ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Deliberând asupra recursurilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 85 pronunțată la data de 15 februarie 2021 de Judecătoria Beiuș:

În baza art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata A., cetățean român, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, cu 24 de acte materiale, prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementara, exercitarea dreptului de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de contabil șef de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii în cadrul unei regii autonome cu specific silvic, dreptul de a ocupa o functie publica pe o perioada de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de contabil șef de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii în cadrul unei regii autonome cu specific silvic, dreptul de a ocupa o functie publica pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și s-a fixat un termen de supraveghere pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 92 din C. pen.

Conform art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezente la serviciul de probațiune la datele fixate de acest serviciu; să primescă vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, consilierului de probațiune schimbarea locuinței si orice deplasare ce depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice orice informații si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., a fost a obligată inculpata ca pe parcursul termenului de supraveghere acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile la Primăria com. Finis si Primaria Municipiului Beiuș.

B. Prin decizia penală nr. 640/A din 19 noiembrie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A..

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a formulat recurs în casație inculpata A..

Inculpata a înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.: inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În susținerea cererii de recurs în casație, a invocat neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă și subiectivă, expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri. apreciind că lipsește urmarea impusă de norma de incriminare.

Suplimentar, față de cele susținute în dezbateri, a evocat Decizia CCR nr. 603/2015, arătând că legiuitorul a înțeles să intervină în conținutul normei de incriminare eliminând conflictului de interese determinat de existența unor relații de muncă. Pe cale de consecință a considerat că a avut loc o dezincriminare a acestei modalități de comitere fapt pentru care o atare împrejurare nu poate fi luată în considerare la stabilirea antrenării răspunderii penale. A arătat că în cauză nu a fost stabilit în niciun mod folosul obținut de către una dintre cele patru categorii de persoane descrise în norma de incriminare, iar potențialul folos, obținut de societatea comercială la care soțul său era un simplu administrator, este irelevant în raport de stricta interpretare a normei de incriminare.

În ceea ce privește elementul material al laturii obiective, s-a arătat că publicarea anunțurilor privind organizarea licitațiilor (deși nereținută de către instanța de apel) nu poate determina folosul material. Conținutul acestor anunțuri era stabilit de Președintele de comisie (care anterior publicării le semna efectiv), iar toate aceste publicări se realizau anterior înscrierii la licitație fiind inadmisibil a se susține că la acel moment inculpata se afla în incompatibilitate. Măsurile organizatorice se situează anterior înscrierii la licitație, or în efectuarea acestor demersuri inculpata se afla în exercitarea normală a atribuțiilor de serviciu.

S-a mai arătat că nu se poate retine în sarcina inculpatei ca element de tipicitate o activitate materială anterioară înscrierii la licitație a vreunei persoane, atunci când potențialul conflict de interese nu era născut. Un atare potențial conflict se naște din momentul înscrierii la licitație a uneia dintre persoanele prevăzute în norma de incriminare. Calitatea de membru a Comisiei de licitație a existat, însă exigența unei soluții de condamnare impune în mod necesar, prin raportare la condițiile de tipicitate, efectuarea unui act prin care să fi provocat un folos soțului. Niciun act ce intră în atribuțiile de serviciu nu se circumscrie unui asemenea act material.

În ceea ce privește redactarea procesului-verbal, inculpata a precizat că a întocmit acest înscris la dictarea martorului (președintele de comisie). Simpla redactare după dictare a unui înscris nu poate avea influență în obținerea folosului și în consecință nu constituie un act tipic de executare. Deși critica ar putea viza lipsa legăturii de cauzalitate, a apreciat că afectat este însuși elementul material, impropriu producerii rezultatului.

Referitor la calitatea de membru al comisiei, a precizat că nici această simplă calitate nu constituie un act de executare specific. Licitația era condusă de Președinte, prețul de pornire era stabilit anterior licitației, la fel și pașii licitației prin raportare la norme legale specifice legislației forestiere. Conformitatea actelor întocmite, rezultă inclusiv din opinia Gărzii Forestiere care a arătat că valoarea de pornire a tuturor licitațiilor organizate este conformă cu cea prescrisă de legislația în vigoare. Determinarea valorii de atribuire s-a realizat prin licitarea succesivă, fără intervenția vreunui membru al comisiei. Prețul era astfel stabilit de participanți și constatat de președinte, sub acest aspect, recurenta neavând o conduită proprie alta decât ocuparea unui scaun și redactarea unui proces-verbal după dictare. Niciunul dintre aceste acte nu se circumscrie însă actului de executare tip prevăzut de norme de incriminare.

Cu privire la semnarea contractelor a precizat că această operațiune a existat în materialitatea ei însă nu constituie un element de tipicitate. Procedura de adjudecare realizată prin licitări și supralicitări succesive este cea care determină oferta câștigătoare. Semnarea acestui act nu are valență infracțională, cel care angaja răspunderea ocolului fiind președintele, de asemenea semnatar al actului.

Totodată, inculpata a invocat lipsa de previzibilitate a normei de incriminare apreciind că se impune soluția achitării prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen.

A mai invocat lipsa calității speciale a subiectului activ arătând că Regia Autonomă Ocolul Silvic Codrii Beiușului nu are capital social de stat, cu toate că are în administrare terenurilor forestiere a 3 UAT-uri. A apreciat că nu poate fi interpretată extensiv norma de incriminare câtă vreme calitatea de funcționar este condiționată de existenta capitalului social de stat, or dincolo de împrejurarea că acesta nu există, dovada unui asemenea capital incumba acuzării.

A mai susținut că lipsește tipicitatea prin raportare la îndeplinirea unei obligații. A arătat că, deși prevederile art. 301 alin. (2) lit. b) din C. pen. sunt analizate ca o cauză de nepedepsire, a apreciat că această prevedere antrenează expres lipsa tipicității obiective a infracțiunii. Executarea elementului material în forma participării în calitate de membru al Comisiei de licitație reprezintă o obligație de serviciu (corelativă dreptului la muncă) ce nu putea înceta fără a determina anularea respectivei licitații. O atare împrejurare, dublată de conduita inculpatei fără influență în producerea rezultatului se circumscrie cauzei speciale analizate, fapt ce impunea, de asemenea, achitarea sa.

În egală măsură, a mai invocat lipsa întrunirii elementelor de tipicitate subiectivă, sau existența unei erori de drept cu privire la norma de incriminare. În ceea ce privește eroarea invincibilă asupra conținutului normei penale, inculpata a invocat aceea că o persoană cu pregătire juridică i-a confirmat că nu se afla într-o situație de incompatibilitate, aspect de fapt stabilit prin probe, fără putință de tăgadă. Câtă vreme eroarea de drept penal poartă asupra tipicității obiective, chiar dacă formal soluția de achitare s-ar dispune în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d), o) atare critică poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

A. Recursul în casație

1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat că arătat că cererea de recurs în casație îndeplinește în mod cumulativ cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., iar aspectele invocate se circumscriu cazului de casare invocat.

2) Prin încheierea din data de 16 februarie 2022, Înalta Curte admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 640/A din data de 19 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și a fixat termen de judecată, la data de 30 martie 2022.

Înalta Curte a reținut că aspectele invocate de inculpata A. referitoare la latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 301 din C. pen. pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casație.

În ceea ce privește critica inculpatei referitoare la lipsa de previzibilitate a normei de incriminare, s-a reținut că acest aspect se evaluează, în principal, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale.

De asemenea, Înalta Curte a reținut că aspectele referitoare la eroarea de drept constituie critici ce nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, arătându-se că argumentele apărării sub acest aspect vizează chestiuni de fapt și tind la o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, iar o atare analiză excede limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Mai mult, s-a apreciat că eroarea cu privire la caracterul penal al faptei este evocată pro causa, inculpata făcând de fapt referire la existența unui dubiu sau la o evaluare greșită a caracterului penal al faptei în raport de faptul că o persoană cu pregătire juridică i-ar fi confirmat că nu s-ar afla într-o situație de incompatibilitate.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale" (art. 15 din C. pen.).

Soluția reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, față de soluția reglementată prin dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conținută în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la vinovăția prevăzută de lege (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

În egală măsură, instanța supremă a reținut în jurisprudența sa faptul că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) din C. pen., doar lipsa prevederii în legea penală, se subsumează situațiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii (ICCJ, SP, încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020).

Evoluția jurisprudenței în materia recursului în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a condus la analiza, în cadrul acestui text, și a vinovăției, respectiv a laturii subiective cu toate cerințele prevăzute de lege. Ca urmare, acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune (ICCJ, SP, încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020, ICCJ, SP, încheierea nr. 186/RC din 23 iunie 2020, încheierea nr. 571/RC din 15 decembrie 2021).

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situații de fapt. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare are în vedere acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între conduita imputată (fapta săvârșită) și configurarea legală a infracțiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conținutului constitutiv).

Aplicând aceste considerații teoretice și jurisprudențiale la cauza de față, Înalta Curte reține că aspectele invocate de inculpată nu sunt întemeiate.

Inculpata A. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzute de art. 301 alin. (1) din C. pen.

Potrivit art. 301 alin. (1) din C. pen., fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată s-a reținut, în acord cu prima instanță, ca situație de fapt aceea că în perioada 13.03.2013-18.12.2015, în calitate de contabil șef la Ocolul Silvic Codrii Beiușului RA, a făcut parte din comisiile de licitație a masei lemnoase organizate de Ocolul Silvic Codrii Beiușului, în condițiile în care la aceste licitații a participat și le-a adjudecat S.C. B., societate a cărui administrator este soțul inculpatei, numitul C., care a obținut astfel foloase materiale importante. În plus, s-a stabilit că inculpata A. are și calitatea de angajat în cadrul S.C. B..

Referitor la calitatea de subiect activ, s-a constatat, în mod riguros, că inculpata, angajată a Ocolul Silvic Codrii Beiușului RA, avea calitatea cerută de lege pentru subiectul activ al infracțiunii, prevăzute de art. 301 alin. (1) din C. pen., aceea de funcționar public. Relevant rezolvării de drept a fost interpretarea și aplicarea art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., potrivit căruia funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Regia Autonomă Locală Ocolul Silvic Codrii Beiușului R.A. face parte din persoanele juridice de interes public indicate în textul de lege.

De altfel, se constată că instanța de fond a evaluat calitatea de subiect activ astfel: Ocolul Silvic Codrii Beiușului RA este o regie autonomă de interes local care exercită atribuții de serviciu public cu specific silvic, fiind constituită prin aportul social constând în suprafețe de fond forestier și pășuni împădurite ale mai multor consilii locale asociate. Actul constitutiv al Regiei Autonome Locale Ocolul Silvic Codrii Beiușului R.A. a fost aprobat prin hotărâri emise de consiliile locale asociate. Prin urmare, fiind angajata acestei regii autonome de interes public, inculpata are calitatea de funcționar public (...) subiectul activ nemijlocit al infracțiunii este funcționatul public așa cum este definit în art. 175 C. pen., iar în cazul în care folosul patrimonial nu este obținut pentru sine, este necesar ca funcționarul public să fie soț, rudă sau afin, până la gradul al II-Iea inclusiv cu persoana pentru care a obținut un folos patrimonial, ceea ce este îndeplinit în speța de față deoarece inculpata are calitatea de funcționar public, fiind angajata unei regii autonome, iar persoana care a obținut folosul patrimonial este soțul inculpatei.

Evaluarea îndeplinirii condițiilor subiectului activ a fost menținută de instanța de apel.

În ceea ce privește susținerea inculpatei conform căreia nu s-a reținut obținerea unui folos patrimonial, Înalta Curte constată că infracțiunea de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane este o infracțiune de pericol concret, fiind fără relevanță dacă folosul material procurat este sau nu dublat și de prejudicierea patrimoniului instituției în care își desfășoară activitatea inculpatul, funcționar public. Această cerință a laturii obiective, care condiționează consumarea infracțiunii de realizarea, direct sau indirect, a unui folos patrimonial nu afectează natura sa, fiind fără relevanță dacă folosul procurat beneficiarilor este dublat sau nu și de prejudicierea patrimoniului instituției în care își desfășoară activitatea făptuitorul.

Sub acest aspect, instanța reamintește că infracțiunea de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane este o infracțiune de serviciu, care presupune un pericol concret, deoarece nu este suficient ca funcționarul să îndeplinească un act, ci trebuie ca acel act să fi produs direct sau indirect un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

Înalta Curte constată că instanțele au evaluat corect conduita ilicită a inculpatei subsumată calității de membru în comisiile de licitație a masei lemnoase organizate de Ocolul Silvic, în contextul în care la licitații a participat societatea a cărui administrator era soțul său, licitații pe care aceasta le-a adjudecat, reținând corect în urma evaluării întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 301 din C. pen.

În ceea ce privește noțiunea de folos patrimonial, aceasta se referă la orice fel de avantaj cuantificabil ori evaluabil, deci material. Norma de incriminare nu impune ca folosul să fie injust ori direct, ci numai ca acesta să fie obținut printr-o procedură in favorem (în favoarea uneia dintre persoanele enumerate de text). Adjudecarea licitațiilor de către societatea comercială administrată de soțul inculpatei se circumscrie noțiunii de folos patrimonial și satisface exigențele elementului material al infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, aspecte corect evaluate în cauză.

Susținerile conform cărora participarea la licitație era o îndatorire de serviciu, neavând posibilitatea de a se abține ori că acțiunile sale nu aveau aptitudinea să influențeze decizia de câștigare a licitației, au fost evaluate de instanțe și apreciate ca irelevante în raport cu activitatea concretă a comisiei din care recurenta făcuse parte și efectele licitației. Astfel, instanța de apel a analizat aceste apărări, reținând că toate aceste aspecte invocate de către inculpată prin apărătorii săi aleși nu prezintă niciun fel de relevanță, deoarece în conformitate cu prevederile art. 301 alin. (1) C. pen., este incriminată fapta funcționarului public care în exercitarea atribuțiilor de serviciu a participat la luarea unei decizii prin care s-au obținut un folos patrimonial pentru sine sau pentru soțul său. Așadar, toate susținerile inculpatei referitoare la imposibilitatea înlocuirii sale în comisia de licitații, aspect nedovedit de altfel, susținerile referitoare la neîndeplinirea vreunui act concret care să conducă la câștigarea licitației de către firma soțului său, la care de altfel chiar inculpata este angajată, nu doar că sunt irelevante, dar sunt oarecum menite să distorsioneze acțiunile acesteia. Curtea reține că în cauză este suficient ca un funcționar public să participe la o astfel de licitație pentru a fi îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii, fără a fi condiționată participarea de îndeplinirea sau neîndeplinirea vreunui alt act.

Cu privire la latura subiectivă, Înalta Curte constată că forma de vinovăție este decelată din modalitatea exteriorizării rezoluției infracționale în contextul conduitei ulterioare asumate și a fost evaluată de instanțele anterioare care au invocat pluralitatea actelor de executare. Astfel, în considerentele deciziei atacate s-a arătat că atât prin rechizitoriu, cât și prin hotărârea pronunțată de instanța de fond au fost reținute în sarcina inculpatei apelante un număr de 24 de acte materiale de comitere a infracțiunii deduse judecății, acestea fiind pe larg expuse, astfel cum au rezultat din probele administrate, respectiv înscrisurile aflate la dosarul cauzei, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză

În concluzie, apărările formulate de inculpată nu au suport în datele dosarului, astfel că, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 640/A din data de 19 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către sta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 640/A din data de 19 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.