ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1189/2021

HOTĂRÂRE

13.05.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1189/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub nr. x/2020 reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. grefieri arhivari, aprozi, agenți procedurali și muncitor (conform mențiunilor atașate), de pe raza Curții de Apel Ploiești, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dâmbovița, Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

recunoașterea stării de discriminare în care se află reclamanții din punct de vedere salarial în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului Justiției (consilierii de probațiune în Direcția Națională de Probațiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea salariului de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale reclamanților raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu perioada de trei ani înaintea formulării acțiunii până la data de 31.12.2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS și după 31.12.2017, în continuare, (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016);

repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre drepturile salariale lunare încasate și cele datorate începând cu trei ani înaintea formulării acțiunii până la zi, și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 și pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare;

obligarea pârâților Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița, pentru perioada începând cu trei ani înaintea formulării acțiunii, la calculul și la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți reclamanții și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

obligarea acelorași pârâți la calculul și acordarea drepturilor solicitate si pentru viitor în raport de valorile solicitate;

obligarea pârâtului Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune către pârâții Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița în calitate de ordonatori secundar și terțiar de credite.

Prin sentința civilă nr. 1195 din 18 septembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect "drepturi salariale", formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dâmbovița, Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Argeș.

Tribunalul Dâmbovița a constatat că reclamanții au calitatea de grefieri, arhivari, aprozi, agenți procedurali și muncitori, în cadrul Judecătoriei Răcari.

Întrucât Tribunalul Dâmbovița este parte în cauză și, totodată, instanța competentă material să soluționeze cauza, față de prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Prin sentința civilă nr. 1023/2021 din 23 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C., A., B., D., E., F. și G., precum și pe pârâții Tribunalul Dâmbovița, Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Dâmbovița. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecata cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Argeș a reținut următoarele:

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speță, reclamanții au calitatea de personal auxiliar și conex în cadrul Judecătoriei Răcari și, astfel cum au arătat expres prin cererea de chemare în judecată, au ales să sesizeze Tribunalului Dâmbovița, în baza acestui temei de drept comun.

Prin sentința de declinare a competenței, Tribunalul Dâmbovița a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., fără a arăta însă alineatul avut în vedere, motiv pentru care, Tribunalul Argeș a analizat ambele teze reglementate de această normă.

Față de împrejurarea că reclamanții își desfășoară activitatea la Judecătoria Răcari, iar instanța competentă să soluționeze pricina este tribunalul, s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., acestea fiind norme speciale, de strictă interpretare și aplicare, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 7/16.05.2016, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. prevede expres că se aplică dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia.

În speță, reclamanții își desfășoară activitatea la judecătorie, instanță ce nu este nici competentă să soluționeze cauza și nici superioară tribunalului, instanța competentă potrivit legii să judece cauza.

De asemenea, s-a arătat că, în cuprinsul sentinței de declinare a competenței, Tribunalul Dâmbovița a făcut referire și la aspectul că acest tribunal are calitatea de pârât în cauză.

S-a observat însă că în fața Tribunalului Dâmbovița excepția necompetenței teritoriale a fost invocată din oficiu de către instanță.

Or, potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar conform art. 122 din același cod, reguli noi de competență s-ar putea stabili numai prin modificarea C. proc. civ.

Dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., la care face trimitere alin. (2

) al normei, instituie o competență teritorială alternativă în situația în care pârâtul are calitatea de instanță de judecată, alegerea aparținând reclamantului.

Întrucât cererea reclamanților este de competența tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliul sau locul de muncă, astfel cum prevede art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar aceștia au ales să sesizeze această instanță, Tribunalul Dâmbovița este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 26 martie 2021.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă la 11 februarie 2020, ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la alin. (3) al aceluiași articol, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Rezultă că, în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un grefier de la o instanță nu trebuie să ne raportăm la prevederile de drept comun, ci la dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Cu toate că acest articol are titlul sub marginala "competența facultativă", în realitate, dispozițiile acestui articol sunt imperative, textul de lege utilizând expresia "va sesiza".

Textul de lege se referă la sesizarea instanței judecătorești "de același grad" cu cea la care își desfășoară activitatea grefierul, însă face, în continuare, referire la "circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate".

Ca atare, legiuitorul nu a avut în vedere doar instanța de același grad cu cea la care funcționează reclamantul, ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind rațiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripția curții de apel în care se află instanța unde se introduce cererea.

Prin decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638/23.07.2018, s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale; de asemenea, s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În paragraful 32 al acestei decizii, instanța de contencios constituțional a reținut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidența aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza calității părților, eventualul disconfort al părții judecător creat prin ieșirea acestor cauze din circumscripția curții de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparțialității justiției și a intereselor legitime ale celeilalte părți. Astfel, indiferent dacă competența de soluționare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curții de apel, acestea vor fi soluționate de instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanțe de același grad din circumscripția aceleiași curți de apel, putând da naștere în aplicarea normelor legale unor situații neprevăzute la edictarea acestora".

Cum Judecătoria Răcari, unde reclamanții își desfășoară activitatea, se află în circumscripția Curții de Apel Ploiești, devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., prin prisma interpretării instanței de contencios constituțional.

Potrivit acestor dispoziții legale, reclamantul va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

De vreme ce Curtea de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Argeș, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Judecătoria Răcari, rezultă că Tribunalul Argeș este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3), raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.