ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 86/2022
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 86/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 16 februarie 2022
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3/F din data de 07 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 145/F din data de 19.10.2021 pronunțată de Curtea de apel Brașov, în dosarul nr. x/2021.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de apel Brașov a reținut că prin sentința penală nr. 145/F din data de 19.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale.
În baza art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de strămutare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Brașov.
În cadrul sentinței s-a arătat că aceasta este definitivă sub aspectul soluției pronunțate cu privire la cererea de strămutare.
Totodată s-a arătat că petentul are dreptul de a formula recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație în anulare contestatorul-petent A..
În susținerea contestației formulate petentul a solicitat redeschiderea unor dosare asociate, chemarea în judecată a mai multor instituții publice și magistrați, fiind invocate în mod nesistematizat mai multe prevederi legale din dreptul național și alte instrumente de drept internațional.
La termenul de judecată din data de 07 ianuarie 2021, curtea de apel a pus în discuție admisibilitatea formulării contestației în anulare în cauză, potrivit dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen.
Examinând cauza, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, s-a constatat că este inadmisibilă contestația în anulare declarată de contestatorul-petent A..
Curtea a reținut că împotriva hotărârii atacate legea nu prevede nici o cale de atac, aceasta fiind definitivă. Art. 74 privind modalitatea de soluționare a cererii de strămutare prevede în cadrul alin. (1) că "Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare prin sentință.". Mai departe în cadrul aceluiași articol la alin. (6) se prevede că "Sentința prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac."
Prin urmare, curtea a constatat că sentința penală nr. 145/F din data de 19.10.2021, pronunțată de Curtea de apel Brașov, prin care, în temeiul art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de strămutare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Brașov, ca nefondată, nu este supusă niciunei căi de atac.
Curtea a reținut că petentul A. a promovat o cale de atac inadmisibilă apreciind că dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
În acest sens, a fost indicată și jurisprudența instanței supreme în materie, care prin decizia penală nr. 308/2018 a dat eficiență principiului legalității căilor de atac, reglementate prin dispozițiile art. 129, reținând că legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Împotriva sentinței penale nr. 3/F din data de 07 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală a declarat cale de atac recurentul A. criticând soluția de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate.
Examinând calea de atac formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prealabil, Înalta Curte constată că recurentul a formulat cale de atac împotriva sentinței penale nr. 3/F din data de 07 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare împotriva unei soluții anterioare (sentința penală nr. 145/F din data de 19.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2021) prin care fusese respinsă o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate ce viza dispoziții greu de decelat.
Înalta Curte subliniază caracterul, în mare parte, ilizibil, incoerent ori lipsit de claritate al susținerilor petentului. Încercând o evaluare a conținutului cererilor formulate în scris, instanța nu poate decela, în mod real, obiectul acestora, interesul individual legitim ori scopul urmărit, lacunele de formă făcând imposibil un astfel de demers. Instanța se află în imposibilitatea determinării legăturii între suma textelor invocate, normele constituționale considerate nesocotite și soluția urmărită de parte, în condițiile în care cererile sale nu au nicio legătură cu instituțiile evocate. De altfel, imposibilitatea determinării obiectului cererilor, determină imposibilitatea determinării procedurii aplicabile.
Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de recurentul A. împotriva sentinței penale nr. 3/F din data de 07 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de recurentul A. împotriva sentinței penale nr. 3/F din data de 07 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2022.