ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 818/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 mai 2017 pe rolul Tribunalului Mureș, sub nr. x/2017, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județeană Mureș, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Administrației și Internelor și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor în cuantum total de 550.000 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății, dintre care: - suma de 250.000 euro, cu titlu de daune morale pentru recuperarea prejudiciului produs reclamantului C., ca urmare a decesului mamei sale, survenit la data de 22.01.2017; - suma de 150.000 euro de persoană, cu titlu de daune morale, pentru repararea prejudiciului produs reclamanților A. și B. ca urmare a decesului fiicei lor, survenit la data de 22.01.2017. Reclamanții au solicitat, de asemenea, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. La data de 06 septembrie 2017, reclamanții au formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care au înțeles să cheme în judecată Serviciul de Telecomunicații Speciale, Direcția pentru Apel Unic de Urgență, în calitate de administrator al Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 204 C. proc. civ., art. 1357 C. civ., art. 3 lit. s) și h) și art. 10 din O.U.G. nr. 34/2008, art. 4 alin. (2) din Legea 160/2008, art. 1 din Legea 92/1996, art. 1, art. 10 și art. 18 din Protocolul privind cooperarea în domeniul activităților Sistemului național unic pentru apeluri de urgență între Serviciul de Telecomunicații Speciale/Direcția pentru Apel Unic de Urgență și Statul major al Forțelor Aeriene/Comandamentul Operațional Aerian Principal.

Sentința pronunțată de Tribunalul Mureș Prin sentința civilă nr. 208 din 09 martie 2018, Tribunalul Mureș, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanții C., A. și B., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județeană Mureș Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Administrației și Internelor, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Serviciul De Telecomunicații Speciale - Direcția pentru Apel Unic de Urgență; fără cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș Prin decizia nr. 503 A din 22 noiembrie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 208/9 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2017; a schimbat integral hotărârea atacată și, în consecință, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul de Telecomunicații Speciale - Direcția pentru Apel Unic de Urgență; a obligat pârâții, în solidar, la plata de despăgubiri în favoarea reclamanților, cu titlu de daune morale, după cum urmează: - suma de 100.000 euro în favoarea reclamantului C., la cursul B.N.R. din ziua plății, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului mamei sale, survenit la data de 22.01.2017; - suma de câte 25.000 euro în favoarea reclamanților A. și B., la cursul B.N.R. din ziua plății, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului fiicei acestora, survenit la data de 22.01.2017; a respins restul pretențiilor; a respins, ca nefondat, apelul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 883 din 14 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul General al Poliției Române, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și Serviciul de Telecomunicații Speciale împotriva deciziei civile nr. 503 A din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă; a casat decizia recurată; a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel. B. Al doilea ciclu procesual 1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș Prin decizia nr. 655 din 07 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanții A., B. și C., împotriva sentinței civile nr. 208/9 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2017; a schimbat integral hotărârea atacată și, în consecință, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul de Telecomunicații Speciale - Direcția pentru Apel Unic de Urgență; a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 10.000 Euro daune morale la cursul B.N.R. din ziua plății; a obligat pe pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Mureș și Serviciul de Telecomunicații Speciale - Direcția pentru Apel Unic de Urgență, în solidar, la plata de despăgubiri în favoarea reclamanților, cu titlu de daune morale, după cum a urmat: - suma de 50.000 euro în favoarea reclamantului C., la cursul B.N.R. din ziua plății, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului mamei sale, survenit la data de 22.01.2017; - suma de câte 25.000 euro în favoarea reclamanților A. și B., la cursul B.N.R. din ziua plății, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului fiicei acestora, survenit la data de 22.01.2017; a obligat pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 5.000 Euro daune morale la cursul B.N.R. din ziua plății; a obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 5.000 Euro daune morale la cursul B.N.R. din ziua plății; a respins restul pretențiilor; a respins, ca nefondat, apelul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1 A. II. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 644 din 07 decembrie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în dosarul nr. x/2017, au declarat recurs pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul General al Poliției Române, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Afacerilor Interne, criticând soluția pentru nelegalitate. II.1. Motivele de recurs II.1.1. Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fără a se proceda la o încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii formulate împotriva Statului Român, ca neîntemeiată. În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici: - argumentația instanței de apel relativ la admiterea pretențiilor formulate de intimații-reclamanți, în sensul în care a reținut că Statul și-a încălcat obligația de a pune la îndemâna victimei proceduri rapide, clare, care să asigure, efectiv și nu doar formal, protecția vieții persoanei, fiind astfel încălcate prevederile art. 2 din CEDO, este în contradicție vădită atât cu starea de fapt existentă, din punctul de vedere al reglementărilor legislative adoptate de stat, cu procedurile urmate în cazul acesteia, cât și cu îndrumările date prin decizia de casare; - instanța de apel nu a arătat în concret care dintre obligațiile ce reveneau Statului, în temeiul art. 2 din CEDO, a fost încălcată și nici nu a justificat legătura de cauzalitate între inacțiunea statului și prejudiciul produs, în condițiile în care în baza standardului de "diligență cuvenită" dezvoltat în jurisprudența instanței europene, statul poate fi responsabil numai de omisiunea adoptării unor măsuri, nu și de acțiunile prejudiciabile a unor subiecte de drept privat, indicând actele normative care reglementează dreptul la viață, și anume art. 22 din Constituția României, art. 188. art. 189, art. 192, art. 282 C. pen., art. 202, art. 293 și art. 298 C. proc. pen., Legea nr. 61/1991, Legea nr. 217/2003; - în condițiile în care cererea privind repararea prejudiciului invocat de reclamanți își are izvorul în răspunderea civilă delictuală, fiind întemeiată pe prevederile art. 1349 C. civ., aceasta nu poate conduce la antrenarea răspunderii în condițiile prevederilor art. 1357 C. civ. - relativ la cuantumul despăgubirilor pentru daune morale acordate, recurenta-pârâtă a arătat că acestea au fost determinate prin apreciere, însă acest fapt, nu justifică arbitrariul în procesul de cuantificare și nici pronunțarea unei soluții cu încălcarea normelor de drept procesual referitoare la probațiune; - aprecierea asupra prejudiciului moral suferit de o persoană nu se poate face prin analogie cu alte situații reținute în practica instanțelor naționale sau europene, pentru că deși criteriile de analiză a prejudiciului moral sunt criterii obiective, evaluarea lor se face prin raportare la fiecare individ. - la stabilirea daunelor morale, instanța trebuia să aibă în vedere că în cadrul procesului penal autorul direct al infracțiunii a fost obligat la plata unor despăgubiri în cuantum de 130.000 euro în favoarea reclamanților. II.1.2. Recursul declarat de pârâtul Serviciul de Telecomunicații Speciale a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința respingerii apelului și a cererii de chemare în judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici: - în ceea ce privește asumarea obligațiilor pozitive rezultate din CEDO cu raportare la adoptarea măsurilor adecvate pentru protecția vieții persoanelor aflate sub jurisdicția lor, măsuri invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de casare (pag. 20 paragraf 1 și urm.), temei la care instanța de apel trebuia să se raporteze în constatarea răspunderii civile delictuale, era necesară distincția între măsurile efective de diligentă ale statului și măsurile de rezultat (Cauza Munteanu versus Republica Moldova); - statul, prin instituțiile sale reglementate de Constituție, nu poate asigura, în mod activ, măsuri de rezultat față cetățenii săi; măsurile active pe care le iau statele, potrivit jurisprudenței CEDO, au un caracter de diligentă deoarece, protecția absolută din punct de vedere al vieții și securității cetățenilor nu poate fi reținută ca rezultat nici măcar sub forma unui deziderat; măsurile efective ale statelor, de ordin normativ, procedural sau de protecție sau coerciție, nu pot garanta în mod absolut prevenirea unor acte, precum situația factuală dedusă judecății; - instanța de recurs a impus, ca limită a casării, raportarea instanței de apel la răspunderea delictuală prin prisma menționării obligațiilor pozitive ale statelor care au fost încălcate, cu trimitere directă la CEDO, respectiv corelarea efectivă a acestor încălcări cu faptele ilicite reținute de instanță în sarcina pârâtelor; însă, instanța de apel a analizat faptele recurenților-pârâți în mod individual, corelându-le ca și activitate prevăzută de lege cu acțiunile și inacțiunile Inspectoratului Județean de Poliție Mureș, fără a demonstra legătura de cauzalitate între faptele reclamate și uciderea victimei imediate, B., de către agresor; - instanța de apel s-a rezumat în a menționa aspecte teoretice referitoare la fapta ilicită, vinovăție, legătura de cauzalitate și prejudiciu bazându-se pe faptul că recurentul-pârât ar fi fost implicat în ciclul temporal al actelor materiale pe care agresorul le-a desfășurat în perioada octombrie 2016-22 ianuarie 20117, fără a demonstra, în limitele casării, raportul de cauzalitate între acțiunile sau inacțiunile reprezentanților recurentului-pârât și actele materiale care au generat prejudiciul produs, în condițiile în care demersurile victimei și ale intimatei-reclamante s-au desfășurat la datele de 15 și 18 ianuarie 2017; - instanța de apel nu a procedat la încadrarea situației de fapt în limitele prevederilor legale, ci s-a rezumat în a indica unele elemente de doctrină cu referire la răspunderea civilă delictuală; - încălcarea unor dispoziții din O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, reținută în sarcina recurentului-pârât de către instanța de apel, nu a fost de natură a determina/contribui în vreun fel la rezultatul prejudiciabil victimei imediate, B., câtă vreme gestionarea situației reclamate aparținea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, cu competențe și atribuții în domeniul siguranței și ordinii publice; - instanța de apel a făcut trimitere la posibile infracțiuni de amenințare, tulburare a ordinii publice, lezarea gravă a demnității umane etc., prezumtiv săvârșite de autorul D., menționând, printr-o incursiune interpretativă a dreptului penal și dreptului procesual penal, elementele constitutive și de ordin procedural de identificare și posibilă contracarare a unor prezumtive infracțiuni de pericol, fără a face o analiză efectivă a celorlalte elemente raportat la infracțiunea de rezultat; - alertarea, anterior faptei de omor, a agențiilor specializate de intervenție referitoare la posibile infracțiuni de amenințare sau de tulburare a liniștii publice, după cum a reținut instanța de apel, nu poate fi evaluată juridic, întrucât intervenția prezumtivă a poliției în urma transferării apelului nu garanta posibilitatea luării unor măsuri de coerciție imediate, cum sunt cele prevăzute de art. 202 C. proc. pen., care să împiedice săvârșirea faptei de omor de către D., iar decizia de casare nu stabilește o raportare la aceste fapte, ci la măsurile pozitive luate sau care trebuiau să fie luate efectiv de către stat, prin instituțiile sale, în protejarea vieții victimei imediate în limita principiului "due diligence"; aceste măsuri nu pot fi eventuale și prezumtive, cum induce argumentația instanței de apel, iar limitele lor sunt de diligentă și nu de rezultat; - raportându-se la situația de fapt dedusă judecății, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel nu a ținut cont de atribuțiile sale funcționale în calitate de administrator al SNUAU, care nu are competențe în materia apărării drepturilor și libertăților persoanei și/sau a ordinii publice, atribuții date de legiuitor în competența altor instituții, așa încât raportul de cauzalitate între apelurile victimei imediate efectuate în data de 18 ianuarie 2017 și uciderea acesteia de către D. la data de 22 ianuarie 2017, a fost prezumat și nu stabilit, realizându-se o confuzie între cauză și efect; - invocarea art. 14 din Legea nr. 92/1996 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Telecomunicații Speciale, cu modificările și completările ulterioare, referitor la sistemul propriu de instruire și de perfecționare a pregătirii cadrelor militare în activitate este realizată prin extrapolarea aplicabilității acestei legi și la alte categorii de angajați ai instituțiilor statului roman, cu ignorarea situației reale existente la nivelul Centrului unic pentru apeluri de urgență 112 Mureș; - deși a invocat faptul că operatorul msop 06, care a preluat primele două apeluri de la orele 21:57 și 21.59 ale intimatei-reclamante B., nu este angajatul recurentului-pârât, ci aparține Primăriei Târgu Mureș, instanța de apel a statuat în mod nelegal un raport de prepușenie între instituția recurentă și respectivul dispecer, prezumând că acesta funcționează după regulile SNUAU fără a face distincție între operatorii din Dispeceratul Integrat de Urgență 112 Târgu Mureș, în condițiile art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2008; - instanța de apel nu a analizat atitudinea subiectivă pe care autorul ar trebui să o aibă, conform legii și doctrinei, față de faptă și față de urmările acesteia în condițiile în care răspunderea pentru fapta proprie revine autorului omorului, D.. care nu este parte în litigiu; - după cum cer principiile răspunderii subiective, fiecare dintre pârâți ar fi trebuit să fie individualizat cu propria culpă, precum și cu întinderea prejudiciului care se prezumă a fi reparat, însă instanța de apel a stabilit răspunderea solidară a doi dintre pârâți în condițiile în care individualizarea culpei este un element sine qua non în cadrul angajării răspunderii pentru fapta proprie; instituțiile publice condamnate în solidar nu acționează împreună și în îndeplinirea acelorași atribuții funcționale, ci intervin, succesiv și bine determinat, apelul de urgență fiind preluat de operatorii instituției recurente sau de operatorii altor entități din dispeceratele integrate de urgență, după care, agențiile specializate de intervenție, în speță organele de poliție, intervin după ce sunt alertate prin transferul apelului de urgență; - atribuțiile legale ale centrelor unice pentru apeluri de urgență și cele ale agențiilor specializate de intervenție sunt clar stabilite, iar orice culpă pe lanțul cauzal se poate identifica cu exactitate prin raportare la obligațiile funcționale ale fiecărei entități componente a Sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112; - motivarea deciziei atacate este contradictorie, în condițiile în care invocarea măsurilor obiective ce ar fi trebuit luate de către recurentul-pârât nu au legătură cu atribuțiile funcționale ale instituției, iar statuarea unei răspunderi solidare alături de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș nu se circumscrie unei motivări raportate cadrului normativ ce reglementează atribuțiile fiecărui pârât; - raportat la prejudiciul reclamat și întinderea acestuia, stabilită de instanța de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 1357 C. civ., apreciază că în speță nu poate fi reținut un raport civil de natură delictuală între intimații-reclamanți și instituția recurentă în condițiile în care evaluarea răspunderii civile delictuale poprii se raportează la fapta de ucidere și la acele măsuri obiective de ordin pozitiv care ar trebuit să fi fost luate de către instituția recurentă; - daunele stabilite de către instanța de apel s-au bazat pe o individualizare arbitrară a prejudiciului și nu pe o analiză efectivă a cauzelor determinabile și a întinderii acestuia, raportat la suma de 145.000 euro la care a fost obligat autorul faptei, reprezentând despăgubiri în favoarea a cinci părți implicate, prin decizia penală nr. 408/27.09.2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în dosarul nr. x/2017, prejudiciul ce a fost acoperit, și cea stabilită, prin decizia atacată, în sarcina instituțiilor, despre care se prezumă că ar fi trebuit să intervină, respectiv 150.000 euro față de cei trei intimați-reclamanți, din care 100.000 euro, în solidar, în sarcina recurentului-pârât și a Inspectoratului de Poliție Județean Mureș în condițiile în care, în dosarul penal autorul faptei a fost condamnat la suma de 130.000 euro față de aceleași persoane; - câtă vreme prejudiciul prin ricoșeu a fost evaluat și imputat autorului faptei de omor prin decizia penală, instanța civilă este legată de hotărârea definitivă referitoare la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, în conformitate cu art. 28 alin. (1) C. proc. pen. II.1.3. Recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea fondului, cu consecința respingerii cererii formulate de reclamanți, cu obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici: - raportându-se la situația de fapt și cele reținute de instanțele de fapt cu privire la responsabilitatea poliției, anume că organele de poliție nu au făcut niciun fel de verificări în vederea atribuirii calității de suspect și continuării urmării penale, recurentul-pârât a susținut că măsurile luate s-au concretizat în înregistrarea plângerii și începerea urmării penale cu privire Ia faptă, în condițiile și limitele stabilite de art. 305 C. proc. pen.. Pe de altă parte, dosarul penal se afla la unitatea de parchet, astfel încât organele de politie nu aveau posibilitatea legală de a efectua anumite acte de urmărire penală, cât timp nu se aflau în posesia plângerilor penale pentru a fi informați cu privire la toate datele din dosarul penal. - în ceea ce privește considerentele instanței de apel referitoare la faptul că organele de poliție nu au luat anumite măsuri cum ar fi luarea unei declarații sau reținerea pentru 24 ore, raportându-se la dispozițiile art. 209 alin. (1) și art. 202 C. proc. pen., recurentul-pârât a arătat că nu erau îndeplinite în cauză condițiile instituirii măsurii reținerii, audierea victimei în dosarul penal nu ar fi împiedicat săvârșirea infracțiunii de omor la data de 22 ianuarie 2017, făptuitorul nu a fost indicat cu toate datele necesare în plângerile depuse de victimă și nici martorii prezenți la săvârșirea faptelor, sens în care au fost efectuate verificări cu privire la stabilirea identității și în vederea audierii a acestora de către organele de urmărire penală. - în ceea ce privește fapta ilicită reținută în sarcina acestui recurent-pârât, a susținut că organele de poliție au acționat în conformitate și în limitele impuse de C. proc. pen., sub supravegherea procurorului de caz, în cel mai scurt timp posibil de la producerea faptelor prevăzute de legea penală (amenințare și loviri și alte violențe); - în cauza pendinte nu s-a produs o încălcare a art. 2 din C.E.D.O. în condițiile în care instanța de apel a reținut că Legea nr. 217/2003 nu conținea dispoziții de natură a facilita intervenția rapidă a organelor de poliție în cadrul violenței domestice, sens în care instanța nu putea imputa puterii legiuitoare forma pe care trebuie să o conțină un act normativ adoptat în condiții constituționale, făcând trimitere la jurisprudența C.E.D.O.; - în ceea ce privește cuantumul compensațiilor bănești, a apreciat că instanța de apel a încălcat principiul proporționalității, acordând despăgubiri în cuantum total de 150.000 euro, raportat la fapta ilicită și prejudiciu suferit, în condițiile în care instanța penală, în apel, a acordat, cu titlu de despăgubiri morale, sume mult mai mici, deși autorul direct și nemijlocit al prejudiciului este numitul D.. II.1.4. Recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurentul-pârât a solicitat, în principal, admiterea recursului, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului sumelor acordate intimaților-reclamanți, în raport de sumele acordate de instanța penală acelorași părți. În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici: - în speță, fapta pretins ilicită reținută în sarcina recurentului-pârât ar fi omisiunea acestuia, ca instituție a statului, de a-și îndeplini obligația pozitivă de a proteja victima B. de autorul faptei de omor, D., însă pornind de la premisa răspunderii pentru fapta proprie ce exclude răspunderea obiectivă, apare ca fiind străin de natura cauzei argumentul intimaților-reclamanți pe baza căruia au înțeles să cheme în judecată Inspectoratul General al Poliției Române alături de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, ca ordonator secundar de credite; or, în raportul juridic obligațional născut din răspunderea civilă delictuală subiectivă, titularul obligației de reparație a prejudiciului nu poate fi decât autorul direct al faptei ilicite. - atribuțiile poliției române, prevăzute de Legea nr. 218/2002, sunt exercitate, la nivel teritorial de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul General al Poliției Române neputând efectua niciun act în ceea ce privește sesizările în legătură cu actele de amenințare și de violență săvârșite de numitul D., ce au culminat cu uciderea victimei B., înregistrate la Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, inclusiv cu cele penale, în lipsa preluării acestora; - în lipsa unei fapte ilicite proprii, comisive sau omisive a Inspectoratului General al Poliției Române simplul raport de subordonare dintre recurentul-pârât și Inspectoratul Județean Mureș, nu poate constitui temei al răspunderii civile delictuale; raportându-se la art. 222, art. 1373 alin. (2) C. civ., a arătat că Inspectoratul Județean Mureș nu poate fi calificat drept prepus al Inspectoratului General al Poliției Române; - redând din considerentele deciziei recurate, a susținut că obligațiile enumerate de către instanța de apel au fost menționate cu titlu generic, fără a se indica titularul lor, fiind obligații de diligentă, adică statul, prin instituțiile și autoritățile sale trebuie să depună toate diligentele și, implicit, să ia toate măsurile pozitive prin care să preîntâmpine orice acțiune care să aibă ca rezultat uciderea unei persoane. Or, neatingerea rezultatului obligației pozitive de diligentă nu echivalează cu neexecutarea obligației. - reclamanții nu au indicat și nici instanța de apel nu a reținut în concret care sunt obligațiile pe care recurentul-pârât nu le-a îndeplinit și care au condus în mod direct și nemijlocit la producerea rezultatului (uciderea numitei B.); - deși instanța de apel a reținut că recurentul-pârât nu și-a îndeplinit obligațiile enumerate, nu își întemeiază soluția pe probele administrate în cauză, ci pe baza unor constatări personale și speculative, care ar conduce la concluzia că organele de poliție ar fi direct răspunzătoare pentru comiterea tuturor infracțiunilor, pentru că nu au fost prezente la locul și momentul exact al săvârșirii lor și nu au prevăzut concretizarea rezoluțiilor infracționale ale tuturor autorilor faptelor antisociale; - în analizarea condiției faptei ilicite, decizia recurată cuprinde considerente contradictorii, în sensul în care instanța de apel reține raportul de subordonare al Inspectoratul Județean Mureș față de Inspectoratului General al Poliției Române, răspunderea rezultată din fapta ilicită a recurentului-pârât de a nu coordona corespunzător activitatea organelor de poliție subordonate, dar, în același timp, ca izvor al aceleiași răspunderi, și încălcarea art. 2 din CEDO; - în cazul în care există o singură faptă ilicită imputabilă tuturor pârâților constând în încălcarea unei norme de drept din legislația internă, angajarea răspunderii solidare pasive ar fi justificată prin raportare la art. 1445 C. civ., instanța de apel ar fi trebuit să argumenteze fapta prejudiciabilă, să indice care este norma juridică de drept intern a cărei încălcare poate fi reținută în sarcina tuturor pârâților, or, din cuprinsul acțiunii introductive, rezultă că temeiul juridic al cererii formulate este distinct în cazul fiecărui pârât; - instanța de apel și-a întemeiat soluția pe considerentul naturii obiective a răspunderii pârâților cu caracter general care nu se circumscrie unei analize a condițiilor de angajare a răspunderii delictuale și nu poate constitui o justificare a caracterului solidar al reparației la care pârâții au fost obligați; - în cazul în care există mai multe fapte ilicite, constând în încălcarea de către pârâți a unor norme juridice diferite, caracterul contradictoriu al considerentelor este pregnant în condițiile în care instanța de apel a apreciat că recurentul-pârât nu și-a îndeplinit atribuțiile referitoare la protecția cetățenilor în lipsa indicării normele juridice presupus încălcate și fără a fi dovedit acest aspect; - instanța de apel a reținut legitimitatea procesuală pasivă recurentului-pârât bazându-se, în mod exclusiv, pe calitatea acestuia de autoritate în subordinea căreia se află Inspectoratul Județean Mureș, reținând culpa procesuală constând în organizarea și coordonarea activităților specifice "într-o manieră formală". - în cazul în care fapta ilicită imputată este raportată la normele dreptului european, în considerarea limitelor deciziei de casare și a paragrafului 129 al Cauzei Opuz contra Turciei, recurentul-pârât a susținut că în perioada de referință, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Inspectoratului Județean Mureș nu puteau desfășura în mod obiectiv niciun act de procedură și nu puteau lua nicio măsură procesuală împotriva persoanei indicate ca fiind autorul faptelor penale și nici procurorul de caz care supraveghea cele două cauze penale nu a dispus nicio măsură urgentă împotriva făptuitorului. Timpul scurt dintre depunerea plângerilor penale și data comiterii omorului, a fost insuficient pentru strângerea probelor care să permită efectuarea în continuare a urmăririi penale față de făptuitor, punerii în mișcare a acțiunii penale și luării unor măsuri preventive față de acesta. - recurentului-pârât nu i se poate reține săvârșirea niciunei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu comisive sau omisive care să atragă răspunderea civilă delictuală, acest lucru făcând de prisos analiza îndeplinirii celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale (prejudiciu, legătură de cauzalitate, vinovăție) și nici pe cele ale răspunderii civile pentru fapta altuia; - cu privire la daune morale, recurentul-pârât a susținut că sume stabilite de către instanța de apel sunt disproporționate, iar acordarea acestora ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a intimaților-reclamanți reținându-se și jurisprudența națională și cea europeană în materie, precum și faptul că prin decizia penală nr. 408/27.09.2018, Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus obligarea inculpatului D. la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 70.000 euro către partea civilă C., 30.000 euro către partea civilă B. și 30.000 euro către partea civilă A.. II.1.

Recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în ceea ce privește obligațiile reținute în sarcina sa, iar, prin raportare la prevederile art. 497 C. proc. civ., a solicitat reținerea spre rejudecare a cauzei. În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici: - instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, anume acelea care reglementează principiul disponibilității în raport de limitele învestirii, în sensul de a se pronunța dacă în speță poate fi atrasă răspunderea solidară a celor 5 instituții publice pentru pretinse fapte ilicite, după cum solicitaseră reclamanții, în schimb, instanța de apel a admis calea de atac formulată în prezenta cauză și a dispus obligarea, distinctă, a Ministerului Afacerilor Interne, la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 5.000 Euro daune morale; - instanța de apel nu a analizat în considerentele deciziei atacate existența răspunderii civile delictuale a recurentului-pârât pentru fapta proprie câtă vreme soluția nu are legătură cu raportul juridic dedus judecății de către reclamanți ce viza asigurarea plății de către Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a despăgubirilor solicitate din perspectiva temeiurilor de fapt și de drept invocate prin acțiunea principală. - prin raportare la acțiunea introductivă, prin care reclamanții au solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru fapta proprie, Ministerul Afacerilor Interne fiind introdus în cauză, în mod subsidiar, în calitatea sa de structură ierarhic superioară și de ordonator principal de credite față de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel s-a pronunțat, deși nu a fost învestită, asupra unor motive de fapt referitoare la pretinsa faptă ilicită, precum și a condițiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 1357 C. civ., necesar a fi îndeplinite. - prin hotărârea atacată a fost încălcat principiul contradictorialității și principiul respectării dreptului la apărare, în sensul în care niciunul dintre argumentele de drept indicate, de către instanța de apel, ca temei al admiterii căii de atac declarate în prezenta cauză și al angajării răspunderii sale proprii, nu a fost supus dezbaterii contradictorii, în condițiile în care acestea nu se regăsesc în acțiunea inițială, iar recurentul-pârât și-a formulat apărările raportat la susținerile intimaților-reclamanți; - instanța de apel nu a respectat îndrumările obligatorii ale deciziei de casare, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în sensul în care analiza întrunirii în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale nu s-a raportat la fapta proprie a fiecărui pârât, respectiv existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției în comiterea faptei ilicite; - instanța de apel, în argumentarea atragerii răspunderii civile delictuale a instituției recurente, nu a indicat și nici nu a motivat raportul de cauzalitate între fapta imputabilă și paguba produsă în patrimoniul intimaților-reclamanți, precum și normele naționale pretins a fi fost încălcate; - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 249 C. proc. civ., art. 16 alin. (2) și art. 124 alin. (1) din Constituția României, republicată, în sensul în care a reținut în considerentele deciziei recurate că "intimatul nu aprobat că a coordonat în mod unitar activitatea de ordine publică și că a instruit corespunzător forțele de ordine", deși sarcina probei incumbă celui care afirmă ceva, iar nu celui care neagă, în condițiile în care din motivare nu reies argumentele pentru care era necesar a se proba cele indicate de instanță și nici cum se puteau proba acestea; - instanța de apel a făcut referire la forțele de ordine și siguranță publică, forțele principale, forțele de sprijin și forțele complementare, citând pct. 2.2 și pct. 3 din Strategia aprobat prin H.G. nr. 196/2005 fără a aduce vreun argument juridic/logic raportat la cele prezentate și care să conducă la conturarea vreunei conduite ilegale a Ministerului Afacerilor Interne, ceea ce echivalează cu nemotivarea soluției dispuse de instanță; - simpla afirmare a faptului că nu s-a adoptat legislația secundară, fără a fi urmată de identificarea legislației neadoptate nu poate da naștere unei fapte ilicite în sarcina Ministerului Afacerilor Interne, iar argumentul potrivit căruia recurentul-pârât este cel care nu a alocat fonduri necesare Inspectoratului de Poliție Județean Mureș pentru activitățile de prevenire, dând astfel naștere unei fapte ilicite a acestuia, nu are temei legal. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ. II.2. Apărările formulate în cauză II.2.1. La data de 15 iunie 2021 (data depunerii la oficiul poștal), în termenul legal intimatul-pârât Serviciul de Telecomunicații Speciale a depus întâmpinare la recursurile declarate de pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, prin care a arătat că achiesează la solicitarea de casare a hotărârii atacate, cu consecința respingerii pretențiilor intimaților-reclamanți A., B. și C.. La data de 12 iulie 2021 (data transmiterii prin poștă electronică), în termenul legal, intimații-reclamanți A., B. și C. au depus întâmpinare la recursurile declarate de pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, în numele și pentru Statul Român, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, prin care au solicitat, în principal, pe cale de excepție, anularea recursurilor, iar în subsidiar, respingerea recursurilor, ca neîntemeiate, cu obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, în numele și pentru Statul Român, raportându-se la dispozițiile art. 489 alin. (1) coroborat cu cele ale art. 486 alin. (1) lit. d) Cod procedură, au arătat că în cuprinsul cererii de recurs nu s-a indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului, fapt ce impune anularea căii de atac. Sancțiunea nulității se impune a fi aplicată și în cazul celorlalte recursuri deduse judecății, întrucât criticile aduse deciziei atacate vizează în mod exclusiv netemeinicia considerentelor, respectiv, a soluției prin care recurenții au fost obligați la plata daunelor morale, prin care s-au reluat aspecte ce țin de analiza condițiilor de fond cu privire atragerea răspunderii civile delictuale, care însă nu pot fi puse în discuție în fața instanței de recurs. În considerarea prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în același sens sunt și argumentele cu referire la modul în care instanța de apel a apreciat în mod greșit starea de fapt în sensul în care autoritățile nu au dispus toate măsurile rezonabile pentru a proteja dreptul la viață al victimei, încălcând astfel dispozițiile interne, respectiv ale art. 2 din CEDO, precum și analizarea greșită ori trunchiată a probatoriului propus. Deși recurenții Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române au invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în opinia intimaților-reclamanți, nu se poare reține incidența textului de lege evocat, atât timp cât aplicarea greșită a unei norme de drept material se referă la ipoteze precum aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, respectiv la restrângerea ori extinderea nejustificată a acestuia, adică la situații care privesc exclusiv nelegalitatea soluției pronunțate. Cu privire la nulitatea recursului declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, suplimentar argumentelor aduse în susținerea nulității, au arătat că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal din perspectiva soluției pronunțate și a criticilor aduse deciziei atacate sub aspectul încălcării de către instanța de apel a principiului disponibilității, în sensul în care a dispus obligarea sa în mod distinct pentru repararea prejudiciului creat, deși reclamanții au solicitat exclusiv obligarea pârâților în solidar, respectiv că reclamanții ar fi solicitat atragerea răspunderii Ministerului Afacerilor Interne doar în subsidiar, în calitate de structură ierarhic superioară și ordonator principal de credite. În același sens sunt și criticile cu referire la faptul că instanța de apel nu a respectat direcțiile trasate în decizia de casare, în condițiile în care nu a motivat raportul de cauzalitate și nu a indicat normele naționale încălcate de Ministerul Afacerilor Interne. Au mai arătat intimații-reclamanți că se impune anularea recursurilor declarate de pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciul de Telecomunicații Speciale din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul în care primul pârât nu a arătat care sunt motivele străine de natura cauzei ori motive contradictorii, iar cel de-al doilea pârât 1-a invocat în mod formal sub aspectul existenței unor motive contradictorii ale deciziei atacate prin raportare la considerentele acesteia ce converg spre soluția de atragere a răspunderii pentru fapta proprie în contextul criticilor deduse judecății cu referire la fapta ilicită reținută de către instanța de apel, anume aceea de a nu fi coordonat în mod corespunzător activitatea organelor de poliție subordonate, iar în același timp, ca izvor al aceleiași răspunderi, a încălcării art. 2 din CEDO. II.2.2 La data de 20 iulie 2021, data de 22 iulie 2021 și, respectiv, la data de 23 iulie 2021, în termenul legal, recurenții-pârâți Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș în numele și pentru Statul Român, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Afacerilor Interne au depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimații-reclamanți, prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursurilor și admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată II.3. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22 februarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în numele și pentru Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Serviciul de Telecomunicații Speciale împotriva deciziei nr. 655 din 07 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data de 12 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților; pentru considerențele reținute în cuprinsul încheierii de admitere în principiu, nu a fost reținută excepția nulității recursurilor, invocată de intimații-reclamanți. II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne sunt fondate, pentru considerentele ce urmează. Preliminar, se constată că nu toți recurenții-pârâți au procedat la încadrarea criticilor susținute în motivele de casare reglementate expres și limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă, Înalta Curte apreciază că cererile de recurs vor trebui analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., constatând că deși recurentul-pârât Statul Român nu a procedat la încadrarea criticilor sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., și cererea de recurs a acestui pârât cuprinde critici susceptibile de analiză pe temeiul cazurilor de casare evocate. Tot cu titlu prealabil, se reține că în cauză a fost pronunțată deja o decizie de casare, iar recurenții au invocat nerespectarea celor stabilite prin decizia instanței de recurs, invocând explicit sau implicit, nesocotirea dispozițiilor art. 501 din C. proc. civ., critică ce se încadrează în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. În consecință, în evaluarea criticilor recurenților, în această etapă procesuală este necesar a se enunța, în esență, cele dezlegate și trasate de instanța de casare prin decizia civilă nr. 883 din 14 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă pentru a se putea concluziona, în raport cu criticile susținute de către recurenți, cu privire la respectarea sau nesocotirea celor stabilite prin decizia de casare. Prin decizia de recurs, s-au reținut a fi fondate cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., constatându-se că decizia recurată conține motive contradictorii în justificarea soluției de admitere a pretențiilor reclamanților și a dispoziției de obligare a pârâților în solidar la repararea pretinsului prejudiciu. Astfel, s-a arătat că în cazul în care instanța de apel, dispunând obligarea pârâților în solidar, s-a raportat la încălcarea unor norme de drept intern, numai o faptă ilicită unică era de natură a justifica răspunderea solidară a pârâților, potrivit art. 1382 și art. 1445 din C. civ. - ceea ce ar fi fost de natură a susține soluția din dispozitiv. Pe de altă parte, s-a constatat că, în contradicție cu soluția din dispozitiv, unele considerente ale deciziei recurate au redat anumite fapte proprii, distincte ale pârâților, reținându-se încălcarea de către fiecare dintre aceștia a unor norme de drept intern diferite, corespunzătoare atribuțiilor legale specifice fiecăruia. Într-un alt plan al analizei, prin decizia de casare, s-a arătat că dacă fapta ilicită unică reținută de instanța de apel în sarcina pârâților constă în încălcarea prevederilor art. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, decizia pronunțată în apel, în primul ciclu procesual, este nemotivată, pentru că instanța de apel nu a fost arătat: a) care sunt obligațiile statului, în baza art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nesocotite de către pârâți în cauza de față și care este legătura cauzală directă între aceste fapte și prejudiciul produs și b) nu a arătat cum se corelează art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează obligațiile impuse statelor semnatare, cu faptele ilicite reținute de instanță în sarcina pârâților. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților, instanța de recurs, în decizia de casare, a arătat că în rejudecare, instanța de apel va trebui să aibă în vedere și împrejurarea că autoritatea de lucru judecat sub care a intrat dezlegarea dată de prima instanță, prin încheierea din data de 12.12.2017, în privința calității procesuale pasive a intimaților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul de Telecomunicații Speciale - Direcția pentru Apel Unic de Urgență, vizează și considerentele pe care s-a întemeiat rezolvarea acestei chestiuni litigioase, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. Drept urmare, s-a reținut că au intrat sub autoritate de lucru judecat considerentele prin care tribunalul a constatat că "după administrarea probatoriului, terminarea cercetării judecătorești și închiderea dezbaterilor" se va aprecia dacă "în cauză există sau nu un raport obligațional de natură delictuală," respectiv dacă fiecare dintre pârâți se găsește într-o "situație de răspundere civilă delictuală față de reclamanți." În aceste circumstanțe, instanța de casare nu a mai dezlegate distinct criticile formulate de Ministerul Afacerilor Interne legate de nelegalitatea hotărârii pronunțate de curtea de apel sub aspectul excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Or, referitor la aceste aspect, curtea de apel, în rejudecare, a constatat că respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a patru dintre cei cinci pârâți, a intrat sub autoritate de lucru judecat, deși instanța de casare a subliniat considerentele reținute prin încheierea din 12.12.2017 a primei instanțe care sunt intrate și ele sub autoritate de lucru judecat. De altfel, chestiunea calității procesuale pasive a fost repusă în discuție în mod explicit de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne prin motivele apelului incident, iar inexistența unui raport juridic obligațional de natură delictuală în raport cu fiecare dintre aceștia a fost invocată și de către recurenții pârâți Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul de Telecomunicații Speciale - Direcția pentru Apel Unic de Urgență, fiind susținută și în motivele primului recurs, precum și motivele din această etapă procesuală. Cu referire la acest aspect (identificarea unui raport juridic obligațional distinct în sarcina fiecărui pârât), se reține că instanța de casare a indicat necesitatea corelării încălcării art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (care reglementează obligații impuse statelor semnatare) cu faptele reținute în sarcina pârâților. În acest sens, s-a făcut trimitere la cele reținute de Curtea Europeană a drepturilor Omului în Cauza Osman c. Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în analiza unei plângeri întemeiate pe art. 2 din Convenție: "obligația statului în această privință merge mai departe de obligația primordială de a asigura dreptul la viață prin crearea unei legislații penale concrete, care să condamne comiterea atentatelor asupra persoanei și care să se bazeze pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, reprima și sancționa încălcările. De asemenea,