ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5571/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5571/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 24 august 2011, Consiliul Județean Brăila a chemat în judecată Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) - Direcția de control și verificare, utilizare fonduri comunitare, solicitând anularea titlului de creanță reprezentat de Nota de constatare nr. CA 60057 din 4 august 2011 privind proiectul SMIȘ 1473 „Restructurare și lărgire a drumului județean Viziru, Cuza Vodă, Mihai Bravu”, prin care s-a stabilit un debit de 2.314.922,10 RON, din care la bugetul Uniunii Europene 1.708.027,80 RON, la bugetul fondurilor publice naționale aferente fondurilor europene suma de 216.727,44 și TVA în valoare de 390.166, 85 RON.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că neregulile reținute prin nota de constatare sunt nereale, contractarea lucrărilor și durata de execuție neavând consecințe nici asupra modului de îndeplinire a contractului de finanțare, nici asupra modului de atribuire a contractului de execuție. Reclamantul a mai arătat că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de finanțare, iar ministerul pârât a semnat actele adiționale prin care au fost decalate termenele de execuție a lucrărilor, situație în care aplicarea corecției financiare de 5% din valoarea Contractului de lucrări nr. 15 din 18 martie 2009 este nelegală.
Prin precizările depuse la 16 ianuarie 2012, reclamantul a menționat că solicită și anularea Deciziei nr. 9 din 20 septembrie 2011 a comisiei de soluționare a contestațiilor prin care s-a menținut aplicarea corecției financiare de 5%, precum și a Notei de constatare nr. CA/71958 din 21 septembrie 2011 încheiate după corectările dispuse în urma admiterii în parte a contestației, cu referire la titlul notei, perioada de verificare, obiectivul general și obiectivele specifice.
De altfel, printr-o acțiune distinctă, înregistrată la data de 7 octombrie 2011 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu același pârât anularea Deciziei nr. 9 din 20 septembrie 2011 și a Notei de constatare nr. CA-71958 din 21 septembrie 2011, cele două cauze fiind conexate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal prin încheierea din 16 ianuarie 2012. Prin Sentința nr. 40 din 24 ianuarie 2012 a aceleiași instanțe au fost admise acțiunile conexate și s-a dispus anularea Notelor de constatare nr. CA-60057 din 4 august 2011 și nr. CA-71958 din 21 septembrie 2011, precum și anularea în parte a Deciziei nr. 9 din 20 septembrie 2011 cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la derularea lucrărilor, durata de execuție, constatările și concluziile prin care s-a aplicat corecția financiară de 5%.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență că, potrivit prevederilor anexei I la O.U.G. nr. 66/2011, abaterile ce atrag aplicarea corecțiilor financiare privesc nerespectarea unor obligații auxiliare referitoare la procedura de atribuire a achiziției publice. Or, a constatat instanța, prelungirea perioadei de execuție a lucrărilor, prin acte adiționale, însușite de pârât, nu poate fi considerată o obligație auxiliară, astfel încât nu se justifică penalizarea aplicată. Astfel, s-a reținut că, în cauză, contractul a fost atribuit cu respectarea legislației privind achizițiile publice, actele adiționale au avut ca justificare necesitatea revizuirii proiectului tehnic, determinată de adaptarea la condițiile concrete în teren, după începerea lucrărilor de execuție, neregulile prezentate în notele de constatare neavând nici un impact financiar.
Instanța de fond a constatat că nu au fost încălcate nici prevederile anexei 2 referitoare la măsurile de informare și publicitate, panourile temporare fiind întocmite conform normelor în vigoare, și respectând cerințele contractuale, fiind de altfel avizate favorabil de Agenția de Dezvoltare Sud-Est. Împotriva sentinței a declarat recurs Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția de control și verificare utilizare fonduri comunitare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâtul a învederat că, potrivit art. 199 din O.U.G. nr. 34/2006, durata de execuție a lucrărilor constituie un factor de evaluare în atribuirea contractului având, alături de prețul ofertat, ponderea determinantă pentru stabilirea câștigătorului.
Pârâtul susține că reclamantul, prin prelungirea contractului de lucrări, a încălcat prevederile susmenționate, fiind în culpă pentru că nu a prevăzut revizuirea proiectului tehnic și nu a luat toate măsurile pentru a preîntâmpina eventualele întârzieri. În acest sens, pârâtul a invocat lipsa de diligență a reclamantului, care ar fi trebuit să emită un ordin de suspendare a lucrărilor până la remedierea dificultăților întâlnite în teren, astfel încât, în opinia ministerului, abaterile au fost corect stabilite, ca și valoarea corecției financiare propuse. S-a arătat și faptul că, întrucât prelungirea perioadei de execuție a lucrărilor a intervenit ulterior atribuirii contractului, este reală mențiunea cuprinsă în notele de constatare privind încălcarea punctului 1 subpunctul 1.12 din anexa la O.U.G.
nr. 66/2011. Referitor la nerespectarea măsurilor de informare și publicitate, pârâtul a invocat nerespectarea prevederilor anexei 2 la contractul de finanțare, panourile temporare neconținând denumirea contractorului, iar unul dintre ele fiind deteriorat. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, prin aplicarea de corecții financiare, autoritățile competente dispun măsuri administrative constând în excluderea de la finanțarea din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora a cheltuielilor pentru care au fost constatate nereguli, definite în sensul ordonanței ca orice abateri de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor.
Pârâtul a invocat în notele de constatare încheiate prevederile pct. 1 subpunctul 1.12 din anexa la ordonanță, care prevede că abaterea constatată este reprezentată de aplicarea necorespunzătoare a unor elemente auxiliare procedurii de atribuire. În acest sens, norma susmenționată specifică faptul că atribuirea contractului s-a făcut cu respectarea legislației privind achizițiile publice, însă nu au fost respectate unele obligații auxiliare, cum ar fi publicarea anunțului de atribuire, corecția aplicabilă fiind de 2%, 5% sau 10% din valoarea contractului, în funcție de gravitatea neregulii și caracterul repetitiv al acesteia. Or, astfel cum a reținut instanța de fond, susținerea pârâtului privind nerespectarea procedurii privind achizițiile publice nu se încadrează în norma din anexa la ordonanță invocată, prelungirea perioadei de execuție a lucrărilor neputând fi considerată un element auxiliar al procedurii de atribuire.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, contractul a fost atribuit cu respectarea legislației achizițiilor publice, prelungirea duratei de execuție prin acte adiționale, aprobate de reprezentanții pârâtului, având ca justificare necesitatea revizuirii proiectului tehnic, în raport de condițiile identificate în teren, situație ce nu putea fi estimată anterior începerii lucrărilor. Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că prin prelungirea duratei de execuție ar fi fost prejudiciată finanțarea nerambursabilă, corecția financiară stabilită de 5% nefiind îndreptățită potrivit prevederilor legale invocate, pct. 1, subpunctul 1.12 din anexa la O.U.G. nr. 66/2011.
Referitor la nerespectarea măsurilor de informare și publicitate, critica adusă sentinței apare de asemenea, ca neîntemeiată, în condițiile în care panourile temporare au respectat cerințele contractuale, fiind realizate în conformitate cu dispozițiile manualului de identitate vizuală - care nu prevede includerea denumirii contractorului - motiv pentru au și fost avizate favorabil la 9 decembrie 2008 de către Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est. Cât privește deteriorarea panourilor, aceasta s-a datorat, astfel cum a arătat reclamantul, condițiilor meteo nefavorabile, procedându-se la înlocuirea panourilor temporare. În raport de cele expuse mai sus, sentința atacată fiind legală și temeinică, Curtea va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția de Control și Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare împotriva Sentinței nr. 40 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.