ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 138/2022

Ședința publică din data de 08 martie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 12 din 18 ianuarie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 599 din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea A. împotriva executării sentinței penale nr. 134/F/29 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 341/A/31.10.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 500 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

Împotriva executării sentinței penale nr. 134/F/29 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 341/A/31 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a formulat contestație la executare petenta A..

Prin motivele formulate, petenta A. a arătat că a fost condamnată de Curtea de Apel București la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pedeapsa fiind menținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin respingerea apelului (pe latura penală).

În susținerea contestației, au fost invocate dispozițiile art. 596 alin. (1) din C. proc. pen., conform cărora aplicarea amnistiei, atunci când intervine după rămânerea definitivă a hotărârii, se face de către judecătorul delegat cu executarea de la instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere (contestatoarea fiind deținută în Penitenciarul Gherla).

Potrivit dispozițiilor art. 152 alin. (1) din C. pen., atunci când intervine după condamnare, amnistia înlătura executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării. Conform doctrinei, amnistia este o cauză care stinge raportul penal de conflict sub aspectul pedepsei, fiind un act de clemență al legiuitorului care, din considerente de politică penală, renunță la dreptul de a aplica sancțiuni penale persoanelor care au comis anumite infracțiuni nominalizate în legea de amnistie. Cu referire la pedepse, amnistia stinge executarea pedepsei neexecutate sau în curs de executare. Amnistia exclude numai răspunderea penală, iar nu și infracțiunea. Pe de alta parte, amnistia nu este o modalitate de dezincriminare, deoarece fapta rămâne în continuare interzisă de lege, astfel că cei care comit asemenea fapte după intrarea în vigoare a actului de clemență urmează a fi trași la răspundere penală. Deși amnistia este incidentă în rem, și nu in personam, unele consecințe pot surveni numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții personale. Nu în ultimul rând, doctrina a mai arătat că amnistia intervine numai în privința infracțiunilor săvârșite anterior adoptării actului normativ prin care se acordă, dar indiferent de faza sau etapa procesuală în care se află procesul penal.

Spre deosebire de procedura grațierii, care este amplu reglementată prin dispozițiile Legii nr. 546/2002 privind grațierea și procedura acordării grațierii, precum și la nivel constituțional, în ceea ce privește amnistia, nu există o formă impusă de legiuitor sau o anumită procedură de urmat. În aceste condiții, s-a solicitat să se observe că Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale reprezintă o veritabilă cauză care a stins raportul penal de conflict sub aspectul pedepsei, prin introducerea în cuprinsul legii evaziunii fiscale a două noi alineate.

Contestatoarea s-a referit la punctul 4 al Legii nr. 55/2021, prin care s-a stabilit că, la articolul 10 al Legii nr. 241/2005, după alin. (1) se introduc doua noi alineate, 1

1

și 1

2

, cu următorul cuprins:

"(1

1

) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecații până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare.

(1

2

) Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (1)

1

."

Astfel, în opinia contestatoarei, Legea nr. 55/2021 reprezintă un act de clemență al legiuitorului care, din considerente de politică penală, renunță la dreptul de a aplica sancțiuni penale persoanelor care au comis anumite infracțiuni, prin introducerea în cuprinsul Legii nr. 241/2005 a dispozițiilor enunțate mai sus (noile alin. (1)

1

și 1

2

ale articolului 10).

În egală măsură, s-a susținut că este vorba un tip de amnistie condiționată, dat fiind că actul de clemență al legiuitorului cuprinde și alte cerințe (respectiv, acoperirea integrală a prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile).

Așa cum a arătat Curtea Constituționala prin Decizia nr. 101/2021 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii nr. 55/2021:

"legiuitorul este liber să acorde anumite măsuri de favoare cu caracter penal, condiționat de repararea prejudiciului cauzat, tocmai pentru a încuraja comportamentul activ al făptuitorului/învinuitului/inculpatului în sensul diminuării consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite și pentru a repune în circuitul bugetar sumele de bani ce au constituit obiectul prejudiciului."

S-a solicitat să fie avute în vedere prevederile alin. (1)

2

, introdus tot prin Legea nr. 55/2021, conform cărora dispozițiile articolului 10 se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului.

În opinia apărării, aceasta este încă o dovada a faptului că, în esență, Legea nr. 55/2021 (punctul 4) reprezintă o lege de amnistie.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că, prin amnistie, legiuitorul renunță la dreptul de a aplica sancțiuni penale persoanelor care au comis anumite infracțiuni și această condiție este îndeplinită de Legea nr. 55/2021.

În acest sens, s-a solicitat să se observe dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005, introduse prin Legea nr. 55/2021, potrivit cărora fapta nu se mai pedepsește dacă prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

În concluzie, s-a solicitat să se constate că Legea nr. 55/2021 (în special punctul 4 al articolului unic) reprezintă un veritabil act de clemență al legiuitorului care, din considerente de politică penală, a renunțat (în mod condiționat) la dreptul de a aplica sancțiuni penale persoanelor care au comis infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005, astfel cum sunt nominalizate în mod expres de legiuitor.

Cu privire la acoperirea prejudiciului, majorat cu 20% din baza de calcul, s-a arătat că, în fapt, prejudiciul (majorat cu 50%) a fost acoperit încă din cursul urmăririi penale (anul 2015). De altfel, așa cum se poate observa din actele dosarului, nu au existat dobânzi sau penalități, absolut toate obligațiile către bugetul de stat fiind achitate în termenele legale.

În acest sens, s-a indicat obiectivul nr. 3 al Raportului de expertiză contabilă judiciară prin care se arată că B. a acoperit integral prejudiciul, fiind depuse declarații rectificative aferente perioadei în cauză (2011-2014), în baza art. 84 din Codul de procedură fiscală și imediat achitate sumele recalculate. Raportul de expertiză contabilă judiciară reține că au fost realizate rectificări ale bazei de impozitare și ale obligațiilor de plată către Bugetul de stat, atât pentru impozitul de venit, cât și pentru TVA (pentru anii 2011 - 2014), după cum urmează: pentru impozitul pe venit, în data de 13.05.2015, au fost depuse la Administrația Financiară Declarațiile 204 și 200 rectificative, prin care au fost scăzute din cheltuielile raportate inițial valoarea facturilor primite de la C. S.R.L., rezultând astfel o bază de impozitare și o obligație de plată mai mare; această diferență a fost achitată de B. în data de 18.05.2015 (1.156.954 leit și în 11.06.2015 (35.671 RON) - conform Anexei 4 la Raportul de expertiză contabilă judiciară; pentru TVA, prin Decontul nr. x aferent lunii aprilie 2015 (depus la 25.05.2015) a fost corectată obligația de plată cu suma de 1.788.939 le și plățile au fost făcute la data de 15.05.2015, prin D. - conform Anexei 3 la Raportul de expertiză contabilă judiciară.

În paralel cu rectificarea declarațiilor și achitarea imediată a sumelor rezultate, existând dorința de a acoperi prejudiciul estimat cât mai rapid cu putință, astfel cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală , la data de 30.04.2015, A. a depus la dosar dovada achitării sumei de 1.500,000 RON, în baza OMF nr. 1076/06.08.2014.

În acest sens, s-a solicitat să se observe adresa emisă de Administrația Financiară nr. x/29.07.2021 (atașată cererii de contestație la executare), prin care se arată că, la data de 27.04.2015, contul x 9XXX XXXX disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat și recuperat în condițiile art. 10 din Legea 241/2005 a fost creditat cu suma de 1.500.000 RON (beneficiar: Bugetul de Stat) pentru A..

Ulterior, s-au operat o serie de compensări, exclusiv pentru sume datorate la bugetul de stat, iar la data emiterii adresei cota parte de 636,375 RON a reprezentat sold (venit) la bugetul de stat, aferent prejudiciului cauzat și recuperat.

Raportat la prejudiciul total (2.981.562 RON), rezultă că plata suplimentară a sumei de 636.375 RON (achitată încă din 27.04.2015) constituie "majorarea cu 20% din baza de calcul". În ceea ce privește cerința legii noi de a fi adăugate dobânzi și penalități, se menționează că acoperirea întregului prejudiciu, precum și achitarea sumei de 636.375 RON s-a făcut în termenul legal, astfel că nu au curs niciun fel de dobânzi și/sau penalități (astfel cum rezultă atât din raportul de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale, cât și din sentința de condamnare, prin care s-a respins acțiunea civilă).

Raportat la prejudiciul total (2.981.562 RON) și la suma de 636.375 RON regăsită în prezent în contul x (venit la bugetul de stat), s-a solicitat să se observe că aceasta reprezintă un procent de 21,34% din valoarea prejudiciului. Prin urmare, s-a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 55/2021.

În concluzie, s-a solicitat să se constate că a intervenit amnistia postcondamnatorie condiționată, raportat la faptul ca Parlamentul României, printr-un act de clemență promulgat după condamnarea petentei, a stabilit că, în cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește.

Examinând contestația la executare formulată, prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel Cluj a constatat următoarele:

Contestatoarea A. a solicitat, în esență, să se constate că a intervenit amnistia postcondamnatorie condiționată, raportat la faptul că prin Legea nr. 55/2021 (publicată în Monitorul Oficial nr. 332/2021) s-a introdus un nou alineat la art. 10, care reprezintă o veritabilă cauză care a stins raportul penal de conflict sub aspectul pedepsei.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., "Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei".

Prin sentința penală nr. 134/F din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a, definitivă prin decizia penală nr. 341/A/31.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestatoarea A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 10 din Legea nr. 241/2005.

Contestatoarea a invocat în favoarea sa prevederile art. 10, alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005, despre care afirmă că ar institui amnistia condiționată în privința infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 6^1, art. 8 sau art. 9.

Prin Legea nr. 55/2021 (publicată în Monitorul Oficial nr. 332 din 01 aprilie 2021), s-a introdus un nou alineat la art. 10 (1

1

), conform căruia "În cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 6^1, 8 sau 9 nu depășește valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare".

Instanța de fond a constatat că, în realitate, prevederile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 instituie o cauză de nepedepsire, iar nu amnistia.

Cauzele de nepedepsire (impunitate) reprezintă împrejurări, stări sau situații care au ca efect înlăturarea incidenței pedepsei, în cazuri anume prevăzute de lege; aceste cauze constituie iertări anticipate de pedeapsă pe care legea le acordă făptuitorului, fie pentru că a avut o anumită conduită în legătură cu infracțiunea săvârșită, fie că are o anumită calitate care justifică această iertare.

Amnistia reprezintă un act de clemență, acordat prin lege organică, în temeiul unor considerente social politice și de politică penală, prin care se înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei și alte consecințe ale condamnării, pentru infracțiuni comise până la data apariției legii de aministie.

Deosebirea fundamentală dintre cele două instituții este aceea că primele produc efecte indiferent de data comiterii faptei în raport de data consacrării legale a acestora, pe când amnistia produce efecte doar pentru faptele comise până la adoptarea actului normativ de clemență.

Revenind la cauza de față, instanța de fond a observat că, din modul de redactare a prevederilor art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005, rezultă în mod neechivoc că acestea vor avea aplicabilitate generală, deci și faptelor comise ulterior intrării în vigoare.

Fiind vorba, în realitate, de introducerea printr-o lege penală nouă a unei cauze de nepedepsire, aplicabilitatea acesteia se poate discuta doar în procedura prevăzută de art. 595 din C. proc. pen., iar persoana condamnată a urmat această procedură, fiind, de fapt, primul demers judiciar inițiat în vederea aplicării prevederilor art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005. Cererea contestatoarei a fost, însă, respinsă definitiv prin sentința penală nr. 68/18.06.2021 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 1012/14.12.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În consecință, în temeiul art. 599 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost repinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de către contestatoarea A. împotriva executării sentinței penale nr. 134/F/29 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 341/A/31.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva sentinței penale nr. 12 din 18 ianuarie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a formulat contestație A..

În susținerea căii de atac, în esență, contestatoarea A. a solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și, în principal, restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, iar, în subsidiar, admiterea pe fond a contestației la executare.

S-a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de fond nu a analizat în concret contestația la executare, în motivare raportându-se la dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 și nu la Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005, menționată de apărare în cuprinsul contestației ca fiind actul de clemență al legiuitorului.

În subsidiar, s-a solicitat admiterea contestației la executare, întrucât Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 este o lege organică și prezintă toate elementele necesare pentru a fi considerată un act de clemență. S-a arătat că, spre deosebire de grațiere, în cazul amnistiei nu există o formă impusă de legiuitor cu privire la actul de amnistie sau o anumită procedură de urmat. Astfel, legiuitorul a renunțat la dreptul de a aplica sancțiuni penale anumitor persoane care au comis, în anumite condiții, infracțiunile nominalizate clar în legea organică menționată anterior, respectiv atunci când prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral.

S-a susținut că, întrucât infracțiunea a fost săvârșită anterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005, legea de amnistie înlătura executarea pedepsei pronunțate.

Pe fondul contestației la executare, s-a solicitat să se observe că, încă din cursul urmăririi penale, A. a acoperit prejudiciul produs, majorat cu 20%, iar în cauză nu au existat dobânzi sau penalități.

Analizând hotărârea contestată, în raport de susținerile contestatoarei A. și de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, prin sentința penală nr. 134/F din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a, definitivă prin decizia penală nr. 341/A/31.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestatoarea A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 10 din Legea nr. 241/2005.

Invocând cazul prevăzut de dispozițiile art. 598 lit. d) din C. proc. pen., contestatoarea A. a susținut, în esență, că Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 este una organică și constituie actul de clemență al Parlamentului României. În opinia contestatoarei, prevederile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005, introduse prin Legea nr. 55/2021, ar institui amnistia condiționată în privința infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 sau art. 9.

Prealabil, referitor la solicitarea contestatoarei A., privind trimiterea cauzei spre judecare, întrucât prima instanță nu a analizat în concret contestația la executare, în motivare raportându-se la dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 și nu la Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005, Înalta Curte constată că această este neîntemeiată.

Astfel, la momentul examinării contestației la executare, după ce a prezentat, în esență, motivele formulate de contestatoare [reținându-se că s-a solicitat să se constate că a intervenit amnistia postcondamnatorie condiționată, raportat la faptul că prin Legea nr. 55/2021 (publicată în Monitorul Oficial nr. 332/2021) s-a introdus un nou alineat la art. 10, care reprezintă o veritabilă cauză care a stins raportul penal de conflict sub aspectul pedepsei] și a efectuat un scurt istoric al cauzei, instanța a analizat întregul context al cauzei, având în vedere Legea nr. 55/2021 și, implicit, dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005, introduse prin această lege.

În continuare, instanța reține referitor la contestația la executare că aceasta este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura coformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestație la executare în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În ceea ce privește cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., invocat de contestatoare, acesta cuprinde situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de codamnare în care fie pedepsele aplicate nu se mai execută (amnistia, prescripția executării pedepsei, grațierea), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

Referitor la cauzele care înlătură răspunderea penală, instanța reține că acestea sunt instituții de drept penal care fac ca incidența și funcționarea constrângerii juridice penale să corespundă scopului legii penale și scopului pedepsei. Ele sunt definite ca fiind acele stări, situații, împrejurări, posterioare săvârșirii infracțiunii, reglementate de lege, care conduc la stingerea raportului juridic penal de conflict și se împart în: cauze generale, reglementate în titlul VII din C. pen., respectiv prescripția răspunderii penale, amnistia, lipsa plângerii prealabile etc., și sunt incidente pentru orice infracțiune și cauze speciale, prevăzute în Partea generală și Partea specială a C. pen., respectiv desistarea și împiedicarea producerii rezultatului, denunțarea faptei de către mituitor (art. 290 alin. (3) din C. pen.) ș.a. sau în legi penale speciale ori în legi ce conțin dispoziții penale.

Amnistia este un act de clemență al Parlamentului României, acordarea acesteia putând avea loc doar prin lege organică, conform art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituție. Aceasta are ca obiect infracțiunile săvârșite până la data intrării în vigoare a actului normativ, dacă legea nu prevede o altă dată anterioară intrării în vigoare. Infracțiunile săvârșite în ziua intrării în vigoare a legii de amnistie, precum și cele săvârșite ulterior nu beneficiază de actul de clemență.

Cauzele speciale de nepedepsire prevăzute în Partea specială a C. pen. sau în legi speciale care conțin dispoziții penale sunt împrejurări, stări subiective și au în vedere conduita făptuitorului după săvârșirea faptei, iar cauzele speciale prevăzute în Partea generală a C. pen., deși sunt tot împrejurări, stări subiective, au în vedere conduita făptuitorului în timpul săvârșirii faptei.

Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute și de prima instanță, că o diferență importantă dintre amnistie și cauzele de nepedepsire este reprezentată de faptul că, în cazul primei instituții, legea de clemență produce efecte doar în ceea ce privește infracțiunile săvârșite până în ziua intrării în vigoare a acesteia (dacă nu se prevede o altă dată anterioară intrării în vigoare), iar cealaltă instituție produce efecte indiferent de data comiterii faptei în raport de data consacrării legale a cauzelor de nepedepsire.

Art. 4 din Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale prevede următoarele:

"4. La articolul 10, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1

1

) și (1

2

), cu următorul cuprins: «(1

1

) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare. (1

2

) Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (1

1

)»".

Așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor redate anterior, acestea au o aplicabilitate generală, urmând a se reține incidența lor și cu privire la faptele comise ulterior intrării în vigoare a legii. În plus, trebuie evidențiat că art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005, introdus prin Legea nr. 55/2021, face referire la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., care prevăd că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

Așadar, întrucât dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005, introduse prin Legea nr. 55/2021, reglementează o cauză de nepedepsire, aplicabilitatea unei astfel de cauze poate fi invocată în procedura prevăzută de art. 595 din C. proc. pen., cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel Cluj. Contestatoarea a formulat o cerere întemeiată pe aceste din urmă dispoziții, care a fost respinsă prin sentința penală nr. 68/18.06.2021 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 1012/14.12.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva sentinței penale nr. 12 din 18 ianuarie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva sentinței penale nr. 12 din 18 ianuarie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08 martie 2022.