ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2022

Ședința publică din data de 15 martie 2022

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 11/A din data de 25 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 250

2

din C. proc. pen. raportat la art. 250

1

din C. proc. pen. a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului asigurator instituită prin ordonanța din data de 30.12.2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita în dosarul penal nr. x/2015 asupra bunurilor imobile evaluate la suma de 234.000 RON aparținând inculpaților A. și S.C. B. S.R.L..

Pentru a se dispune în acest sens, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut următoarele:

Potrivit art. 250

2

C. proc. pen. "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător."

Acest articol a fost introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 și a intrat în vigoare la data de 28 februarie 2021, motiv pentru care s-a apreciat că este necesară verificarea subzistenței temeiurilor care au determinat luarea măsurilor asiguratorii până la data de 28.02.2022. Cu privire la aplicabilitatea art. 250

2

C. proc. pen. apreciem că există anumite lacune legislative având în vedere că nu există vreo sancțiune pentru neverificarea acestor măsuri asiguratorii în termenele prevăzute de lege, așa cum se prevede spre exemplu la măsurile preventive.

Potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (2) C. proc. pen. măsurile asiguratorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, iar potrivit alin. (5) al aceluiași text, măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei comise prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

Potrivit art. 11 din Legea 241/2005 "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Instanța de apel a constatat însă (cu opinie majoritară) că, deși dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 prevăd obligativitatea luării măsurilor asiguratorii în cazul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, în prezenta cauză, aceste măsuri asiguratorii nu mai corespund scopului pentru care au fost luate.

Astfel, din ordonanța emisă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, a constatat că măsurile asiguratorii au fost luate pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestora în vederea:

Curtea de Apel a analizat pe rând toate cele 3 situații pentru care au fost dispuse măsurile asiguratorii. Astfel, aceste măsuri au fost luate:

1.a. - în vederea confiscării speciale.

A reținut că deși în ordonanță se arată că măsurile asiguratorii sunt luate pentru confiscarea specială, a observat că această situație nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. a)-f) C. pen.. Aparent, această situație s-ar încadra în cazul prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., însă din înscrisurile depuse de către persoana vătămată (adresa din 13.01.2021 emisă de către DGRFP Brașov - AJFP Harghita - dosar primă instanță) a rezultat că debitul/prejudiciul stabilit suplimentar de organele de inspecție fiscală au fost incluse în eșalonarea aprobată prin decizia nr. 105095/2019, iar până la data de 13.01.2021 societatea a respectat condițiile de menținere a eșalonării. A constatat astfel că sumele de bani obținute în urma comiterii infracțiunii de evaziune fiscală sunt folosite pentru achitarea prejudiciului (acesta fiind de altfel și motivul pentru care persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă). Mai mult, a apreciat că această măsură a confiscării speciale nu mai poate fi aplicată în faza procesuală a apelului având în vedere că prin motivele de apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita nu a criticat și nu a arătat că s-ar impune luarea unei astfel de măsuri.

1.b. - în vederea reparării pagubei produsă prin infracțiune.

A apreciat că pentru a se putea dispune luarea sau menținerea unor măsuri asiguratorii este necesar ca în cauză să existe și o constituire de parte civilă sau în cazul în care nu există o astfel de constituire, bunurile obținute ca urmare a comiterii infracțiunii să nu fie folosite pentru despăgubirea persoanei prejudiciate. În prezenta cauză observăm că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prin urmare apreciem că nu se poate dispune menținerea măsurilor asiguratorii pentru repararea pagubei. Deși prin motivele de apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra laturii civile a cauzei, instanța de apel a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. pen. (invocate de către Parchet) deoarece persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză și prin urmare nu există acțiune civilă în prezenta cauză. Mai mult, din adresa menționată la punctul anterior a constatat că persoana vătămată și inculpata S.C. B. S.R.L. au încheiat o înțelegere prin care s-a dispus eșalonarea plății prejudiciul, inculpata respectându-și obligațiile de plată până la data emiterii adresei menționate mai sus. Prin urmare prejudiciul produs prin infracțiune este folosit pentru despăgubirea persoanei vătămate și nu poate fi confiscat, dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. fiind elocvente în acest sens.

Cu privire la acest aspect a arătat că măsura asiguratorie nu se impune a fi menținută asupra bunurilor inculpatului A., pedeapsa prevăzută de lege pentru acesta fiind închisoarea de la 2 la 8 ani. A apreciat că nu se impune nici menținerea măsurii asiguratorii asupra bunurilor inculpatei S.C. B. S.R.L. luând în considerare atitudinea avută până în prezent de aceasta constând în respectarea graficului de eșalonare a plății prejudiciului încheiat cu persoana vătămată și soluția de achitare dispusă de prima instanță.

Cu privire la acest aspect a arătat de asemenea că nu se impune menținerea acestor măsuri asiguratorii având în vedere cuantumul de obicei redus al cheltuielilor judiciare.

Prin aceeași ordonanță s-a mai arătat că din probatoriul administrat rezultă indicii în sensul că inculpatul a săvârșit una dintre infracțiunile limitativ enumerate în art. 112

1

C. pen. (infracțiuni contra patrimoniului) iar valoarea bunurilor dobândite de acesta într-o perioadă de 5 ani înainte depășesc în mod vădit veniturile obținute în mod licit, motiv pentru care se impune instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumei totale de 500.000 RON (în vederea eventualei confiscări extinse). Instanța a constatat însă că prin rechizitoriu nu se indică nici măcar o probă din care să rezulte că ar fi necesară confiscarea extinsă prevăzută de art. 112

1

C. pen.. De asemenea nici prin concluziile depuse pe fondul cauzei nu s-a solicitat confiscarea extinsă asupra bunurilor inculpatului A.. Prin urmare, a apreciat că nici pentru acest motiv nu se impune menținerea măsurilor asiguratorii.

Împotriva acestei încheieri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a formulat contestație.

În esență, a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea încheierii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe cale de conscință, înlăturarea din temeiul juridic al dispoziției de ridicare a măsurii asigurătorii a art. 250

1

C. proc. pen. și a însăși dispoziției de ridicare a măsurii asigurătorii luate de procuror prin ordonanța din 30 decembrie 2019, emisă în dosarul nr. x/2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

La data de 14 martie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a depus precizări, în sensul că își retrage contestația formulată.

Înalta Curte reține că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât partea care a exercitat o cale de atac, ordinară sau extraordinară, poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor.

Retragerea unei căi de atac, în cauză, a contestației împotriva încheierii atacate, este un act de dispoziție, care odată exercitat, conduce la pierderea unui drept.

Astfel, având în vedere solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș în sensul retragerii contestației formulate, reprezentând manifestarea sa de voință valabil exprimată, dându-se eficiență dispozițiilor art. 425

1

alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 415 C. proc. pen. care se aplică în mod corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție va lua act de retragerea contestației formulate împotriva încheierii penale nr. 11/A din data de 25 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva încheierii penale nr. 11/A din data de 25 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2022.