ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1406/07.12.2020 pronunțată de Judecătoria Constanta în dosarul nr. x/2020 s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 38 C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată-2 luni închisoare, în final s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 60 C. pen. s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenție.

În baza art. 397 C. proc. civ. Pen. rap. la art. 25 C. proc. pen. și art. 1357 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulate de părțile civile B., C., D. și E..

A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă C. a sumei de 60000 (șaizeci de mii) RON cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul la plata daunelor morale în cuantum de: 70.000 (șaptezeci de mii) euro către partea civilă C.; 35.000 (treizeci și cinci de mii) euro către partea civilă D.; 35.000 (treizeci și cinci de mii) euro către partea civilă E.; 35.000 (treizeci și cinci de mii) euro către partea civilă B..

Au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 249 C. proc. pen. a fost menținută măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului, astfel cum a fost instituită prin încheierea nr. 1138/15.09.2020.

În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 32.150 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare (30.750 RON de RON din faza de urmărire penală și 1400 de RON din faza de judecată).

Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel inculpatul A..

Ulterior, acesta a formulat cerere de strămutare a judecării apelului.

Prin sentința penală nr. 57/05.02.2021 a Înaltei Curti de Casatie și Justitie, secția penală a fost admisă cererea de strămutare a judecații formulată de inculpatul A. și s-a dispus ca judecarea apelului să se facă de către Curtea de Apel Galați.

În apelul formulat inculpatul A., prin apărător ales, a criticat soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinice așa cum rezultă din încheierea din data de 25.11.2021.

A solicitat, în esență, admiterea apelului, desființară sentinței penale nr. 1406/2020 a Judecătoriei Constanța și trimiterea cauzei la Judecătoria Galați, pentru refacerea cercetării judecătoreștii și pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului; achitarea inculpatului, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru ambele infracțiuni arătate în actul de sesizare; încetarea procesului penal, prin intervenirea prescripție răspunderii penale, pentru infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. reducerea cuantumului pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. (1) C. pen. și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale; respingerea pretențiilor civile reprezentând daunele morale ale părților civile și materiale.

Prin decizia penală nr. 1294 din 20 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1406/07.12.2020 a Judecătoriei Constanța.

A desființat, în parte, sentința penală nr. 1406/07.12.2020 a Judecătoriei Constanța și rejudecând, în baza art. 396 alin 6 C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 155 alin. (4) C. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul infracțiunii de distrugere din culpă, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. (faptă din 29.08.2015) ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penal .

În baza art. 192 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (faptă din 29.08.2015, victimă F.).

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-a impus inculpatului A., pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanta, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului A. obligația, ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Serviciului Public de Asistentă Socială - Căminul pentru Persoane vârstnice - Constanță sau în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii - Constanța.

În baza art. 91 alin. (4) cu referire la art. 96 C. pen. s-a atras atenția inculpatului A. că dacă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Analizând apelul formulat din prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelul formulat de inculpatul A. este fondat, urmând să fie admis, din următoarele considerente:

- Pentru infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni - 1 an sau amendă.

Fapta fiind săvârșită la data de 29.08.20105 s-a constatat că termenul de prescripție specială a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., coroborat cu art. 155 alin. (4) C. pen. s-a împlinit la data de 29.08.2021, astfel că, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A..

- Pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) C. pen. pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5 ani.

Raportat la criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C. pen., vârsta inculpatului (72 de ani) și timpul scurs de la data faptei (29.08.2015) și până în prezent, timp care face să se atenueze ecoul social al faptei și periculozitatea inculpatului (mai ales că acesta este necunoscut cu antecedente penale), Curtea a apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului de către instanța de fond este netemeinică și că se impune reducerea cuantumului acesteia la 1 an și 6 luni închisoare.

De asemenea s-a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei se dovedește netemeinică raportat la vârsta înaintată a inculpatului și la faptul că aceasta a săvârșit o infracțiune din culpă, nu una cu intenție și deci introducerea acestuia în mediul penitenciar reprezintă o sancțiunea deosebit de aspră.

În opinia Curții, mai adecvată nevoii de apărare socială și conștientizării inculpatului și reeducarea acestuia în scopul respectării valorilor sociale apărare de C. pen., este suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sub supravegherea Serviciul de Probațiune Constanța.

Referitor la restul motivelor de apel invocate de către inculpat, prin apărător ales Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Deși se încearcă, de către apărare a se dovedi culpa exclusivă sau culpa concurentă a victimei F., eventual culpa comandantului grupei de pompieri militari (martorul G.) acest aspect se dovedește nefondat.

În primul rând, așa după cum rezultă din expertiza efectuată de H., cauza principală a exploziei a fost faptul că inculpatul a încărcat butelia de aragaz (în care se introduce în general gaz butan) cu un amestec GPL pentru autovehicule care conține o proporție mai mare de gaz propan, gazul propan fiind mai instabil și mai predispus la explozie decât gazul butan.

De aceea buteliile pentru gaz propan se confecționează dintr-o tablă mai groasă și dintre-o singură bucată (ambutisare), în timp ce buteliile pentru gaz butan se confecționează dintr-o tablă mai subțire și din două bucăți sudate la mijloc.

Buteliile se schimbă în locuri special amenajate, prin schimbul efectiv al buteliei goale cu o butelie plină.

Inculpatul A. a încărcat, în mod neautorizat, o butelie pentru gaz butan, cu gaz GPL pentru autovehicule.

Pompierii sosiți la fața locului cunoșteau că incendiul a izbucnit la o butelie de aragaz și au avut reprezentarea că aceasta este încărcată cu gaz butan, cu un punct de explozie mai scăzut, și nu au avut deci reprezentarea că acea butelie ar prezenta pericol de explozie.

Deși se încearcă acreditarea ideii că victima F. a stropit cu apă butelia care ardea, provocând astfel explozia acesteia, prin răcire forțată din analiza declarațiilor martorilor G., I., J. și K., pompieri militari care făceau parte din aceeași grupă de intervenție cu victima rezultă că acest lucru nu s-a întâmplat.

Mai mult din declarațiile inițiale ale inculpatului A. rezultă că acesta a încercat să stingă butelia care ardea cu apă.

Cu privire la modalitatea de acțiune aleasă de martorul G. (comandatul grupei de intervenție la incendiu) martorii audiați I., J. și K., au confirmat că aceasta a fost conform dispozițiilor și regulamentelor militare.

De altfel, modul de acțiune al pompierilor militari a făcut obiectul, în primul rând al anchetei efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București, care prin ordonanța nr. 757/P/2015 a dispus clasarea cauzei față de pompierii militari și disjungerea acesteia, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, unitate de parchet care a și dispus trimiterea în judecată a inculpatului A..

Ordonanța de clasare nr. 757/P/2015 a Parchetului Militar București nu a fost atacată, conform dispozițiilor legale, la procurorul militar șef al Parchetului Militar București și nici la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar București, conform dispozițiilor art. 339 -340 C. proc. pen.

Rezultă deci că în privința pompierilor militari s-a statuat în mod definitiv că aceștia nu au nicio culpă în fapta din 29.08.2015 care a condus la decesul pompierului militar F..

Cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale acordate părților civile (soția victimei, copilul major al victimei și părinți victimei) sunt conform probelor existente la dosar (cuantumul daunelor materiale), precum și al suferințelor încercate de soția, fiul și părinții victimei prin pierderea prematură a rudei lor, și asigură un just echilibru între suferințele încercate și mijloacele de plată ale inculpatului nereprezentând o pedeapsă civilă pentru inculpat și nici o îmbogățire fără justă cauză a părților civile.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A., prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală, solicitând, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și achitarea sa.

Prin încheierea din 9 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1294 din 20 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen la data de 04 mai 2022, cu citarea inculpatului A. la adresa de domiciliu și înștiințarea avocatului ales al inculpatului A., avocat L..

Pentru a dispune astfel, în esență, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casație, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casație, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel legiuitorul prevăzând expres și limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casație.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație anterior menționat, recurentul inculpat A. a susținut că, în cauză, se impune pronunțarea unei soluții de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În cadrul motivelor de recurs în casație formulate, în esență, inculpatul A. prin apărător ales a invocat lipsa legăturii de cauzalitate dintre fapta de ucidere din culpă și decesul victimei, precum și lipsa formei de vinovăție specifice infracțiunii de ucidere din culpă.

Cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultat s-a susținut că se impută inculpatului, în mod general, faptul că nu ar fi avut o conduită preventivă care să înlăture o stare de pericol declanșatoare a incendiului. De altfel, s-a arătat că la momentul la care recipientul s-a aprins, inculpatul a luat toate măsurile pentru a îndepărta sursa de pericol, urmând instrucțiunile oferite prin dispecerat.

A arătat că nu există legătură de cauzalitate dintre faptă și decesul pompierului și prin prisma faptului că nu se poate reține că împrejurările care se arată că au condus la decesul persoanei vătămate sunt de natură a genera acest rezultat. A susținut că trebuie să se explice, în concret contribuția culpelor în lanțul cauzal și incidența lor în raport cu rezultatul produs, anume decesul persoanei în cauză.

S-a mai arătat de către inculpat că în concepția organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată acesta trebuia să prevadă că acțiunile lipsite de diligență reproșate, vor duce la moartea unei persoane chemate să intervină pentru salvarea acesteia și a bunurilor sale.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului formulat, raportat la faptul că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea unei fapte care nu este prevăzută de legea penală, pentru faptul că a deținut o butelie, iar independent de faptul că a manipulat corect sau incorect acest recipient, s-a arătat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, raportat la starea de fapt dedusă judecății.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că recursul în casație este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut în sarcina inculpatului A. că, la data de 29.08.2015 a procedat, în mod defectuos, la verificarea buteliei de aragaz, umplută anterior cu gaz petrolier lichefiat de la o stație de alimentare destinată autovehiculelor, prin aprinderea unei brichete de menaj, pe care a îndreptat-o către robinetul recipientului sub presiune, acțiune ce a condus la aprinderea gazului din butelie și, ulterior, la distrugerea acesteia prin explozie, iar un fragment al buteliei respective rezultat în urma descompunerii prin explozie l-a lovit în zona capului pe plt. adj. F., provocând decesul acestuia - faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen.. Urmarea imediată constă în decesul victimei, iar legătura de cauzalitate reiese din coroborarea probelor.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu forma culpei cu prevedere, astfel cum este reglementată de art. 16 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în sensul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu e va produce.

În mod corect nu s-a reținut forma culpei fără prevedere, din moment ce este evident pentru orice persoană și deci previzibil, că aprinderea unei brichete în dreptul robinetului deschis al unei butelii conduce la producerea unui incendiu.

Ca atare, conduita ilicită a inculpatului (umplerea buteliei casnice cu gaz GPL pentru autovehicule, în loc de gaz butan și verificarea acesteia cu flacără deschisă, producând un incendiu), materializată în încălcarea obligațiilor prevăzute de actele normative care reglementează încărcarea buteliilor a avut drept rezultat decesul victimei F. și se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracțiunii de ucidere din culpă.

De asemenea, Înalta Curte, reține că toate argumentele invocate de către recurent nu vizează constatarea unor erori de drept, ci conduita acestuia dedusă judecății, determinată de alte repere de ordin faptic decât cele reținute de instanța de fond și confirmate de către instanța de apel, cu caracter definitiv.

Astfel, instanța a reținut cu caracter definitiv împrejurarea că pompierii sosiți la fața locului cunoșteau că incendiul a izbucnit la o butelie de aragaz și au avut reprezentarea că aceasta este încărcată cu gaz butan, cu un punct de explozie mai scăzut și nu au avut deci reprezentarea că acea butelie ar prezenta pericol de explozie.

Analizarea existenței sau inezistenței legăturii de cauzalitate, a pretinsei culpe concurente a victimei, referirile la relevanța declarațiilor martorilor M. sau N. reprezintă, în concret, solicitări disimulate pentru modificarea situației de fapt avută în vedere de către instanța de fond și instanța de apel la adoptarea soluției de condamnare a inculpatului A..

Așadar, invocarea cazului de casație prevăzut de art. 438 alin. (2) pct. 7) din C. proc. pen. este una pur formală, în concret, prin motivele de recurs solicitându-se instanței supreme reținerea unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de către instanța de fond și cea de apel, atunci când au dispus condamnarea inculpatului.

Deopotrivă, Înalta Curte constată în raport de celelalte argumente ce susțin recursul în casație invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

Prin urmare, solicitarea inculpatului A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă pentru care a fost condamnat de instanța de fond, pedeapsă menținută de instanța de apel are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casație ca al treilea grad de jurisdicție.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influențe asupra situațiilor faptice constatate și reținute de cele două instanțe inferioare, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casație.

Scopul recursului în casație este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpat nu susțin niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În consecință, se constată că starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme apreciind că, din situația de fapt reținută de cele două instanțe în hotărârile pronunțate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă pentru care inculpatul a fost condamnat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1294 din data de 20 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1294 din data de 20 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2022.