ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 103/2022

HOTĂRÂRE

25.01.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 103/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 28 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat să se constatate că activitatea desfășurată în perioada 01.04.2006-01.01.2008 ca și secretar în cadrul B.N.P. B. constituie vechime în specialitate, în baza art. 93 din Legea nr. 567/2004.

Reclamanta a menționat că, în prezent, este grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, iar potrivit art. 3 din Legea nr. 567/2004, intră în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, angajatorul său din prezent.

La primul termen de judecată din 29 septembrie 2021, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Prin sentința civilă nr. 2548 din 29 septembrie 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului Argeș competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a reținut că reclamanta, având funcția de personal auxiliar-grefier, a chemat în judecată, printre altele, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru recunoașterea vechimii în funcția de secretar în cadrul unui birou notarial ca vechime în specialitate conform art. 93 din Legea nr. 567/2004.

Totodată, instanța a constatat că susținerile părților au fost concordante, în sensul că partea reclamantă are calitatea de personal angajat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și al Curții de Apel Ploiești care sunt parchete de pe lângă instanța competentă să soluționeze cauza ca și a instanței inferioare acesteia, devenind, astfel, incidente dispozițiile art. 127 alin. (3) raportat la alin. (1) C. proc. civ.

Deși domiciliul părții reclamante, ca și locul de derulare a raporturilor de muncă, se află într-o localitate din județul Dâmbovița, respectiv la parchetul de pe lângă tribunalul competent, aceasta nu a înțeles să sesizeze o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța competentă material de la locul de derulare a raporturilor de muncă, potrivit art. 127 C. proc. civ.

În acest sens, instanța a apreciat ca fiind relevante și considerentele deciziei Î.C.C.J nr. 7/2016 (Complet R.I.L.) în sensul că, în cadrul parchetelor, funcționează atât procurori, cât și grefieri, astfel că sintagma "se aplică în mod corespunzător", utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un procuror sau un grefier.

Cum, în cauză, prima instanță de conflict a reținut că locul de muncă al părții reclamante este Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar din cererea depusă la ultimul termen de judecată, ca și din motivare, reiese o anumită opțiune în privința instanței competente de la locul de muncă (art. 210 din Legea nr. 62/2010 cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, o dispoziție similară regăsindu-se și în art. 269 alin. (1) Codul muncii), instanța a decis declinarea competenței în favoarea Tribunalului Argeș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale la 14 octombrie 2021, sub același număr de dosar.

La primul termen de judecată din 9 decembrie 2021, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș.

Prin sentința civilă nr. 4896/2021 din 9 decembrie 2021, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul ivit.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Argeș a evocat dispozițiile art. 127 alin. (1), alin. (2), alin. (2)

și alin. (3) C. proc. civ., arătând că, față de calitatea reclamantei, de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., enumerarea legiuitorului neputând fi extinsă. Totodată, a reținut că, în cauză, au calitatea de pârâți unități de parchet, și nu instanțe de judecată.

Prin urmare, întrucât reclamanta nu își desfășoară activitatea la această instanță, ci în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, iar domiciliul acesteia este în Târgoviște, jud. Dâmbovița, instanța de conflict a apreciat că, în cauză, cererea reclamantei este de competența tribunalului, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Mai mult, a considerat că Tribunalul Dâmbovița a reținut în mod eronat că "locul de muncă al reclamantei este Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița", pentru a fi incidente dispozițiile art. 127 din C. proc. civ.

În consecință, constatând că nu este incident cazul de prorogare de competență prevăzut de art. 127 din C. proc. civ., Tribunalul Argeș a apreciat că este necompetent absolut, competența de soluționare a cauzei aparținând Tribunalului Dâmbovița, ca instanță în a cărei circumscripție are locul de muncă reclamanta.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 24 decembrie 2021, sub același număr de dosar.

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Acțiunea introductivă are ca obiect recunoașterea vechimii în funcția de secretar în cadrul unui birou notarial ca vechime în specialitate conform art. 93 din Legea nr. 567/2004.

Față de obiectul acțiunii, potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, competența materială revine în primă instanță tribunalului.

În determinarea competenței teritoriale, Înalta Curte reține că, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Conform alin. (3) al aceluiași articol, aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și grefierilor, cu mențiunea că, potrivit Deciziei nr. 7/2016 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, noțiunea de "grefier" din cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. trebuie interpretată ca referindu-se și la personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

În altă ordine de idei, dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretate în lumina deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, care, de altfel, a și fost valorificată prin modificarea adusă art. 127 din Cod de Legea nr. 310/2018, motiv pentru care analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier), trebuie să aibă în vedere nu numai ipoteza în care cauza este de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea, ci și ipoteza în care competența aparține unei instanțe inferioare acesteia, dată fiind posibilitatea exercitării căilor de atac.

În speță, reclamanta deține funcția de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, însă, cum cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă nu este de competența judecătoriei, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, se reține că nici dispozițiile art. 127 alin. (2

) C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

Aceasta întrucât acest text de lege instituie o normă de competență facultativă, aspect ce rezultă din sintagma "reclamantul poate sesiza". Prin urmare, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Dâmbovița nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială relativă.

În consecință, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant, văzând dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cauzei aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului.

Cum reclamanta are atât domiciliul, cât și locul de muncă pe raza Tribunalului Dâmbovița, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, instanță aleasă de reclamantă prin cererea introductivă.