ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 152/2022

Ședința publică din data de 15 martie 2022

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 55 din data de 24 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a dispus în temeiul art. 250

2

din C. proc. pen. menținerea măsurii sechestrului asigurător dispusă prin: Ordonanța din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA, Ordonanța din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA, Ordonanța din 03.04.2017 din dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, Ordonanța din data de 24.04.2017 din dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș până la concurența sumei de 4.272.030 RON (4.118.255 RON - prejudiciu, și 153.775 RON - fructe civile dobândite prin spălarea banilor).

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

În exercitarea controlului impus de dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen. conform cărora, în tot cursul procesului penal, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, Curtea de Apel Cluj, învestită cu soluționarea căilor de atac exercitate împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Maramureș, secția penală, a apreciat că temeiurile care au fundamentat luarea acestor măsuri asiguratorii continuă să existe și nu a intervenit niciun element de noutate care să aibă aptitudinea de a modifica sau de a justifica revocarea sau ridicarea acestor măsuri.

Curtea a arătat că pentru a fi legal instituite măsurile asigurătorii trebuie respectate următoarele condiții: (i) să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni; (ii) să existe motive care să arate că un obiect poate servi la repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată ca urmare a săvârșirii infracțiunii, pentru garantarea executării amenzii penale sau a cheltuielilor judiciare sau instituirea/menținerea măsurii este dispusă în vederea confiscării/confiscării extinse; (iii) măsura să fi fost dispusă de organul de urmărire penală (procuror) sau de instanța de judecată și (iv) bunurile să nu fie exceptate de la instituirea sechestrului.

Cu privire la prima condiție, respectiv să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fără a face aprecieri care să depășească limitele verificărilor pe care le presupune analiza legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii, curtea de apel a considerat că probele administrate în cauză justifică reținerea unei suspiciuni rezonabile privind comiterea de către inculpatul A. a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată.

Cu privire la cea de-a doua condiție, curtea de apel a reținut că prin ordonanțele menționate măsurile asigurătorii au fost instituite pentru a servi la despăgubirea părții civile, dar și pentru a garanta executarea confiscării sumelor pretins obținute din comiterea faptei de spălare de bani.

Având în vedere aceste aspecte și soluția dispusă de instanța de fond pe aspectele legate de soluționarea acțiunii civile, confiscare, respectiv obligarea inculpatului la plata prejudiciului, s-a constatat ca fiind îndeplinită condiția pentru menținerea măsurilor asiguratorii.

Cu privire la a treia condiție, respectiv ca măsura să fi fost dispusă de organul de urmărire penală (procuror) sau de instanța de judecată, a reținut că aceasta a fost dispusă prin ordonanțele procurorului, fiind menținute prin sentința apelată, astfel că și această condiție era îndeplinită.

Cu privire la a patra condiție pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii asigurătorii, respectiv ca bunurile să nu fie exceptate de la instituirea sechestrului, a constatat că niciunul din bunurile indisponibilizate nu este exclus de la instituirea măsurii asigurătorii.

Verificarea la acest moment procesual este limitată la subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii iar în aceste limite, curtea de apel a apreciat că măsurile au fost luate în mod legal și se impunea menținerea acestora.

Strict în raport de aspectele arătate de instanța de fond, Curtea de apel a reținut, la acest moment procesual, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru menținerea măsurilor asiguratorii, acestea fiind luate cu respectarea condițiilor de formă și de fond impuse de lege și nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea acestora. Totodată, măsurile asigurătorii sunt proporționale și necesare în raport de scopul urmărit prin instituirea lor.

În continuare, potrivit dispozițiilor art. 250

2

C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021.) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

De asemenea, Curtea a mai constatat că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Reținând dispozițiile art. 249 din C. proc. pen. și analizând legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse, curtea a constatat că în cauză sunt întrunite exigențele legale pentru menținerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului A., acesta fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de rezultat, existând suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi putut comite faptele pentru care este cercetat, cu respectarea prezumției de nevinovăție de care acesta beneficiază, potrivit art. 4 C. proc. pen., art. 6 CEDO și art. 23 alin. (11) din Constituția României, cu atât mai mult cu cât, în privința sa, s-a pronunțat deja o hotărâre judecătorească de condamnare, chiar nedefinitivă.

Curtea a reamintit că luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzații penale - în sensul în care această noțiune a fost definită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 aprilie 2009, pronunțată în Cauza Kamburov II împotriva Bulgariei (paragraful 22), ca "noțiune autonomă a Convenției" (independent de conotația pe care o are în sistemele naționale de drept ale statelor contractante) și cum a fost menționat de instanța europeană și în Cauza Arcuri contra Italiei, arătându-se că astfel de proceduri, prin care nu se urmărește stabilirea unui grad de vinovăție raportat la o infracțiune săvârșită, au o natură preventivă, neputând constitui o acuzație în materie penală.

În acord cu jurisprudența C.E.D.O., curtea a constatat și respectarea, în prezenta cauză, a exigențelor de proporționalitate a măsurilor asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanțiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Din această perspectivă, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri că o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege și să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerințele interesului general și interesele persoanelor în cauză (cauza Silickiene contra Lituaniei).

În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că măsurile de confiscare constituie o parte a unei politici de prevenire a infracțiunilor.

Astfel, în contextul factual al cauzei, Curtea de apel a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiunile presupus a fi comise.

În ceea ce privește termenul scurs de la data luării măsurilor asigurătorii, curtea a arătat că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu impune decât existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuție principiul rezonabilității, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților, complexitatea cauzei și durata procedurilor în fața instanței.

În acest sens, instanța de apel a considerat că durata măsurilor instituite prin ordonanțele procurorului menționate mai sus este justificată la acest moment procesual de complexitatea cauzei și de natura acuzațiilor aduse inculpatului A., iar consecințele pe care le produc asupra acestuia nu depășesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, în raport cu valoarea prejudiciului reținut în sarcina lui.

Prin urmare, prin raportare și la cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în această materie (cu titlu de exemplu cauza Gogitidze și alții împotriva Georgiei) Curtea a constatat că măsurile asiguratorii sunt justificate, impunându-se în continuare menținerea acestora.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, Statul Român prin Agenția Națională de Administrare fiscală a formulat contestație.

În esență, a solicitat admiterea contestației formulate, modificarea încheierii penale atacate, în sensul menținerii sechestrului asigurător stabilit prin Ordonanța din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA, Ordonanța din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA, Ordonanța din 03.04.2017 din dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, Ordonanța din data de 24.04.2017 din dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș .

A apreciat că în mod nejustificat Curtea de Apel a menținut măsura sechestrului asigurător în limita stabilită de instanța fondului, respectiv Tribunalul Maramureș prin sentința penală nr. 51 din 02.03.2021, fără a ține cont și de faptul că inculpatul mai este obligat și la plata accesoriilor aferente până la acoperirea integrală a debitului către partea civilă.

A solicitat a se avea în vedere faptul că prin ordonanțele de instituire a măsurilor asigurătorii, instituirea sechestrului asigurătoriu s-a realizat până la concurența sumei de 4.346.225 RON, la care se adaugă accesorii (penalități și dobânzi legale) reprezentând paguba produsă bugetului consolidat al statului.

Examinând contestația formulată de Statul Român prin Agenția Națională de Administrare fiscală, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 250

2

din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituțională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

Prin Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanța supremă a reținut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât și pe perioada în care aceasta este menținută, trebuie respectat testul de proporționalitate pentru ca măsura prin durata și scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite exigențele legale pentru menținerea măsurilor asigurătorii instituite în cauză în limita sumei de 4.272.030 RON (4.118.255 RON - prejudiciu, și 153.775 RON - fructe civile dobândite prin spălarea banilor).

Astfel, prin Ordonanța din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpatului A. în vederea reparării pagubei produse bugetului consolidat al statului, până la concurența sumei de 4.346.225 RON, la care se adaugă accesorii (penalități și dobânzi legale), respectiv asupra următoarelor bunuri:

- Cota de 1/1 din imobilul tip apartament, compus din 2 camere, baie și bucătărie, în suprafață de 49 mp și cota de teren de 14/298 din terenul aferent apartamentului, înscris în CF nr. x - C1-U7 Baia Mare, nr. top x-16 Baia Mare, provenind din CF nr. x Baia Mare, situat în Baia Mare, str. x, etj 1, jud. Maramureș,

- Cota de 1/1 din imobilul tip apartament, compus din 1 cameră cu suprafață de 16,36 mp, baie în suprafață de 3,95 mp și bucătărie în suprafață de 12 mp, neavând specificată cota de teren în indiviziune în cartea funciară pe hârtie, înscris în CF nr. x - C1-U9 Baia Mare, nr. top x-1 Baia Mare, provenind din CF nr. x Baia Mare, situat în Baia Mare, str. x, etj 1, jud. Maramureș.

Prin Ordonanța nr. 29/P/2010 din data de 08.12.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpatului A. în vederea reparării pagubei produse bugetului consolidat al statului, până la concurența sumei de 4.346.225 RON, la care se adaugă accesorii (penalități și dobânzi legale), respectiv asupra următoarelor bunuri:

- Cota de 1/1 din imobilul tip rest parte spațiu comercial, în suprafață de 98,16 mp, înscris în CF nr. x - C1-U147 Baia Mare, nr. top x Baia Mare, provenind din CF nr. x Baia Mare, situat în Baia Mare, str. x, jud. Maramureș, apartament rest parte spațiu comercial.

Prin ordonanțele nr. 169/P/2015 din 03.04.2017 și 24.04.2017, ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a instituit și ulterior s-a pus sechestru asigurător, în vederea confiscării speciale a sumei de 4.500.000 RON raportat la infracțiunea de spălare de bani, asupra următoarelor bunuri mobile și imobile:

- 76.500 acțiuni cu valoare nominală de 0,10 RON la B. S.A., C.U.I. x în valoare de 7.650 RON;

- o mansardă situată în Baia Mare, str. x, în suprafață utilă de 298 m2 cu o valoare impozabilă de 482.760 RON (compartimentată în șase apartamente) - neîntabulată;

- un spațiu comercial situat în Baia Mare, str. x, (demisol + parter) în suprafață desfășurată de 367,75 m2 cu o valoare impozabilă de 537.570 RON și teren aferent în cotă de 56/298 m2 înscris în C.F. x a municipiului Baia Mare;

- un garaj situat în Baia Mare, b-dul x nr. 32, în suprafață de 18 m2 cu o valoare impozabilă de 7.245 RON;.

- cotei de 1/3 din terenul în suprafață de 3.300 m2, situat în comuna Recea, sat Săsar, înscris în Cartea Funciară nr. x a comunei Recea (nr. CF vechi x), nr. cadastral xop: x - fila x, volumul I și fila x, volumul V.

Prin sentința penală nr. 51/02.03.2021 a Tribunalului Maramureș, s-a reținut cu privire la măsurile asigurătorii, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, menținerea măsurii sechestrului asigurator luată prin: Ordonanța din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA, Ordonanța din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA, Ordonanța din 03.04.2017 din dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, Ordonanța din data de 24.04.2017 din dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș până la concurența sumei de 4.272.030 RON (4.118.255 RON - prejudiciu, și 153.775 RON - fructe civile dobândite prin spălarea banilor).

De asemenea, Înalta Curte constată că în filele x d.u.p. se regăsește raportul de inspecție fiscală generală întocmit în data de 10.06.2010 de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș, raport prin care s-a constatat situația obligațiilor aferente perioadei 08.08.2007 - 31.12.2009, respectiv 4.552.726 RON- impozit, taxe, contribuții și 2.293.228 RON - accesorii.

Prin raportul de inspecție fiscală întocmit în data de 23.09.2014 de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj Napoca s-a constatat că pentru perioada 01.01.2008 - 29.12.2010, valoarea impozitului, a taxelor și a contribuțiilor era de 7.977.673 RON, iar valoarea accesoriilor, aferentă perioadei 25.06.2008 - 25.08.2014 era de 6.269.367 RON.

În acest context, Înalta Curte reține că prin rechizitoriul nr. x/2015 din data de 29 iunie 2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, reținându-se că, în perioada 24.03.2010 - 22.12.2011, a dobândit, a deținut și a folosit suma de 4.500.000 RON, cunoscând că provine din infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., pe care a comis-o în perioada aprilie - mai 2008 în calitate de reprezentant al A. (suma de 4.346.225 RON este dobândită prin evaziune fiscală, iar diferența până la 4.500.000 RON este reprezentată de fructele civile obținute din suma susmenționată), transferând-o din contul A., inițial în contul personal deschis la S.C. C. S.A., în perioada martie-mai 2010, iar ulterior, din acest cont a efectuat mai multe operațiuni (creditarea S.C. D. S.R.L. cu 3.055.060 RON, în data de 07.06.2011, și cu suma de 22.500 RON, în data de 18.08.2011, aport care a fost restituit în cuantum de 3.055.060 RON, în luna decembrie 2011; ridicări de numerar, în cuantum de 325.547 RON, și constituirea de depozite la termen în perioada 04.05.2010-22.12.2011 și, finalmente, împrumutarea PFA E. cu suma de 4.522.000 RON, în decembrie 2011, după restituirea aportului și lichidarea unor depozite); totodată, s-a reținut că inculpatul a conceput și a pus în practică mecanismul complex susmenționat și în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a sumei de 4.500.000 RON, cunoscând că provine din infracțiunea de evaziune fiscală.

Prin rechizitoriul nr. x/2010 din data de 11 decembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 completată și modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., constând în aceea că în perioada aprilie-mai 2008, în baza aceleași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al A., a înregistrat în contabilitatea A. două facturi fiscale fictive, respectiv factura nr. x/30.04.2008, pentru o valoare de 8.800.050 RON din care T.V.A. în sumă de 1.405.050 RON și factura nr. x/30.04.2008, pentru o valoare de 5.950.000 RON din care T.V.A. în sumă de 950.00 RON și 7 chitanțe fiscale fictive, provenind de la S.C. F. S.R.L. Baia Mare, societate comercială care nu a derulat nicio activitate, în scopul diminuării impozitului pe profit și deducerii nelegale de T.V.A., cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare totală de 4.346.225 RON (aproximativ 1.196.961 euro la data săvârșirii faptei) din care suma de 1.983.200 RON reprezintă impozit pe venit datorat și suma de 2.363.025 RON reprezintă T.V.A. dedus nelegal.

Analizând susținerile contestatoarei părți civile, prin prisma actelor și lucrărilor anterior prezentate, Înalta Curte constată că în mod legal și temeinic instanța de apel a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asigurător pentru suma de 4.272.030 RON (4.118.255 RON - prejudiciu, și 153.775 RON - fructe civile dobândite prin spălarea banilor) și nu pentru suma de 14.247.042 RON (7.977.673 RON - debit și 6.269.369 RON - accesorii), astfel cum s-a constatat prin rapoartele de inspecție fiscală din data de 10.06.2010 și respectiv 23.09.2014 ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj Napoca.

Astfel, în cuprinsul celor două acte de sesizare anterior menționate se reține că infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 a fost săvârșită în perioada 24.03.2010 - 22.12.2011 și infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în perioada aprilie-mai 2008, or prin rapoartele de inspecție fiscală care au stat la baza solicitărilor părții civile s-a stabilit situația obligațiilor fiscale și a accesoriilor aferente unei perioade mult mai mari decât cele reținute pentru faptele deduse judecății, respectiv 08.08.2007 - 31.12.2009 și 25.06.2008 - 25.08.2014. Așadar, în mod corect instanța de apel a menținut măsura asigurătorie doar până la concurența sumei de 4.272.030 RON (4.118.255 RON - prejudiciu, și 153.775 RON - fructe civile dobândite prin spălarea banilor).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarele părți civile Statul Român prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva încheierii penale nr. 55 din data de 24 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarele părți civile Statul Român prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva încheierii penale nr. 55 din data de 24 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2022.