ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5632/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5632/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Cadrul procesual în care s-a invocat

excepția de nelegalitate.

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 4876/104/2011, reclamantul T.M.O. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență

"MB" județul Olt să se dispună:

- suspendarea

executării Ordinului nr. 29615/I din 13 octombrie 2011 emis de către pârât,

prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, ca urmare a reorganizării unității

și a reducerii unor funcții din statul de organizare și a imposibilității

încadrării în alte funcții;

- constatarea

inopozabilității ordinului colectiv al ISU "MB" al județului Olt nr.

29564 din 27 mai 2011 de punere la dispoziție a reclamantului;

- anularea Ordinului

nr. 29615/I din 13 octombrie 2011 emis de Inspectorul șef al Inspectoratului

pentru Situații de Urgență "MB" al județului Olt;

- obligarea pârâtului

la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și

reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul;

- repunerea

reclamantului în situația anterioară modificării raportului său de serviciu

prin punere la dispoziție și trecere în rezervă;

- despăgubirea

reclamantului cu o sumă egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate

și cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat;

- daune morale în

sumă de 200.000 RON;

- obligarea pârâtului

la plata de daune interese de 500 RON pe fiecare zi de întârziere, până la

repunerea efectivă a reclamantului în situația anterioară modificării

raportului său de serviciu și acordarea tuturor drepturilor salariale de care

ar fi beneficiat dacă nu era trecut în rezervă/concediat nelegal;

- obligarea pârâtului

la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 31

ianuarie 2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a actului

individual intitulat "Delegație"; a actului de numire în funcția

publică de "Ofițer Specialist I (consilier juridic)" și anexei - fișa

postului pentru locotenent I.S.; a actului de numire în funcție, în anul 2011,

a locotenent colonelului I.S.; a actului de numire în funcție, în anul 2011 a

locotenentului I.S. în funcția de "Ofițer Specialist ( consilier

juridic)"; a proiectului de Ordin MAI nr. 600/2005 și a art. 7 alin. (2)

din H.G. nr. 1492/2004.

nelegalitate

Referitor la excepția

de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492 din 9

septembrie 2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile

serviciilor de urgență profesioniste, prin raportare la dispozițiile cu care

acesta a intrat în conflict, respectiv art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 30 din

25 aprilie 2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației

și Internelor, reclamantul a susținut că există un conflict de acte normative

în timp, art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007 având forță juridică

superioară față de art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004.

În opinia

reclamantului, art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004 este nelegal deoarece

contravine normei superioare, încetându-și de drept aplicabilitatea, situație

în care, șeful inspectoratului nu mai deține calitatea de ordonator de credite,

decât în situația în care Ministerul Administrației și Internelor, în temeiul

art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007, va emite ordin prin care să-i acorde

această calitate.

Autorul excepției a

conchis în sensul că inspectorul șef al ISU Olt nu deține legal calitatea de

ordonator de credite și deci, apare evidentă nelegalitatea concedierii sale de

către acesta.

Pârâtul, prin notele

scrise depuse la data de 14 februarie 2012, a solicitat respingerea excepției

de nelegalitate ca nefondată, arătând că nu sunt supuse regimului de publicare

în M. Of. al României actele normative clasificate, potrivit legii, precum și

cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și

de organele administrației publice centrale de specialitate potrivit art. 11

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative.

de Tribunalul Olt

Tribunalul Olt,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

704 din 27 martie 2012:

- a respins cererea

reclamantului privind suspendarea Ordinului nr. 29615/I din 13 octombrie 2011

emis de către Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență

"MB" al Județului Olt, ca neîntemeiată;

- a respins ca

neîntemeiate excepțiile de nelegalitate ale următoarelor acte: actul individual

intitulat "Delegație"; actul de numire în funcția publică de

"Ofițer Specialist I (consilier juridic)" și anexa - fișa postului

pentru locotenent I.S.; actul de numire în funcție, în anul 2011, a colonelului

locotenent I.S.; actul de numire în funcție, în anul 2011 a locotenentului I.S.

în funcția de "Ofițer Specialist (consilier juridic)".

- a admis excepția

inadmisibilității capătului de cerere privind nelegalitatea și nulitatea

proiectului de Ordin M.A.I. nr. 600/2005, invocată de pârât și a fost respins

acest capăt de cerere, ca inadmisibil.

- a respins ca

neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamant privind inopozabilitatea

și nulitatea absolută a Ordinului nr. 29564/I din 27 iunie 2011 de punere la

dispoziție, anularea Ordinului nr. 29615/I din 13 octombrie 2011 pentru

trecerea în rezervă, ordine emise de Inspectorul șef al Inspectoratului pentru

Situații de Urgență "MB" al Județului Olt, de repunere a

reclamantului în situația anterioară modificării raportului de serviciu, plata

despăgubirilor reprezentând salariile indexate, majorate, reactualizate și a

celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, a daunelor interese

și a daunelor morale și.

- a disjuns capătul

de cerere privind excepția de nelegalitate a art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004

dispunând formarea unui nou dosar.

Ca urmare a

dispoziției de disjungere a capătului de cerere privind excepția de

nelegalitate a art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004, s-a format Dosarul nr.

1784/104/2012, repartizat aceluiași complet de judecată.

La data de 24 aprilie

2012, reclamantul T.M.O. a invocat excepțiile inadmisibilității și nelegalei

sesizări, precum și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Olt de a

judeca separat excepția de nelegalitate a unui act normativ, cu privire la excepția

de nelegalitate disjunsă în Dosarul nr. 4876/104/2011, arătând că în condițiile

în care judecătorul fondului a admis că există legătură între excepția de

nelegalitate a art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004 și fondul cauzei,

trebuia să suspende cauza, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 și să

înainteze excepția de nelegalitate instanței competente, respectiv Curții de

Apel.

Instanța, din oficiu,

la termenul din 24 aprilie 2012, a invocat excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Olt.

Prin Sentința nr. 927

din 24 aprilie 2012, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, invocată

din oficiu și, pe cale de consecință, a dispus declinarea soluționării cauzei

în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a constatat că în cauză se invocă excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 7 din H.G. nr. 1492/2004, act administrativ

cu caracter normativ, acesta urmând să fie supus controlului de legalitate al

curții de apel, instanța competentă, prin raportare la dispozițiile art. 4

alin. (1) coroborat cu art. 10 din Legea nr. 554/2004 cu modificările

ulterioare.

Apel

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, sub nr. 1208/24/2012, iar prin Sentința nr. 869 din 26 septembrie

2012, a fost respinsă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (2)

din H.G. nr. 1492/2004 invocată de reclamantul T.M.O. în contradictoriu cu

pârâții Inspectoratul pentru Situații de Urgență "MB" al Județului

Olt și Guvernul României.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Condițiile de

admisibilitate a excepției de nelegalitate pentru sesizarea instanței

specializate decurg din prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și

se referă la existența unui act administrativ unilateral și la constatarea că

de acest act depinde soluționarea litigiului pe fond, cele două condiții fiind

analizate de instanța de drept comun.

În cadrul procedurii

instituite de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios

administrativ legal învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate

este abilitată să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu

actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea

cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a

actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative.

Așadar, instanța de

contencios administrativ sesizată cu soluționarea unei excepții de nelegalitate

trebuie să se pronunțe pe fondul excepției aflate în discuție, neavând

competența de a cerceta legătura existentă între fondul cauzei și actul

administrativ contestat, în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr.

554/2004.

Prin urmare, nu au

fost primite criticile formulate atât de reclamant cât și de pârâtul Guvernul

României, sub aspectul inadmisibilității excepției ca urmare a soluționării

fondului cauzei de către Tribunalul Olt.

Sub acest aspect,

curtea de apel a reținut că prin Sentința nr. 704 din 27 martie 2012 pronunțată

în Dosarul nr. 4876/104/2011, tribunalul s-a pronunțat atât asupra fondului

cauzei, cât și asupra excepției de nelegalitate a prevederilor art. 7 din H.G.

nr. 1492/2004, pe care a disjuns-o, aceasta formând obiectul Dosarului nr.

1784/104/2012, a cărui competență de soluționare a fost declinată ulterior,

prin Sentința 927 din 24 aprilie 2012, în favoarea Curții de Apel Craiova însă,

la data pronunțării prezentei sentințe, fondul cauzei nu a fost încă soluționat

irevocabil, recursul formulat împotriva Sentinței nr. 704 din 27 martie 2012

aflându-se pe rolul Curții de Apel Craiova, cu prim termen de judecată la data

de 29 octombrie 2012.

Pe de altă parte, în

aprecierea instanței, criticile relative la modul în care tribunalul a înțeles

să facă aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004, soluționând fondul cauzei, iar

în ceea ce privește excepția de nelegalitate, dispunând disjungerea acesteia și

înaintarea spre soluționare Curții de Apel Craiova iar nu de a suspenda cauza

până la soluționarea excepției de nelegalitate de către instanța competentă, ar

putea constitui critici în cadrul recursului formulat împotriva Sentinței nr.

704 din 27 martie 2012.

În ceea ce privește

instanța competentă să soluționeze excepția de nelegalitate invocată, curtea de

apel a reținut că aceasta este instanța de contencios administrativ, astfel cum

este definită la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, respectiv

instanța de contencios administrativ competentă să soluționeze în fond

legalitatea actului administrativ, în speță, Curtea de Apel Craiova.

Cu privire la fondul

excepției de nelegalitate, curtea de apel a reținut că prin H.G. nr. 1492/2004

au fost reglementate principiile de organizare, funcționare și atribuțiile

serviciilor de urgență profesioniste.

Reclamantul a

contestat legalitatea art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004, care prevede că

"șeful inspectoratului are calitatea de ordonator terțiar de

credite", susținând că aceste dispoziții sunt contrare prevederilor O.U.G.

nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și

Internelor, mai exact art. 12 alin. (5).

Art. 12 alin. (5) din

O.U.G. nr. 30/2007, la care reclamantul a înțeles să se raporteze în susținerea

excepției de nelegalitate, prevede că "Ministrul internelor și reformei

administrative stabilește, prin Ordin, conducătorii unităților și subunităților

care au calitatea de ordonator de credite".

Curtea de apel a

constatat că acest din urmă act normativ fost publicat în M. Of. la data de 9

mai 2007, ulterior adoptării H.G. nr. 1492/2004 a cărei nelegalitate a fost

invocată, astfel încât nu se justifică o soluție de anulare a acesteia.

Condițiile de

legalitate ale actului administrativ se examinează prin raportare la data

emiterii lui, una dintre acestea fiind ca actul să fie emis în litera și în

spiritul legilor în vigoare la data respectivă, instanța fiind abilitată,

așadar, să verifice doar concordanța acestuia cu actele normative cu forță

juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis astfel că, din

această perspectivă, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte

asupra respectivului act.

Conchizând, curtea de

apel a apreciat că sunt legale dispozițiile art. 7 alin. (2) din H.G. nr.

1492/2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile

serviciilor de urgență profesioniste, actul normativ fiind emis cu respectarea

prevederilor O.G. nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea

serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul

căreia a fost emis.

de T.M.O.

Împotriva sentinței

primei instanțe a formulat recurs T.M.O., solicitând casarea și

"trimiterea spre rejudecare la o instanță înființată în condițiile

legii". Recurentul a susținut că:

- hotărârea ce i-a

fost comunicată "violează brutal" art. 148 alin. (2) C. proc. civ.; e

doar o tehnoredactare fără valoare juridică; este un fals certificat ilegal;

- recursul declarat

este prematur formulat;

- nici Tribunalul

Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și nici Curtea

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal nu funcționează

legal, actele de înființare nefiind publicate în M. Of. al României; în acest

mod s-a săvârșit o ingerință nejustificată în dreptul său de acces la

informații de interes public, protejat de art. 10 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului;

- s-a încălcat

principiul contradictorialității, nefiindu-i comunicate apărările pârâților;

- judecătorul nu s-a

pronunțat asupra "apărărilor" sale, reținând aspecte care nu au

legătură cu excepția de nelegalitate.

Guvernului României

În recurs a formulat

întâmpinare numai Guvernul României, însușindu-și considerentele primei

instanțe, în sensul că legalitatea unui act administrativ nu poate fi examinată

decât prin raportare la cadrul normativ existent în momentul emiterii sale.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, a întâmpinării Guvernului României,

cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

După cum rezultă din

expunerea rezumativă a cauzei, curtea de apel a fost învestită să soluționeze

excepția de nelegalitate a dispoziției potrivit căreia "șeful

Inspectoratului are calitatea de ordonator terțiar de credite", cuprinsă

în art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004 privind principiile de organizare,

funcționare și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste.

Având în vedere că

motivul de nelegalitate invocat viza o presupusă neconcordanță a textului citat

cu un act normativ adoptat ulterior (O.U.G. nr. 30/2007), iar nu cu ansamblul

normativ în vigoare la momentul emiterii hotărârii de guvern, prima instanță

respins excepția de nelegalitate.

Recursul de față,

astfel cum a fost conceput de autorul lui, încorporează mai multe motive de

ordine publică, toate fiind nefondate.

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 41 lit. a)

din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, secțiile curților de apel și ale instanțelor din circumscripțiile

acestora se înființează sau se desființează, la propunerea colegiilor de

conducere ale fiecărei instanțe, prin hotărâre a Secției pentru Judecători a

Consiliului Superior al Magistraturii. Necontestat, prin Hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 189/2004, invocată chiar de către recurent, s-a

înființat Secția de contencios administrativ și fiscal în cadrul Curții de Apel

Craiova, așa încât susținerea acestuia referitoare la funcționarea secției în

afara legii este lipsită de suport.

Contrar opiniei recurentului,

în privința acestei hotărâri nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1)

din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, pentru că privește organizarea internă a instanței la care

se referă, fiind un act administrativ individual, nesupus obligației de

publicare în M. Of. al României, Partea I, conform alin. (2) lit. b) teza a

II-a din același articol.

Toate criticile

referitoare la modalitatea de comunicare a sentinței sunt, de asemenea, nefondate.

Art. 266 alin. (1)

din C. proc. civ. stabilește că hotărârea "se va face în două exemplare

originale", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol "hotărârea se

va comunica părților, în copie (…)".

Comunicarea

"prohibită expres" la care se raportează recurentul făcând trimitere

la prevederile art. 148 alin. (2) C. proc. civ., are în vedere situația în care

grefierii eliberează copii de pe hotărâre înainte de semnarea acesteia de către

judecător. Or, nu acesta este cazul în speță.

Hotărârea curții de

apel a fost redactată de judecător (conform mențiunii din dosar) la data de 8

octombrie 2012 și a fost comunicată în copie reclamantului la data de 18

octombrie 2012, fiind înmânată personal acestuia.

Împrejurarea că

exemplarul comunicat, identic cu cel aflat la dosar, a fost semnat și

certificat pentru conformitate doar de grefier se explică prin aceea că,

potrivit Codului de procedură civilă, dar și Regulamentului de ordine

interioară a instanțelor aprobat prin Hotărârea CSM nr. 385/2005 (forma în vigoare

la data pronunțării sentinței, art. 110 alin. (3)) nu se redactează decât două

exemplare originale din care unul rămâne la dosar iar celălalt se atașează la

mapa de hotărâri a instanței.

În acest context,

susținerea recurentului că recursul său ar fi prematur, (fiindcă sentința nu

i-ar fi fost legal comunicată) pe lângă faptul că nu are suport legal, nici nu

corespunde interesului său procesual.

Analizând motivul

referitor la încălcarea principiului contradictorialității ori al dreptului la

apărare, Înalta Curte observă că aspectele semnalate nu corespund realității.

Astfel, deși prin

încheierea de la 4 iulie 2012 Curtea de apel a constatat că întâmpinarea

Guvernului României a fost depusă tardiv, totuși, în temeiul art. 116 raportat

la art. 86 C. proc. civ. a apreciat necesară comunicarea acesteia, fiind

predată conform dovezii de la dosar tatălui reclamantului.

În condițiile în care

celălalt pârât, Inspectoratul pentru Situații de Urgență MB al județului Olt,

nu a formulat întâmpinare, critica referitoare la necomunicarea acesteia este,

evident, nefondată.

Cât privește

omisiunea Curții de apel de a-i examina toate susținerile, Înalta Curte

remarcă, mai întâi, că aspectele referitoare la modalitatea în care a procedat

instanța de fond (Tribunalul Olt) au fost antamate de judecătorul excepției

însă a reținut, în mod justificat, că nu este competent să se pronunțe asupra

acestora. Într-adevăr, în limitele procedurii reglementate de art. 4 din Legea

nr. 554/2004, judecătorul învestit cu soluționarea excepției de nelegalitate nu

poate să acționeze ca o instanță de control judiciar și să se pronunțe asupra

legalității disjungerii acestei excepții de fondul cauzei ori în privința

soluționării concomitente a acestuia.

Pe rolul Curții de

Apel Craiova este înregistrat recursul declarat de T.M.O. în Dosarul nr.

4876/104/2011 (conform fișei acestui dosar generată de programul ECRIS), toate

aceste critici urmând a fi clarificate în acea cale de atac.

În fine, cât privește

substanța excepției de nelegalitate, Înalta Curte reține că textul criticat a

fost adoptat în executarea dispoziției cuprinse în art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 25/2004, potrivit căreia principiile de organizare, funcționare și

atribuțiile Serviciilor de urgență profesioniste se stabilesc prin hotărâre a

Guvernului, nefiind identificată nicio prevedere normativă cu forță juridică

superioară cu care să intre în coliziune.

Faptul că din modul

în care este redactată prevederea de la art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr.

30/2007, citată la pct. 4 din această decizie, recurentul deduce nelegalitatea

textului atacat, a fost judicios combătut de prima instanță, considerentele

sale fiind la adăpost de orice critică.

Evoluția normativă

ulterioară emiterii unui act administrativ nu poate genera nelegalitatea

acestuia - care se raportează strict la contextul normativ existent la momentul

emiterii - ci reprezintă o chestiune de interpretare și aplicare a legii, de

competența instanței învestite cu fondul acțiunii.

Ca urmare, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 4 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.M.O. împotriva Sentinței nr. 869 din 26 septembrie 2012 a Curții

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM