pentru etapa procesuală a apelului, conform chitanței aflate la dosar apel, iar nu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert, cum din eroare a menționat recurenta în cuprinsul memoriului de recurs.

Această susținere nu poate fi cercetată în recurs, întrucât criticile formulate de recurentă privesc cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat și nu permit un control al instanței supreme din punctul de vedere al nelegalității deciziei atacate; aspectele amintite evocând chestiuni referitoare la netemeinicie, iar nu la nelegalitate.

Potrivit deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, în materia recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legii art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând că instanța de apel nu a intrat în cercetarea pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva deciziei nr. 676/2021 din 3 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂTILOR (ANRP) împotriva deciziei nr. 676/2021 din 3 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ING.EVALUATOR A. - membru titular ANEVAR.

Casează decizia atacată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2022.