ÎCCJ, decizie (scj.ro #192258)

Localitate în care persoanele aparținând unei minorități naționale dețin o pondere de peste 20%. Includerea condiției privind cunoașterea limbii materne a cetățenilor aparținând respectivei minorități naționale între condițiile necesare ocupării unui post de conducere în cadrul unui serviciu social aflat în structura aparatului de specialitate al primarului. Lipsa întrunirii condițiilor legale pentru a fi reținută existența unei fapte de discriminare pe criteriul de limbă

O.G. nr.137/2000, art. 2 alin.(1)

Legea nr. 215/2001, art.76 alin.(3)

Potrivit dispozițiilor art.76 alin.(3) din Legea nr.215/2001 „în condițiile prevăzute de alin. (2), în posturile care au atribuții privind relații cu publicul vor fi încadrate și persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective”, iar potrivit dispozițiilor art.15 din H.G. nr.1206/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală, cuprinse în Legea nr.215/2001, „în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale sau județene, în compartimentele care au atribuții privind relații cu publicul, vor fi încadrate și persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective”.

Nu poate fi primită interpretarea acestor prevederi legale în sensul că, în realitate, obligativitatea cunoașterii limbii minorității naționale revine doar în cazul celor care lucrează în compartimentele care au atribuții privind relațiile cu publicul, astfel încât în cazul unui post din cadrul unui serviciu al unei unități administrativ teritoriale, în atribuțiile căruia intră ca sarcini și responsabilități principale, printre altele, reprezentarea în relațiile cu autoritățile și instituțiile publice, cu persoanele fizice și juridice, din țară și din străinătate, informarea și relaționarea cu persoanele care beneficiază sau care ar dori să beneficieze de serviciile publice oferite, această cerință nu ar fi aplicabilă.

Astfel, în condițiile în care, încadrarea și a unor persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective în posturi care au atribuții privind relații cu publicul este reglementată prin lege, și cum nu poate fi reținută nicio contradicție între prevederile art.76 alin.(3) din Legea nr.215/2001 și cele ale art.15 din HG nr.1206/2001 (hotărârea de Guvern exemplificând, doar, cazul unui compartiment care poate face atare încadrări de personal, fără a nega norma cuprinsă în lege), introducerea condiției de cunoaștere a limbii minorităților naționale pentru participarea la un concurs de ocupare a unui post ale cărui atribuții presupun cu evidență, o activitate ce implică relaționarea cu publicul, nu poate constitui  discriminare pe criteriul de limbă, care să conducă la deosebire, excludere, restricție sau preferință, în sensul art. 2 alin.(1) din O.G. nr.137/2000.

ÎCCJ, SCAF - Decizia nr. 1075 din 24 februarie 2022

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.09.2018, sub nr. 6640/2/2018, reclamanta Asociația „A” a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Primarul municipiului X, anularea în tot a Hotărârii nr. 35 din 13.01.2016 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, sancționarea Primarului municipiului X cu amendă contravențională în temeiul O.G. nr.137/2000 pentru fapte de discriminare pe criterii etnice potrivit celor cuprinse în petiția nr. 4019/10.06.2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 1744 din data de 17 mai 2019 pronunțată în Dosarul nr.6640/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile tardivității, lipsei capacității de folosință, lipsei dovezii calității de reprezentant, lipsei plângerii prealabile și prescrierii dreptului la acțiune, ca neîntemeiate.

A respins, în parte, excepția prematurității formulării acțiunii, doar în ceea ce privește capătul 1 de cerere, ca neîntemeiată.

A admis excepția prematurității acțiunii în privința capătului 2 de cerere și al capătului subsidiar al cererii.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația „A”, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Primarul municipiului X.

A anulat Hotărârea nr. 35/13.01.2016 a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu consecința obligării acestui pârât la emiterea unei noi hotărâri cu respectarea considerentelor prezentei sentințe.

A admis în parte cererea de obligare a pârâtului C.N.C.D. la plata cheltuielilor de judecată și a obligat pârâtul C.N.C.D. la plata către reclamanta a sumei de 50 lei cheltuieli de judecată.

Totodată, a respins, ca prematur formulate, capătul 2 de cerere și capătul subsidiar al cererii și a respins în rest cererea de obligare a pârâtului C.N.C.D. la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva hotărârii primei instanțe au exercitat recurs pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Primarul municipiului X,

criticând-o pentru nelegalitate.

3.1. În dezvoltarea recursului său, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă

, recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a susținut că soluția instanței de fond reflectă interpretarea și aplicarea greșită a disp. art.1 alin.(1) și (2) și art.18 din Legea nr.554/2004, care instituie un contencios de plină jurisdicție, în cadrul căreia controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspecte formale ale raportului juridic dedus judecății.

Instanța de judecată poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau interesului legitim vătămat, atunci când apreciază că sunt îndeplinite condițiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

Instanța de fond trebuia să cerceteze ea însăși fondul pricinii pentru a stabili dacă faptele reclamate reprezintă o situație de discriminare, cu atât mai mult cu cât au fost încuviințate și administrate nemijlocit toate probele solicitate, inclusiv toată documentația care a stat la baza emiterii hotărârii CNCD, anulate.

Susține recurentul-pârât că soluția de obligare a sa la reanalizarea petiției reclamantului, cu respectarea considerentelor sentinței, lipsește de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ și echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art.488 alin.(1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurentul-pârât arată că este de prisos să le dezvolte, față de cele deja arătate.

3.2. Recursul pârâtului Primarul Municipiului X a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă

.

Recurentul-pârât critică soluția primei instanțe în privința respingerii excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantei.

Dovada, conform dispozițiilor art.151 alin.(4) din Codul de procedură civilă trebuie depusă la data introducerii acțiunii, prin extras din registrul public în care este menționată împuternicirea de la momentul demarării procesului, iar simpla susținere a reclamantei în sensul că nu au intervenit modificări în ceea ce privește reprezentarea prin președintele asociației, nu este de natură să o exonereze de obligația prevăzută de lege.

Se mai arată că, la momentul introducerii acțiunii, dl B nu avea calitatea de reprezentant al asociației rezultă din extrasul din Registrul Național, unde la „Modificări ale secțiunii”, se arată că, în data de 11.01.2019, prin Încheierea nr.6, pronunțată în Dosarul nr.253/301/2019 al Judecătoriei Sectorului 3 București, s-a dispus modificarea actului constitutiv și/ sau a statutului asociației în privința schimbărilor din componența consiliului director.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susține că s-a solicitat și cunoașterea limbii maghiare, fără să se ceară apartenența la o anumită naționalitate sau etnice, așa cum se arată la art.8 alin.(2) din OG nr.137/2000.

Astfel, nu se poate vorbi despre discriminare, condiția specifică de cunoaștere a limbii maghiare, înscrisă în anunț, vizează protecția grupurilor defavorizate și este în strictă concordanță cu prevederile legale citate.

Recurentul-pârât invocă dispozițiile art.108 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, art.15 din Hotărârea nr.1206/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală, Legea nr.215/2001 care obligă ca în condițiile administrativ-teritoriale în care persoanele aparținând unei minorități naționale dețin o pondere de peste 20%, unii funcționari publici din serviciile care au contacte direct cu cetățenii, să cunoască și limba minorității naționale respective.

Textul de lege nu se referă doar la posturi din compartimentul de relații cu publicul, cum greșit reține instanța de fond, ci la funcționarii publici din serviciile care au contact direct cu cetățenii aparținând minorităților respective.

Potrivit mențiunilor din fișa postului, printre atribuțiile șefului de secție la Serviciul Social-Creșă din aparatul de specialitate al primarului municipiului X se regăsesc aspecte din care reiese că îndeplinirea acestora presupune că, în anumite cazuri este imperios necesar ca acesta să cunoască limba maghiară.

Postul în discuție are ca atribuții reprezentarea serviciului în relațiile cu autoritățile și instituțiile publice, cu persoanele fizice și juridice din țări și din străinătate, informarea și relaționarea cu părinții care beneficiază sau vor să beneficieze de serviciile creșei, de unde rezultă că natura acestuia presupune relații cu publicul, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin. (9) din OG nr.137/ 2000, care reglementează în ce condiții unele măsuri nu constituie discriminare.

Prin întâmpinarea formulată de către intimata-reclamantă Asociația „A” s-a solicitat respingerea recursurilor promovate de pârâți și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. În esență, a susținut că în mod temeinic și legal a respins prima instanță toate excepțiile invocate în cauză de către pârâți, i-a admis în parte acțiunea și a anulat Hotărârea nr. 35/13.01.2016 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu consecința obligării acestuia la emiterea unei noi hotărâri cu respectarea considerentelor sentinței pronunțate. A subliniat intimata-reclamantă faptul că postul de șef secție la Serviciul Social - Creșă nu este un post de relații cu publicul și, ca atare, impunerea cunoașterii obligatorii a limbii maghiare pentru participanții la concursul organizat de Primarul municipiului X pentru ocuparea acestui post este abuzivă și discriminatorie la adresa cetățenilor români care nu cunosc limba maghiară dar care ar fi putut să se înscrie la concurs, fiind pregătiți din punct de vedere profesional.

Recurentul-pârât Primarul Municipiului X a formulat, la rândul său, întâmpinare față de recursul pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, deoarece sentința de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză. În esență, a arătat că instanța de fond trebuia să cerceteze fondul pricinii pentru a stabili dacă faptele reclamate reprezintă discriminare, considerând că în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspecte formale ale raportului juridic dedus judecății.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate împotriva soluției de respingere a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a numitului B.

Acțiunea a fost introdusă de reclamanta Asociația „A”  și a fost semnată, în calitate de reprezentant de președintele asociației B.

Recurentul-pârât Primarul municipiului X a invocat în fața primei instanțe, excepția lipsei calității de reprezentant, susținând că mandatul de 2 ani al consiliului director care reprezintă organul executiv al asociației a expirat, iar Hotărârea Adunării Generale nr.1 din 14.04.2017, prin care mandatul consiliului a fost prelungit, nu a fost înregistrată în Registrul Național privind asociațiile și fundațiile.

Judecătorul fondului a respins excepția lipsei calității de reprezentant a numitului B, reținând că s-a depus la dosar o copie de pe Registrul național al asociațiilor din data de 09.08.2018, de unde rezultă că persoana fizică ce a semnat acțiunea, deține funcția de președinte și are calitatea de reprezentant al asociației, de asemenea s-a depus la dosar Hotărârea nr.1/ 14.04.2017 a Adunări Generale a membrilor asociației, prin care s-a dispus prelungirea componenței comitetului director pentru o perioadă de 2 ani.

S-a mai arătat că nemenționarea în registrul special al asociațiilor a Hotărârii din data de 14.04.2017 nu afectează valabilitatea acesteia, înregistrarea făcându-se doar pentru opozabilitate față de terți, iar jurisprudența invocată de pârât este minoritară.

În dezvoltarea argumentelor aduse criticii respingerii excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului acțiunii introductive, recurentul-pârât susține faptul că Hotărârea nr.1/ 14.04.2014 a fost înregistrată în Registrul național abia în data de 11.09.2019, prin Încheierea nr.6, pronunțată în Dosarul nr.253/301/2019 al Judecătoresei Sector 3 București.

Înalta Curte observă că recurentul-pârât, Primarul municipiului Miercurea-Ciuc nu dezvoltă motivele de nelegalitate  întemeiate pe disp. art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă și practic, cele expuse în cuprinsul cererii de recurs, referitoare la greșita respingere a excepției lipsei calității de reprezentant, reiterează acțiunea introductivă.

Cu privire la criticile aduse de recurentul-pârât Primarul mun. X fondului pricinii, se reține că recurentul a susținut interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în conformitate cu prevederile art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă.

Recurentul-pârât invocă interpretarea și aplicarea greșite de către prima instanță a dispozițiilor art.2 alin. (1) din OG nr.137/2000, prin care se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de [...] limbă [...] care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

De asemenea, recurentul-pârât susține și interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art.19 din Legea nr.215/2001 a administrației  publice locale, conform cărora „în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceștia și a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituției, ale prezentei legi și ale tratatelor internaționale la care România este parte”.

O altă normă de drept material interpretată greșit de judecătorul fondului este, în opinia recurentului-pârât, disp. art.76 alin.(3) din Legea nr.215/2001, care stabilesc că „în condițiile prevăzute de alin.(2), în posturile care au atribuții privind relații cu publicul vor fi încadrate și persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective”.

În fine, potrivit disp. art.15 din HG nr.1206/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală, cuprinse în Legea nr.215/2001, „în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale sau județene, în compartimentele care au atribuții privind relații cu publicul, vor fi încadrate și persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective”.

Prima instanță interpretează aceste prevederi legale în sensul în care, în realitate, obligativitatea cunoașterii limbii maghiare în speță, revine doar în cazul celor care lucrează în compartimentele care au atribuții privind relațiile cu publicul, or, se susține că în cazul postului de șef secție la Serviciul Social – Creșă, postul pentru care s-a organizat concurs, acesta nu este un post la compartimentul de relații cu publicul, ci este un post de conducere la un serviciu distinct.

Înalta Curte reține, din cuprinsul fișei postului de conducere, că acesta are ca sarcini și responsabilități principale, printre altele, reprezentarea serviciului în relațiile cu autoritățile și instituțiile publice, cu persoanele fizice și juridice, din țară și din străinătate; informarea și relaționarea cu părinții care beneficiau sau vor să beneficieze de serviciile creșei, de unde rezultă că postul are atribuții privind relațiile cu publicul.

Este adevărat că postul se regăsește în cadrul Serviciului Public Social – Creșă și nu la compartimentul cu atribuții privind relații cu publicul din cadrul unității administrativ teritoriale.

Înalta Curte reține că dispozițiile art.76 alin. (2) și (3) din Legea nr.215/2001 sunt clare, în sensul că în unitățile administrativ teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale, aceștia se pot adresa, oral sau în scris, și în limba lor maternă și vor primi răspunsul atât în limba română, cât și în limba maternă, iar pentru respectarea acestei prevederi legale, în posturile care au atribuții privind relații cu publicul, vor fi încadrate și persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective.

Așadar, încadrarea și a unor persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective în posturi care au aribuții privind relații cu publicul este reglementată prin lege, act normativ cu forță superioară unei hotărâri de Guvern care în speță, este calificată ca fiind un act administrativ cu caracter normativ, ce nu poate conține prevederi care să limiteze dispoziția legală cuprinsă în Legea nr. 215/2001.

Înalta Curte susține însă că nu este nicio contradicție între prevederile art.76 alin.(3) din Legea nr.215/2001 și cele ale art.15 din HG nr.1206/2001, deoarece hotărârea de Guvern exemplifică cazul unui compartiment care poate face atare încadrări de personal, fără a nega norma cuprinsă în lege.

Dacă art.15 din HG nr.1206/2001 s-ar interpreta astfel cum a făcut-o prima instanță, ar însemna să existe o contradicție clară între lege și normele sale de aplicare, caz în care se dă întâietate actului normativ cu forță juridică superioară, legea.

Prin urmare, criticile formulate de recurentul-pârât Primarul municipiului Miercurea-Ciuc și întemeiate pe dispozițiile art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă sunt fondate, reținându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretarea greșită a dispozițiilor sus-menționate.

Această concluzie conduce la constatarea legalității Hotărârii nr.35/ 13.01.2016 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a reținut că nu se întrunesc elementele constitutive ale art.2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Și din această perspectivă, Înalta Curte reține faptul că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) din OG nr.137/2000, neexistând discriminare pe criteriul de limbă, care să conducă la deosebire, excludere, restricție sau preferință ca urmare a scoaterii la concurs a postului de șef secție la Serviciul Social – Creșă din unitatea administrativ-teritorială X.

Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, ca urmare a obligării acestei părți la emiterea unei hotărâri prin care să rețină îndeplinirea condițiilor existenței unei discriminări și sancționarea pârâtului Primarul mun. X, Înalta Curte, având în vedere considerentele deja expuse, reține că recursul este fondat, însă criticile se încadrează la cele prevăzute de dispozițiile art.488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Se constată că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile invocate de recurent, ale Legii nr.554/2004, modificată și completată, actul administrativ atacat fiind emis cu respectarea prevederilor legale deja analizate, iar partea nu are obligația reanalizării situației de fapt.

Față de acestea, în temeiul dispozițiilor art. 496 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.20 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, urmează să se dispună admiterea recursurilor declarate, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamantă.

În privința excepției prematurității acțiunii se reține că instanța de fond a admis excepția prematurității capătului doi al cererii și al capătului subsidiar, reprezentate fie de sancționarea Primarului mun. X chiar de către instanța de judecată, fie de obligarea pârâtului CNCD să sancționeze contravențional cu amendă aceeași parte.

Instanța de fond a respins, în parte, excepția prematurității formulării acțiunii în ceea ce privește capătul unu al cererii, prin care s-a solicitat anularea în tot a Hotărârii nr.35/ 13.01.2016 emisă de CNCD.

Înalta Curte, față de considerentele deja arătate, respinge în întregime excepția prematurității acțiunii, negăsindu-se niciun motiv de nelegalitate a actului administrativ jurisdicțional atacat și neputându-se astfel sancționa contravențional pârâtul Primarul mun. X.

Celelalte dispoziții ale sentinței atacate, prin care au fost respinse excepțiile tardivității, lipsei capacității de folosință, lipsei dovezii calității de reprezentant, lipsei plângerii prealabile și prescrierii dreptului la acțiune, au fost menținute.