ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 201/F din data de 12.0ctombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală s-au dispus următoarele:

"În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) și la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., dispune achitarea inculpatului A. , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 19 și art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată în procesul penal de către părțile civile B. și C..

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului."

Pentru a pronunța sentința penală mai sus menționată, prima instanță a reținut următoarele:

În data de 03.07.2018, orele 11:35, magistratul procuror A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, a fost oprit în trafic pe raza localității Ciochina, jud. Ialomița, pe DN 2A - E 60, de către echipajul de poliție format din agenții de poliție B. și C. din cadrul IPJ Ialomița - Serviciul Rutier, pentru faptul că echipamentul cinemometru RADAR, montat pe autovehiculul de serviciu, a înregistrat că autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, condus de către inculpatul A. rula cu viteză mai mare decât limita legală, respectiv cu 36 km/h mai mult.

S-a arătat că, după oprirea în trafic a inculpatului, agentul de poliție B. și-a prezentat calitatea oficială și i-a explicat motivul opririi solicitându-i să prezinte la control documentele personale și ale autovehiculului, însă în loc să dea curs acestor solicitări, inculpatul și-a declinat identitatea, prin prezentarea legitimației de procuror.

S-a evidențiat că insistențele agentului de poliție rutieră B. pentru a-i fi predate documentele solicitate la verificare, l-au iritat pe inculpatul A. care a contestat faptul de a fi circulat cu o viteză mai mare decât cea legală, reproșându-le agenților de poliție din echipaj că l-au oprit în trafic în mod abuziv.

Totodată, s-a reliefat că, în aceiași împrejurare, inculpatul A. a susținut că la momentul opririi în trafic se afla în timpul serviciului, deplasându-se către locul de muncă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia (întrucât în cursul dimineții a fost învoit pentru efectuarea unor analize medicale proprii) și, prin urmare, nu poate fi oprit și nici sancționat de către polițiștii rutieri care își desfășoară activitatea sub supravegherea parchetului în cadrul căruia este numit procuror.

S-a reținut că, în continuarea discuțiilor, inculpatului i-a fost comunicat că fapta de a fi circulat pe DN 2A - E 60, în interiorul localității Ciochina, jud. Ialomița, cu o viteză care a depășit cu 36 km/h viteza legală, atrage răspunderea contravențională a acestuia, sens în care pe numele său urma a fi încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției la regimul circulației rutiere.

S-a evidențiat de instanța de fond faptul că, în această împrejurare, persoanele vătămate B. și C. - agenți de poliție rutieră, membrii ai echipajului rutier care l-au oprit în trafic pe inculpat, au susținut că acesta li s-ar fi adresat cu apelativul "nesimțiți", în contextul în care ei au rămas fermi în hotărârea de a întocmi procesul-verbal de constatare a contravenției, raportat la faptele constatate cu prilejul controlului efectuat atât în trafic cât și asupra documentelor autoturismului.

S-a reliefat că în timpul verificărilor întreprinse de către membrii echipajului de poliție rutieră asupra documentelor pe care în cele din urmă inculpatul le-a pus la dispoziția agenților de poliție, aparatul cinemometru RADAR a înregistrat audio discuțiile purtate ambiental între agenții de poliție și inculpatul A., această înregistrare confirmând parțial faptul că inculpatul s-ar fi adresat celor doi lucrători de poliție care își exercitau atribuțiile de serviciu, cu invectivul "nesimțiți", în contextul în care, din respectiva înregistrare rezultă că agenții de poliție au exprimat un oarecare reproș inculpatului A. pe motiv că li s-ar fi adresat necuviincios cu acest invectiv, iar acest aspect nu a fost negat de către inculpat.

Potrivit situației de fapt reținută de instanța de fond, după verificarea documentelor autovehiculului condus de inculpat, agenții de poliție au constatat că acesta avea Inspecția Tehnică Periodică (ITP) expirată, astfel că au aplicat inculpatului o sancțiune contravențională și pentru această nouă abatere, condiții în care s-au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului fiind emisă dovadă fără valabilitate, în temeiul O.G. nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, intrată în vigoare în luna mai 2018.

S-a reliefat de instanța de fond că, în timpul verificării de către agenții de poliție a documentelor personale și ale autoturismului condus de către inculpatul A., urmate de completarea procesului-verbal de constatare a contravențiilor, inculpatul A. i-a amenințat pe aceștia că se va sesiza din oficiu și le va întocmi dosar penal pentru că l-au sancționat abuziv, astfel încât să fie excluși din cadrul organelor judiciare.

S-a stabilit că toată procedura constatării abaterilor contravenționale săvârșite de inculpatul A. și a sancționării acestuia a durat aproximativ 50 de minute, în contextul verificărilor necesar a fi fost efectuate, al discuțiilor contradictorii provocate de inculpat și al întreruperilor sistematice din redactarea procesului-verbal, pe fondul cererilor de menționare a obiecțiunilor contravenientului.

S-a evidențiat că, după finalizarea completării procesului-verbal de constatare a contravențiilor, inculpatul A. a refuzat semnarea acestui document, pe motiv că a fost sancționat în mod abuziv, nejustificat și neîntemeiat de către agenții de poliție rutieră care l-au oprit în trafic și că nu a fost condus de către aceștia la locul de muncă, respectiv la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, în condițiile în care, din cauza reținerii certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare ale autoturismului cu care se deplasa, nu a mai putut să circule cu acesta, fiind nevoit să îl parcheze în curtea unei localnice din apropiere.

Referitor la atitudeinea adoptată de inculpat și de persoanele vătămate, ulterior incidentului, instanța de fond a reținut că, în cursul aceleiași zile de 03.07.2018, atât procurorul A., cât și agenții de poliție B. și C. s-au adresat organelor judiciare cu acuzații reciproce, procurorul apreciind că a fost sancționat contravențional în mod abuziv de către agenții de poliție rutieră și lipsit de libertate pe perioada procedurilor de verificare și întocmire a înscrisurilor de aplicare a sancțiunii contravenționale, iar polițiștii s-au considerat amenințați de către procuror.

S-a arătat de instanța de fond că despre incidentul din trafic petrecut în data de 03.07.2018, cu privire la care au sesizat atât agenții de poliție B. și C., cât și procurorul A., prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a informat Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, iar sesizarea vizând pe procurorul A. a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, competent la acel moment să dispună relativ la existența unei posibile fapte penale reclamate cu referire la procurorul A. unde s-a înregistrat dosarul penal nr. x/P/201 având ca obiect efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj, persoanele vătămate fiind agenții de poliție B. și C..

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin raportul nr. x/2018 din 31.07.2018, a sesizat Inspecția judiciară cu privire la săvârșirea de către procurorul A. a unei abateri disciplinare constând în manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu prev. de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul procurorilor și judecătorilor, iar ulterior, Inspecția Judiciară pentru procurori, prin rezoluția nr. x/2018 din 09.11.2018, a dispus începerea cercetării disciplinare față de magistratul procuror A., atât sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul procurorilor și judecătorilor, cât și sub aspectul abaterii prev. de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, privitoare la folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, în scopul concret de a nu se lua măsurile legale ce se impuneau împotriva sa pentru încălcarea normelor legislației rutiere.

S-a evidențiat de instanța de fond că inculpatul A., aflând, în cursul verificărilor efectuate de către Inspecția Judiciară în cursul lunii octombrie 2018 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, despre plângerea penală pe care agenții de poliție B. și C. o făcuseră împotriva sa în legătură cu incidentul petrecut în data de 03.07.2018, și apreciind drept nereale aceste acuzații, la data de 29.10.2018 a formulat o altă plângere penală (depusă la data de 31.10.2018), împotriva polițiștilor B. și C., reclamând comiterea de către aceștia a infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, constând în aceea că cei doi agenți de poliție l-au acuzat în mod nereal.

S-a reținut de instanța de fond că, după ce a formulat plângerea penală anterior menționată, inculpatul A., în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, a emis la data de 02.11.2018, ordonanța nr. 4174/II/6/2018, prin care a aplicat persoanelor vătămate B. și C., agenți de poliție în cadrul Serviciului Rutier al IPJ Ialomița, câte o amendă judiciară în cuantum de 5.000 RON (maximul legal), pentru fiecare, pentru săvârșirea abaterii judiciare prev. de art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., constând în aceea că la data de 03.07.2018, orele 11:35, l-au oprit în trafic, în timp ce se deplasa pe DN2A, dinspre București spre Slobozia și l-au sancționat contravențional pentru depășirea limitei de viteză și circulația cu un autoturism având inspecția tehnică periodică expirată, reținându-i certificatul de și plăcuțele de înmatriculare, cu eliberarea unei dovezi fără drept de circulație, ceea ce l-a împiedicat să-și mai continue drumul și să soluționeze dosarul nr. x/2017 pe care îl avea în lucru.

S-a reliefat de instanța de fond că, în motivarea acestei ordonanțe, inculpatul A. a reținut că a avut în supraveghere unitatea de poliție din care fac parte cei doi agenți de poliție B. și C. până în luna ianuarie 2018 și că la data de 03.07.2018, conform agendei proprii, trebuia să soluționeze dosarul penal nr. x/2017, ce-i fusese repartizat la data de 03.04.2018, cu mențiunea, în cuprinsul ordonanței, că dosarul a rămas în nelucrare și la data emiterii ordonanței din pricina faptului că, neputând fi închis la data de preconizată, 03.07.2018, ulterior acestei date au intervenit alte situații de urgență. S-a mai precizat precizat faptul că "polițiștii rutieri și-au încălcat deontologia și nu l-au condus la sediul parchetului" după emiterea dovezii fără valabilitate și că aceștia "au avut un comportament șicanatoriu prin aceea că i-au formulat o plângere vădit neîntemeiată la Inspecția Judiciară" împotriva sa "și un denunț calomnios la parchet", motiv pentru care a formulat plângere penală împotriva acestora. De asemenea, în conținutul aceleiași ordonanțe nr. 4174/II/6/2018, se mai face referire "la procedura de constatare din data de 03.07.2018, în sensul că aceasta a durat prea mult în timp, aspect care l-a împiedicat să-și exercite atribuțiile de procuror, împiedicare care a fost apreciată având un caracter nelegal". Totodată, s-a subliniat în motivarea ordonanței faptul că "procurorul nu are o pârghie legală de sancționare a polițistului rutier, deoarece legiuitorul a permis să-și aroge competențe dincolo de sancționarea contravențiilor rutiere, cu atât mai puțin împotriva unui magistrat".

S-a evidențiat de instanța de fond că, în considerarea motivelor prezentate, în conținutul aceleiași ordonanțe, inculpatul a concluzionat că amendarea polițiștilor este o "măsură strict necesară, menită ca polițiștii rutieri să conștientizeze gravitatea faptei lor de a reține un magistrat în timpul serviciului de la exercitarea atribuțiilor judiciare, atrăgându-se atenția că repetarea unei astfel de situații va putea conduce la retragerea avizului de poliție judiciară ".

S-a arătat de instanța de fond că această ordonanță nu a apucat să producă niciun fel de efecte juridice, întrucât la data de 22.11.2018, prin ordonanța nr. 4174/II/6/2018 emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, martorul D., aceasta a fost infirmată, potrivit prevederilor art. 304 alin. (2) C. proc. pen., în considerarea netemeiniciei vădite a aspectelor expuse în motivarea ordonanței, din perspectiva respectării principiilor și dispozițiilor procesual penale.

S-a concluzionat de instanța de fond că același aspect al lipsei oricărui efect juridic al ordonanței nr. 4174/II/6/2018 din data de 02.11.2018 emisă de inculpatul A. reiese și din încheierea din camera de consiliu din data de 23.11.2018 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slobozia în dosarul nr. x/2018 prin care a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea formulată de către petentul (persoană vătămată în cauza pendinte) B. cu privire la anularea amenzii judiciare în sumă de 5.000 RON aplicată acestuia prin ordonanța nr. 4174/II/6/2018 din data de 02.11.2018, emisă în dosarul nr. x/2017, pe considerentul că aceasta a fost deja infirmată prin ordonanța nr. 4174/II/6/2018 din data de 22.11.2018 emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.

În sensul conluziei instanței de fond privind lipsa de efecte a ordonanței prin care au fost sancționați cei doi agenți de poliție, se face trimitere și la declarațiile celor două persoane vătămate date în cursul cercetării judecătorești, în care s-a precizat în mod explicit că nu au fost puși în situația de a plăti aceste amenzi judiciare, întrucât ordonanța prin care au fost aplicate a fost infirmată de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.

S-a reliefat de instanța de fond că la momentul în care au apărut în mass media informații despre ordonanța nr. 4174/II/6/2018 din data de 02.11.2018, emisă de inculpatul A., prin care persoanele vătămate, agenții de poliție B. și C. au fost amendați, la data de 20.11.2018, Inspecția Judiciară pentru procurori s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către acesta a abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În urma efectuării verificărilor prealabile, prin rezoluția nr. x/2018 din data de 10.12.2018 a Direcției de Inspecție Judiciară pentru Procurori s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constând în "exercitarea funcției cu rea-credință, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni".

În considerentele acestei rezoluții, s-a menționat că există indicii cu privire la faptul că emiterea ordonanței nr. 4174/II/6/2018 din data de 02.11.2018, prin care au fost amendați cei doi polițiști s-a făcut din răzbunare, atât față de faptul că aceștia l-au sancționat contravențional la data de 03.07.2018 pe procurorul A., cât și ca urmare a faptului că aceștia au formulat plângere penală împotriva procurorului, iar la data de 29.10.2018, acesta a aflat că Inspecția Judiciară efectuează verificări cu privire la conduita pe care acesta a adoptat-o la data constatării contravenției.

S-a mai reținut în aceeași rezoluție că, potrivit art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "există rea-credință atunci când procurorul încalcă, cu știință, normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane", context în care s-a precizat că, în speță, prin fapta săvârșită, procurorul A. a încălcat dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 283 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că prin manipularea acestor dispoziții legale, procurorul a amendat doi polițiști pentru fapte care nu aveau legătură cu vreo cauză penală pe care acesta fusese desemnat să o instrumenteze, invocând în mod nereal că un dosar a rămas în nelucrare din cauza intervenției acestora, deși dosarul în cauză îi fusese repartizat cu trei luni în urmă, iar procurorul nu dispusese nicio măsură în respectivul dosar până la acea dată și nici ulterior.

S-a evidențiat de instanța de fond, conform conținutului adresei nr. x din 12.11.2019 emisă de Inspeția Judiciară, că acțiunea disciplinară exercitată la data de 09.01.2019 împotriva procurorului A. se află pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, fiind suspendată prin încheierea din 06.03.2019, până la soluționarea în mod definitiv a cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2019 al Curții de Apel București.

În esență, instanța de fond a reținut că inculpatului A. i se reproșează că, prin emiterea ordonanței nr. 4174/II/6/2018 din data de 02.11.2018, prin care a dispus amendarea persoanelor vătămate, lucrătorii de poliție rutieră B. și C., în temeiul art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în contextul în care aceștia nu aveau nicio calitate și nicio legătură cu motivarea dispoziției, în sensul împiedicării procurorului de a desfășura activitatea de cercetare penală în dosarul nr. x/2017, dosar în care acesta nu a efectuat niciun act de cercetare în perioada 03.04.2018-27.11.2018, ar fi cauzat atât lezarea prestigiului autorității procurorului, cât și prejudicierea materială a polițiștilor amendați nelegal și vătămarea importantă a intereselor legitime ale acestora.

Instanța de fond a stabilit aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 405/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din data de 08 iulie 2016), definitivă și general obligatorie, prin care Curtea Constituțională, admițând o excepție de neconstituționalitate, a constatat că dispozițiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care, prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora, se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Totodată, instanța de fond a făcut trimitere și la considerentele deciziei respective, considerente în care Curtea Constituțională a arătat, între altele, următoarele:

- neîndeplinirea unui act și îndeplinirea defectuoasă a unui act reprezintă modalități de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu - parag. 50;

- sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează "prin încălcarea legii", aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normei cu dispozițiile constituționale referitoare la claritatea și previzibilitatea legii - parag. 55;

- raportarea la prescripția normativă trebuie realizată și în ipoteza analizării neîndeplinirii unui act, cu atât mai mult cu cât, în domeniul penal, o inacțiune dobândește semnificație ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit comportament, într-o situație determinată - parag. 56;

- ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare și predictibile este obligatorie și, ca atare, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, respectiv ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului) - parag. 61;

- jurisprudența nu constituie izvor de drept, astfel încât înțelesul unei norme să poată fi clarificat pe această cale, deoarece, într-un asemenea caz, judecătorul ar deveni legiuitor - parag. 61;

- incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul ultima ratio, iar, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat, astfel că, din perspectiva principiului enunțat, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală - parag. 68 și 69;

- sarcina aplicării principiului ultima ratio revine, pe de o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea, Curtea Constituțională apreciind că responsabilitatea de a reglementa și aplica, în acord cu principiul anterior menționat, prevederile privind abuzul în serviciu ține atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât și de organele judiciare (ministerul public și instanțele judecătorești), indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare - parag. 80.

Instanța de fond a concluzionat, conform probatoriului administrat în cauză, că dispoziția inculpatului A. de amendare a agenților de poliție rutieră B. și C. s-a întemeiat pe o evaluare denaturată a unei stări de fapt și, respectiv, pe o interpretare discreționară a dispozițiilor legale prev. de art. 283 alin. (4) C. proc. pen., iar persoanele vătămate au avut posibilitatea să conteste această ordonanță, urmând căile prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât, ordonanța încriminată a și fost infirmată în condițiile art. 304 alin. (2) C. proc. pen., după numai 20 de zile de la data emiterii ei, mai înainte chiar de a fi supusă controlului judecătorului de drepturi și libertăți competent.

S-a apreciat de instanța de fond că, în speță, caracterul incorect și tendențios al acelui mod de interpretare excede sferei ilicitului penal, întrucât, potrivit normei de incriminare a abuzului în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin decizia anterior citată a Curții Constituționale (potrivit dispozitivului și considerentelor sale), această infracțiune presupune, sub aspectul elementului material al laturii obiective, fie neîndeplinirea unui act, fie îndeplinirea unui act, în ambele cazuri, însă, numai cu încălcarea legii (care, sub aspect subiectiv, trebuie să fie, bineînțeles, intenționată), iar nu printr-o interpretare greșită/alterată a unei stări de fapt și/sau a legii, pentru care remediul legal este exclusiv acela al contestării ordonanței de aplicare a amenzilor judiciare potrivit căilor procedurale prevăzute de lege, care, de altfel, au și fost utilizate cu succes pentru lipsirea de efecte juridice a respectivei ordonanțe.

În raport de argumentele prezentate s-a arătat că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât cu privire la fapta imputată inculpatului A. nu s-au conturat elemente de încălcare a legii, a căror gravitate să impună cu necesitate, ca ultima ratio, aplicarea unei sancțiuni penale, ci este vorba despre o interpretare și o aplicare greșită/distorsionată a legii, conduită care s-ar putea circumscrie, mai degrabă, abaterii disciplinare a exercitării funcției cu rea-credință, prev. de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pentru care, de altfel, împotriva acestuia a și fost exercitată acțiunea disciplinară, în prezent suspendată, conform celor anterior menționate.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) și la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., instanța de fond a dispus achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Cu privire la latura civilă, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 25 alin. (5) C. proc. pen., conform cărora, în caz de achitare a inculpatului potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.

Raportat la împrejurarea că în cauza pendinte, acțiunea penală exercitată față de inculpatul A. a fost stinsă prin pronunțarea unei soluții de achitare pe temeiul prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în temeiul art. 19 și art. 25 alin. (5) C. proc. pen., prima instanță a lăsat nesoluționate acțiunile civile prin care persoanele vătămate B. și C., constituite părți civile în cadrul procesului penal, au solicitat obligarea inculpatului la plata către ei a unor despăgubiri morale în cuantum de 5.000, respectiv 10.000 RON, ca urmare a disconfortului care le-a fost creat prin fapta inculpatului.

Împotriva sentinței penale nr. 201/F din data de 12 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2019, în termen legal au declarat apel: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea civilă B..

În apel;

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 01.03.2021, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 8, primul termen fiind la data de 24 martie 2021.

Prin încheierea de ședință din data de 24 martie 2021 a fost admisă cererea formulată de apărătorul ales al intimatului inculpat A. privind amânarea cauzei în vederea studierii dosarului și asigurării unei apăreri efective.

Totodată, conform dispozițiilor art. 91 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a luat act de încetarea delegației apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., avocat E., urmând a fi avut în vedere Protocolul încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției, privind plata onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu.

La termenul din data de 05 mai 2021, în ședința publică, Înalta Curte a acordat cuvântul asupra cererilor de probatorii formulate de Parchet. Inculpatul, prin apărător ales a precizat că nu are cereri în probațiune de formulat. Prin încheierea de la aceiași dată, 05 mai 2021, Înalta Curte a admis readministrarea probatoriul administrat în fața instanței de fond, constând în audierea părților civile B. și C., precum și a martorilor F. și D..

În ședința publică, din data de 02 iunie 2021, instanța de apel a procedat la audierea părții civile B. și a martorilor F. și D..

La termenul din data de 29 septembrie 2021, Înalta Curte costatând lipsa de apărare a intimatului inculpat A. determinată de imposibilitatea obiectivă de prezentare a apărătorului ales al acestuia din motive medicale, a dispus amânarea cauzei.

La termenul din data de 10 noiembrie 2021, față de imposibilitatea obiectivă de participarea la ședința de judecată a unui membru titular al completului de judecată, în vederea respectării principiului continuității, potrivit dispozițiilor art. 354 alin. (2) C. proc. pen., cauza s-a amânat la data de 12 ianuarie 2022.

La termenul din data de 12 ianuarie 2022, instanța de apel a procedat la audierea părții civile C.. Totodată, prin încheierea din aceiași dată, 12 ianuarie 2022, a fost respinsă cererea formulată de intimatului inculpat A. privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 februarie 2022, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta.

I. În apelul formulat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat greșita achitare a inculpatului A., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

În motivele scrise, Parchetul a arătat că, în ceea ce privește elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, inculpatul a încălcat dispoziții ale legislației primare, respectiv art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., dispunând amendarea celor doi agenți de poliție care l-au oprit în trafic și care și-au exercitat atribuțiile în mod legal, în baza unui raționament juridic care nu are legătură cu o situație juridică reală care să poată fundamenta aplicarea unei amenzi judiciare, inculpatul răzbunându-se pe cele doua persoane vătămate într-o cauză penală cu privire la care acestea nu aveau nicio legătură.

S-a menționat că motivele prezentate de inculpat în conținutul ordonanței care au stat la baza amendării persoanelor vătămate din prezenta cauză au ca mobil dorința de răzbunare a inculpatului care, la momentul respectiv, a apreciat că în calitate de magistrat, ar trebui să i se aplice un tratament preferențial atunci când încalcă dispozițiile legale referitoare la circulația pe drumurile publice, menționând în cuprinsul ordonanței că aplicarea avertismentului unui contravenient rutier este posibilă chiar atunci când legea nu prevede expres, în condițiile în care el a fost sancționat cu suma de 2175 RON.

Activitatea inculpatului a dobândit natură penală prin prisma faptului că acesta a creat în mod artificial un cadru procesual într-un dosar penal care nu avea nicio legătură cu persoanele vătămate în vederea tranșării unei probleme de ordin personal. Este practic un abuz de putere care îmbracă forma infracțională a abuzului în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

S-a evidențiat că inculpatului nu i se impută modalitatea de interpretare și aplicare a legii, care este atributul exclusiv al magistratului, ci faptul că a înțeles să aducă în cadrul unui dosar penal o cauză privată și să se răzbune, să-i pedepsească practic pe acei agenți ai statului care îl sancționaseră legal, motivarea ordonanței fiind absolut improprie susținerii dispoziției de amendare. Este și motivul față de care se apreciază că gravitatea încălcării legii impune cu necesitate, ca ultima ratio aplicarea unei sancțiuni penale, neaflându-ne în situația unei interpretări greșite, distorsionate a legii așa cum, în mod greșit, a reținut prima instanță.

S-a apreciat că s-a produs și urmarea specifică infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv producerea unei pagube persoanelor vătămate, reprezentată de cuantumul amenzilor aplicate dar și vătămarea intereselor legitime ale celor acestora.

Parchetul susține că infracțiunea de abuz în serviciu s-a consumat la momentul emiterii Ordonanței nr. 4174/11/2018 din 2.11.2018 prin care inculpatul A. a aplicat cele două amenzi persoanelor vătămate, ordonanța fiindu-le comunicată acestora, acest aspect ajungând chiar și la cunoștința publică prin intennediul mass-media.

Conduita abuzivă a inculpatului trebuie să se raporteze la momentul întocmirii actului juridic care avea toate premisele pentru a produce efecte juridice. Cenzurarea unei soluții total abuzive în cadrul unei căi de atac prevăzute de lege nu exclude de plano caracterul infracțional a conduitei inculpatului. Anularea ulterioară a celor două amenzi în cuantum de câte 5000 RON fiecare nu este de natură a înlătura urmarea produsă, aceasta realizându-se din motive independente de voința inculpatului, fiind expresia unor pârghii legale prevăzute de legiuitor.

S-a susținut că fapta comisă de inculpat susține acuzația de abuz în seviciu din punct de vedere obiectiv, având în vedere conduita proprie a inculpatului, care în exercitarea atribuțiilor de serviciu a înțeles să se răzbune pe agenții de politie, care și-au exercitat atribuțiile de serviciu în conformitate cu legea și nu au restricționat libertatea de mișcare a inculpatului dincolo de durata strict necesară sancționării contravenționale și aducerii la îndeplinire a măsurii tehnico-administrative.

Fără îndoială că dispoziția de amendare a agenților de poliție nu poate fi susținută în raport de prevederile art. 283 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. în condițiile în care aceștia nu aveau atribuții de serviciu de natură a-1 împiedica pe procuror în activitatea sa profesională. Motivarea ordonanței nu are legătură cu situația juridică referitoare la dosarul penal indicat, fiind de fapt un mijloc de răzbunare a inculpatului procuror care a înțeles să transfere în sfera atribuțiilor sale de serviciu o chestiune de ordin personal, folosindu-și atribuțiile de serviciu într-un mod abuziv de natură a produce o pagubă și a vătăma interesele legitime ale unor angajați ai statului care au acționat într-un cadru legal cu privire la inculpat.

În concluzie s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. .421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a solicitat: admiterea apelului și rejudecând, condamnarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Ca modalitate de executare - s-a solicitat suspendare sub supraveghere în condițiile art. 91 și următoarele din C. pen. în măsura în care inculpatul este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.

De asemene, s-a solicitat interzicerea, ca pedeapsă accesorie și complementară a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În ceea ce privește latura civilă, s-a solicitat respingerea, ca inadmisibile, a acțiunilor civile formulate de părțile civile B. și C. având în vedere că, deși au precizat în cursul urmăririi penale că se constituie părți civile, acestea nu au respectat dispozițiile art. 20 alin. (2) C. proc. pen., respectiv nu au indicat natura și cuantumul pretențiilor înainte de începerea cercetării judecătorești.

II. Partea civilă B., în termen legal, a formulat apel în cauză, precizând că va depune motivele de apel după motivarea hotărârii de către Curtea de Apel București, ceea ce nu s-a întâmplat.

Instanța de apel a procedat la reaudierea persoanelor vătămate B. și C. și a martorilor F. și D., nefiind prezentate de aceștia alte aspecte decât cele reliefate la instanța de fond.

Raportat la materialul probator administrat Înalta Curte apreciază criticile formulate în apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea civilă B. ca fiind neîntemeiate.

Înalta Curte constată că, factual, demersul imputat inculpatului a constat în aceea că, în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, a emis la data de 02.11.2018, ordonanța nr. 4174/II/6/2018, prin care a aplicat persoanelor vătămate B. și C., agenți de poliție în cadrul Serviciului Rutier al IPJ Ialomița, câte o amendă judiciară în cuantum de 5.000 RON (maximul legal), pentru fiecare, pentru săvârșirea abaterii judiciare prev. de art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., constând în aceea că la data de 03.07.2018, orele 11:35, l-au oprit în trafic, în timp ce se deplasa pe DN2A, dinspre București spre Slobozia și l-au sancționat contravențional pentru depășirea limitei de viteză și circulația cu un autoturism având inspecția tehnică periodică expirată, reținându-i certificatul de și plăcuțele de înmatriculare, cu eliberarea unei dovezi fără drept de circulație, ceea ce l-a împiedicat să-și mai continue drumul și să soluționeze dosarul nr. x/2017 pe care îl avea în lucru și aceasta în contextul în care aceștia nu aveau nicio calitate și nicio legătură cu motivarea dispoziției, în sensul împiedicării procurorului de a desfășura activitatea de cercetare penală în dosarul nr. x/2017, dosar în care acesta nu a efectuat niciun act de cercetare în perioada 03.04.2018-27.11.2018.

Înalta Curte reliefează că întreg demersul inculpatului a fost determinat de intenția acestuia de a se răzbuna pe cei doi agenți de poliție care au acționat, pe tot parcursul incidentului, în limitele atribuțiilor de serviciu dar și ca urmare a atitudinii adoptate de persoanele vătămate de a promova plângere penală împotriva inculpatului pentru comiterea infracțiunii de ultraj.

Această concluzie rezultă fără echivoc din materialul probator administrat în cauză.

Astfel, în declarațiile date de persoana vătămată B. acesta a arătat că, imediat după oprirea în trafic a inculpatului, urmare a înregistrării de aparatul RADAR a unei viteze peste limita legală pe porțiunea de drum a autovehicului condus de inculpat, acesta a avut o atitudine recalcitrantă care s-a manifestat, inițial, prin aceea că a refuzat prezentarea documentelor solicitate declanșând și o discuție contradictorie privind viteza înregistrată de aparatul RADAR.

De asemenea, la insistențele persoanei vătămate de a i se prezenta documentele necesare încheierii procesului-verbal de contravenție, inculpatul a scos o legitimație cu inscripția procuror pe care a arătat-o persoanei vătămate, susținând că se grăbește la serviciu și că, prin demersul inițiat de agenții de poliție, este împiedicat să se deplaseze spre sediul parchetului.

Referitor la atitudinea adoptată de inculpat, persoana vătămată a mai arătat că, după mai multe insistențe de prezentare a documentelor, inculpatul i le-a înmânat, cu precizarea că certificatul de înmatriculare al autovehiculului se afla într-o geantă, în portbagajul autoturismului.

Urmare a vizualizării certificatului de înmatriculare al autovehiculului și a verificărilor suplimentare care s-au efectuat la sediul organului de poliție s-a constatat de agentul de poliție B. că inspecția tehnică periodică era expirată, împrejurare în care i s-a adus la cunoștință inculpatului că va fi sancționat și pentru această contravenție și că se va proceda conform dispozițiilor legale la reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numere de înmatriculare.

Îndeplinirea atribuțiilor de serviciu a celor doi agenți de poliție a determinat, potrivit declarațiilor persoanei vătămate B., adoptarea de către inculpat a unei atitudini recalcitrante în cursul căreia a proferat amenințări explicite la adresa celor doi agenți de poliție în sensul că "sunt procuror și mă voi sesiza din oficiu", "și eu pot să vă întocmesc dosar penal", fără a spune pentru ce anume, "și o să pornesc un mare scandal, legal, de o să vedeți voi".

Persoana vătămată B. a mai susținut că, după ce colegul său C. a adus plăcuțele, a întocmit procesul-verbal de contravenție, dovada înlocuitoarea pentru certificatul de înmatriculare și o altă dovadă înlocuitoare pentru plăcuțele de înmatriculare, i-a adus la cunoștință inculpatului conținutul procesului-verbal, posibilitatea de a face mențiuni inclusiv faptul că, în termen de 15 zile, are dreptul legal de a depune plângere contravențională împotriva procesului-verbal la Judecătoria Slobozia.

A reliefat persoana vătămată că, și în acest interval de timp, inculpatul a avut aceeași atitudine în sensul că încerca să îi intimideze, spunându-le "că o să avem de suferit, că o să vedem noi, că îl ținem mult" persoana vătămată percepând toate aceste susțineri ale inculpatului ca amenințări.

În același sens sunt și declarațiile date de persoana vătămată C..

Astfel, s-a arătat de acesta că, în timpul în care persoana vătămată B. lua măsurile legale în raport de faptele contravenționale constatate, a observat că inculpatul a avut o discuție telefonică cu o persoană căreia i se adresa cu apelativul " domnul prim", din care a înțeles că vorbea cu prim-procurorul de la parchetul la care acesta funcționa, rugându-l să intervină în sensul de a nu se lua măsurile care se impuneau în raport de contravențiilor constatate la legislatia rutieră.

S-a reliefat de persoana vătămată C. că inculpatuul, încă de când s-a apropiat de mașina de poliție, a fost agresiv verbal, în sensul că i-a amenințat că o să le facă, la amândoi, dosare penale și că va face un circ național cu cei doi agenți de poliție și, totodată, că vor avea probleme.

A mai relatat persoana vătămată că i s-a precizat de către inculpat că prin oprirea sa în trafic și întârzierea determinată de procedura constatării contravențiilor va fi afectată activitatea desfășurată de acesta, în calitatea sa de procuror.

Relevante sunt și declarațiile martorului F. care a susținut că în luna iulie 2018 avea calitatea de polițist judiciar pe segmentul poliție rutieră și că îl cunoștea pe inculpatul A. întrucât, în calitatea menționată, s-a aflat sau se afla în subordinea acestuia, fără să mai poată preciza cu exactitate.

A relatat martorul că, la momentul respectiv a fost sunat de procurorul A. care i-a adus la cunoștință că a fost oprit în trafic de doi colegi de-ai martorului și că, din acel moment, își va schimba atitudinea față de martor, în sensul că îl va amenda fără să îi precizeze motivul, martorul realizând că procurorul A. era supărat că a fost oprit în trafic.

Și martorul F. a perceput atitudinea adoptată de inculpat ca fiind amenințătoare fapt ce l-a determinat să solicite superiorilor săi să nu mai fie repartizat în subordinea inculpatului.

Înalta Curte reține că susținerile persoanelor vătămate sunt confirmate de atitudinea adoptată de procuror ulterior incidentului.

Astfel, în cursul aceleiași zile de 03.07.2018, inculpatul A. a sesizat organele judiciare cu o plângere penală în considerentele căreia a susținut că a fost sancționat contravențional în mod abuziv de către agenții de poliție rutieră și lipsit de libertate pe perioada procedurilor de verificare și întocmire a înscrisurilor de aplicare a sancțiunii contravenționale.

Totodată, agenții de poliție B. și C., apreciind ca fiind reale amenințările proferate de inculpat, au sesizat organele judiciare cu plângere penală privind comiterea de către inculpat a infracțiunii de ultraj.

Demersul persoanelor vătămate s-a concretizat în înregistrarea pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dosarului penal nr. x/P/201 având ca obiect efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj, persoanele vătămate fiind agenții de poliție B. și C..

Înalta Curte evidențiază că despre incidentul din trafic petrecut în data de 03.07.2018, cu privire la care au sesizat atât agenții de poliție B. și C. cât și procurorul A., prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a informat Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin raportul nr. x/2018 din 31.07.2018, a sesizat Inspecția judiciară cu privire la săvârșirea de către procurorul A. a unei abateri disciplinare constând în manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu prev. de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul procurorilor și judecătorilor.

Această sesizare a determinat Inspecția Judiciară pentru procurori, ca, prin rezoluția nr. x/2018 din 09.11.2018, să dispună începerea cercetării disciplinare față de magistratul procuror A., atât sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul procurorilor și judecătorilor, cât și sub aspectul abaterii prev. de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, privitoare la folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, în scopul concret de a nu se lua măsurile legale ce se impuneau împotriva sa pentru încălcarea normelor legislației rutiere.

Înalta Curte reține că în cursul lunii octombrie 2018, fiind efectuate verificări de Inspecția Judiciară la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia în cadrul procedurii de cercetare disciplinară declanșată împotriva magistratului procuror A., acesta a luat la cunoștință despre plângerea penală pe care agenții de poliție B. și C. o făcuseră împotriva sa în legătură cu incidentul petrecut în data de 03.07.2018, și apreciind drept nereale aceste acuzații, la data de 29.10.2018 a formulat o altă plângere penală (depusă la data de 31.10.2018), împotriva polițiștilor B. și C., reclamând comiterea de către aceștia a infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, constând în aceea că cei doi agenți de poliție l-au acuzat în mod nereal.

Demersul inculpatului, în sensul menționat, nu a fost singular, întrucât acesta, în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, a emis la data de 02.11.2018, ordonanța nr. 4174/II/6/2018, prin care a aplicat persoanelor vătămate B. și C., agenți de poliție în cadrul Serviciului Rutier al IPJ Ialomița, câte o amendă judiciară în cuantum de 5.000 RON (maximul legal), pentru fiecare, pentru săvârșirea abaterii judiciare prev. de art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., constând în aceea că la data de 03.07.2018, orele 11:35, l-au oprit în trafic, în timp ce se deplasa pe DN2A, dinspre București spre Slobozia și l-au sancționat contravențional pentru depășirea limitei de viteză și circulația cu un autoturism având inspecția tehnică periodică expirată, reținându-i certificatul de și plăcuțele de înmatriculare, cu eliberarea unei dovezi fără drept de circulație, ceea ce l-a împiedicat să-și mai continue drumul și să soluționeze dosarul nr. x/2017 pe care îl avea în lucru.

Înalta Curte observă că această ordonanță a fost emisă la un interval de 3 luni după incidentul din data de 03.07.2018, fiind evident că, în măsura în care motivul invocat de inculpat ar fi fost real și dacă ar fi considerat că dispozițiile legale reținute ca temei al amendării persoanelor vătămate ar fi avut incidență în cauză, acesta ar fi acționat imediat sau într-un termen relativ scurt în raport de data de 03.07.2018

Totodată, Înalta Curte subliniază că inculpatul a procedat la amendarea celor doi polițiști imediat ce a luat la cunoștință de faptul că cei doi agenți de poliție formulaseră plângere penală împotriva sa, aspect care probează, cu evidență, caracterul vindicativ al demersului său.

De asemenea, Înalta Curte reține că inculpatul A. a procedat la amendarea celor doi agenți de poliție rutieră în baza dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., cunoscând că acestea nu pot constitui temei al amenzii judiciare aplicate celor două persoane vătămate.

Relevante sunt declarațiile martorului D., persoană care, în perioada de refrință, îndeplinea funcția de Prim Procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, instituție unde inculpatul deținea funcția de procuror.

Astfel, martorul a susținut că, în toamna anului 2018, a găsit la mapa personală, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, în vederea semnării, ordonanța prin care se aplicau niște amenzi judiciare celor doi polițiști, B. și C., cu motivarea că l-ar fi împiedicat pe procurorul emitent A. să soluționeze un anumit dosar penal.

A reliefat martorul că, după ce a citit ordonanța a avut o discuție cu domnul procuror A., și i-a sugerat să își reconsidere poziția referitoare la decizia de a amenda cei doi polițiști.

Martorul a arătat că a considerat că se impune ca inculpatul A. să nu procedeze la emiterea ordonanței prin care cei doi agenți de la poliția rutieră erau amendați, întrucât cunoștea contextul de fapt, respectiv conflictul anterior care avusese loc între procuror și cei doi polițiști.

S-a susținut de martor faptul că i-a atras atenția inculpatului că ordonanța nu are niciun rost și că nu va produce niciun efect, referindu-se la situația interesului personal al procurorului emitent, însă, și în aceste condiții, inculpatul a insistat în semnarea ordonanței, cu motivația că nu contează, aspect care denotă că inculpatul, în orice circumstanțe, vroia să se răzbune pe cei doi agenți de poliție.

În același sens este și precizarea martorului potrivit cu care după ce i-a spus inculpatului, la momentul la care trebuia să semneze adresele de comunicare, părerea sa despre ordonanță, procurorul A. a insistat că trebuie să se comunice ordonanța, pentru a nu se mușamaliza situația și a nu deveni complici cu cei doi polițiști, fără să se precizeze de inculpat ce situație urma să fie mușamalizată.

Relevant este și faptul că și procurorul ierarhic superior a apreciat că ordonanța a fost emisă în contextul conflictului dintre inculpat și cele două persoane vătămate.

Totodată, și un alt aspect, reliefat de martor în declarația sa, conduce la concluzia caracterului vindicativ al atitudinii adoptate de inculpat la momentul emiterii ordonanței.

Astfel, martorul a arătat că în toamnă, s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița o doamnă procuror de la Inspecția Judiciară, care a luat legătura cu procurorul A., care a fost chemat și audiat și că, la acel moment, procurorul A. era foarte supărat, spunând că "trebuie să facă ceva și că nu poate să lase lucrurile așa", fără însă să îi dea detalii, și că, în aceeași zi sau a doua zi a apărut acea ordonanță.

Martorul a subliniat caracterul nelegal al ordonanței având în vedere că, în baza dispozițiilor legale invocate de inculpat, nu puteau fi amendați doi agenți de poliție care nu aveau nici o legătură cu cauza penală în care s-a emis ordonanța.

Fiind emisă la un interval atât de scurt după ce inculpatul a aflat atât de cercetarea sa di