ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 997/2021

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 277/C din 05 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 585 C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 222/22.06.2021, pronunțate de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. x/2021.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel a reținut că:

Petentul-condamnat A., deținut în cadrul Penitenciarului Giurgiu, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 12.04.2021, sub nr. x/2021, a solicitat contopirea pedepselor recunoscute prin Sentința penală nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, la care a fost condamnat pe teritoriul Spaniei.

Prin Sentința penală nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 27.06.2018, în temeiul art. 154 alin. (3) și alin. (6) lit. a) rap. la art. 155 din Legea nr. 302/2004 (republicată),s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Astfel s-a recunoscut Sentința penală nr. 164/2015 din data de 27 noiembrie 2015 pronunțată de Audiența Provincială, secția Nr. 1 Avila, din Regatul Spaniei, definitivă la data de 05 august 2016, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la o pedeapsă de 21 ani închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7665 zile închisoare.

S-a dedus din această pedeapsă durata prevenției și perioadele deja executate de la data de 29 august 2012 la data de 30 august 2012, de la data de 22 februarie 2014 la data de 18 martie 2014, de la data de 19 martie 2014 la data de 20 martie 2014, de la data de 21 martie 2014 la data de 05 septembrie 2016 și de la data de 06 septembrie 2016 la zi.

Astfel s-a dispus emiterea unui mandat de executare, cu privire la pedeapsa de 7665 zile închisoare, la data rămânerii definitive a acestei sentințe.

În acest context, tribunalul a notat faptul că singura pedeapsă executabilă în prezent dispusă față de petentul-condamnat este pedeapsa rezultantă de 7665 zile închisoare la care acesta a fost condamnat pe teritoriul Spaniei, prin Sentința penală nr. 164/2015 din data de 27 noiembrie 2015 pronunțată de Audiența Provincială, secția Nr. 1 Avila, din Regatul Spaniei, definitivă la data de 05 august 2016, pentru săvârșirea în concurs medial a infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 177 bis 1 din C. pen. spaniol și determinare coactivă la prostituție prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. spaniol (pedeapsa de 7 ani închisoare), pentru săvârșirea infracțiunii de abuzuri sexuale prev. de art. 181 alin. (1), (3) și 4 din C. pen. spaniol (la o pedeapsă de 7 ani închisoare) și pentru săvârșirea în concurs medial a infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 177 bis 1 din C. pen. spaniol și determinare coactivă la prostituție prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. spaniol (la o pedeapsă de 7 ani închisoare), pedeapsă rezultantă recunoscută prin Sentința penală nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 27.06.2018, neexistând o altă hotărâre de condamnare față de acesta sau un alt mandat de executare.

Raportat la aceste considerente prima instanța a constatat că prin cererea formulată, petentul-condamnat critică modalitatea în care Curtea de Apel București a procedat la recunoașterea hotărârii de condamnare din Spania, acesta solicitând practic descontopirea pedepsei rezultante de 7665 zile închisoare și efectuarea unei noi contopiri, astfel încât să execute pedeapsa cea mai grea.

În acest sens, s-a arătat că procedura prevăzută de art. 585 alin. (1) C. proc. pen. a fost instituită pentru rezolvarea situațiilor în care după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare s-a constatat, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența unei pluralități de infracțiuni sub forma concursului, recidivei sau pluralității intermediare, sau a unor acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni pentru care anterior s-a dispus condamnarea.

Așadar, tribunalul a apreciat că această procedură nu poate fi transformată într-o cale de atac de reformare a hotărârilor judecătorești definitive, astfel cum a solicitat petentul-condamnat A. prin cererea dedusă judecății, situația sa juridică fiind soluționată în mod definitiv prin nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 27.06.2018.

Din aceeași perspectivă s-a arătat că instanța învestită cu o cerere de contopire a pedepselor nu poate cenzura modalitatea în care printr-o hotărâre definitivă anterioară s-a dispus recunoașterea unor hotărâri de condamnare pronunțate în străinătate, întrucât într-o atare situație s-ar ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat de care se bucură orice hotărâre judecătorească definitivă.

Așadar, s-a precizat că aceste critici pe care petentul-condamnat le-a formulat împotriva Sentinței penale nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2018 puteau fi invocate exclusiv în calea de atac a apelului, iar în condițiile în care nu a uzat de această cale de atac, acesta nu mai poate solicita reanalizarea speței de o altă instanță prin formularea unei cereri ulterioare de contopire a pedepselor.

Mai mult decât atât, Tribunalul a constatat că instanța care a recunoscut hotărârile de condamnare pronunțate față de petentul-condamnat în Spania a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea și executarea acestor hotărâri prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, iar acestea sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, nefiind incident vreun motiv de nerecunoaștere sau neexecutare dintre cele prevăzute de art. 151 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În concluzie, Tribunalul a apreciat că ceea ce petentul-condamnat solicită prin prezenta cerere se circumscrie mai degrabă unor motive de apel împotriva Sentinței penale nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 27.06.2018, iar nu unei veritabile cereri de contopire a pedepselor, câtă vreme în prezent față de acesta există o singură pedeapsă executabilă, respectiv pedeapsa rezultantă de 7665 zile închisoare, iar modul în care s-a ajuns la această pedeapsă rezultantă prin contopirea sau adăugarea mai multor pedepse pentru faptele care compun pluralitatea de infracțiuni nu mai poate fi analizat în prezent.

În fine, Tribunalul Giurgiu, cu privire la concursul de infracțiuni, a amintit faptul că dispozițiile legii române privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se referă la incompatibilitatea duratei pedepsei cu legislația națională, iar nu la incompatibilitatea sistemelor prin care se determină pedeapsa rezultantă.

Procedând la propria evaluare a actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma prevederilor legale sus-menționate, Curtea a constatat că soluția contestată este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente dispozițiile legale sus-menționate, astfel cum, în mod corect, a reținut și prima instanță.

În acest sens s-a reținut că motivele de critică formulate de contestatorul condamnatul vizează modalitatea de soluționare a cauzei având ca obiect recunoașterea Sentinței penale nr. 164/2015 din data de 27 noiembrie 2015 pronunțată de Audiența Provincială, secția Nr. 1 Avila, din Regatul Spaniei, definitivă la data de 05 august 2016, acesta susținând, în esență, că se impunea contopirea pedepselor cu închisoarea și nu cumularea duratei acestora.

În acest punct de analiză, instanța de control judiciar a notat faptul că Curtea de Apel București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 109/F din data de 05.06.2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 154 alin. (3) și alin. (6) lit. a) rap. la art. 155 din Legea nr. 302/2004 (republicată), a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut Sentința penală nr. 164/2015 din data de 27 noiembrie 2015 pronunțată de Audiența Provincială, secția Nr. 1 Avila, din Regatul Spaniei, definitivă la data de 05 august 2016, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la o pedeapsă de 21 ani închisoare.

De asemenea s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7665 zile închisoare.

Hotărârea sus-menționată, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a rămas definitivă prin neapelare la data de 27.06.2018.

Așadar s-a reținut de către instanța de control judiciar faptul că aspectele invocate de contestatorul condamnat prin cererea și contestația ce formează obiectul prezentei cauze puteau fi analizate și cenzurate de instanța de fond numai cu ocazia judecării dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I penală, și de instanța de control judiciar, în eventualitatea exercitării căii ordinare de atac a apelului.

Astfel, din moment ce condamnatul A. nu a declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I penală, achiesând astfel la hotărârea primei instanțe, s-a apreciat că nu mai există posibilitatea legală pentru a proceda la o nouă analiză, pe calea unei cereri formulate în temeiul art. 585 C. proc. pen., a incidenței prevederilor legale ce reglementează concursul de infracțiuni, cu privire la situația juridică a contestatorului condamnat.

S-a arătat că pe această cale nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, prin pronunțarea unei alte soluții,întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 585 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 222/22.06.2021, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. x/2021.

II. Împotriva Deciziei penale nr. 277/C din 5 august 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, persoana condamnată A. a formulat contestație.

La termenul din data de 8 decembrie 2021, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității contestației formulată.

Examinând contestația formulată de inculpat, prioritar cu privire la admisibilitatea acesteia, Înalta Curte constată următoarele:

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO impune existența unei căi judiciare efective care să permită părții de a beneficia de o cale de atac, dreptul de acces la o instanță fiind un element inerent al garanțiilor consacrate de acest articol și oferă instanței dreptul, ca în fiecare caz, să procedeze la o evaluare în lumina particularităților procedurii, pentru ca în aplicarea normelor de procedură, să se evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor și o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condițiilor procedurale stabilite de lege.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, principiu statuat la art. 16 din Legea nr. 304/2004, articol ce reprezintă, de altfel, o aplicare a dispozițiilor art. 129 din Constituție care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Totodată, dispozițiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. prevăd:

"calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".

În acest context, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 277/C din de 5 august 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de acesta împotriva sentinței penale 311 din data de 18.11.2020 pronunțată de Tribunalul Galați, decizia purtând mențiunea "definitivă".

Prin urmare, contestatorul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, dacă legea nu prevede vreo cale de atac, nu se pot crea artificial astfel de căi, legislația referitoare la formalitățile și termenele care trebuie respectate pentru a formula o cale de atac vizând asigurarea bunei administrări a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice.

Atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Așadar, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept, sancțiunea procedurală a inadmisibilității intervenind atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.

Pentru aceste motive, va respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale Deciziei penale nr. 277/C din data de 05 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 277/C din data de 05 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 decembrie 2021.

GGC - ED