ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 20 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 525/A din 16.12.2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanțe:

Prin sentința penală nr. 129/25 august 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Mureș, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I, din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au fost lăsate în sarcina acestuia.

În fapt, prin rechizitoriu, s-a reținut că la data de 6 decembrie 2015, în jurul orelor 15:23, inculpatul a dat agentului de poliție B. din cadrul Poliției Municipiului Reghin - Biroul rutier, suma de 150 RON pentru ca acesta să nu constate și să sancționeze faptul că a condus un autovehicul cu nerespectarea regimului de viteză în localitatea Vălenii de Mureș, respectiv pentru a fi sancționat pentru o altă faptă, mai puțin gravă (nepurtarea centurii de siguranță), conform procesului-verbal nr. x

În urma analizării materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și al judecății, judecătorul fondului a reținut că:

Potrivit art. 290 alin. (1) din C. pen., constituie infracțiunea de dare de mită promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcționar public în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Din rezumatul descrierii stării de fapt, atunci când s-a făcut încadrarea în drept, ar reieși că în prezenta cauză ar fi vorba de neîndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle de serviciu ale agentului de poliție B. (nesancționarea contravenției la regimul legal de viteză) și de îndeplinire a unui act contrar acestor îndatoriri (sancționarea inculpatului pentru o altă faptă, mai puțin gravă și pe care contravenientul nu o comisese).

A reținut că pentru a fi în prezența acestei infracțiuni trebuie să se constate, în prima variantă, existența inițiativei inculpatului de a promite, oferi sau da bani ori alte foloase unui funcționar public pentru ca acesta să nu-și îndeplinească o atribuție de serviciu (în cazul de față constatarea și sancționarea contravenției la regimul de viteză au autovehiculelor pe drumurile publice).

Judecătorul de la instanța de prim grad a constatat că din procesul-verbal de redare a activităților de supraveghere nu reiese cu claritate o asemenea inițiativă a inculpatului A.. Aceasta deoarece, primul care deschide discuția este agentul de poliție, care-i comunică inculpatului că l-a sancționat cu avertisment și nu-i va da o amendă de "6 milioane", pentru depășirea vitezei cu 31-40 km/h în localitate, întrebându-l pe inculpat și dacă este bine așa.

Apoi, la dosar, nu se găsește vreo dovadă (sau cel puțin nu a fost propusă ca probă în acest sens) a comiterii de către inculpat a contravenției la regimul de viteză al autovehiculelor pe drumurile publice.

Pe de altă parte, conform afirmațiilor inculpatului, se poate accepta că acesta nici nu era conștient că ar fi încălcat regimul vitezei circulației autovehiculelor pe drumurile publice, din moment ce, afirmativ, i-ar fi spus soției sale, în momentul opririi în trafic, că nu știe de ce este oprit.

În fine, raportat la situația materială și personală a inculpatului, judecătorul fondului a apreciat că, acesta nu ar fi avut nici un motiv logic să nu fi acceptat sancțiunea contravențională de 600 RON (6 milioane, cum s-a exprimat agentul constatator), cu reducerea acesteia potrivit legii, și să acționeze în sensul arătat de acuză, adică să dea agentului o sumă de bani pentru a i se aplica o sancțiune mai ușoară.

Legat de cea de-a doua variantă alternativă a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcționar public în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu (în speța de față sancționarea inculpatului pentru o altă faptă, mai puțin gravă și pe care acesta nu o comisese (nepurtarea centurii de siguranță), instanța de prim grad a reținut că din procesul-verbal de redare a activităților de supraveghere nu reiese o asemenea acțiune din partea inculpatului și din nici o altă probă de la dosar. Inculpatul s-a arătat doar mirat și a acceptat soluția agentului de poliție.

În concluzie, a notat că deși inculpatul recunoaște (în declarația de inculpat) că a dat o sumă de bani agentului de poliție pentru că agentul de poliție i-a aplicat sancțiunea avertismentului, această acțiune nefiind completată cu alte acțiuni ale inculpatului care să se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită, se poate aprecia că fapta sa nu este prevăzută de legea penală.

În acest context, a reținut că declarația inculpatului B. din alt dosar nu se coroborează cu vreo altă probă care să conducă la stabilirea vinovăției inculpatului A..

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I, din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A..

Împotriva sentinței penale nr. 129/25 august 2021, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2020, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Târgu Mureș, criticând soluția pronunțată de instanța de prim grad atât sub aspectul legalității cât și sub aspectul temeiniciei acesteia.

Prin decizia penală nr. 525/A din 16.12.2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Târgu Mureș, împotriva sentinței penale nr. 129 din 25 august 2021 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul penal nr. x/2020 și în consecință:

În baza art. 423 alin. (1) C. proc. pen., a fost desființată integral hotărârea atacată și rejudecând cauza:

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului.

În temeiul art. 92 alin. (1) C. pen., s-a stabilit termenul de supraveghere la 2 (doi) ani.

În baza art. 93 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe perioada termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mureș, la datele fixate de această instituție;

c) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

d) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

e) să comunice schimbarea locului de muncă, dacă va fi cazul;

f) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

A fost stabilit Serviciul de Probațiune Mureș ca organ însărcinat cu supravegherea executării măsurilor și a obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Mureș sau al Primăriei Tg. Mureș, jud. Mureș, pe o perioadă de 60 de zile.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 96 alin. (1), (2) și 4 C. pen., respectiv: asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni, nu va respecta cu rea-credință, măsurile de supraveghere sau nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 350 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în prim grad, din care suma de 150 RON este aferentă fazei de urmărire penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura soluționării prezentului apel, în sumă de 100 RON, au rămas în sarcina statului.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casație

Împotriva deciziei penale nr. 525/A din 16.12.2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, inculpatul A. a declarat recurs în casație în termen legal, la data de 01.02.2022 (viza instanței, dosar R).

În cererea scrisă, aflată la dosar, inculpatul a invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casație și dispunerea unei soluții de achitare.

În motivele scrise, a susținut în esență că nu se realizează tipicitatea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., atât în privința laturii obiective cât și a laturii subiective, invocând următoarele:

- prima condiție pentru infracțiunea de dare de mită, care constă în aceea că promisiunea, oferirea sau darea sa aibă ca obiect bani sau alte foloase - inculpatul a recunoscut că a oferit suma de bani agentului de poliție, dar nu în forma prevăzută de infracțiunea în sine;

- a doua condiție, ca banii sau foloasele promise, oferite sau date să fie necuvenite, să nu fie datorate potrivit legii, deci să aibă caracter de retribuție, să constituie plata sau răsplata în vederea efectuării unui act determinat, arătat în mod explicit - suma de bani a fost dată agentului de poliție pe fondul zilei onomastice a inculpatului (era ziua de Sfântul Nicolae) și ulterior încheierii procesului-verbal, fără a cunoaște conținutul acestuia. Este evident că nu se cuvenea a fi reținută de agentul de poliție, dar nu prin prisma faptei prevăzute și pedepsite de art. 290 alin. (1) C. pen., ci, eventual a unei fapte de abuz în serviciu, dacă inculpatul ar fi cunoscut că a săvârșit o contravenție sau dacă existau probe că ar fi săvârșit o contravenție, faptă care ar fi imputabilă agentului de poliție, și nu inculpatului;

- a treia condiție esențială a elementului material - ca darea de mită, în oricare din variantele sale, să se fi comis anterior îndeplinirii sau neîndeplinirii actului în vederea căruia mituitorul a acționat, în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau după aceasta dar, în baza înțelegerii - inculpatul a dat suma de bani după ce procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost încheiat și semnat efectiv de el, fără a avea o înțelegere în acest sens, deci nu în varianta în care este descrisă fapta în rechizitoriu, astfel încât să se încadreze în infracțiunea de dare de mită;

- a patra condiție, aceea ca actul pentru a cărui îndeplinire/neîndeplinire subiectul activ promite, oferă sau dă bani ori alte foloase să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului ori un act contrar acestor îndatoriri - inculpatul nu a dat agentului de poliție B. suma de 50 sau 150 RON pentru ca acesta să nu constate și să nu sancționeze faptul că a condus un autovehicul cu nerespectarea regimului legal de viteză în localitatea Vălenii de Mureș respectiv pentru a fi sancționat pentru o altă faptă, mai puțin gravă conform procesului-verbal nr. x, pentru nepurtarea centurii de siguranță.

În acest sens, suma de bani dată nu a fost în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale agentului de poliție, mai precis:

(i) să nu constate și să nu sancționeze faptul că a condus un autovehicul cu nerespectarea regimului legal de viteză în localitatea Vălenii de Mureș respectiv (ii) pentru a fi sancționat pentru o altă faptă, mai puțin gravă conform procesului-verbal nr. x (nepurtarea centurii de siguranță), deoarece:

(i) inculpatul nu a cunoscut și nici nu a fost informat că a depășit limita vitezei legale în localitatea Vălenii de Mureș, lipsind mijlocul probatoriu care să ateste o astfel de abatere la regimul circulației pe drumurile publice, (ii) la momentul la care a ajuns la autospeciala de poliție, procesul-verbal era deja încheiat, iar acesta viza fapta de nepurtare a centurii de siguranță, aspect pe care l-a constatat ulterior înmânării sumei de bani, în timp ce sancțiunea era avertismentul, fără a cunoaște în acel moment pentru ce sancțiune a fost aplicat, aspecte reținute inclusiv de către instanța de apel în considerentele hotărârii.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, a susținut că nu există forma de vinovăție cerută de lege pentru infracțiunea de dare de mită, întrucât darea sumei de bani de către inculpat nu a fost în făcută în acest scop, fiind un gest de curtoazie, făcut pe fondul zilei onomastice, el nesolicitându-i agentului de poliție să îl favorizeze în niciun fel.

IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casație din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, ș.a. ori situația dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanței de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat se referă, în esență, la argumente potrivit cărora fapta de dare de mită pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât suma de bani dată agentului de poliție nu a fost în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale acestuia.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acțiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., reținută în concret în sarcina sa.

Potrivit dispozițiilor art. 290 alin. (1) C. pen., infracțiunea de dare de mită incriminează promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Sub aspectul laturii obiective din conținutul constitutiv al infracțiunii de dare de mită, elementul material al infracțiunii de dare de mită constă în acțiunea de corupere, concretizată prin promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcționar în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii, este necesar ca banii sau celelalte foloase promise, oferite sau date să fie necuvenite, adică să aibă caracter de retribuție, să constituie plata sau răsplata în legătură cu un act determinat. Banii sau alte foloase sunt necuvenite nu numai atunci când pentru îndeplinirea unui act care este gratuit se promite, se oferă sau se dă o retribuție, ci și atunci când se promite, oferă sau se dă peste ceea ce este legal datorat.

Prin urmare, în actuala concepție a legiuitorului, s-a renunțat la cerința esențială pentru existența infracțiunii de dare de mită care presupunea ca acțiunea de promisiune, oferire sau dare de bani ori alte foloase unui funcționar să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii unui act determinat, fiind suficient ca respectiva acțiune să se fi realizat în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În cauză, instanțele au analizat și evaluat detaliat probele administrate, având în vedere procesul-verbal de redare a activității de supraveghere tehnică, declarația inculpatului, declarația agentului de poliție B. dată în calitate de inculpat în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș nr. 81/P/2015, copia procesului-verbal nr. x), din coroborarea acestora rezultând că, după ce agentul de poliție B. a scos suma de bani pusă de inculpat printre documentele autoturismului și a așezat-o între scaune, i-a comunicat inculpatului că i-a aplicat sancțiunea avertismentului, în loc de o amendă de 600 RON și să nu vorbească cu nimeni despre cele întâmplate.

Astfel cum rezultă din starea de fapt, acțiunea inculpatului, de a remite suma de 150 de RON agentului de poliție cu titlu de răsplată, pentru nu fi sancționat contravențional pentru depășirea limitei de viteză și pentru a i se aplica un avertisment pentru o altă faptă mai puțin gravă, corespunde textului legal de incriminare a faptei de dare de mită, în modalitatea reținută de instanța de apel.

Prin urmare, criticile inculpatului, iterate și în fața instanței de apel, nu pot fi primite, întrucât cerințele pentru existența infracțiunii au rezultat din materialul probatoriu.

Înalta Curte subliniază că pe calea recursului în casație nu se evaluează materialul probator, nu se modifică starea de fapt, întrucât, fiind o chestiune ce implică aprecierea probelor existente în cauză, acest aspect nu poate fi cenzurat în această cale extraordinară de atac.

În ce privește susținerea inculpatului, în sensul că nu există forma de vinovăție cerută de lege pentru infracțiunea de dare de mită, întrucât darea sumei de bani nu a fost în făcută în acest scop, ci cu ocazia zilei onomastice, se constată că aceste elemente țin de latura subiectivă a cauzei. Or, în calea de atac a recursului în casație se analizează numai aspecte ce țin de tipicitatea obiectivă a cauzei, iar nu forma de vinovăție cu care a fost săvârșită infracțiunea, aceasta reprezentând o trăsătură ce se analizează exclusiv de către instanțele ordinare, întrucât presupune un proces de analiză și evaluare a probatoriului.

În ce privește latura subiectivă a infracțiunilor pentru care a fost condamnat recurentul, se reține că în conceptul de "faptă prevăzută de legea penală" nu poate fi inclusă și condiția privitoare la forma de vinovăție, în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen. fiind enumerată distinct trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, în analiza corespondenței obiective de incriminare a faptei, nu poate proceda la o analiză asupra elementelor constitutive ale laturii subiective, care ar presupune în mod necesar analiza probatoriului administrat cu privire la circumstanțele concrete de comitere ale infracțiunii.

Astfel, cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să verifice existența corespondenței între fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, numai sub aspectul laturii obiective, nu și sub aspectul laturii subiective, care nu poate fi cenzurată din perspectiva noțiunii de "faptă ce nu este prevăzută de legea penală".

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidențiat elemente de nelegalitate, care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu constituie infracțiune, ci a solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond și apel.

Starea de fapt reținută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casație, astfel că o eventuală reevaluare a conținutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 525/A din 16.12.2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 525/A din data de 16 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2022.