ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 349/2022

Ședința publică din data de 02 iunie 2022

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 9/F din data de 28 februarie 2022, Curtea de Apel Brașov, secția penală a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul A., în prezent deținut în Penitenciarul Miercurea Ciuc, împotriva sentinței penale nr. 79/22.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr. x/2020.

Pentru a hotărî în acest, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 79/F din 22.09.2020 a Curții de Apel Brașov pronunțată în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă la 28.09.2020 prin necontestare, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., a fost admisă contestația la executare formulată de persoana condamnată A., împotriva sentinței penale nr. 65/F/07.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 17.12.2018 și pe cale de consecință, în baza art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută ordonanța de admitere a aplicării dispozițiilor privind infracțiunea continuată nr. 306/2019 emisă de Tribunalul Lucca, Italia la data de 17.12.2019, irevocabilă la data de 08.07.2020, prin care au fost calificate ca fiind continuate, în conformitate cu art. 81 din C. pen. italian, infracțiunile ce au făcut obiectul sentinței nr. 61/2015 emisă în cadrul procedurii penale nr. 5658/2014 în cadrul Tribunalului Lucca din data de 04.02.2015, confirmată de Curtea de Apel Firenze nr. 4572/15.12.2015, executorie la data de 29.02.2016; al sentinței nr. 62/2018 emisă în cadrul procedurii penale nr. 2585/2015 din 21.02.2018 executorie la data de 22.03.2018 și al sentinței nr. 427/2014 emisă în cadrul procedurii penale nr. 2569/2014 în cadrul Tribunalului Lucca din data de 19.09.2014 parțial confirmată de Curtea de apel Firenze nr. 1933/19.05.2015, executorie la data de 03.10.2015 (sentințe care au fost recunoscute prin sentința penală nr. 65/F/07.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 17.12.2018), în sarcina persoanei condamnate A. și a fost majorată pentru infracțiunea ce a făcut obiectul sentinței nr. 427/2014 cu 13 luni închisoare și 1000 euro amendă, pedeapsa finală fiind de 9 ani închisoare și 3500 euro amendă și s-a dispus executarea de către persoana condamnată A. a pedepsei de 9 ani închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 09.04.2014 la zi. S-a constatat că persoana condamnată a beneficiat de un număr de 360 de zile de liberare anticipată calculate de la 09.04.2014 până la data de 01.09.2018, conform art. 54 din Legea nr. 354/26.07.1975 din Italia.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 65/F/07/12/2018 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin neapelare la data de 17.12.2018 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza sentinței menționate, a fost emis mandatul de executare nr. x.

În ceea ce privește cele 360 de zile de liberare anticipată acordate contestatorului de autoritățile italiene în baza art. 54 din Legea nr. 654/26.07.1975, a căror deducere se solicită prin prezenta, Curtea a avut în vedere că în certificatul emis de autoritățile italiene, care a stat la baza cererii de recunoaștere a sentinței penale pronunțate de Tribunalul din Lucca în privința contestatorului, la rubrica i) 2.2, se menționează că din data de 09.04.2014 până în data de 01.09.2018, persoana condamnată a executat 1603 zile. Se mai constată că, la rubrica i) 2.3, unde se indică numărul de zile care trebuie scăzut din pedeapsa totală, din motive diferite de cât cele indicate la punctul 2.2, nu a fost indicată nicio perioadă.

În același certificat, la rubrica j) informații referitoare la eliberare anticipată sau condiționată, se menționează că persoana condamnată are dreptul la eliberarea anticipată sau condiționată, întrucât a executat deja o altă parte din pedeapsă - întrucât persoana condamnată este deținută din data de 09.04.2014, a beneficiat până în data de azi (01.09.2018) de 360 de zile de liberare anticipată în temeiul prevederilor art. 54 din Legea nr. 354/26.07.1975.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat deja cu valoare de principiu în privința acestui tip de beneficiu acordat persoanelor condamnate pe teritoriul Statului Italian, prin decizia nr. 15/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:

După transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Decizia Curții are în vedere chiar dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 354/26.07.1975, care au fost avute în vedere și în cazul contestatorului din prezenta cauză și, contrar argumentației dezvoltate de acesta, nu permite o interpretare în sensul propus prin prezenta contestație la executare, ci este foarte clară în sensul că zilele acordate persoanei condamnate de statul care a dispus condamnarea sa nu poate fi scăzută din durata pedepsei.

Această interpretare rezultă cu claritate și din paragrafele finale ale deciziei amintite, în care se arată fără echivoc: trebuie reținut că, potrivit Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile penale străine recunoscute și executate în România produc aceleași efecte ca hotărârile pronunțate de instanțele române.

Începerea executării pedepsei pe teritoriul României are ca efect renunțarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia. Renunțându-se la dreptul de a supune condamnatul la executarea pedepsei pe teritoriul statului străin, se renunță implicit și la recunoașterea acelor instituții accesorii executării pedepsei, cum ar fi liberarea condiționată prin luarea în considerare a duratei pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate.

Instanța a reamintit că, potrivit art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin urmare, interpretarea dată prin decizia sus-menționată în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (actualmente art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004) este în continuare aplicabilă inclusiv situației contestatorului și împiedică scăderea duratei de care acesta a beneficiat ca urmare a privării sale de libertate pe teritoriul Statului Italian între 09.04.2014 și 01.09.2018.

În opinia instanței, modificarea Legii nr. 302/2004 intervenită ulterior pronunțării deciziei nr. 15/2015 mai sus evocată, prin introducerea în art. 156 alin. (1) din lege a obligației de a deduce din durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, a numărului de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent, nu înlătură aplicabilitatea deciziei menționate.

În acest sens, instanța a avut în vedere că perioada considerată ca executată de către statul de condamnare, în baza muncii prestate sau bunei conduite reprezintă un aspect care vizează faza de punere în executare a pedepsei închisorii și nu mecanismul de tragere la răspundere penală și de cuantificare a duratei pedepsei ce urmează a fi executată. Prin urmare, această perioadă ar putea fi avută în vedere la aplicarea unor alte instituții care își găsesc aplicarea în faza de punere în executare a pedepsei, respectiv la calculul fracției legale necesare pentru liberarea condiționată.

Curtea a avut în vedere că scăderea/deducerea din durata pedepsei privative de libertate aplicate a unei/unor perioade de privare de libertate dispuse în baza unor măsuri procesuale reprezintă o instituție de drept substanțial, aplicabilă în faza de judecată a cauzei, până la rămânerea definitivă a soluției de condamnare, pe când valorificarea zilelor recunoscute ca fiind executate pe baza muncii prestate sau a bunei conduite privește faza de punere în executare a hotărârii judecătorești, așa cum a fost ea recunoscută de statul de executare, astfel că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție își produce în continuare efectele.

Împotriva sentința penală nr. 9/F din data de 28 februarie 2022, Curtea de Apel Brașov, secția penală contestatorul A. a formulat contestație.

Examinând sentința atacată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestație la executare nu se pot invoca aspecte ce țin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Dispozițiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestația la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția.

În cauză, contestatorul condamnat a solicitat deducerea celor 360 de zile de liberare anticipată acordate contestatorului de autoritățile italiene în baza art. 54 din Legea nr. 654/26.07.1975, în drept, fiind invocat art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În acest sens, Înalta Curte consideră că prin sentința penală nr. 79/F din 22.09.2020 a Curții de Apel Brașov pronunțată în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă la 28.09.2020 prin necontestare, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., a fost admisă contestația la executare formulată de persoana condamnată A., împotriva sentinței penale nr. 65/F/07.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 17.12.2018, și pe cale de consecință, în baza art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută ordonanța de admitere a aplicării dispozițiilor privind infracțiunea continuată nr. 306/2019 emisă de Tribunalul Lucca, Italia la data de 17.12.2019, irevocabilă la data de 08.07.2020, prin care au fost calificate ca fiind continuate, în conformitate cu art. 81 din C. pen. italian, infracțiunile ce au făcut obiectul sentinței nr. 61/2015 emisă în cadrul procedurii penale nr. 5658/2014 în cadrul Tribunalului Lucca din data de 04.02.2015, confirmată de Curtea de Apel Firenze nr. 4572/15.12.2015, executorie la data de 29.02.2016; al sentinței nr. 62/2018 emisă în cadrul procedurii penale nr. 2585/2015 din 21.02.2018 executorie la data de 22.03.2018 și al sentinței nr. 427/2014 emisă în cadrul procedurii penale nr. 2569/2014 în cadrul Tribunalului Lucca din data de 19.09.2014 parțial confirmată de Curtea de apel Firenze nr. 1933/19.05.2015, executorie la data de 03.10.2015 (sentințe care au fost recunoscute prin sentința penală nr. 65/F/07.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 17.12.2018), în sarcina persoanei condamnate A. și a fost majorată pentru infracțiunea ce a făcut obiectul sentinței nr. 427/2014 cu 13 luni închisoare și 1000 euro amendă, pedeapsa finală fiind de 9 ani închisoare și 3500 euro amendă și s-a dispus executarea de către persoana condamnată A. a pedepsei de 9 ani închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 09.04.2014 la zi. S-a constatat că persoana condamnată a beneficiat de un număr de 360 de zile de liberare anticipată calculate de la 09.04.2014 până la data de 01.09.2018, conform art. 54 din Legea nr. 354/26.07.1975 din Italia.

Însă, prin sentința antemenționată nu s-a făcut mențiunea că din pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare se deduce și perioada de 360 de zile câștigată cu titlu de eliberare anticipată calculate de la 09.04.2014 până la data de 01.09.2018, conform art. 54 din Legea nr. 354/26.07.1975 din Italia.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul sentinței penale nr. 9/F din data de 28 februarie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția Penală ce face obiectul prezentei contestații s-au reținut considerentele deciziei nr. 15/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța apreciind că perioada de 360 de zile de liberare anticipată acordate contestatorului de autoritățile italiene în baza art. 54 din Legea nr. 654/26.07.1975 nu trebuie scăzute din pedeapsa de 9 ani închisoare ce se execută în România.

Însă, ulterior pronunțării deciziei nr. 15 din 2015 a instanței supreme, Legea nr. 302/2004 a fost modificată succesiv, în varianta consolidată, așa cum a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 411 din data de 27 mai 2019 fiind prevăzută obligativitatea deducerii perioadelor de reducere acordate de statul emitent.

Astfel, potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată "Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

De asemenea, în cuprinsul dispozițiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 este reglementată obligativitatea recunoașterii perioadelor de reducere acordate de statul emitent, chiar și prin hotărâri ulterioare transferării persoanei condamnate, "care vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat și hotărârea de recunoaștere inițială".

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestația declarată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 9/F din data de 28 februarie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția Penală.

Va desființa sentința penală atacată și în rejudecare:

Va admite contestația la executare formulată cu privire la sentința penală nr. 79/22.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2020 rămasă definitivă la 28.09.2020 prin necontestare.

Va deduce din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată de autoritățile italiene perioada de 360 de zile câștigată cu titlu de eliberare anticipată, aferentă perioadei din 09.04.2014 până la data de 01.09.2018.

Va anula formele de executare și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., chetuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația declarată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 9/F din data de 28 februarie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția Penală.

Desființează sentința penală atacată și în rejudecare:

Admite contestația la executare formulată cu privire la sentința penală nr. 79/22.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2020 rămasă definitivă la 28.09.2020 prin necontestare.

Deduce din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată de autoritățile italiene perioada de 360 de zile câștigată cu titlu de eliberare anticipată, aferentă perioadei din 09.04.2014 până la data de 01.09.2018.

Anulează formele de executare și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Chetuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 iunie 2022.