ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 880 din 17 noiembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen. raportat la art. 53 lit. c) și art. 61 alin. (4) lit. c) și alin. (6) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 9000 RON (contravaloarea a 180 zile amendă, fiecare în sumă de 50 RON) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 63 C. pen., s-a atras atenția inculpatului cu privire la posibilitatea înlocuirii numărului zilelor-amendă neexecutate cu rea-credință cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale pe care inculpatul A. și le-a însușit, fiind judecat în procedura simplificată, instanța de fond a constatat că fapta acestuia, care, în data de 28 noiembrie 2019, în jurul orei 18:50, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a condus autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca, având, la ora 19:51, o alcoolemie de 1,77 g/l alcool pur în sânge, iar, la ora 20:51, o alcoolemie de 1,60 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

La stabilirea sancțiunii penale aplicabile, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., în special împrejurările în care a fost comisă fapta, gradul de pericol social al infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., care este unul mediu spre ridicat, întrucât inculpatul, având o valoare ridicată a alcoolemiei, s-a deplasat la volanul autovehiculului pe drumurile publice din municipiul Cluj-Napoca, pe o distanță mai lungă, la o oră la care traficul pe sectorul de drum era unul intens și a fost implicat în producerea unui eveniment rutier minor, precum și aspectele care circumstanțiază persoana inculpatului (persoană în vârsta de 48 de ani, căsătorit și având un copil major, absolvent de studii medii, administrator al unei firme de construcții, fiind pe deplin integrat în societate și neavând antecedente penale), inclusiv atitudinea acestuia manifestată pe parcursul procesului penal (recunoscând în mod total și necondiționat comiterea faptei și manifestând regret față de consecințele negative ale încălcării normei penale), apreciind, în final, că, deși nu se impune reținerea unor circumstanțe atenuante judiciare, stabilirea unui număr de 180 de zile amenda penală, fiecare în sumă de 50 RON, constituie o sancțiune aptă să asigure atingerea scopului preventiv al pedepsei, ținând seama și de situația materială a condamnatului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei și solicitând condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă cu închisoarea, a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere în condițiile art. 91 și urm. C. pen., menținând celelalte dispoziții. Astfel, raportându-se la gravitatea infracțiunii reținută în sarcină, care este una de pericol, la valoarea extrem de ridicată a alcoolemiei la momentul depistării în trafic și la împrejurarea că inculpatul a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu daune materiale și având în vedere că acesta a mai fost sancționat anterior pentru diverse contravenții rutiere, s-a apreciat că pedeapsa amenzii penale aplicată de instanța de fond este mult prea blândă.

Prin decizia penală nr. 447/A din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinței penale nr. 880 din 17 noiembrie 2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost desființată sub aspectul modalității de individualizare judiciară a pedepsei, iar, în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Comunei Florești sau în cadrul unei instituții de cult, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. (dreptul de a conduce vehicule) pe o perioadă de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 65, art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate, care nu contravin deciziei.

Pentru a pronunța această decizie, efectuând propria analiză a materialului probator administrat în cauză ce a fost însușit de către acuzat, Curtea a reținut, în esență, că prima instanță a stabilit în mod corespunzător starea de fapt și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută art. 336 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 28 noiembrie 2019, în jurul orei 18:50, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a condus autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca, având, la ora 19:51, o alcoolemie de 1,77 g/l alcool pur în sânge, iar, la ora 20:51, o alcoolemie de 1,60 g/l alcool pur în sânge.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia, s-a constatat că prima instanță, evaluând criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., a dat o eficiență mult prea mare circumstanțelor favorabile inculpatului și nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii și de împrejurările în care aceasta s-a săvârșit, prin prisma nivelului deosebit de ridicat al acoolemiei, dar și a faptului că inculpatul a fost implicat într-un accident rutier, precum și de faptul că, în trecut, acesta a fost sancționat contravențional de cinci ori pentru încălcarea legislației rutiere, circumstanțe în raport cu care a apreciat că pedeapsa amenzii apare mult prea blândă și insuficientă pentru realizarea scopului educativ și preventiv.

S-a considerat, totodată, că regretul manifestat de inculpat, lipsa antecedentelor penale și caracterizările depuse din care reiese că are o conduită corespunzătoare în societate, nu pot fi luate în considerare distinct de celelalte elemente care conturează personalitatea sa, respectiv conducerea autoturismului sub influența alcoolului, la un nivel de 1,77 g/l alcool pur în sânge, împrejurarea că a produs un accident soldat cu pagube materiale și că a mai fost sancționat contravențional pentru încălcări la regimul circulației rutiere.

Ca urmare, Curtea a considerat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca este întemeiat și, văzând criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., dar și dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ținând cont de pericolul ridicat al infracțiunii comise, dar și de conduita procesuală a inculpatului, de antecedentele sale, dar și de jurisprudența în materie, a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

Totodată, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și că, raportat la gravitatea faptei și persoana inculpatului, este necesară supravegherea acestuia pe o anumită durată de timp, în baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare sub supraveghere pe un termen de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen., pe a cărui durată a impus inculpatului să respecte măsurile prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen., să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune, conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Comunei Florești sau în cadrul unei instituții de cult, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

Deopotrivă, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că a mai fost sancționat contravențional, dar și gravitatea faptei comise, Curtea a apreciat că se impune și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) (dreptul de a conduce vehicule) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, menționând că această sancțiune este menită să prevină comiterea unor infracțiuni de același gen, dar și evitarea unor riscuri pentru ceilalți participanți la traficul rutier.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la 10 mai 2021 (data poștei), a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că în privința sa au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. În acest sens, a învederat că instanța de apel, fără a pune în discuția contradictorie a părților și fără a exista o justificare în norma de incriminare a faptei, i-a aplicat pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., cu consecința interzicerii dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 3 ani, deși, prin calea de atac promovată, Parchetul de pe lângă Apel Cluj nu a solicitat stabilirea unei asemenea sancțiuni penale. Procedând într-o asemenea manieră, instanța de apel a nesocotit cadrul legal în care a fost sesizată, care era strict circumscris criticilor aduse de parchet sentinței penale atacate, încălcându-i, astfel, inculpatului dreptul la apărare de vreme ce nu a putut formula un punct de vedere cu privire la necesitatea și oportunitatea aplicării respectivei pedepse complementare.

În susținerea afirmațiilor sale, inculpatul a făcut trimitere la dispozițiile art. 425 C. proc. pen., apreciind că, în condițiile în care situația de fapt imputată nu s-a schimbat pe parcursul cercetărilor derulate împotriva sa, instanța de control judiciar nu avea posibilitatea legală ca, în rejudecare, să dispună agravarea situației sale prin nesocotirea limitelor impuse prin cererea de apel.

Concluzionând, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, înlăturarea pedepsei complementare prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.

Prin încheierea din 29 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 447/A din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

În acest sens, s-a reținut că sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. întrucât decizia penală recurată este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, cererea de recurs în casație a fost promovată, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., de către o persoană care are calitatea de inculpat și respectă cerințele de formă reglementate de art. 437 C. proc. pen.

Sub acest din urmă aspect, s-a arătat că cererea de recurs în casație cuprinde numele, prenumele și domiciliul recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o, iar în cuprinsul său a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege. În acest sens, s-a arătat că inculpatului A. i-a fost aplicată de către instanța de control judiciar pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 3 ani, fără să existe o asemenea solicitare din partea apelantului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și fără ca o atare chestiune să fi fost pusă în discuția contradictorie a părților și să fie justificată potrivit normei de incriminare a faptei. Ca atare, recurentul a apreciat că, în rejudecare, instanța de apel a depășit cadrul legal al cauzei, care era strict circumscris criticilor aduse de parchet sentinței penale atacate, neavând posibilitatea legală de a depăși limitele cererii de apel și de a-i îngreuna, astfel, situația juridică.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind fondat, pentru motivele expuse în continuare.

Din interpretarea dispozițiilor art. 433 și art. 447 C. proc. pen., rezultă că recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Prin urmare, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A. cu argumentarea că pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 3 ani, i-a fost aplicată cu depășirea limitelor legale, instanța de apel nesocotind cadrul legal al cauzei, care era strict circumscris criticilor aduse de parchet sentinței penale atacate, în rejudecare organul judiciar neavând posibilitatea legală de a depăși limitele cererii de apel și de a-i îngreuna, astfel, situația juridică.

Analizând dispozițiile legale incidente în speță, se constată că, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

În jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, delimitându-se sfera de aplicabilitate a cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a statuat că acesta vizează nu doar erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci întreg regimul sancționator aplicat unei situații juridice concrete, respectiv ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută, și anume, pedepse principale, complementare sau accesorii, pe care legiuitorul le prevede în mod explicit stabilind astfel limitele legale ale sancțiunilor ce pot fi aplicate și modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei (deciziile penale nr. 543/RC din 14 decembrie 2016, nr. 418/RC din 13 octombrie 2016, publicate pe site-ul www.x.ro).

Totodată, s-a subliniat că, deși o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune, există, însă, și situații în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă (deciziile nr. 226/RC din 14 iunie 2016, nr. 18/RC din 17 ianuarie 2017, nr. 439/RC din 15 noiembrie 2019, nr. 316/RC din 20 septembrie 2019, nr. 340/RC din 06 octombrie 2020, publicate pe site-ul www.x.ro). Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc), dar pot fi și de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii).

În plus, s-a menționat că analiza de legalitate ce se realizează prin prisma acestui motiv de casare nu se limitează la simpla verificare matematică a cuantumului pedepselor aplicate, ci implică și o examinare a modului în care s-a ajuns la respectivele sancțiuni (deciziile penale nr. 327/RC din 21 septembrie 2016, nr. 124/RC din 08 aprilie 2015, nr. 278/RC din 01 iulie 2016, publicate pe site-ul www.x.ro), ceea ce presupune verificarea acestora și prin raportare la principiile care au influență asupra tratamentului sancționator (precum principiul non reformatio in pejus - deciziile penale nr. 144/RC din 27 aprilie 2015, nr. 390/RC din 26 noiembrie 2015, nr. 98/RC din 23 martie 2018, nr. 333/RC din 10 octombrie 2018, nr. 150/RC din 25 aprilie 2019, nr. 79/RC din 03 martie 2020, publicate pe site-ul www.x.ro), căci limitele pedepsei sunt influențate și de regulile care guvernează judecata în căile de atac.

Astfel de reguli sunt cele prevăzute de art. 417 C. proc. pen., privind efectul devolutiv al apelului, art. 418 C. proc. pen. referitoare la neagravarea situației în propria cale de atac și art. 419 C. proc. pen. vizând efectul extensiv al apelului, care se completează cu cele din art. 420 C. proc. pen., ce reglementează cadrul legal în care trebuie judecată o cauză în apel, împreună constituind garanții ale respectării principiului legalității procesului penal, conform art. 2 C. proc. pen., dar și a dreptului la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 8 C. proc. pen. și art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nesocotirea acestor reguli putând, însă, conduce, în anumite situații, la stabilirea unor pedepse în afara limitelor legale.

În raport cu aceste considerații, Înalta Curte, în majoritate, pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., apreciază că, indiferent de natura sa juridică, procesuală sau de drept substanțial, un fapt juridic care ar fi împiedicat aplicarea unei pedepse se încadrează în cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. Aplicarea unei pedepse complementare care nu a fost solicitată în calea de atac formulată de Ministerul Public și asupra căreia părțile nu și-au formulat apărări reprezintă un impediment procesual cu privire la aplicarea respectivei pedepse. Pedeapsa complementară care nu a făcut obiectul căii de atac a apelului și care nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților nu are caracter legal.

În speță, se constată că, deși prin apelul formulat în scris și susținut cu prilejul dezbaterilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a criticat sentința primei instanțe numai sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei și a solicitat condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă cu închisoarea, a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere în condițiile art. 91 și urm. C. pen., precum și menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate, cu prilejul pronunțării deciziei nr. 447/A din 24 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, după ce a stabilit, în privința acestuia, pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare art. 91 C. pen., cu suspendarea executării acesteia, a dispus și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. pe o durată de 3 ani fără ca aceasta din urmă să fi fost cerută de parchet și fără ca, în prealabil, oportunitatea ei să fie pusă în discuție în contradictoriu, așa cum impun dispozițiile art. 420 alin. (6) și (7) C. proc. pen.

Or, este în afara limitelor prevăzute de lege aplicarea unei pedepse care nu a fost solicitată de procuror în motivele de apel și care nu a fost pusă în discuția părților, dar care agravează situația inculpatului.

Prin urmare, Înalta Curte, în majoritate, constată că pedeapsa complementară aplicată în aceste condiții recurentului A. nu are un caracter legal, fiind dispusă în afara limitelor prevăzute de lege. De altfel, art. 336 alin. (1) C. pen. nici nu prevede că în cazul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe ar fi obligatorie aplicarea pedepsei complementare, așa încât nu sunt incidente dispozițiile art. 67 alin. (2) C. pen., care ar fi făcut să existe o așteptare obiectivă a aplicării acestei pedepse.

În plus, se impune a se sublinia că nu prezintă relevanță împrejurarea că, fiind declarat în defavoarea inculpatului A., apelul promovat de procuror avea, conform art. 417 C. proc. pen., un caracter devolutiv integral, de vreme ce, la soluționarea cauzei, instanța de control judiciar a încălcat dispozițiile art. 420 alin. (6) și (7) C. proc. pen., aspect care constituie un impediment de ordin procesual în prezența căruia pedeapsa complementară nu putea fi aplicată, motiv pentru care trebuie să fie înlăturată.

Aceleași argumente sunt valabile și în ceea ce privește pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., care, la rândul său, nu a fost solicitată de procuror prin motivele de apel și nici nu a fost pusă în discuția părților, ci instanța de apel a aplicat-o în mod nelegal, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 65 C. pen., aceasta este consecutivă pedepsei complementare, având același conținut.

Pentru considerentele mai sus expuse, constatând că, sub aspectul criticilor invocate, sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, cu majoritate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 447/A din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020.

Va casa, în parte, decizia penală recurată și, în rejudecare, va înlătura aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) (dreptul de a conduce autovehicule) C. pen. pe o perioadă de 3 ani și aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.

Totodată, va menține restul dispozițiilor deciziei penale recurate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate, admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 447/A din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020.

Casează, în parte, decizia penală recurată și, în rejudecare:

Înlătură aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) (dreptul de a conduce autovehicule) C. pen. pe o perioadă de 3 ani și aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.

Menține restul dispozițiilor deciziei penale recurate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2021.

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei majoritare, consider că, în speță, se impunea respingerea, ca nefondat, a recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 447/A din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, considerentele avute în vedere în acest sens fiind următoarele:

Reglementând scopul recursului în casație, art. 433 C. proc. pen. stabilește că, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție examinează, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dispoziție ce își găsește corespondent și în textul art. 447 C. proc. pen., care, instituind obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor cazurilor de recurs invocate prin cerere de procuror sau de părți, prevede că verificările efectuate pe această cale trebuie să vizeze exclusiv legalitatea deciziilor criticate.

Așadar, în concepția legiuitorului, recursul în casație reprezintă o cale extraordinară de atac, de anulare, prin intermediul căreia sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise normelor procesual penale care le reglementează în mod limitativ.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin restrângerea sferei controlului judiciar exercitat în recursul în casație doar asupra unor chestiuni ce privesc aspecte de drept, s-a avut în vedere asigurarea unui echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat, precum și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ instituite de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără ca, în această cale extraordinară de atac, să poată fi invocate și, implicit, analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai acelea pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocate de recurentul inculpat A., hotărârile sunt supuse casării când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", motivul de recurs fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a acesteia. Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond și/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Față de considerațiile mai sus expuse, apreciez că aspectul invocat de recurentul inculpat cu referire la greșita aplicare, în apel, a pedepsei complementare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., fără ca această pedeapsă să fie solicitată de parchet prin motivele de apel ori cu prilejul dezbaterilor și fără a se proceda la discutarea în contradictoriu a oportunității acesteia, nu poate forma obiectul cenzurii Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât, așa cum s-a arătat anterior, în această cale extraordinară de atac nu pot fi remediate orice încălcări ale prevederilor legale, ci doar acelea pe care legiuitorul le-a considerat relevante, în limita cazurilor de casare expres reglementate de norma procesual penală.

Astfel, în condițiile în care dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ce reglementează cazul de recurs în casație invocat de inculpat, sunt de strictă interpretare, permițând, practic, doar o verificare a cuantumului pedepselor efectiv aplicate de organul judiciar în raport cu limitele stabilite de textele legale (ținându-se, însă, seama de încadrarea juridică dată faptei și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond și/sau apel), prin prisma acestora nu se poate realiza o examinare a tuturor aspectelor de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra modului de cuantificare a sancțiunii penale, sens în care s-a pronunțat și instanța supremă în jurisprudența sa anterioară (spre exemplu, deciziile nr. 337/RC din 25 noiembrie 2014, nr. 104/RC din 31 martie 2016, nr. 361/RC din 27 septembrie 2017, nr. 222/RC din 20 iunie 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, publicate pe www.x.ro). Or, în speță, susținând încălcarea unora din dispozițiile ce reglementează judecata în apel, recurentul nu critică, de fapt, stabilirea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci o altă chestiune de nelegalitate, care, însă, nu se încadrează în cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Chiar dacă s-ar aprecia că motivul invocat s-ar circumscrie acestui caz de casare, se constată că, în speță erau incidente prevederile art. 417 C. proc. pen., privind efectul devolutiv al apelului, ceea ce înseamnă că instanța de control judiciar era obligată ca, în afara temeiurilor invocate și a cererilor formulate de apelantul procuror, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept vizând persoana la care se referă declarația de apel, lucru care s-a și întâmplat. Cu alte cuvinte, ca urmare a efectului devolutiv al apelului cu care era învestită, Curtea de Apel Cluj a fost chemată să realizeze o nouă judecată a cauzei în privința persoanei vizată de cererea de apel, verificând cu această ocazie legalitatea și temeinicia întregii hotărârii atacate în cadrul reglementat de dispozițiile art. 371 C. proc. pen., care sunt incidente și în calea ordinară de atac.

Pe de altă parte, în condițiile în care calea ordinară de atac a fost declarată de parchet în defavoarea inculpatului A., sentința fiind criticată sub aspectul greșitei individualizări a sancțiunii penale aplicate acestuia, consider că pedeapsa complementară stabilită în cauză, constând în interzicerea dreptului de a conduce vehicule, respectă cerințele prevăzute de art. 66 și art. 67 C. pen., astfel că nu se identifică motive de nelegalitate a acesteia.

În consecință, pentru toate argumentele expuse, apreciez că nu este incident, în speță, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., motiv pentru care s-ar fi impus, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., respingerea, ca nefondat, a recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 447/A din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020, și, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Procesat de GGC - LM