ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3171/2022

Ședința publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 30.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere și Garda Forestieră Cluj, să dispună suspendarea măsurii retragerii certificatului de atestare seria x nr. x/22.10.2020, dispusă prin adresa nr. x/25.02.2021 întocmită de Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, până la soluționarea definitivă în fond a acțiunii în contencios administrativ pe care o va promova în măsura în care plângerea prealabilă formulată împotriva actului administrativ arătat va fi respinsă.

Prin sentința nr. 165 din 29.04.2021 a Tribunalului Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei, invocată de pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cererii de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Cluj, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 07.05.2021, sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 149 din data de 19 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea având ca obiect suspendare executare act administrativ, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Cluj, și a dispus suspendarea executării măsurii de retragere a certificatului de atestare seria x nr. x/22.10.2020 dispusă prin adresa nr. x/25.02.2021 a pârâtei Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea actului administrativ.

Împotriva sentinței civile nr. 149 din 19 mai 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal au declarat recursuri pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., precum și pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care a criticat aceeași sentință de fond din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea recursului său pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere a susținut, după o succintă prezentare a situației de fapt și a soluției pronunțate de prima instanță asupra excepției inadmisibilității acțiunii pe care a invocat-o în raport de actul emis de Garda Forestieră Cluj, că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, expunând considerentele relevante reținute în doctrina și practica judiciară a instanței supreme în această materie în referire la îndeplinirea condiției privind existența cazului bine justificat, a arătat că prin retragerea certificatului de atestare reclamanta nu mai poate realiza exploatarea efectivă a partidei și nici efectuarea altor acte de exploatare, însă aceste efecte care sunt cauzate de hotărârea de retragere nu sunt în măsură să conducă la concluzia unor pagube iminente fără ca reclamanta să demonstreze celelalte aspecte, rămânerea definitivă fără resurse financiare pentru a plăti angajații și a susține funcționarea societății.

În acest context a apreciat că este întemeiată critica privind greșita interpretare dată normelor legale invocate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. care vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, dar și cel prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Aceste concluzii sunt confirmate, în opinia părții, de considerentele reținute de prima instanță în referire la temeiul de fapt al retragerii certificatului, cu privire la acest aspect făcând trimitere la dispozițiile art. 21 din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor și Pădurilor nr. 1106/2018, cu modificările și completările ulterioare, și la raportul de control al Gărzii Forestiere Cluj nr. 2666/16.02.2021 care cuprinde descrierea neregulilor reținute în sarcina reclamantei, fiind obligată să dispună retragerea certificatului de atestare.

Or, pe fondul litigiului, instanța a reținut existența cazului bine justificat, motivat de faptul că tăierea ilegală e posibil să fi avut loc în perioada în care activitatea de exploatare a reclamantei a fost suspendată ca urmare a forței majore, împrejurare care rezultă din procesele-verbale de constatare a forței majore și de constatare a încetării forței majore din data de 16.10.2020, respectiv 19.11.2020, reclamanta susținând că în acea perioadă obligația de pază revenea Ocolului silvic.

A invocat dispozițiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora titularul autorizației de exploatare răspunde pe durata exploatării pentru prejudicii, chiar dacă este posibil ca aceste tăieri ilegale de arbori să fie efectuate de alte persoane rămase neidentificate, a făcut trimitere la art. 60 din același Cod silvic, la art. 3 din Ordinul Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 1540/2011, prin care au fost aprobate Instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos, precum și la cele cuprinse la art. 4, art. 9, art. 12 și art. 25 din Instrucțiuni, redate în cuprinsul cererii de recurs, susținând că în acest context legislativ este evident că după efectuarea operațiunilor de predare-primire a parchetului de exploatare și până la reprimirea acestuia, titularul autorizației de exploatare răspunde pe durata exploatării pentru prejudicii, chiar dacă este posibil ca aceste tăieri ilegale de arbori să fie efectuate de alte persoane rămase neidentificate.

Totodată, deși a confirmat că paza fondului forestier se execută de personalul silvic cu atribuții specifice, recurenta-pârâtă a arătat că în speță legea stabilește că, pe perioada exploatării masei lemnoase, responsabilitatea pentru prejudiciile constatate pe suprafața parchetului și, implicit, a asigurării pazei parchetului predat spre exploatare, revine titularului autorizației, care nu se poate dezice de aceste sarcini stabilite de lege și în privința cărora se prezumă că îi sunt cunoscute, cu atât mai mult că este încunoștiințat cu privire la acestea prin autorizația de exploatare și prin procesul-verbal de predare-primire a parchetului.

În privința condiției prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 referitoare la paguba iminentă a afirmat că, pornind de la definiția dată acesteia de textul de lege incident, este necesar ca reclamanta să fie amenințată cu producerea unei pagube iminente și ireparabile și să facă dovada acestui aspect. Or, a considerat recurentul, în speță motivarea instanței de fond se bazează pe simple afirmații ale reclamantei și pe simple supoziții, care nu sunt de natură a face dovada îndeplinirii acestei condiții.

A citat în susținerea opiniei exprimate dispozițiile art. 7 din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor și Pădurilor nr. 1106/2018, cu modificările și completările ulterioare, care prevede atribuțiile comisiei, concluzionând că acestea au fost respectate întocmai și că nu își poate asuma vreo răspundere față de raportul de control, deoarece aparține integral Gărzii Forestiere Cluj.

Pentru aceste considerente a solicitat să se constate că sentința de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale exprese incidente în materie, consecința fiind admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă.

În ipoteza în care instanța va aprecia că acțiunea reclamantei nu este inadmisibilă, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a actului administrativ atacat.

În acest sens, în cuprinsul paginilor nr. 5-8 din cererea de recurs, a reluat recurenta-pârâtă considerentele de fapt și de drept invocate sub aspectul inadmisibilității cererii de chemare în judecată, cu privire la competența personalului silvic în constatarea și sesizarea tăierilor ilegale și în ceea ce privește netemeinicia cererii de chemare în judecată, după care, pe fondul cauzei, solicitând respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantei, a expus considerente cu privire la condiția cazului bine justificat.

Astfel, citând prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ce conțin definiția cazului bine justificat, a susținut că în prezenta cauză reclamanta nu a adus argumente sub aspectul nelegalității deciziei pe care a emis-o Comisia, astfel încât a considerat că această cerință a art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, în condițiile în care orice act administrativ se bucură de prezumția de legalitate, în cauză reclamanta nedovedind nici nelegalitatea și nici netemeinicia deciziei contestate.

De asemenea, în contextul redării dispozițiilor art. 21 alin. (1)lit. i) din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor și Pădurilor nr. 1106/2018, recurenta-pârâtă a opinat că, atât timp cât Raportul de control al Gărzii Forestiere Cluj este în vigoare și există solicitarea Gărzii Forestiere Cluj de retragere a certificatului de atestare, precum și faptul că raportul de control este un act premergător celui atacat în cauză, care cuprinde descrierea neregulilor reținute în sarcina reclamantei, constatări ce au stat la baza adoptării măsurii contestate, nu avea altă posibilitate reală decât să dispună retragerea actului cu respectarea dispozițiilor legale.

Pe de altă parte, a susținut că reclamanta nu a făcut dovada contestării actului de constatare a tăierii de arbori ce a stat la baza Raportului de control întocmit de Garda Forestieră Cluj nr. 2666/16.02.2021, în urma căruia a emis decizia de retragere a certificatului de atestare. Or, având în vedere că reclamanta nu a produs nicio probă în sensul îndeplinirii cerinței cazului bine justificat, se creează o puternică aparență de legalitate a actului emis de Comisie, acesta fiind emis cu respectarea dispozițiilor obligatorii ale Ordinului Ministrului Apelor și Pădurilor nr. 1106/2018, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât retragerea certificatului de atestare a fost o măsură dispusă în mod temeinic și legal.

Totodată, recurenta-pârâtă a solicitat să se rețină că reclamanta nu a pus în discuție înregistrarea de pierderi ca urmare a rezilierii unor eventuale contracte de masă lemnoasă, susțineri care, de altfel, ar fi fost de netemeinicie în condițiile în care pierderile contractuale nu sunt din culpa Comisiei sau a unor terți, ci a reclamantei, consecința fiind retragerea certificatului de atestare pentru neîndeplinirea condițiilor legale.

În referire la împrejurarea că sancțiunea retragerii certificatului de atestare se aplică operatorului economic care a executat lucrările de exploatare a masei lemnoase a arătat că, atât timp cât actele administrative sunt în vigoare și se bucură de prezumția de legalitate, nu putea să contrazică sau să revoce actele administrative în discuție, astfel că sancțiunea a fost aplicată corect, Comisia nefiind în culpă nici pentru producerea eventualelor prejudicii din moment ce a acționat în baza unor texte de lege imperative și în baza unor acte administrative în vigoare și prezumate a fi legale.

Întrucât pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a considerat recurenta că prin prisma situației de fapt și a argumentelor juridice prezentate de reclamantă, nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actului administrativ contestat.

A mai expus recurenta-pârâtă considerente referitoare la cele două condiții pentru dispunerea suspendării executării actului administrativ contestat, astfel cum au fost reținute în jurisprudența națională și în cea europeană și a concluzionat că în speță nu sunt îndeplinite aceste condiții, din probatoriul administrat rezultând că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în raport de înscrisurile emise anterior emiterii actului contestat, iar solicitarea de suspendare a Hotărârii nr. 2/25.02.2021 nu este de natură a cauza un prejudiciu material viitor și previzibil, nefiind, prin urmare, îndeplinită nici această condiție.

În concluzie, a apreciat că retragerea certificatului de atestare s-a făcut cu respectarea cerințelor de formă și de fond cerute de lege, fiind aplicabil principiul prezumției relative de legalitate aflată la baza regimului juridic aplicabil actului administrativ ce presupune faptul că, atât timp cât actul administrativ se aplică, se prezumă că acesta a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.

3.2. Recursul pârâtului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critica părții ce atrage incidența acestui motiv de casare constând în aceea că instanța de fond i-a respins în mod eronat excepția lipsei calității procesuale pasive, reținând în acest sens că pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere funcționează în cadrul acestei instituții cu drept propriu și personalitate juridică proprie, aspect relevant inclusiv în ceea ce privește soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată.

Or, în opinia recurentului-pârât, din coroborarea dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (5) și art. 7 lit. e) din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor și Pădurilor nr. 1106/2018, redate în cuprinsul cererii de recurs, rezultă fără echivoc atât faptul că Ministerul nu are atribuții nici la emiterea și nici la retragerea certificatelor de atestare, cât și împrejurarea că reprezentarea Comisiei în fața instanțelor de judecată se realizează prin consilierul juridic, care este membru în secretariatul acesteia.

Ca urmare, a considerat că susținerea intimatei-reclamante conform căreia Ministerul are calitate procesuală pasivă ca urmare a faptului că "atât Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere, cât și Garda Forestieră Cluj operează sub egida acestei entități" este lipsită de temei legal.

De asemenea, întrucât Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere este emitentul actului administrativ atacat, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei, aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor și Pădurilor nr. 1106/2018, pârâta Comisia de Atestare funcționează în cadrul B..

În ceea ce privește faptul că pârâta Comisia de Atestare funcționează în baza Ordinului Ministerului Apelor și Pădurilor nr. 1106/2018, a precizat că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis doar Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei nr. 1106/2018, conform competențelor sale în domeniul fondului forestier, însă actul de reglementare nu face obiectul prezentei cauze.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței de fond atacate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la cererile de recurs ale pârâților, prin intermediul cărora a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.

Intimata-pârâtă Garda Forestieră Cluj a formulat, la rândul său, întâmpinare la recursurile promovate în cauză, apreciind că în privința capacității de a sta în fața instanței de contencios administrativ, ca pârât, indiferent de pretenția concretă dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă aparține persoanei juridice de drept public al cărei organ a emis actul ilegal, dacă în materie de capacitate juridică, respectiv capacitatea de a sta în fața instanței de contencios administrativ, ca pârât, nu există vreo excepție prevăzută de lege.

Cât privește motivele invocate de pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere în referire la considerentele ce vizează cerința cazului bine justificat, a arătat că la baza Procesului-verbal de control al exploatării parchetului stau constatări privind nerespectarea regimului silvic, prejudiciul constatat, specificul acestuia și valoarea prejudiciului constatat, situație ce intră sub incidența art. 21 alin. (1) lit. i) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1106/2018, și că aceste constatări au fost valorificate potrivit dispozițiilor legale existente la data constatării, ținând cont și de prevederile art. 65 alin. (2) din Codul silvic, art. 13 lit. p) din Ordinul nr. 1540/2011 în raport de care a considerat că actul administrativ a fost emis în condiții de legalitate.

Recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare la recursul pârâtei Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, iar în privința propriului recurs a reluat argumentele formulate în sprijinul solicitării de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Totodată, a formulat răspuns la întâmpinările depuse de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. și intimata-pârâtă Garda Forestieră Cluj, combătând cu aceleași argumente din întâmpinare susținerile acestora referitoare la soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Răspunsuri la întâmpinări au formulat și intimata-pârâtă Garda Forestieră Cluj, solicitând înlăturarea apărărilor formulate prin întâmpinare de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., precum și recurenta-pârâtă Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. și reiterând argumentele invocate în susținerea propriului demers judiciar.

Totodată, recurenta Comisia de Atestare a depus o completare la cererea de recurs, solicitând obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, atașând în dovedire chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus note scrise prin intermediul cărora a solicitat instanței să aibă în vedere la soluționarea cauzei împrejurarea că, la data de 11 iunie 2021, art. 21 alin. (1) lit. g) și lit. i) din capitolul VII al Regulamentului din 21 noiembrie 2018 privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră au fost modificate de art. I, pct. 3 din Ordinul nr. 838/2021, precum și faptul că prin Ordonanța de renunțare la urmărire penală din 04.04.2022, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud în dosarul nr. x/2021, s-a reținut că: "rezultă că arborele respectiv a fost tăiat în perioada 16.10.-16.11.2020 de către persoane necunoscute atunci când s-a aprobat întreruperea exploatării masei lemnoase din partida nr. x din 04.09.2020".

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința de fond atacată în raport de motivele invocate de recurenții-pârâți prin cererile de recurs formulate și de apărările invocate prin întâmpinările și răspunsurile la întâmpinările formulate în cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

5.1. Examinând cu prioritate recursul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a cărui critică circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, Înalta Curte reține următoarele:

Demersul judiciar al intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. vizează suspendarea măsurii retragerii certificatului de atestare seria x nr. x/22.10.2020 dispusă prin adresa nr. x/25.02.2021 întocmită de Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră.

La baza dispunerii acestei măsuri a stat Raportul de control nr. x/16.02.2021 întocmit de Garda Forestieră Cluj, prin care s-a reținut că în urma controlului efectuat la data de 16.02.2021 de către reprezentantul Gărzii Forestiere Cluj în partida nr. x aflată în exploatarea reclamantei, a fost descoperită o cioată de molid cu un volum de 1,889 mc de masă lemnoasă, în privința căreia s-a concluzionat că ar proveni din tăiere ilegală, consecința fiind retragerea certificatului de atestare sus-menționat, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. g) și lit. l) din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor și Pădurilor nr. 1106/2018.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că din coroborarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și alin. (3), art. 5 alin. (5) și art. 7 lit. e) din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, rezultă fără echivoc atât faptul că Ministerul nu are atribuții la emiterea și nici la retragerea certificatelor de atestare, cât și împrejurarea că reprezentarea Comisiei în fața instanțelor de judecată se realizează prin consilierul juridic, care este membru în secretariatul acesteia, criticând astfel soluția de respingere pronunțată de instanța de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de contextul factual și normativ incident în cauză, instanța de control judiciar constată, contrar opiniei recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, că soluția primei instanțe este justă, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente.

Una dintre condițiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și, în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea, calitatea procesuală presupunând, ca atare, existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

În speță, deși pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu este emitentul actului administrativ contestat, Înalta Curte reține că acesta a contribuit, în calitate de autoritate de reglementare, la emiterea actului contestat ca urmare a aprobării Regulamentului privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, prin Ordinul nr. 1106/2018, iar în temeiul dispozițiilor din regulamentul amintit s-a dispus măsura retragerii certificatului de atestare seria x nr. x/22.10.2020.

Pe de altă parte, este de observat că emitenta actului contestat, Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, funcționează în cadrul și sub egida Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, astfel că și din această perspectivă se reține că, față de modul de formulare a cererii de chemare în judecată raportat la pretenția dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a Ministerului se justifică, fiind persoana juridică de drept public al cărei organ a emis actul pretins a fi ilegal, în timp ce aspectul emiterii actului contestat cu respectarea dispozițiilor obligatorii ale Ordinului Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1106/2018 reprezintă o chestiune de fond ce va fi tranșată în cadrul acțiunii în contencios administrativ.

Deși este real că nu Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1106/2018 este actul contestat în cauză, instanța de contencios administrativ este chemată să-și exercite atribuțiile de control al legalității actului administrativ contestat și să-i verifice astfel validitatea prin prisma unei proceduri adoptate în temeiul unor norme legale pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor le-a edictat prin intermediul Ordinului sus-menționat, norme de a căror respectare autoritatea de reglementare nu este exonerată.

Nici argumentul privind reprezentarea în fața instanțelor de judecată a Comisiei de către consilierul juridic care este membru în secretariatul acesteia nu poate fi primit în susținerea lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, întrucât din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (5) din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, invocate de Minister, rezultă că reprezentarea Comisiei este atribuită consilierului juridic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în speță Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor fiind organul de specialitate al administrației publice centrale ce își desfășoară activitatea, printre alte domenii, și în cel al managementului fondului forestier.

În concluzie, nu se poate reține că pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, soluția primei instanțe pronunțate sub acest aspect fiind la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, demersul părții fiind, prin urmare, nefondat.

5.2. În analiza recursului exercitat de pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră instanța de control judiciar reține, ca o primă observație, că din dezvoltarea cererii de recurs nu rezultă că recurenta-pârâtă a formulat critici ce pot fi încadrate în motivul de casare referitor la nemotivarea hotărârii sub niciuna dintre cele trei ipoteze corespunzătoare acestuia, și anume necuprinderea motivelor pe care se întemeiază soluția pronunțată, sau cuprinderea unor motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, rezultând astfel că acest motiv de casare a fost invocat doar formal, fără a fi dezvoltat sub acest aspect.

Or, în condițiile în care recurenta-pârâtă a invocat exclusiv în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neformulând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziții, instanța de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinței recurate din această perspectivă, nemulțumirea părții cu privire la soluția adoptată de prima instanță și simpla indicare a acestui temei legal neputând echivala cu motivarea cererii de recurs din perspectiva reliefată. În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat, ipoteza că hotărârea recurată ar fi nemotivată neputând fi reținută.

Pe cale de consecință, sentința de fond urmează a fi examinată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit acestui motiv de recurs, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute în mod greșit în raport de exigențele textului de lege.

De asemenea, este de observat că prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

5.2.1. O primă critică a recurentei-pârâte vizează modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulate de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., excepție care a fost respinsă ca neîntemeiată de prima instanță.

Din această perspectivă a apreciat că instanța nu a avut în vedere că temeiul de fapt al retragerii certificatului de atestare l-a constituit Raportul Gărzii Forestiere Cluj nr. x din 16.02.2021 prin care au fost constatate tăieri ilegale de arbori în parchete autorizate spre exploatare, iar potrivit art. 21 din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, în baza acestui raport de control ce cuprinde descrierea neregulilor reținute în sarcina reclamantei a fost obligată să dispună retragerea certificatului de atestare.

Prin urmare, a considerat că în absența contestării acestui Raport de control emis de Garda Forestieră Cluj, acțiunea reclamantei este inadmisibilă.

Critica recurentei-pârâte este nefondată și va fi înlăturată ca atare de către instanța de control judiciar.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L, de suspendare a efectelor actului administrativ producător de efecte juridice în privința sa, și anume a Hotărârii nr. 2/25.02.2021 prin care s-a dispus retragerea certificatului său de atestare seria x nr. x/22.10.2020.

La baza acestui act au stat constatările inspectorilor Gărzii Forestiere Cluj în urma controlului efectuat la data de 16.02.2021 în partida nr. x aflată în exploatarea intimatei-reclamante, ca urmare a sesizărilor făcute cu privire la tăierile ilegale de arbori, constatări consemnate în cuprinsul Raportului de control nr. x din 16.02.2021, fiind, prin urmare, un act premergător actului administrativ atacat, care conține situația factuală, precum și măsurile propuse, cum ar fi sesizarea parchetului și retragerea atestatului de funcționare.

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații. Cu alte cuvinte, nu toate actele unilaterale ale autorităților publice sunt acte administrative, ci numai acelea care sunt emise în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

De asemenea, se impune a se reține că actele administrative produc efectele juridice pe care le are în vedere organul emitent al actului în mod direct asupra celor cărora li se adresează, prin aceasta deosebindu-se de operațiunile administrative care nu produc efectele juridice avute în vedere de cel care le săvârșește, ci efectele pe care le prevede legea.

Or, având în vedere conținutul său, Raportul de control nr. x/16.02.2021 emis de Garda Forestieră Cluj nu este un act administrativ prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a fost emis în regim de putere publică și nu produce efecte juridice, în sensul că nu modifică de sine stătător realitatea juridică existentă, el contribuind doar la întărirea caracterului legal al actului administrativ contestat în cauză, fiind rezultatul efectuării unei operațiuni administrative premergătoare.

În altă ordine de idei este de observat faptul că, pe de o parte, obiectul prezentei cauze îl constituie o cerere de suspendare a efectelor actului administrativ, ce urmează a fi examinată prin prisma îndeplinirii condițiilor prevăzute în mod cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, că instanța de contencios administrativ poate controla numai actele administrative atacate în justiție, dar nu poate controla, în cazul acțiunii directe, în mod distinct de actul administrativ, actele premergătoare acestuia sau operațiunile administrative pe baza cărora a fost emis respectivul act.

În concluzie, soluția primei instanțe asupra excepției inadmisibilității acțiunii din această perspectivă este legală, fiind menținută ca atare de instanța de control judiciar.

5.2.2. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a susținut că motivarea instanței de fond se bazează pe simple afirmații ale reclamantei și pe simple supoziții, care nu sunt de natură a face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența cazului bine justificat și la paguba iminentă.

Înalta Curte reține, cu titlu introductiv, că legiuitorul a instituit, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută la art. 7 din același act normativ, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a actului administrativ contestat.

Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond", iar potrivit art. 15 din același act normativ, aceeași cerere se poate adresa instanței competente și prin cererea de anulare a actului administrativ.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie, așa cum a reținut pe acest aspect și instanța de fond, noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Totodată, din prevederile generale ale Legii contenciosului administrativ rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

În acest context, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Constată Înalta Curte că în dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurenta-pârâtă a invocat, în esență, interpretarea eronată a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, formulând critici, în primul rând sub aspectul nelegalității soluției pronunțate în ceea ce privește îndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat.

În acest sens a arătat că reclamanta trebuia să aducă argumente în favoarea pretinsei nelegalități a deciziei contestate, considerând că această cerință a cazului bine justificat nu este îndeplinită în condițiile în care orice act administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind sarcina persoanei interesate să demonstreze contrariul.

A mai susținut recurenta că măsura retragerii certificatului de atestare este legală și temeinică, fiind dispusă în virtutea legii, în respectarea dispozițiilor obligatorii ale Ordinului Ministrului Apelor și Pădurilor nr. 1106/2018, cu modificările și completările ulterioare, precum și faptul că reclamanta nu a făcut dovada că a contestat actul de constatare a tăierii ilegale de arbori care a stat la baza Raportului de control întocmit de Garda Forestieră Cluj.

Cu privire la această condiție instanța de control judiciar reține că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, verificarea limitându-se numai la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Cu alte cuvinte, analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, deoarece în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Sub acest aspect legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial fiind însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Criticile recurentei circumscrise reținerii îndeplinirii condiției cazului bine justificat sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.

Astfel, în acord cu opinia primei instanțe, al cărei raționament îl împărtășește, Înalta Curte constată că în cauză a fost demonstrată condiția existenței cazului bine justificat, în accepțiunea legii, aspect ce rezultă neîndoielnic din contestarea serioasă a legalității și a temeiniciei actului a cărui suspendare a executării se solicită, probatoriul administrat în cauză evidențiind posibilitatea ca tăierea ilegală de arbori să fi avut loc în perioada în care activitatea de exploatare a reclamantei a fost suspendată ca urmare a forței majore.

În prezenta cauză este de necontestat că potrivit art. 2 din H.G. nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, "asigurarea pazei în fondul forestier național se face numai prin ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 46/2008-Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare", și că textul art. 65 din același act normativ face referire la obligația titularilor autorizațiilor de exploatare de a răspunde pe toată durata exploatării pentru prejudiciile produse în cuprinsul parchetului și drumurilor auto forestiere pe care circulă.

Însă, având în vedere că intimata-reclamantă a susținut că, anterior efectuării controlului, exploatarea forestieră a fost întreruptă pentru o perioadă de aproximativ o lună, aspect confirmat de procesele-verbale de constatare a forței majore și de constatare a încetării forței majore din 16.10.2020 și 19.11.2020, perioadă în care asigurarea pazei fondului forestier a revenit Ocolului silvic, astfel cum a reținut și instanța de fond, în raport de aceste circumstanțe factuale rezultă că s-au conturat elemente de natură să creeze o îndoială serioasă în privința prezumției legalității actului administrativ în condițiile în care, la o analiză sumară, acesta apare a nu fi fost emis cu respectarea prevederilor legale.

Într-adevăr, prin aspectele evidențiate în susținerea cererii de suspendare, intimata-reclamantă a dovedit împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă, la nivel de aparență, în privința legalității actului administrativ din perspectiva îndeplinirii condiției cazului bine justificat, acestea fiind critici pe aspecte extrinseci actului contestat, care pot fi examinate în cadrul procedurii sumare instituite prin art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, fără a antama fondul litigiului.

În egală măsură, se impune a se reține și împrejurarea că prin Ordonanța de renunțare la urmărire penală din data de 04.04.2022, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud în dosarul nr. x/2021, s-au reținut următoarele: "rezultă că arborele respectiv tăiat în perioada 16.10-16.11.2020 de către persoane necunoscute atunci când s-a aprobat întreruperea exploatării masei lemnoase din partida nr. x din 04.09.2020", aceste constatări ale organelor de cercetare penală confirmând, de asemenea, susținerile intimatei-reclamante referitoare la perioada de întrerupere a exploatării masei lemnoase, perioadă în care a avut loc tăierea ilegală de arbore.

Așadar, inclusiv pronunțarea acestei Ordonanțe de renunțare la urmărirea penală are aptitudinea de a confirma existența unei îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ atacat, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, fiind astfel îndeplinită condiția cazului bine justificat și din această perspectivă.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, având în vedere că ambele condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, Înalta Curte reține totuși că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat.

Cu toate acestea, contrar susținerilor recurentei-pârâte în sensul că reclamanta nu a pus în discuție înregistrarea de pierderi ca urmare a rezilierii unor eventuale contracte de masă lemnoasă, Înalta Curte reține că prejudiciul nu trebuie să fie unul concret, dovedit cu certitudine absolută, fiind suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă judecății.

Or, este de necontestat că punerea în executare a măsurii retragerii atestatului de exploatare ar însemna încetarea activității intimatei-reclamante, cu consecințe grave atât asupra contractelor încheiate de către aceasta și aflate în derulare, cât și asupra situației celor 19 angajați ai societății intimate-reclamante, astfel cum rezultă din probatoriul administrat la dosar, care demonstrează iminența prejudiciului greu sau imposibil de reparat.

Pe cale de consecință, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată, în acord cu opinia primei instanțe, că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ în discuție și fac verosimilă iminența producerii unei pagube în accepțiunea dispozițiilor legale aplicabile, dificil de reparat în cazul particular supus evaluării, aspecte ce infirmă ipoteza avansată de parte referitoare la întrunirea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentința de fond fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile în materie.

Referitor la solicitarea din completarea la cererea de recurs a recurentei-pârâte Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului litigiu, Înalta Curte constată că, deși partea a depus dovezi ale efectuării acestora, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la dosarul de recurs, indicând cuantumul cheltuielilor efectuate ca fiind în sumă de 200 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, în acord cu dispozițiile art. 451 alin. (1) și art. 452 C. proc. civ., ținând cont de modalitatea de soluționare a demersului său judiciar, care urmează a fi respins ca nefondat, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din același cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta-pârâtă sus-menționată, întrucât se află în culpă procesuală, în accepțiunea dispozițiilor legale incidente în materie.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 149 din 19 mai 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.