ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3231/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 7.04.2014, cu număr de ieșire x/8.04.2014, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o obligație bugetară în cuantum de 410.999,82 RON și a Deciziei de soluționare a Contestației formulate de A. S.R.L. și înregistrată la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit sub nr. x/04.06.2014 cu privire la Contractul de finanțare nr. x/19.08.2011, decizie prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă și a fost menținut în sarcina reclamantei debitul în cuantum de 410.999,82 RON, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 162 din 16 iunie 2020, judecând cauza în fond, după casare, a admis în parte acțiunea reclamantei A. S.R.L., a anulat Procesul-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/08.04.2014 și Decizia nr. 18398/04.06.2014 de soluționare a contestației, a obligat pârâta ca, valorificând și concluziile asumate de expertul judiciar în expertiza judiciară financiar-contabilă administrată în cauză, expertiză care face parte din prezenta hotărâre, să reanalizeze situația reclamantei A. S.R.L. în ceea ce privește respectarea clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale incidente la speță, precum și cu privire la stabilirea cuantumului creanțelor bugetare datorate de reclamantă din contractul de finanțare nr. x/19.08.2011, pentru a stabili dacă există sume încasate de reclamantă fără temei legal, urmând ca pârâta să emită noi acte administrative cu privire la starea de fapt din prezentul dosar, pe baza reevaluării administrative astfel efectuate, respingând restul pretențiilor reclamantei.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului, se arată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.). Potrivit art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Conform celui de al treilea și celui de al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, "/.../trebuie combătute în toate domeniile acțiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităților" și, în această privință, "în conformitate cu prezentul regulament, normele sectoriale conțin dispoziții cu privire la abateri, precum și la măsurile și sancțiunile administrative pentru sancționarea acestora". În temeiul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, "orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat sau prin pierderea totală sau parțială a garanției constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans". Prin urmare, obligația de recuperare a fondurilor UE Intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu. Prin semnarea Contractului de Finanțare, beneficiarul și-a asumat în totalitate prevederile contractuale, printre care Art. 11 alin. 3 din Anexa I la Contract, care stipulează că în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului. Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă. AFIR are obligația luării tuturor măsurilor corective necesare, pe toată perioada de valabilitate a Contractului de Finanțare și indiferent de momentul constatării neregulilor. Totodată, potrivit prevederilor art. 5. alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a eco-condiționalității în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, AFIR trebuie să se asigure că "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către persoane în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a beneficia de aceste plăți și a obține astfel un avantaj care contravine obiectivelor măsurii de sprijin." În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, se arată că în conformitate cu aspectele constatate și detaliate la capitolul 5 "Prezentarea aspectelor verificate" din cadrul prezentului Proces Verbal de Constatare, rezultă că beneficiarul a încălcat obligațiile contractuale, iar recuperarea integrală a fondurilor, contrar reținerii Instanței de fond, nu încalcă principiul proporționalității sancțiunilor. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că intimata a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea a corecțiilor bugetare nr. x/8.04.2014 întocmit de APDRP prin care s-a dispus rezilierea contractului de finanțare x/19.08.2011 "Achiziție de utilaje pentru prestări de servicii de către S.C. A. S.R.L., în localitatea Morteni, județul Dâmbovița" și recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil în cuantum de 410.999,82 RON. Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea a corecțiilor bugetare nr. x/8.04.2014 întocmit de APDRP s-a reținut faptul că reprezentantul legal al S.C. A. S.R.L. a omis să menționeze, în Anexa 4.2 "Declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii participațiile deținute la celelalte două societăți legate și partenere", respectiv S.C. B. S.R.L și S.C. C. S.R.L, fapt care a fost apreciat ca reprezentând neregulă menită să conducă la retragerea ajutorului financiar nerambursabil. Prin Decizia nr 18398/4.06.2014 emisă de APDRP a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația administrativă formulată de către reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea a corecțiilor bugetare nr x/8.04.2014. Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a analizat și nu a răspuns criticilor și apărărilor formulate în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menționat. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanța superioară, a atribuțiilor de control judiciar, de legalitate și temeinicie. În practica instanței supreme (de ex., Decizia nr. 4362/17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025/15 mai 2019, S. a II-a civ. etc.) dar și în doctrina de specialitate (de ex. "Drept procesual civil-ediția a 5-a revizuită și adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluției, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătorești, trebuie să fie precisă și necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justețea soluției pronunțate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor și raționamentelor juridice, a principiilor și a regulilor de drept substanțial și procedural. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, iar realitatea acestui demers și efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri. Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătorești ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, nu analizează argumentele importante și nu justifică înlăturarea apărărilor esențiale care susțin opinia contrară, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală; o astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar. Înalta Curte are în vedere și faptul că, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. Pe de altă parte, această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, pentru a constitui o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se constată că judecătorul fondului nu a făcut o analiză amplă a susținerilor ambelor părți și nu a răspuns argumentelor acestora, ceea ce face ca hotărârea pronunțată să fie susceptibilă de casare. Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situației de fapt, nesocotind astfel dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor. Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde doar o înșiruire de evenimente, fără argumentele care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, instanța de fond preluând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, fără ca împrejurările de fapt și de drept esențiale să fie lămurite. Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a prezentat niciun argument personal în considerarea căruia și-a fi format convingerea, și nu a arătat niciun un motiv pentru care au fost înlăturate apărările pârâtelor, omologând concluziile raportului de expertiză, soluția fiind întemeiată exclusiv pe acestea. Or, în aceste condiții, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva argumentelor precedente, sentința atacată este nelegală, și, întrucât controlul judiciar nu poate fi exercitat, în lipsa unor considerente substanțiale, din care să rezulte o analiză temeinică a legalității actului administrativ atacat, prin prisma argumentelor recurentei-reclamante, soluția care se impune este casarea hotărârii atacate, cu reținerea cauzei spre soluționare.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va reține cauza spre soluționare și va fixa termen de judecată la data de 28 octombrie 2022, cu citarea părților.